Olimpiada a început, respectați, măcar, fair-play-ul!

…Când au zămislit Jocurile Olimpice, sub magia zeilor, anticii Eladei au oferit omenirii și cea mai frumoasă maximă: „Când sportivii se întrec, armele tac!”. Azi-noapte sau, mai exact, în zorii României în ceață mai deasă ca niciodată, parcă, la Londra, a XXX-a Olimpiada a început oficial. O dată cu finalul unei fabuloase Ceremonii de deschidere, spectacol de 27 de milioane de lire, ce a reînviat pe Stadionul Olimpic întreaga istorie a Imperiului britanic, de la viața pe coline și epopeea complexă a industrializării la zilele noastre, cu James Bond care aduce Regina, cu elicopterul, la uvertura Olimpiadei, de la Beckham, tăind Tamisa cu șalupa, ca penultim schimb al torței olimpice, de la defilarea celor 204 de țări prezente la start (România-103 sportivi la 15 discipline) la veșnic tânărul Sir Paul McCartney (70 de ani). Spectacol uluitor, pe care mister (poate deveni Sir, după această încântătoare deschidere!) Boyle, regizor cu Oscarul în CV, l-a gândit nu doar pentru cei 80.000 de spectatorti prezenți la arenă, cât pentru „lumea-ntreagă e o scenă”, cum ne-a luminat Shakespeare. Iar momentul flacărei olimpice a dus imaginația la apogeu, cele 204 petale de cupru, 204 licăre de lumină și speranță înălțându-se și unindu-se într-un uriaș foc sacru ce va veghea Jocurile (și lumea!) până la 12 august…

…După această superbă Uvertură a Olimpiadei londoneze nr. 3 (după cele găzduite în 1908 și 1948, record în istorie!), mă simt mai bogat sufletește, mai plin de optimism. Aceasta înseamnă morala activă a sportului, amenințată tot mai mult de zornăitul țechinilor. Doar Jocurile zămislite de eleni încearcă să mai apere sublimul arenelor sportive… Mi-a plăcut comentariul lui Sorin Hobana (la TVR), la deschiderea Olimpiadei, nu și al partenerei sale… Nu-i pot înțelege pe cei care, ajunși la Londra, se vor „buricul pământului” sau pe cei cărora totul le pute, uitând axioma zilelor noastre: totul se vede la TV!… Nu-mi place patriotismul de bravadă, însoțit de onomatopee jenante, căci, toți ținem cu sportivii noștri, și la bine și la rău…

…„Visul unei nopți de vară”, Deschiderea, m-a făcut să cutez tot mai mult, legănat în speranțele născute de cele 294 de medalii cucerite de solii noștri la Olimpiade și nevoia de salt peste „pragul Beijing”-numai 8 medalii (4 de aur). Am spus numai 8 medalii, pentru că o recoltă atât de săracă nu am mai întâlnit din 1952, de la Helsinki, unde n-am adunat decât 4 medalii. Sigur, recordul rămâne Los Angeles, cu 53 de medalii (20 de aur!), urmat de Montreal cu 27 de medalii și, în special, cu acel capitol de istorie deschis de Legenda Nadia Comăneci-prima notă de 10 în istoria gimnasticii…

…Gimnastica înseamnă și, acum, iluzia noastră de sublim. Cele 69 de medalii olimpice aduse de gimnaste și, mai puțin, gimnaști (pe locul 2, canotajul, cu… 37 de medalii!), dar, mai ales, revenirea la lot a „alchimiștilor” Octavian Belu și Mariana Bitang ne duc toate gândurile spre vârful podiumului, de duminică, ziua startului la aparatele vrăjite. Din păcate, accidentarea mezinei lotului, Larisa Iordache (sau netratarea cum se cuvenea de specialiștii din România!), ridică mari semne de întrebare. Ar fi mare păcat să ratăm încă o încoronare de ecou…

…Întotdeauna Olimpiada a fost plină de surprize (și) pentru noi. Semn că mizez pe fetele-minune ale fenomenalului cuplu „B.B.” (Belu-Bitang), pe urmașii amiralului Ivan Patzaichin (cel a cărui casă de mode a îmbrăcat delegația română la Londra!), pe Alina Dumitru, judokana fără vârstă (aur, acum 4 ani, la ultima Olimpiadă), și pe muschetarele de aur conduse de Ana Maria Brânză. Totodată, aștept și surprize de aur, argint, bronz. Mai ales că răsplata pentru o medalie de aur a unui sportiv român este de 100.000 euro (Felicitări, Comitetului Olimpic Sportiv Român!), ceea ce ne plasează în fruntea unui asemenea clasament, unde lider al generozității este Azerbaidjanul, cu 600.000 de euro pentru un aur!…

…Mă bucur că entuziasmul a înflorit iarăși în noi. Ar fi fost mai bine să se fi produs această stare de spirit, acum patru ani, imediat după Beijing. Pentru că nu trebuie să trecem prea ușor peste dezinteresul guvernanților noștri pentru sportul românesc! Spre meritul lor, antrenorii români au scormonit și în pământ căutând metale prețioase la Londra. Rămân un optimist, însă bine temperat…

…Fericit de noaptea magică de la Londra, dimineața acestei sâmbete mi-a zdruncinat imediat sufletul. România parcă nu și-a luminat sufletul cu un bob de speranță din flacăra olimpică. Parcă nici n-a trăit, în noaptea trecută, o Odă a Bucuriei. România discută numai despre Referendumul de mâine, semn că, la noi, armele urii nemaintâlnite n-au tăcut, deși, oficial, azi e zi de pace și speranță curată. Vreau ca Olimpiada aceasta să-mi curețe auzul și văzul și gândul și inima de toate abjecțiile, ticăloșiile, mitocăniile slobozite în ultimele trei săptămâni, de la cei în cursă, însă și din partea unor confrați care și-au vândut sufletul pe doi bani găuriți. Voi vota, pentru că Sportul meu drag, ca o morală activă -cum l-am descoperit, acum patru decenii, și în regăsesc până-n 12 august- m-a învățat că lupta reușește celor care iubesc mai mult lupta decât succesul! Iar victorii prin neprezentare nu pot exista într-o lume normală. Cum este cea de la Londra! Frumoasă, plină de fair-play, tonică, adevărată, fugită din minciună. Olimpiada este și un izvor de Înțelepciune!

P.S. Când să actualizez acest material, prima veste care-mi reluminează sufletul: americanca Dana Vollmer doboară, la natație (56,25, la 100 m. fluture), recordul olimpic! Este doar începutul! Ne așteaptă 16 zile minunate. Sau (cine știe?)  mai multe…