…O săptămână, n-am vorbit! Condamnat la tăcere, la necuvinte… Așa, dintr-odată,Mut! Nu de fericire… O operație la mandibula dreaptă m-a trimis în greva vorbei. Este cumplit să nu poți vorbi, să nu răspunzi la telefon! M-am chinuit, am suferit, nu știam cât de bogat eram înainte de operație… Și sunt, acum, după ce, astăzi, mi s-au scos firele. Sunt un alt Om… Am visat că mi-am pus cuvintele la păstrare, în sipetul bunicii… Constat, fericit, că mi s-au păstrat intacte… Vreau să zbor, cum niciodată n-am visat, cu o poftă nebună de vorbă, de șuetă, de șoapte bolnave de frumos și nemurire… Sunt din nou eu însumi!
…Acum, pot și vorbi, nu doar scrie despre Euro 2016. Și, în special, despre Naționala noastră, întrată, parcă, în greva succesului… Tata Puiu (care a renunțat la valorosul medic Pompiliu Popescu, iar Naționala a devenit o legumă, după o oră!), Chipciu (care nu l-a supravegheat la corner pe elvețianul dat în urmărire) și Chiricheș (care s-a ferit ca nu cumva să respingă mingea!) la faza golului egalizator al elvețianului cu nume musulman, Mehmedi, în min.57, mi-au luat din buzunar 1.820 de lei!… Jucasem, ieri, la prânz, lângă Piața Norilor, 4 lei, pe un bilet cu următoarele scoruri exacte: Rusia-Cehia 1-2; România-Elveția 1-0; Franța-Albania 2-0!… Mi-a alungat bănuții tocmai Naționala mea. Măcar de-ar fi câștigat ea meciul!… Se vede, însă, că tricolorii noștrii au uitat să mai câștige într-un meci din turnee finale. Parcă se află în greva neputinței! Și nu mă încumet, încă, să văd o Victrorie=calificare, duminică, în fața Albaniei… Actuala echipă este alcătuită din doi-trei jucători talentați, din câteva reușite pe meci, pe un fond de zbucium surd, intermitențe, fără pregătirea fizică necesară,, cu „găuri” în fiecare compartiment!…
…Fără supărare, dar mi se pare cea mai slabă națională a noastră la un turneu final Euro! Care nu a putut fi relansată de un public absolut minunat. Când valoare nu e, nimic nu e…
…Arătați-mi un Costică Ștefănescu, Gino Iorguleu, Țicleanu, Boloni, Cămătaru, Gabor, Hagi (câțiva din Echipa de la Euro 1984)… Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Lupescu, D.Munteanu, Sabău, Lăcătuș, Hagi, Răducioiu, Ad.Ilie, Viorel Moldovan (Euro 1996, Euro 2000, în fond, în general, Generația de aur de la inegalabilul Mondial american 1994)… Cristian Chivu, Lobonț, Contra, Tamaș, Ștefan Radu, Mutu, Marica, Marius Niculae, Nicoliță și alții-(Euro 2000)…
…Aveam și Valori și Lideri de Echipă!… Astăzi, zbucium surd, cu rare sclipiri, nicio minte limpede, niciun boss în teren…
…Cu meciul de ieri, Anghel Iordănescu a atins borna 100 de prezențe pe banca Naționalei!… Ar trebui un sincer Onor la General. Din păcate, este mai mult un omor la General. El este paratrsnnetul care primește toate nemulțumirile. Are și el, categoric, partea lui de vină. Dar, principalul vinovat este Sistemul fotbalului românesc!
…Unul fără o conducere competentă a Federației, cum au mai toate țările prezente numai la acest Euro 2016. Noi, cu atâția jucători de ecou mondial (am amintit câțiva mai sus!) avem o conducere federală numită pe criterii politice, în ton cu legea nescrisă a acestor vremuri, când, la noi, criteriul valoric este înlocuit cu cel de partid, de relații politice și financiare. Fotbalul româneac nu are încă o Piramidă a performanțe, cu o serioasă bază la copii și juniori!… Are, în schimb, atâția samsari, conducători și impresari, care nu fac decât rău acestui atât de iubit sport, cu o istorie, totuși, notabilă și la noi (vezi Sevilla-mai ’86, World Cup ’94. Toate acestea nu Generalul trebuia să le fi rezolvat. Ci aceia care s-au și nărăvit la plăcinte, votându-și în comitetul executiv, cu nerușinare, câte 100.000 de euro pentru succesele de la Euro 2016! Ce merite are, mă rog, Burleanu și ceilalți neica-nimeni ca el, care vor acest cadou?!… Și, atunci, începi să mă gândesc la o opinie auzită în rândul oamenilor de rând, înghesuiți în aceste zile pe toate terasele din țară, să vadă și să susțină Naționala:”Pentru ce să se bată fotbaliștii noștrii?! Pentru suta de mii daibogeala lui Burleanu?!”… N-aș gândi așa, dar nu trebuie respinsă nici o asemenea idee… Cum, necum, e timpul ca Naționala României să iasă din greva nevictoriei. A tăcut destul și este cumplit pentru minunații ei fani care au uimit Parisul!… N-a mai învins la un turneu final de la Euro 2000, de la acel spectaculos 3-2 cu Anglia!
