Arhivă

Post Tăguit cu ‘Guadalajara’

La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s-a născut  UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

august 26, 2018 Fără comentarii

Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,

Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.

Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!

Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!

Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!

Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…

La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”

Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!

(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de suflet (I) DOBRIN ȘI RĂDUCANU, Idoli, Legende și Prieteni…

iunie 19, 2015 Comments off

…Am găsit, azi-dimineață, pe Facebook, o imagine, de veritabilă Arhivă sentimentală, una surprinsă, în final de martie ’78, în cantonamentul Naționalei de fotbal. Înaintea plecării spre Turcia, pentru un meci (1-1), din Cupa Balcanică, la Istanbul, unde Dudu Georgescu a egalat în min.80, într-un fel de fotbal pe apă. În fotografie, eram alături de Nicolae Dobrin și Rică Răducanu…

…O imagine cu Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu, care mi-au devenit idoli de când i-am zărit în Arena miracolelor, cum era Fotbalul…  Nicolae Dobrin și Rică Necula Răducanu care au devenit Legende, prin cariera lor de excepție, atât de nedreaptă cu regretatul Prinț din Trivale… Două Legende care mi-au devenit Prieteni de neuitat!

…Băteam la porțile gazetăriei sportive, în primăvara lui ’70, când am mers încântat în cantonamentul Naționalei, la Poiana Brașov, înainte de zborul tricolorilor spre Guadalajara, Guadalajara… Eram tot o emoție, între atâția titani, noroc cu ruda mea Paul Romoșan (de decenii bune în California!), pe atunci, fotoreporter-artist la „Sportul”, care avea să și scoată un inegalabil album cu Mundialul mexican ’70. Atunci, la Poiana Brașov, Paul Romoșan m-a împins în față, m-a încurajat să vorbesc cât mai multe, într-un timp amețitor de scurt, cu Idolii mei pentru „reportajul vieții”, cum visam. După plimbarea în alaiul lui Rică Răducanu, la Șura Dacilor, înainte să ne luăm rămas bun, Tamango, zeu de Giulești, a cumpărat două suveniruri și ni le-a înmânat. Lui Paul și necunoscutului cu mustață, eu! Un gest care efectiv m-a tulburat, definind sufletul de copil minunat al Uriașului din poarta Naționalei!… Să-ți dea Dumnezeu ani mulți și senini, Ricuță dragă!

…Peste aproape patru decenii, Rică Răducanu și Gicu Dobrin mi-au fost invitați de onoare în Atelierul de „Idoli și Legende” de la Telesport. Două emisiuni de senzație, de neuitat! Rică s-a aflat în platou cu regretatul mare actor de comedie Nae Lăzărescu. Incredibil, însă șarmul, naturalețea cu care și-a povestit Rică scene, vesele și triste, din cariera lui, l-au făcut pe regele poantelor, Nae Lăzărescu, să plângă de atâta râs, iar pe cameramanii emisiunii să se prăpădească de rafalele de umor savuros ale lui Rică, încât, camerele de luat vederi aproape că tremurau și ele! Efectiv, în acel cuplu de zile mari, Nae Lăzărescu a fost un telespectator fericit de cât a râs…

…Pe regretatul Gicu Dobrin, marele Dobrin pentru care s-a bătut Real Madrid, dar n-a cedat Ceaușescu, am reușit să-l aduc în platoul cu Legende la a doua încercare, prima dată umflându-i-se o măsea în ziua emisiunii. Dar, când am fost în direct, ratingul Telesportului a sărit în aer, în acea zi de 27 februarie 2007! Cum altfel, când cuplul din platou era Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache!… Două Genii în materie, care au fascinat generații, în arena stadionului și pe scena teatrului. Dialogul lor, o încântare, parcă se cunoșteau de când lumea. „Nu pot să cred că Dumnezeu mi-a oferit acest dar să fiu într-o emisiune alături de uriașul Dobrin!”, a spus în direct, marele, uluitorul Actor… „Hai, măi, Ștefane, nici eu nu cred că stau lângă tine, tu ești un titan, de câte ori nu ne-ai scos din plictiseală și ne-ai dat viață cu talentul tău! Știi, am văzut de trei ori „Străinul” și de fiecare dată eram fericit, viața mi se părea mai frumoasă!”, a zis, incredibil pentru unii, uriașul Fotbalist…

…Emisiunea a continuat, practic, încă o oră în micul salon din fața platoului,  pe fotolii, cu o cafea alături. Gicu a fumat mult, însă n-a băut decât o cafea. În timpul emisiunii live, când Angelo Niculescu, la fel de rigid și peste vreo patru decenii, l-a criticat, la telefon, pe Dobrin, că nu s-a pregătit ca lumea (în timp ce Ștefan Iordache s-a abținut cu greu să nu intervină scandalizat!), Prințul din Trivale, care până atunci l-a ascultat, cu capul plecat, pe fostul selecționer, a izbucnit: „Hai, bre, nea Angelo, că n-am fost numai eu de vină! Știi și mata asta!”… Nea Angelo n-a mai zis nimic… Discuția a continuat după emisiune, la cafeaua noastră. Ștefan Iordache ardea să afle care au fost toți cei vinovați că marele Dobrin n-a jucat un minut la Mundialul aztec, dincolo de cabala dinamovistă, știută de toată lumea. Dobrin a rezistat provocărilor, dar, la un moment dar, m-a pus să-mi fac o cruce și să jur că, fără voia lui, nu voi spune și nu voi scrie nimic din ce ne va mărturisi, altfel să mă bată Dumnezeu ! M-am închinat!… Și Gicu Dobrin și-a mai răcorit sufletul o dată, rostind două nume absolut uluitoare. Ștefan Iordache și-a făcut cruce, monologând repetat „Incredibil!… Incredibil!”…
.
..Incredibil, ne-au părăsit ambii! Două Legende. Efigii! Suflete din letopisețe în filigran de aur. Mă voi duce și eu lângă ei, nu peste prea mult timp. Și voi lua cu mine „Secretul lui Dobrin”, punct de plecare pentru o piesă ce-o gândisem de vreo doi ani „Crima de la Guadalajara”… „Hai, măi, Mirceo, n-a fost nicio crimă! Ăsta mi-a fost destinul”, mi-a replicat liniștit Gicu Dobrin, concluzionând: „I-am iertat pe toți!”… I-am jurat lui Dobrin, în fața Bunului Dumnezeu, că nu voi scoate un cuvânt despre Spovedania unui mare nedreptățit pe acest pământ…

…Privesc această fotografie de Arhivă sentimentală și sufletul îmi râde, sufletul îmi plânge!

Ion Băieșu și „Dresorul lui Casanova”!

decembrie 19, 2010 3 comentarii

…Rog „prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește „Dresoarea de fantome”. Asta cu „Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor „Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și „o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul „Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: „Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului „Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe „trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele „Tanța și Costel” și „Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință („În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; „Chițimia”, „Dresoarea de fantome”, „Fantomiada”), romanul „Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

Coperta fata Dresorul lui Casanova…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: „Colecționarul de elefanți”, „Dresorul lui Casanova” și „Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice „ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia „ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.