Arhivă

Post Tăguit cu ‘Laurențiu Ulici’

„TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”, UN MINI-DOCUMENTAR, PIESĂ DE MUZEU…

aprilie 10, 2017 Comments off

…Azi, 10 aprilie, 2017, în timp ce mă pregăteam să merg la o analiză-ghilotină, RMN-perete toracic stâng, la București, pe Facebook a apărut un mini-documentar din 2000, realizat la New York. Cu ocazia unui Eveniment, pe atunci! Parcă să reaprindă flacăra Speranței în mine! Mai ales că am citit și cuvintele în engleză puse de minunatul meu flăcău Ducu, pe Facebook, ba m-ar reântâlnit prin timp, cu 17 ani în urmă, prin imaginile documentarului în 5 părți, cu Laurențiu Ulici, M.N. Rusu, Gabi Pleșea, Grigore Culian, Eugemn Șerbănescu, Cornel Dumitrescu, Vasile Bădăluță, Dan Costescu, unii colegi de yellow cab, alți colegi de breaslă, câțiva, plecați, din nefericire, între Îngeri…

…A fost un mini-documentar pornit de la lansarea unui volum inedit la New York!…În 14 februarie 1987, urcam pe taxi, la New York, pe…14 februarie 2000, lansam, la New York, cartea „Taximetrist de noapte la New York”! Cu invitați de marcă, printre care și reputatul critic literar, regretatul Laurențiu Ulici, pe atunci Președintele Uniunii Scriitorilor din România!… Au fost, practic, două lansări. una la Centrul cultural dintre Zgârie Nori, alta într-un reataurant românesc din Queens, cu în jur de 400 de taximetriștri, colegii mei de office galben, cei cărora le-am dedicat volumul!… Mulțumesc mult, Ovidiu Opresco, pentru acest mini-documentar în 5 episoade, veritabilă piesă de muzeu, cu loc de cinste în Arhiva mea sentimentală!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

 Duke Legstrong

18 Aprilie 2012 · Miami Beach, Florida, Statele Unite ale Americii ·
My dad, a journalist and playwright, became a taxi driver in NYC to sustain our family when we came to the US. In 2000 he wrote a book about his experience, the various people he met, life and „the most important school” he’s been to (including that of hard knocks, he was robbed and beaten more than once). Someone just posted video of the book launch – it’s in Romanian (as is the book unfortunately – I want to get it translated), in the beginning you can see him in the cab. The volume is entitled „Nightshift Cabbie in NY”.

 

O CARTE RARĂ SCRISĂ, LA NEW YORK, PE VOLAN!

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).

FEBRUARIE 2000!… LAURENȚIU ULICI PREZENTÂND, LA NEW YORK, O CARTE RARĂ, SCRISĂ PE VOLAN!

Author Mircea M. Ionescu launches (N.Y. – 2000) his book – „Taximetrist de Noapte la New York” („Nite-shift Cabbie in New York).
…Azi, 10 aprilie 2017, în cele vreo 70 de minute grele ale RMN-ului, retrăiam acele momente rare, Lansările de la New York, readuse în suflet de mini-documentarul de excepție. Și visam că,anul acesta, ar putea, în sfârșit, începe, la București, repetițiile la piesa cu numele volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”! Da, cartea pe care am scris eu, practic, pe volan, și nu cred nici acum că am putut trăi o asemenea uluitoare Experiență de viață! Și mai sunt în Viață…

REAPARE… „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK” !

iunie 29, 2015 2 comentarii

…O veste neașteptată pentru cititorii mei! Una bună, că de rele, scapă-mă Doamne!… Va reapare Cartea vieții mele, cea de memorialistică, „Taximetrist de noapte la New York”, editată, în 2000, în două ediții și ambele dispărute în nici cinci zile (ba, s-au mai tras multe, multe exemplare și s-au vândut pe sub mână!), volumul lansat în săli arhi-arhipline, la București (de două ori), Bacău și New York, comentat (la finele ediției a II-a) de nume celebre precum regretații Laurențiu Ulici și Mircea Ghițulescu, de veșnic tinerii M.N.Rusu, Gabriel Pleșa și Octavian Vintilă, Grigore L.Culian, George Pietraru și Revista Flacăra, ea, Cartea scrisă cu Lacrimă, în viteza nebună a New York-ului, cu un singur punct, la sfârșitul capitolului de 5-6 pagini, dedicată „Minunaților mei prieteni, taximetriștii din New York, colegi de preț în cea mai importantă Universitatea, cea a Vieții”…

