Acasă > Lumea Sporturilor > Mondialul African. Viva Mexico!

Mondialul African. Viva Mexico!

iunie 18, 2010

…Gala Africană a intrat ȋn zodia „bombelor”! Miercuri, Spania ȋnvinsă ȋn premieră de elveţieni. Joi, ȋn noapte, acest 2-0 eclatant al mexicanilor contra Franţei este o „bombă” atomică, o victorie absolut istorică pentru azteci. Prima din lunga istorie a ȋnȃlnirilor cu „cocoşul galic”, ȋncepută la 13 iulie 1930, la Montevideo, cȃnd Franţa şi Mexic au jucat ȋntȃiul meci al Cupei Mondiale: 4-1 (3-0) pentru europeni. De atunci, nicio victorie aztecă, numai un egal! Iar acum, Victorie de Vis. Numai pentru cine n-a văzut meciul, acest 2-0 ȋnseamnă una dintre mega-bombele din toată istoria Cupei Mondiale. Altfel, un triumf minunat al aztecilor, trimiţȃnd ȋn istorie la luptătorii lui Moctezuma şi la Războaiele Florilor. O victorie nu doar meritată, ci şi argumentatǎ printr-un joc dezinvolt, grupat, gȃndit şi agresiv, cu un evantai ofensiv de mare spectacol, de la veteranul Blanco, de 37 de ani, cel care a transformat penalty-ul de 2-0 (ȋn 79’), la tȃnărul de 22 de ani, Chicarito Javier Hernandez, nu numai jucătorul care a deschis scorul, ȋn 65’, ci şi omul ȋnregimentrat la Manchester United de Sir Alex Ferguson! Iar dacă „cocoşii verzi” ai inteligentului Javier Aguirre merită toate onorurile, „cocoşul galic” al lui Domenech, toată dezaprobarea.

…Franţa de la acest Mondial African repetă istoria sa jalnică a Mondialului Asiatic. Acum 8 ani, plecaţi ȋn „Ţara Soarelui Răsare”, ȋn postura de campioni ai lumii, băieţii din Hexagon au trăit ruşinea, tot ȋn grupa A, să nu reuşescă decȃt un singur punct (0-0 cu Uruguay, ca şi acum!), fără să poată ȋnscrie vreun gol (0-1 cu Senegal, 0-2 cu Danemarca), meteahnă oferită şi la acest turneu, din care mai are de jucat un meci, unul doar de trecut timpul, cu sud-africanii. Franţa a oferit, ȋn acest turneu, acelaşi joc ȋmbătrȃnit, fără vreo idee, dezarticulat, apatic, cu un antrenor demult depăşit de situaţíe, a cărui imagine din ultimul sfert de oră trimitea cu gȃndul la titlul unui roman de Dostoievski. La drept vorbind, penibilul jalnicei trupe a mediocrului Raymond Domenech este rezultatul logic al miopiei federalilor francezi, ceea ce ar trebui să reprezinte un S.O.S şi pentru altă federaţie, cea de la Bucureşti! Sincer să fiu, nu cred că Franţa a fost ajunsă de „blestemul irlandez” pentru henţul prin care Henry (ţinut tot rezervă!) a marcat, ȋn returul „barajului”, golul calificării la Mondialul African. Decăderea imperiului francez, ȋn fotbal, fireşte, de la campioană şi finalistă mondială la o Cenuşăreasă a fotbalului este rodul unui mănunchi de cauze serioase şi reprezintă o temă de meditaţíe şi pentru diriguitorii soccerului romȃnesc, aflat ȋn comă. Cum o cale de urmat poate fi şi frumoasa aventură a mexicanilor, care, din 1986, cu o excepţíe, au tot trecut de grupele Mondialelor!

…Viva Mexico! Este noaptea istorică a aztecilor! Cred de cȃnd se ştiu ȋn steaua lor, de ţară mică, dar demnă, animată de un suflet uriaş. Deloc ȋntȃmplător, azi-noapte, au reuşit să ȋnvingă ȋn premieră o mare forţă a fotbalului mondial. Chiar dacă minunaţíi mexicani s-au trezit ȋn faţă cu umbra Franţei. Pe care n-ar fi recunoscut-o nici Napoleonii şi nici toţí muschetarii istoriei sale bogate…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

  1. Sorin
    iunie 18, 2010 la 17:38 | #1

    Vina Mexico! Bravo lor! Razvane, ai vazut meciul asta? Asa se lupta, frate, daca vrei sa bati excelent spus, umbra Frantei. Noi ne speriem insa prea mult de umbre! Nu suntem nici azteci, nici sarbi, suntem…smecheri.’Oti!

Comentariile sunt închise.