… Prezidentul federal, ncunoscutul Burleanu, declara, mai zilele trecute, că „a trecut vremea Fotbalului făcut după ureche”. Cinism, fariseism?! Nu, realitatea exactă a fotbalului românesc etalată și la acest Euro 2016!
Etichetă: Chiricheș
EURO 2016 BATE LA UȘĂ, GENERALUL RIDICĂ ZMEE PE TUȘĂ!
…Rușinea de duminică noapte de la Torino, nu atât acest 3-4 (1-1) cu Ucraina, cât mai ales jocul tricolorilor noștrii în primul sfert de oră de după pauză, a aruncat nori de scepticism peste noi, cei din tribună și din fața micilor ecrane.
…Unii au zis, imediat după jenanta remiză, 1-1, cu mediocra reprerzentativă congoleză, că nu avem valori, de unde Valoare!?!
…Atunci, însă, l-am auzit pe General declarându-se foarte mulțumit de jocul lui Chiricheș!?! Așa, ca o punere la punct a realității evidente, nu a ziariștilor lucizi, după o partidă în care numitul Chiricheș părea mai curând un copil de mingi!
…Citesc un titlu, în presa de azi „ȚURCA”! Corect, dar diagnosticul acesta e de pe vremea lui Pi…țurcă!
…Acum, titlul zilei mi se pare IORDANE!… Cu sau fără cașchetă…
…Apărarea-varză de Torino, ne-a băgat în corzi, nu prea mai visăm. Tribuna și-a pierdut și entuziasmul și umorul ce o defineau… Cineva a zis în comentariul TV că avem o galerie de rezultat. Cam peste tot în lume e așa… Aseară, însă, dacă băieții lui Fomenko n-aveau între buturi un portar de motel, care răspunde la numele de Piatov, vorbeam acum despre un 1-4 de ne suna Euro 2016 în cap!…
…În oscilațiile tribunei a apărut, de aseară, un gând negru: „Cu așa joc, nu facem vreun punct în grupă!”… Festina lente, colegi de galerie!…
…În fotbal, adevărurile își schimbă rapid haina… Să vedem la treabă și „cocoșul galic” în seara asta (n.a. A fost 3-2, acasă, în fața Camerunului, cu golul victoriei în min.90!), căci și Germania a fost umilită, aseară, 1-3, acasă cu Slovacia!?!… Au și francezii probleme, nu numai noi. Important este cine trece mai repede peste sincopele de moment!…
…Sincer, nu doar defensiva mă pune pe gânduri, plină de figuranți cu numele Raț, Filip, Chiricheș, Mățel, chiar și Grigore, nu mediocritatea perpetuă a lui Pintili. Ci, în primul rând, figura de neputință a lui Anghel Iordănescu. Pare un antrenor resemnat cu o realitate gri, dacă nu neagră, și se dovedește fără soluții.
Parcă i-a luat Dumnezeu mințile, tocmai lui, cel cu iconița la piept și în mână. Altfel, nu ar fi amplificat problemele, nu ar fi născut furtună în ajunul turneului final din Hexagon, mai ales că, acolo, la FRF, nu prea are cine să-l ajute!…
…Mazilirea doctorului Pompiliu Popescu, conferințele de general-doctor cu „mâna lui Alibec”, pe care UEFA a găsit-o normală, tensiunile cu banderola căpitanului de națională, amânarea anunțării lotului pentru Euro 2016 nu puteau decât crește tensiunea într-un grup în care valorile sunt numărate pe degetele unei mâini, iar liderul de Echipă, decisiv în vechile generații nu-l găsești nici cu lampa lui Aladin.
…Cât privește declarația Generalului „Iordane” făcută după meciul cu Ucraina „Într-un fel, e bine că am luat atâtea goluri într-un meci, că prea ne credeam zmei!”, ea pare una de peluză!..
…Cu ultima evoluție a tricolorilor, Generalul cam ridică zmee…
…Și, totuși, mă încăpățânez să cred că zmeii noștrii de altădată nu vor dansa „Sârba-n căruță” pe tușă, când Euro 2016 bate la ușă!…
Vor fi în stare să nu mai fie ridicoli?!