…În cei 15 ani de la ultima apariție, sute de oameni, cei mai mulți necunoscuți, m-au întrebat dacă nu mai am, cumva, un exemplar (mai am, acum, efectiv unul singur, cu mine, la București, și trei în Biblioteca lui Ducu, din Miami, unul pentru anii când minunata Genevieve va încerca să citească, poate, de câte a făcut la viața lui Bunicul Mircea!). Mulți mi-au recomandat să mai trag o ediție, numai că banii nu mă dau afară din casă, iar condițiile unei edituri m-au dezamăgit. Așa încât, de vineri seară, când s-au abătut peste mine alte nedreptăți, trădări și tristeți, m-am refugiat în „office-ul galben”, alergând prin Babilonul fascinant, plângând și chiuind de bucurie, simțind pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, discutând despre Eugen Ionescu și Kafka, schimbând replici uluitoare despre filozofia vieții la americani și în comunism, despre Nadia, Ilie Năstase, Hagi, dar și despre…Brâncuși. În taxiul acela care m-a făcut împăratul Norocului, avându-i pasageri pe Zorba Grecul, Greta Garbo, Alina Fernandez-fata lui Fidel Castro… Doamne, și câte am mai retrăit, și am plâns de fericire și de tristețe, vineri noapte…

…Atunci, vinerea ce abia a trecut, am decis! Rescriu cartea aceasta uluitoare pentru mine și pentru atâția! Numai că… o dramatizez! O fac piesă de teatru, nu am voie să o trădez pe Amanta mea Thalia, Aventura aceasta inegalabilă (pe care, acum vreo opt ani, valorosul regizor Ioan Cărmăzan a vrut să o facă film!) va fi cea mai tensionată piesă de teatru din scrierile mele ce se va putea juca, gata, am dat examenul pentru carnetul de șofer american, am luat… punctajul maxim (!!!), am trecut „la mustață” și examenul de engleză, m-am jucat la cel de geografie, unde i-am încântat pe profesori, n-am nici două luni de America și la noapte, mai bine zis în zori, urmează să urc pe bidiviul galben, Doamne, nu pot să dorm în noaptea asta de 13 spre 14 februarie 1987…

…Azi este 29 iunie 2015, am revenit de la Giurgiu, unde am plecat cu noaptea rece apăsându-mă pe tâmple, nimic nou, nu sunt primit în continuare la Concursul pentru postul de director-manager al Teatrului „Tudor Vianu”, poate că unii se tem să nu iau și acum, aici, la ca New York, pe 23 decembrie 1986, „punctaj maxim” (parol, am un Proiect de milioane!), mi se flutură aceeași parșivă și echivocă literă C dintr-o lege stupidă care scoate dramaturgia din teatru (!?!), autoritatea locală nu știe să citească sau nu vrea să ia seama și de litera E, care-i oferă soluții în caz de excepție, încă un interimat, practic până-n 17 iulie 2015, m-am săturat de bucăți de viață, mie-mi place Viața, am o poftă nebună de scris în mine, de refugiu în litere, în metaforele nobile din „patria mea limba română” (inegalabilul Nichita!), mulțumesc Bunule Dumnezeu că mi-ai dat drogul acesta ca un elixir, Scrisul, sunt în ritmul nebun dintre Zgârie Nori…

…Și încă o veste bună! Foarte curând, a 26-a carte semnată de mine va urca în bibliotecă! Tot o carte de teatru „America de-Acasă”, ultimele mele cinci piese în volumul pe care mă vă ajuta să-l aduc la citit prietenilor mei (n-am să-l dau celor mai mulți directori de teatre și regizori, ei nu citesc dramaturgie autohtonă și nici nu cred în ea!?!) remarcabilul om de sport și de carte editată, profesorul Liviu Roșca, antrenor de elită din Giurgiu! Mulțumesc mult, și de data aceasta, Domnule Profesor! Una dintre cele patru cărți pe care, practic, mi le-ați făcut cadou, „Animalul, acest om ciudat”, a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Dramaturgie) și a fost nominalizată la Premiile Academiei. Pot, oare, uita?!