Acasă > Trubadur sub balconul Thaliei > Dramaturgi români din toată țara, scrieți, că nu vă jucăm!

Dramaturgi români din toată țara, scrieți, că nu vă jucăm!

ianuarie 12, 2010

…Una dintre problemele grave ale teatrului românesc actual o reprezintă slaba reprezentare a dramaturgiei autohtone contemporane. Directorii și regizorii susțin că nu există piese demne de luat în seamă, ba unii (cazul celebrului Andrei Șerban) merg până într-acolo încât afirmă inconștient că „n-avem dramaturgie românească”!?! Drama cea mare este că până și Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiul pentru dramaturgie anul trecut, pentru că respectivul juriu (fără vreun dramaturg sau critic de teatru!) nu s-a prea omorât cu firea să caute cărțile anului. Iar ele au fost! Nu capodopere (cum nici la proza sau poezie n-au existat volume de excepție), însă au existat!

…Culmea este că, an de an, se țin atâtea concursuri de dramaturgie, există câștigători, însă piesele laureate nu se joacă! Peste trei zile, pe 15 ianuarie, de Ziua lui Eminescu, se încheie perioada de primire a textelor pentru Concursul „Cea mai bună piesă românească a anului 2009”, la UNITER. Concursul acesta a devenit o tradiție. Nu discut, acum, felul în care s-au acordat mai toate premiile, de-a lungul ultimilor ani. (Imi este suficientă mărturisirea unui dramaturg valoros-Emil Mladin: „Am fost o dată nominalizat la UNITER, mai mult nu pot spera!”). Problema este câte dintre piesele premiate și tipărite de UNITER (cu finanțarea Casei Regale a României) s-au jucat?! Să se aștepte ctitorirea unui Teatru Regal pentru ca dramaturgii onorați la Concursul anual să-și vadă textele montate? Întrebarea aceasta îl vizează, în primul rând, pe creatorul și susținătorul (cu mari eforturi!) al minunatului eveniment care o reprezintă Gala UNITER, Ion Caramitru, remarcabil om de cultură (și nu doar pentru că a fost, cândva, ministrul culturii!), totodată și directorul Naționalului bucureștean…

…Concursul de dramaturgie de la UNITER nu-i singular. De câțiva ani încoace, în fiecare primăvară, are loc un Eveniment de ținută: Festivalul comediei românești, pe scurt „festCo”! Și aici, nelipsitul (și necesarul) concurs de dramaturgie, firește, la Teatrul de Comedie. Câte trei premii anual, ba și câte una-două Mențiuni. Normal, măcar piesa care a câștigat Premiul cel mare ar trebui să fie jucată de teatrul care patronează concursul. Normal nu-i, însă, un cuvânt în logica lucrurilor în România. Deci, nici în teatru. Nici la „Comedie”, unde nu s-au pus în scenă premianții!

…Cuprinși de lehamitea     cu care este tratat în România de astăzi textul dramatic, dramaturgii autentici au început să cam refuze să mai piardă timpul cu aceste concursuri-alibi. Pe 15 ianuarie, odată cu încheierea înscrierilor, la UNITER, pentru competeția „cea mai bună piesă românească a lui 2009”, începe o nouă aventură a dramaturgilor români. Vor avea ei aceeași soartă și în 2010?!

  1. Florin Moldovan
    ianuarie 12, 2010 la 19:15 | #1

    Nea Mircea, v-am cautat pe blog sa vad ce parere aveti de gargara sata cu alegerea presedintelui la FRF, noua Ceauseriada! Si cand colo, v-am gasit cronicar de teatru! Nasol si cu teatru ce se intampla! Mafie, daca inteleg eu bine. Ca in toata Romania. Bine ca nu-i manajati! Nu credeam ca Ion Caramitru nu se prea intereseaza de dramaturgii nostri. Pai, de ce mai fac concursuri, asa, de vrajeala, daca nu va joaca?!
    Succes si cu teatru! Dar va astept si cu materiale despre minciuna de fotbal de la noi.
    Cu veche stima,
    Floro de la Brasov

  2. Al. Visan
    ianuarie 12, 2010 la 20:30 | #2

    Toate concursurile sunt aranjate in Romania, domnule Mircea M.Ionescu! Ce va mai mira ca si in teatru este la fel?
    Cred ca ati gasit explicatia fenomenului prin sintagma „concursuri-alibi”. Se dau bani pentru ac este concursuri, de catre primarii si Ministerul culturii, bani care ajung si pe la membrii juriilor si pe la necesitatile teatrelor respective. Corect ar fi ca forurile care sustin financiar aceste concursuri sa puna o conditie: piesele premiate SA SE JOACE! Ma tem ca daca se va include o asemenea clauza, vor dispare concursurile. Nu cred insa ca va dispare si dramaturgia romana, cu toti dusmanii ei!
    Va felicit ca puneti punctul pe „i’! Cineva tot trebuie sa citeasca, sa auda pana la urma!