Vai de Franța noastră, dom’ General!
…Uraaaaa! I-am învins pe amatorii din Insulele Feroe, chiar dacă ne-au chinuit, după pauză, încât puteam să facem icter, nu alta! Mai ales în ultimele minute, când numai Pantilimon, până atunci înghețat, ca un șomer fără șuturi pe poartă, „englezul” lungan dintre buturile noastre, ziceam, a scos miraculos o minge pe care scria Dezastru, adică 1-1, acasă, între sonde, cu pescarii feroezi, mulți cu obligația de a semna condica, mâine dimineața, la serviciu… Am luat cele trei puncte, suntem liderul grupei, se văd luminile Parisului, în sfârșit și Naționala română de fotbal la un turneu final, Europeanul din Franța, de la anul…
…Dar, vai de Franța noastră, dom’ General! După pauză, am fost penibili! Probabil că nu întâmplător. Sincer, n-am prea înțeles ce căuta Grigore lângă Chiricheș, în centrul defensivei, având în vedere scenele comice ale ex-dinamovistului prin campionatul francez!… Tot sincer, dragă Puiule (că suntem vechi prieteni și te prețuiesc, știi prea bine!), n-am înțeles „premierea” lui Tănase cu încă un joc în Națională (fie și o jumătate de oră de cumplită submediocritate!), după ce a scuipat golănește, mai acum o săptămână, spre publicul din Ghencea, ceea ce suporterii de la Ploiești, Republică, vorba lui nenea Iancu, au „taxat” imediat, ca abandonarea disciplinei de către un General, lucru înțeles cu întârziere de către comentatori. Spectatorii pentre asta l-au huiduit (și, implicit, și pe tine, că ai trecut cu vederea un abominabil fapt de maidan!), cei 13.000 de ploieșteni n-au avut nimic cu Steaua, ei au aplaudat sincer Naționala. Tănase însă îi scuipase, indirect, și pe ei…
…Câțiva dintre „actorii” din arenă, mulți figuranți fără minge în actul II, au bătut monedă pe alte două-trei ratări. Mă mir că nu l-au acuzat și pe fluierașul lusitan, cel care a închis ochii la câteva intrări dincolo de regulament ale jucătorilor noștri, inclusiv a lui Chiricheș, în careu, cu vreo trei-patru minute înaintea finalului fără acorduri alese!…
…De ce ne-am chinuit și am învins un adversar, totuși, de decor, cu 1-0 (gol norocos Keșeru, ajutat de bară!), cu emoții (ceea ce Raț a declarat că n-a avut, că am făcut un meci bun, de parcă ar fi fost plecat în Grecia, în ultimele zece minute!)?, aceasta-i singura întrebare.
…Pentru că actuala Națională nu are Valoare! Pentru că mai nimeni dintre cei trimiși în arenă nu-i în formă!… Ceea ce s-a resimțit imediat în mentalitatea încă păguboasă a fotbalistului român, chiar dacă el joacă prin străinătățuri……
…Pentru că Sânmârtean și Keșeru, „salvatorii Patriei”, au demonstrat ce valoarea are campionatul dintre dunele cu miros de petrodolari, unde joacă ei, din moment ce, după pauză, au dispărut, ca să nu zic c-au devenit figuranți!…
…Pentru că am înțeles de ce Stuttgart-ul lui Maxim este „lanternă” în Bundesliga!
…Pentru că „blocul stelist” din Națională a confirmat eclipsa de formă a liderului obosit al campionatului nostru evidențiat mai mult prin insolvențe!
…Pentru că a devenit axiomă navigarea fără busolă, pe la echipe de mâna a doua, a unui talent ca Torje, acum la Konyaspor (trupă de locul 10 în Turcia!), el, cândva, un pretendent la statuia lui Hagi! Lăudabilă, totuși, obiectivitatea lui Torje, care nu a considerat starea terenului drept cauza jocului mediocru (susțin atâția, și deloc excelent cum a încurcat Keșeru realitățile!), mai ales din repriza secundă, alibi jenant căutat de unii…
…Eu am și uitat despre jena de fotbal oferită de aleșii Generalului pentru bătălia cu …Armada amatorilor (nu armatorilor!) feroezi, evident în progres față de acel 0-4, pe terenul lor, în ’93, echivalent cu debutul lui Iordănescu la timona Naționalei, în campania de calificare spre inegalabilul World Cup ’94!
..Mă gândesc la Euro 2016 din Franța, unde vom juca, pun pariu cu oricine, dar mă apucă durerile de cap!
…N-aveți un Nurofen extra-forte, dom’ General?