…Întâia duminică a Mondialului n-a fost o zi normală. Nu mă refer la rezultate. Era firesc ca nemții să ofere o dresură de canguri, prin care să comunice și celor care nu aflaseră că vor al 4-lea titlu!… Era cât se poate de logic elementar ca sârbii (care-mi sunt la suflet!) s-o comită și cu ghanezii (după acel 0-1, din ajun, cu neozeelandezi!), așa, să simtă și ei ce-i suferința, nu numai noi, românii, umilința unui 0-5 la Belgrad… Venise vremea ca specialiștii în baraje, slovenii ăștia care ne-au tăiat drumul spre Asia, acum opt ani, șI rușilor, toamna trecută, să câștige și ei un meci la turneul final… Și, atunci, ce n-a fost normal, ci atât de ciudat ca un blat (tic verbal dâmbovițean), plat ca un meci de Divizia C (exceptăm „panzerele”)? Culoarea, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! N-ați observat că a fost o „duminică roșie”? Una cu 3 (trei) eliminări, dintre care două, la algerieni și sârbi, decisive?
Sigur, în duminica aceasta a orbeților (lăsăm „mașina germană” că ea reprezintă o superechipă de fotbal!), cel mai ciudat moment l-a oferit sârbul Kuzmanovici (coechipier cu Mutu la Fiorentina, iar mai nou al lui Marica, la Stuttgart), profesionist cu pretenții, acum mare sculă pe trotinetă, el, cu hențul acela de curtea grădiniții, nu caraghios, dubios, ci păgubos, care a pogărât jalea printre ai lui. O ciudățenie care, după mintea mea de poet la curtea Regelui Fotbal, l-a cam scos nu doar din „11”-le lui Antici, din sufletul sârbilor, ci din breasla sportului-rege.
…Problema de fond este, însă, nu Kuzmanovici-hențovici-penaltovici-eșecovici, ci cum de a putut fi atât de „trompetă” într-un careu unde era liniște, căci lumea aștepta ultimul fluier, nu se întâmpla nimic, era atâta spațiu de puteau ateriza și avioane private? Întrebarea aceasta privată dintr-o o zi leșinată, la București, încolțise și la hențul din senin ce i-a adus eliminarea, la numai un sfert de oră de „teren”, al algerianului Ghezzal (unde sunteți voi, Madjer și Belloumi, care ați învins Germania, la Espania ’82?!), aceeași neliniște deloc metafizică și în momentele de cumplit plictis din „uvertura” duminicii (Ziua a III-a în calendele turneului!), și în prima repriză a duelului sârbesc (Antici-Rajevac sau Serbia versus Ghana!) și în lamentabila neputință a cangurilor de a urca măcar o dată pe un tanc. Acum, după o noapte liniștită, sunt convins că acest debut modest, mediocru, ultra-mediatizat, cum vreți să-i spuneți, acceptând excepțiile de rigoare (2-3, că altfel n-ar mai fi abateri de la Mondial!), primele trei zile ale turneului de la capătul Africii, ziceam, au demonstrat categoric… efectul vuvuzelelor asupra trompetelor. Al trompetelor din teren! Prea multe, mult prea izbitoare! Pentru că, exceptând „eroii” amintițI, au mai fost și „Iarbăverde” ăla din poarta Angliei, și portarul de motel al algerienilor, la golul sloven, și alți neicanimeni… Și eu care mă pregătisem să găsesc meciul pentru un titlu ca un distins ca un filigran Messi: „Efectul razelor gama asupra anemonelor”! Ehe, ce spectacol, pe vremuri, cu Olga Tudorache, la Teatrul Mic. Deocamdată, parodia se joacă la Mondialul Mic…
…Poate că astăzi se schimbă repertoriul. Astăzi vine, doar, pe scena africană, multă lume bună. Campioana mondială, Italia, să dea piept, în meciul zilei, pe seară, cu Paraguay-ul argentinianului Gerardo Martino… Olanda mecanică, și astăzi visând întâiul titlu, după 8 încercări, față în față cu vikingii danezi, cândva campionii Europei, așa, din senin, luați de pe plajă… La așa meciuri, de la care să tot aștepți fotbal, merge și Japonia-Camerun… Sper ca trompetele africane din tribune numite vuvuzele să nu mai aibe niciun efect asupra fotbaliștilor din teren. Nu de alta, dar s-ar putea să-i numim pe ei vuvuzele și să-i vedem în tribune, ca pe Kuzmanovi și mulți alții…
…Astăzi, Ziua a IV-a! Cine sparge poarta, cine schimbă soarta acestui Mondial?
*O variantă a acestui material a fost postat și pe blogul sportvox.ro