Arhivă

Arhivă pentru august, 2017

Jurnal de vară (11). MONOLOG CU UN SINGUR OCHI! SEMN CĂ UN TIMP NU NE MAI ÎNTÂLNIM…

august 26, 2017 Fără comentarii

…Mâine este 23 august! Când eram pionier… Ce e aia pionier, sigur se vor întreba unii mai tineri!?! Păi, pe scurt, un elev cu o cravată roșie la gât, care trebuia să-i iubească pe tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu, și câte altele… Când eram pionier, ba și liceean, chiar și în primul an de facultate trebuia, în fiecare zi de 23 august, să mergem la defilare, la Șosea, să trecem prin fața tribunei tovarășilor conducători ai țării, iubiți în grup, nu-i așa?!, să le scandăm numele, să-i ovaționăm și să ajungem, fericiți, în Parcul Herăstrău… Pentru chestia asta de câteva minute în fața tovarășilor plictisiți de la Mausoleul Puterii, care vorbeau obosiți între ei și arar ne răspundeau ca roboții din mâini, când noi ne dădeam bojogii strigând tot felul de lozinci, porneam de acasă, pe căldură sau pe ploaie, pe la 6 dimineața, ne încolonam, undeva, la Piața Victoriei sau în fața unei școli din preajma Pieții Romane… Bine că s-a dus Ziua aceea atât de dragă tovarășilor…

…Mâine, 23 august 2017, la ora 10 fix, eu nu merg la defilare, ci să mi se repare un ochi! Stângul!… De ceva vreme eu nu citesc decât cu un ochi, cu dreptul. Mi se va înlocui cristalinul, mi s-a spus că-i o operație ușoară, recuperarea e mai pretențioasă… În seara asta, pe când priveam dechiderea Festivalului Under Cloud, cu un spectacol („Ultima bandă a lui Krapp”) cu mult sub textul celebrului Samuel Beckett, părinte al teatrului absurdului, împreună cu Eugen Ionesco, mă întrebam, așa, ca dramaturgul, absurdul, nu clasicul, dacă, mâine, odată cu schimbarea cristalinului, mi se vor șterge zecile de mii de imagini, alb negru și color, amintiri, banalități și fapte de suflet, triumfuri și decepții, Lumini și Umbre ale Vieții, penalty-uri și ofsaiduri văzute clar, comentate prompt în transmisii TV, fără să o dau după copac?!… Când și cu ce le voi mai înlocui, după șapte decenii de colecționar de Viață?!

…Câteva zile, câte oare?!, nu voi mai avea voie la computer, nici la TV, nici să citesc, Doamne, am să înnebunesc, Adio, prieteni de pe Facebook, îmi va fi tare greu fără voi, fără Rondul de dimineață pe Internet, adio meciul FCSB-ului, de mâine noapte (victorioasă o văd cu Sporting Lisabona!), voi trăi cu un ochi, fără să am voie să plâng, de fericire sau de tristețe, fără să rescriu, la cald, finalul piesei „Dans cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge, în New York”, după discuția bogată în sensuri și semnificații, din această seară, abia ieșiți de la UnderCloud, cu remarcabilul regizor Sandu Grecu, decis să facă încă un spectacol mare cu un text de-al meu, după „Beethoven cântă din pistol”, în aprilie ’94 (spectacol ovaționat și la New York, Bridgeport, Stockholm), și „Pușlamaua de la etajul 13”, în aprilie în 2016 (onorat, în iunie, cu participarea la Marele Festival Internațional de Teatru Sibiu, și în 12 octombrie, în așteptatul „Fest(in) pe Bulevard”, bogatul Festival de la Nottara, urmând, se spune, ca în noiembrie „Pușlamaua” basarabeană să fie prezentă la un Festival Internațional din Sardinia!), ambele producții ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău. „Dans cu Miss Liberty” ar urma să se monteze la un teatru bucureștean (îi voi da numele, după ce se va semna contractul, nu mă mai „frig” a doua oară!)…
…Monologul meu cu un ochi sper să fie cât mai scurt, nu pot discuta doar cu Alter-Ego cuibărit cu doi ochi în mine, am nevoie de voi, Prieteni, de Lumină pentru Ambii ochi și pentru Suflet…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 3.019 persoane

Jurnal de vară (10.) NEMURITORUL ZORBA!

august 20, 2017 Fără comentarii

…Când Bunul Dumnezeu mi l-a făcut pasager într-un taxi din New York, în Central Park, în fața fermecătorului restaurant „Tavern On The Green”, în primăvara lui ’95, pe genialul Anthony Quinn, iar eu l-am intâmpinat tulburat, visând, „Bună seara, domnule Zorba”, nemuritorul Zorba m-a întrebat dacă sunt grec?! Spunându-i că sunt român, a replicat surprins:” Și, atunci, de ce mi-ai zis Zorba?!”… I-am mărturisit sincer: „Pentru că am văzut celebrul film de 17 ori!”…”De 17 ori?!…Ești nebun!…Și de ce ai văzut un film de 17 ori?!”…Cum să-i traduc eu în engleză, să mă înțeleagă cu adevărat: „Pentru inegalabila dvs Poftă de Viață!”…

..Acest inegalabil videoclip, descoperit în 18 august 2017, prezentând Legenda dansând cu divinul compozitor grec Mikis Theodorakis, mă scutește de orice altă explicație și mă face FERICIT, FERICIT pentru a nu mai știu câta oară!… Să dansam cu Zeii, „Boss”, cum m-ai gratulat în acea de neuitat Noapte de Vis!… Când la capătul scurtei, memorabilei mele curse de taximetrist de noapte la New York, mi-ai dat 50 de dolari, deși ea făcuse 3:75 $, ai început să dansezi „Zorba Grecul”, în fața la Plaza Hotel, chemându-mă și pe mine să dansăm nemuritorul, sublimul Sirtaki! Dansul cu Zeii, Boss!…

…N-am mai avut fiorul nebuniei să cobor din taxiul oprit în fața hotelului de lux și să dansez cu Zorba, cu Zeii!… Făcusem, fascinat, o Nebunie, am condus taxiul câteva sute de metri, cu astralul Zorba în spatele meu, în acea noapte de vineri, deși Central Park era închis până luni la 6 dimineața! Mă stârnise trimisul Zeilor, să ajungă mai repede la Plaza Hotel, înaintea prietenilor lui cu care petrecuse la „Tavern On The Green”, care luaseră limuzine de lux. Ele n-aveau, însă, șofer un nebun ca mine, în stare să vadă filmul „Zorba Grecul” de 17 ori și, mai ales, să încalce interdicția din Central Park (din orice vineri, de la ora 10 PM, până luni la ora 6 AM!), ca să ajungem primii la Plaza Hotel!

…Anthony Quinn și-a așteptat amicii coborâți din „frumoasele americane” albe, ca să le reamintească, sub fior de copil, promisiunea de a sosi primul la locul întâlnirii, neuitând să sublinieze: „Voi n-ați avut un driver cum am nimerit eu, un minunat român nebun, care a văzut „Zorba the Greek” de 17 ori și iubește Viața!”… M-a pupat pe frunte, prin fereastra deschisă a taxiului, și mi-a mulțumit că l-am adus primul, înaintea limuzinelor!… „Take care, my friend!”, au fost ultimele cuvinte ale Zeului pământean către mine, muritorul de rând, o mână fluturând și lacrimile scăldându-mi sufletul de atâta netrăită fericire!
…”Driverul lui Zorba Grecul” a plecat, atunci, în miez de noapte, plutind pe bulevardele dintre Zgârie Nori, a traversat Queesboro Bridge fredonând dumnezeiescul Sirtaki, a renunțat să mai conducă taxiul în noaptea aceea, a mers la Companie și a predat mașina galbenă, deși nu se făcuse nici 1 AM!?!… …Nu mai puteam conduce, eram totul o flacără, un răsărit de neștiută viață, dansam în flăcări de fascinație cu Zorba Grecul în Central Park și în față la Plaza Hotel…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru acea Noapte Magică!

 

 

 

Jurnal de vară (9). DIN NOU LA SACOU, CĂMAȘĂ ALBĂ ȘI CRAVATĂ…

august 12, 2017 Fără comentarii

…Gata, nu mai sunt boier, să mă scol la 9, 9:30, uneori la 10, dimineața! Sigur, nici ca pe vremea frumoasei mele navete la Giurgiu (5 ani, 7 luni, 22 de zile!), când trebuia să mă trezesc, de cele mai multe ori cu întunericul pe umeri, la 5:30 sau 6:00!… Acum, mai exact de nici o săptămână, adio boieria din ultimul an și jumătate!… La 7-7:30, dimineața, sunt sub duș, apoi, mic dejun luat, adăpat animăluțele (Ulysses, broasca țestoasă, și Rechinul, peștișorul din acvariu), medicamentele îngurgitat, gata de drumul spre noul meu loc de muncă. La sacou, cămașă albă și cravată, mirosind fin a parfumul meu preferat, „Boss”, așa cum am fost și în prima mea zi de „Taximetrist de noapte la New York”, într-un 14 februarie 1987, de credeau că-s vreun inspector cei de la desk-ul Companiei de unde ridicam taxiul închiriat!…


…Acum, la trei ace, nu merg decât aproape de casa mea, 15-20 de minute de mers pe jos, sănătate curată, nu mai regret pierderea „pedometrului” dat de Ducu să-mi măsoare pașii făcuți în 24 de ore… Ați, dedus, sunt din nou angajat!… Au și început să vină „Felicitări” și urări de succes, chiar dacă n-am făcut publică noua provocare a Destinului. Mă bucur, totuși, că mai circulă și veștile bune, că m-am săturat de dezamăgiri, spitale, divorțuri, accidente, drame și catastrofe…


…Nu vă spun unde am fost provocat din nou! Când voi avea primele realizări (inițial, am vrut să scriu „performanțe”!), nu va mai fi nimic doar… sugerat… Cert este că îmi place noul meu loc de muncă, rezonez sufletește și rațional cu el, suntem un mic grup de oameni „în materie”, plini de entuziasm, din fericire pentru noi, din păcate pentru alții care și-au pierdut calitatea de bază care a cam dispărut în orice provocare! Am Idei ce fug de banal, ce vor să repare nedreptăți, am (re)intrat în noua Arenă să reușim ceva aparte!…


…Nu-i vorba de niciun nou post de televiziune, cum m-a întrebat un amic, nici să fi devenit, Doamne ferește!, ofițer de presă la un mare club bucureștean de fotbal, cum a crezut altul!?!… Oriunde voi fi, rămân același MMI, bolnav de fotbal și de teatru, de scris și de beția cu Frumos (mai ales cel moral, cam o „rara avis”), de Libertate! Nu întâmplător, volumul meu de debut în poezie, apărut anul trecut, se numește „Condamnat la Libertate!”… Libertatea de a visa mereu la Zbor spre Piscuri…