  3. C.Popa
    ianuarie 13, 2010 la 00:38 | #3

    Absolut de acord ca mai toate concursurile de dramaturgie sunt alibiuri pentru cei care conduc (si nu prea bine) destinele teatrului romanesc. Faptul ca Uniunea Scriitorilor nu a acordat Premiul pt. dramaturgie demonstreaza cat interes acorda dl Manolescu si ceilalti dramaturgiei autohtone. Culmea este ca exista un Cenaclu al dramaturgilor romani, la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti unde presedintele scriitorilor romani NU A FOST vreodata!!! Si atunci ne mai miram ca directorii de teatre si regizorii se ghideaza numai dupa criteriul profitului personal imediat?!

  4. Lucia
    ianuarie 13, 2010 la 09:50 | #4

    Nimic nou in ceea ce spuneti!… Lucrurile acestea sunt cunoscute de mult si nu se schimba nimic.
    Eu cred ca aceste Concursuri isi au totusi rostul. Ele demonstreaza ca dramaturgie autohtona Exista! Faptul ca nu este luata in seama, ba chiar ignorata INCLUSIV de conducerea Uniunii Scriitorilor, cu dl. Nicolae Manolescu in frunte, este una dintre bolile Prezentului. Ma intreb daca aceasta maladie teatrala, aceasta tragicomedie va fi vreodata tratata?

  5. Mihai
    ianuarie 13, 2010 la 15:17 | #5

    OK! Dramaturgii romani scriu pentru nimeni! Sau, cel mult, pentru ei. Ma indoiesc ca Juriile citesc. Jocurile sunt, in proportie de 75%, facute dinainte. Interese, obligatii, tot tacamul. Curios este ca unele concursuri nici nu sunt anuntate, sau, daca sunt, nu stiu de ele decat cei care trebuie sa stie. UNITERUL ar fi o exeptie, desi cred ca avand in vedere importanta evenimentului ar trebui anuntat in presa centrala cel putin de doua ori pe saptamana.
    Subscriu la inadmisibila atitudine a Uniunii Scriitorilor -si a lui Nicolae Manolescu in principal- fata de dramaturgia romana actuala! Este inadmisibil! Este Romania de astazi, intepenita in rele, la orice domeniu ne referim!

  6. Dan
    ianuarie 14, 2010 la 09:43 | #6

    Una din cauzele pentru care nu se joaca piesa romaneasca este aceea ca dramaturgul nu este asimilat teatrului; Romania este singura tara (ca in multe akte cazuri aiurea) in care autorul dramatic este membru al USR; e eronat. NU are treaba Manolescu sau Alex Stefanescu cu piesa de teatru – nu e treaba lor; daca vreti o sansa in plus (minima de altfel) aceea e sa va inscrieti ca membrii la UNITER; fiind mai multi la un moment dat putei forma un numar suficient de oameni care pot face un lobby in sensul dorit de dvs. Cat timp insa, va veti pierde vremea la USR, ASB, Clubul Dramaturgilor si alte prostii, nu aveti nicio sansa…
    Pe de alta parte, apar rar dramaturgi la festivalurile de teatru; stand acasa si scriind pe blog mare lucru n-o sa reusiti, Pana si Visniec – care a atins un nivel de notorietate – isi trimite pe e-mail piesele pe unde stie sau pe unde apuca, merge la festivaluri, socializeaza cu regizori, directori de teatru, etc.; poate ca vina e si a dramaturgilor ca nu se apropie, la modul fizic, de actori, regziori, etc…. in plus, e drept, se scrie prost, foarte prost : literar, mize mici, povesti care nu intereseaza, personaje slabe, etc.; dar in fine, unele idei sunt bune (piesele premiate sa fie jucate, scrisoarea dramaturgilor, etc.0

  7. Octavian
    ianuarie 14, 2010 la 12:38 | #7

    Domnule Mircea M. Ionescu,

    Daca veti citi ultimul numar al revistei Luceafarul veti afla (si va teti intrista, sunt convins) ca nici in viziunea publicatiei „Viata Romaneasca” nu exista Dramaturgia! Altfel, ar fi acordat un Premiu si dramaturgilor, printre cele multe si nesemnificative date anual!
    Tot din aceeasi revista Luceafarul am aflat ca Filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor la Premiile pentru anul 2008 (!?!), dramaturgia a fost ingramadita la „Teatru, publicistica, carte pentru copii”! Hai ca-i nostim!
    Asa incat, stimate domn, titlul dvs. are o actualitatea dezarmanta! Scrieti, baieti, scrieti, ca nu va luam in seama!

