Euro 2016 văzut de-Acasă (22). CONTE ȘI AȘA-ZISUL PELLE MI-AU STRICAT NUNTA, LA SNAGOV!

…Derby-ul sferturilor de finală, Germania-Italia, l-am văzut la Snagov, între pădure și lac, la o nuntă. S-a căsătorit fata cea mare a vărului meu Cătălin, medic ortoped de valoare. Sigur că o sală a fost rezervată pentru meci, cu două frapiere pe masă, vin alb și roze, iar microbiștii au lăsat dansul și Dorada cu migdale și au trecut în fața micului ecran. Cei mai mulți cu Squadra Azzurra. Dar și câțiva cu nemții…

…Nemții erau favoriți, chiar dacă nu-i învinseseră pe „gladiatori” romani în cele opt dueluri oficiale! După prima repriză, însă, poate cea mai slabă de la acest Euro, nimeni nu merita să meargă mai departe. La reluare, campioana mondială en titre a ținut să-și respecte blazonul și a trecut la atacuri în forță, în ritm mai alegro, pe centrul careului, unde regii lacătului dovedeau dereglări neașteptate, italienii fiind vizibil obosiți după eliminarea Spaniei. Mai era și fluierașul Kassay, care dăduse de înțeles că știe să „tragă” unde trebuie cu trupa germană, „îngălbenindu-i” pe italieni, psihologic, după pauză, cu trei cartonașe în patru minute, deși, cotul lui Boateng care i-a spart nasul lui Eder, în primul act, trecuse ca o briză dinspre lac. Și nemții au deschis scorul, prin Ozil, în min.65, dintr-o fază pornită, pe flancul stâng, din neglijența elementară a peninsularilor și devierea lui Bonucci, la centrarea lui Hector… Germanii au ratat de puțin desprinderea, prin greoiul Gomez, Buffon s-a dovedit din nou fenomenal respingând autogolul lui Chellini, ținându-și echipa în joc.

…Cu 12 minute înainte de final, Boateng a sărit în careu ca un trăgător la fileul de volei, vrând, parcă, să-și îngroape adversarul, numai că fileul era… Chellini! Henț și fault, penalty fără dubii pentru Italia! Transformă cu precizie Bonucci, 1-1, prelungiri!… N-avem timp nici pentru un șpriț rece… 1-1 și după alte 30 de minute de joc, 120 în total… Pentru a doua oară în “sferturi”, Loteria loviturilor de la 11 metri!… Prima semifinalistă, Portugalia, s-a calificat la penalty-uri, 5-3 cu Polonia, tot după 120 de minute. Acum?…

…Acum, 18 lovituri de la 11 metri pentru viza de semifinală! Ce nebunie!… A triumfat Germania, cu 6-5!… După câte emoții! Cu cât dramatism!… După ce fiecare echipă a transformat întâia lovitură (Insigne pentru italieni, Kroos pentru nemți), au urmat câte două ratări de ambele părți: Thomas Muller (sau, dacă vreți, a apărat Buffon!”) și Ozil pentru germani, Zaza și Pelle pentru „gladiatorii” romani. Pentru elevii lui Low a mai ratat Schwesteiger, Bonucci pentru ai lui Conte. Au transformat doi italieni (Parolo și De Sciolio) și trei nemți, ca pe bandă rulantă: Hummels, Kimmich (cu chipul lui de puști, la 21 de ani, luat de Bayern, un cvasidebutant în națională; e meritul lui Low!), Boateng. Italia are șansa ultimei lovituri!… Acasă sau în semifinală?! La bal sau la spital?!… Conte îl aruncă sub sabia lui Damocles pe Darmian, care nu jucase un minut!?! Și fundașul lui Manchester United trage slab, Neuer apără, e 5-5 la penalty-uri, Germania vede semifinala, pentru că mai are de executat un penalty. Hector trage tare, Buffon mângâie mingea, dar forța balonului aproape că i-a dat degetele peste cap și a sărutat plasa, este 6-5, iar  Germania merge în semifinale! Unii au spus că a fost vorba de mai mult noroc.

…Eu, sempre „Fortza Italia”, cred că au contat forța de joc a panzerelor și alte două cauze: desemnarea de către Antonio Conte pentru executarea celui de al doilea penalty a unui jucător, Zaza, care nu jucase decât câteva secunde, fiind neîncălzit. Cum era și Darmian, ale cărui picioare tremurau înainte să atingă mingea!… Simpaticul, lăudatul Conte, viitorul coach al lui Chelsea, uitase că primul și ultimul executant se află sub o presiune specială, căreia nu-i face față oricine, mai ales unul venit direct de pe banca de rezerve!… Unde ești, nemuritorule Enzo Bearzot, alchimistul titlului mondial de la Espana ’82?!

…Eșecul Squadrei Azzurra s-a mai datorat și nu atât ratării (face parte din joc, din viață!), cât a execuției mizerabile a lui Graziano Pelle, trimițând mingea la un metru de poarta germană!?! Cu o asemenea fază, m-a făcut să mă întreb dacă el este cu adevărat brazilian?! Și mă obligă să-i recomand renunțarea la numele de împrumut Pelle (cu doi ll). Pentru că adevăratul Rege Pele nu merită o asemenea ironie de trei parale, ca să nu zic blasfemie…

…Rămâne, astăzi, ultimul sfert: Franța-Islanda! Învingătoarea va întâlni Germania în semifinale. Mulți vor senzație. Adică, Hai Islanda!… Dacă echipa modestului Deschamps va evolua ca în partida de deschidere cu noi (2-1), atunci n-ar fi exclusă încă o „bombă” de răsunet, după Islanda-Anglia 2-1 și Țara Galilor-Belgia 3-1!…
…Iar dincolo de toate, acum, în noapte, mă răvășesc lacrimile minunatului Buffon, după ce „aventura franceză” s-a terminat pentru italienii mei de suflet. Și eroii plâng, nu-i așa?!

…Nu-mi mai arde de nicio muzică, de dans, nu pot bea niciun pahar de alb-sec, sar și peste tortul Miresei… Plec acasă cu ai mei, cu sufletul sub lacrimile de copil ale lui Gianluigi Buffon, o Legendă nemuritoare a fotbalului contemporan!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *