Acasă > "Jurnal" pe sărite > Ce bine este fără televizor!

Ce bine este fără televizor!

ianuarie 6, 2012

…Credeți, nu credeți, sunt șase zile de când n-am deschis televizorul! Și mă simt excelent, liniștit, destresat, dezinteresat, odihnit cerebral, parol dacă exagerez… Din 30 decembrie 2011 și până astăzi, în ajun de Bobotează, n-am privit micul-marele parșiv ecran decât trei ore, pe 1 ianuarie 2012, la prânz, când s-a transmis, pe TVR 1, Minunea de la Viena, sublimul Concert de Anul Nou, pe care nu-l ratez de peste un deceniu… Muzica aceea divină mi-a vindecat sufletul pentru zile bune, m-a purificat, mi-a înmugurit lacrimă de fericire și n-aș putea un timp să mai urmăresc altceva…

…Tot în vraja muzicii terminasem, absolut, întâmplător, și agitatul 2011, cu un musical de vis, la Opereta bucureșteană, „Rebecca”, spectacol de senzație, cu o primă parte de credeam că mă aflu pe Broadway, absolut fascinant show-ul, am să scriu mai multe despre el în „Taifasuri”, săptămânalul cu zeci de mii de cititori care-mi găzduiește cronica dramatică…

…Între cele două daruri de la Dumnezeu, pentru suflet și cuget, cum să mă mai prostituez cu TV-urile bolnave de rating și kitsch?!… Și ce să văd pe multele, prea multele canale de duzină?!… Aceleași moace posace, unele chiar prostănace, agramate și parașutate, același bâlci al deșertăciunilor, politic și sportiv, interminabila listă de maneliști și becaliști, tot crime, minciuni, silicoane și nesimțire, arestări de ochii fraierilor, gunoaie care ne-au asfixiat mai tot anul 2011, ca un replay pentru 2012?!

…Nu știu cât am să rezist fără tembelizor, pulverizator de adevăr, deocamdată îmi este atât de bine, îmi protejez ochii, ai minții și ai sufletului, încerc să rămân încărcat pozitiv de spiritul Sfintelor Sărbători, refuz să cred că va veni clipa blestemată când voi capitula, cât pot, oare, să amân revenirea la normalul nostru anormal?…

…Nu mă uit eu la televizor, însă umblu printre oameni, am reluat naveta zilnică la Giurgiu-mon amour și oamenii din microbuze, de pe străzile și de lângă Turnul Ceasornicului, „Farfuria” din Cetatea de la Dunăre, ca și cei din Capitală sunt abătuți, în taxiuri, tramvaie și în metrou, înțeleg că micul ecran le-a prezentat începutul de an cam în catran, căci, deși guvernanții o țin cu o ușoară creștere economică (?!?), se anunță noi disponibilizări, alte scumpiri, ploaie de biruri, un buget și mai mic… Aud că vine un an jalnic pentru cultură, cu vreo 40% mai mic bugetul în 2012, cui îi mai trebuie lumină pentru cuget și suflet, acolo sus, la Palatul Înfângerii, întreb revoltat, și nu doar pentru că m-am bucurat, pe 28 decembrie, de un Premiu pentru cultură la Gala „Zece pentru Giurgiu 2011”, ci pentru că unii vor să ne îngroape de vii!… La „telefonul fără fir” al străzii, am mai auzit că un laureat al Premiului Nobel în economie vede în austeritate o mare piedică pentru ieșirea din criza în care se scufundă planeta, ai noștri diriguitori-terminatori, însă, n-au nicio treabă, se vede, cu Nobel, cu cine și ce au, oare?!… Leul a luat-o iarăși la vale, forintul a ajuns în prăpastie în 24 de ore, căci Orban-ul ungurilor, care vrea să sfideze Westul, Estul, budapest-anul care ne dădea cu tifla, mai anul trecut, în Transilvania, n-ar prea avea treabă cu ce se întâmplă, astăzi, în lume. Lume, lume…

***

…Prin fotbalul nostru sub Burkina Faso, zice-se că-i același scenariu, milioane aruncate pe gloabe și epave, Becali și Badea se bat în transferuri de duzină, Pițurcă face eforturi să bată un liliputan numit Turkmenistan, în șușa din Antalya, presa aud că-l bate la cap cu un copil din flori, florile dalbe s-au cam ofilit pe la noi… Zic, optimist, că toate acestea sunt zvonuri, denaturări, cârcoteli, răutăți, n-am urmărit telenimicitorul de speranțe, așa încât nu pot da în scris că la noi 2012 a demarat cu un pas înapoi față de 2011…

…Ce bine îmi este fără tele (vizor, gondolă, comandă, conferință, scaun), cât mă mai lași să nu mă poluez iarăși, Doamne?

Comentariile sunt închise.