  8. ianuarie 14, 2010 la 16:20 | #8

    Stimate domnule Mihai,

    Nu detin probe, doar intuitia m-a obligat sa trag aceasta concluzie amara: “Ma indoiesc ca Juriile citesc”. Este aproape imposibil sa citeasca, in doua saptamani, in jur de 100 de texte, cate se trimit de regula la un concurs de dramaturgie romaneasca. Este imposibil, pentru ca acei oameni din Jurii mai au si alte atributii, la institutiile unde sunt angajati. Unii nu citesc din lipsa de timp (desi membrii Juriilor primesc o retributie pentru lectura obligatorie a tuturor textelor, cartilor inscrise in concurs!), altii pentru ca nu sunt lectori de teatru (ceea ce este dramatic, din moment ce in unele Jurii din ultimul an n-a figurat macar UN OM de teatru, critic, regizor sau dramaturg).
    Inventiv, romanul a gasit “calea de mijloc” si in acest domeniu. Un Juriu din 3 (trei) oameni isi imparte “productia” in mod egal. Iar concluzia finala este una facuta dupa ureche, niciun membru al Juriului respectiv nestiind valoarea tuturor textelor! Concluzia: criteriul valoric este abandonat! Din lipsa de timp, de competenta, din interese, obligatii, din solitaritate de…Juriu!
    Si totusi, dramaturgia romaneasca nu va muri! Mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa fie reconsiderata! Pentru ca ea EXISTA! Credeti-ma, stiu ce scriu!…

  9. Maria Stef
    ianuarie 14, 2010 la 23:46 | #9

    Stimate domnule Mircea M.Ionescu,

    Urmaresc cu interes schimbul de replici pe tema dramaturgiei romane, atat de ignorate, de la presedintele USR Nicolae Manolescu la mai-marele UNITER Ion Caramitru, ca sa nu mai discut de atatia directorasi si regizori. E jenant cu se poarta cu dramaturgii autohtoni, fiind preferati atatia neica-nimeni din strainatate.
    Vrand sa pareti optimist, Dvs. sustineti ca dramaturgia autohtona contemporana EXISTA. OK, dar daca nu o vede nimeni? Exista doaar, asa, ca sa se citeasca si aprecia dramaturgii intre ei? Dramaturgia unei tari trebuie cunoscuta in primul rand de tara respectiva, de poporul acelei tari! Ceea ce, se vede, nu stiu sau au uitat si Manolescu si Caramitru! Si multi altii, care mananca o paine buna de pe urma dramaturgilor romani!

  10. Andrei
    ianuarie 15, 2010 la 23:35 | #10

    Buna seara,

    Voiam sa va intreb daca stiti unde s-ar mai putea gasi cartea „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”. E una dintre cele mai bune carti de sport pe care am citit-o si as vrea sa o adaug la colectia personala.
    Multumesc.

    • ianuarie 16, 2010 la 18:51 | #11

      Din păcate pentru dvs., volumul „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o” s-a epuizat de cum a apărut, în nici o lună, atunci, la începutul toamnei lui ’94, la nici două luni de la terminarea Mondialului american. Încercați prin anticariate, ca o ultimă speranță. Mulțumesc pentru aprecieri!

  11. Horia
    ianuarie 18, 2010 la 14:55 | #12

    Tragicomedia dramaturgiei romanesti contemporane este ca sunt jucati mai ales aceisi cativa cu relatii sau cu bani de dat la regizori. Sotia unui cunoscut scenograf, prietenele unor june cronicarese dramatice, ba si ale unor regizori.
    Ce valoare au aceste improvizatii de dramaturgie nationala fortata a dovedit-o Festivalul National de Teatru, unde din cele 3 piese romanesti prezentate (2 semnate de doua duduce si una de un domn), cele de gen feminin (fara sa fiu misogin) au fost JENANTE! Cum de a ajuns o mizerie de text (Cum traverseaza Barby criza mondiala, de Mihaela Michailov) la Nationalul din Timisoara (!?!), cine a selectionat la Festivalul National un asemenea subprodus, o rusine si pentru caminele culturale? Daca se va raspunde SINCER la aceste intrebari, iar cei care au sustinut asemenea IMPOSTURI vor fi eliminati din viata teatrala, vom intelege de ce directori si regizori RESPING dramaturgia autohtona adevarata!

  12. Iulian
    martie 31, 2010 la 13:01 | #13

    @Horia Sunteţi puţin cam prea dur cu textul Mihaelei Mihailov. E adevărat că dată fiind calitatea de critic de teatru a autoarei, textul conţine erori dramaturgice greu de trecut cu vedere. Ar putea fi considerat un text de „performence” la o adică, nicidecum unul de teatru. De acord că în ideea în care autoarea se revendica de la o tradiţie de 30 de ani a dramaturgiei post-dramatice, rămânea în sarcina regizoarei să susţină textul prin mijloace non-verbale, cel mai probabil venind din zona teatrului-imagine, iar cum nici una nu excelează nici în dramaturgie post-dramatică, nici în limbaj vizual a ieşit ce a ieşit. Totuşi, a califica textul ca şi spectacolul ca fiind demne de căminul cultural e cel puţin răutăcios din partea dumneavoastră. Cel mult pot fi comparate cu încercarea entuyiastă şi inconştientă a unui student la teatru de a se opune unor reguli elementare ale dramaturgiei)”Hai, să vedem ce se întâmplă dacă scriem un text fără conflict! Hai, să vedem ce se întâmplă dacă introducem forţat tautologii în ideea că-i vom transmite publicului starea de suprasaturaţie vis-a-vis de societatea de consum!”

Comentariile sunt închise.