Acasă > Lumea Sporturilor > Vancouver. Actul II. Jocuri Paralimpice.

Vancouver. Actul II. Jocuri Paralimpice.

martie 17, 2010

…Frumoasa Olimpiada albă de la Vancouver s-a încheiat la finele lui februarie. Jocurile de iarnă, însă, continuă. Aș spune, chiar, că se află în plină desfășurare cea mai nobilă Olimpiadă. Cea fără vreun învins. Olimpiada născută din lacrimă și speranță, ca un Triumf al Omului. În aceste zile, tot la Vancouver, între 12-21 martie, Jocurile Paralimpice de Iarnă, la 5 discipline: schi alpin, schi fond, biathlon, hochei pe gheață și curling în scaun cu rotile. 58 de medalii pentru sportivi cu handicap care demonstrează Forța morală a Omului. Miracolul Vieții…

…Jocurile Paralimpice și-au început istoria în 1960, când, după Olimpiada de vară de la Roma, s-au disputat și primele întreceri paralimpice. De atunci, în fiecare an olimpic se țin și aceste Jocuri în care nu există decât un învingător: Omul. Nobila idee a apărut, însă, în 1948, când Sir Ludwig Guttman a organizat, în Anglia, întâia competiție sportivă pentru marii mutilați de război…

…Astăzi, Jocurile Paralimpice de vară au ajuns la ediția a 13-a. Harta de vară a acestor Jocuri: Roma-’60, Tokyo-64, Tel Aviv-‘68, Heidelberg-’72, Toronto-’76, Arnhem-’80, Stoke Mandeville-Anglia și New York-1984, Seul-’88, Barcelona-’92, Atlanta-’96, Sydney-2000, Atena-2004, Beijing-2008.

…Jocurile Paralimpice de iarnă se află, acum, la Vancouver, la ediția cu numărul 10. Au început în 1976, la Ornskoldsvik, în Suedia, continuând pe pârtiile din Geilo (Norvegia)-’80, Innsbruck-’84 și ’88, Albertville-’92, Lillehammer-’94, Nagano-’98, Salt Lake City-2002, Torino-2006.

…Orice concurent de la această Olimpiadă inedită înseamnă un fantastic roman, un film uluitor. Aleg trei exemple din atâtea simfonii ale Destinului…

…România va avea la această ediție din Canada un mesager de preț: Laura Văleanu, la schi fond. Sibianca, născută, parcă, pe schiuri, acum 20 de ani și ajunsă în lotul național de juniori, și-a văzut câteva clipe iluziile frânte, în 2006. Atunci, un blestemat accident de motocicletă a dus la amputarea piciorului drept la nivelul gambei. Peste două luni, însă, era din nou pe pârtie. Cu proteză specială, ea visează, acum, o medalie la Vancouver!…

…Alexi Salamone s-a născut la Briansk, la două respirații de Cernobâl. Dezastrul de la reactorul nuclear avea să mai facă o victimă, distrugându-i picioarele micuțului Alexi. Spre șansa sa, părinții aveau să ajungă curând în SUA. Acolo, a redescoperit sportul sub o altă morală. Astăzi, el este titular în naționala americană de hochei pe gheață, campioană mondială, favorită la aur și la Paralimpicele de la Vancouver…

…Canadianul de 31 de ani Brian McKeever a fost lovit de Sindromul Stargardt, care răpește omului lumina. Până acum, Brian a fost ajutat de fratele său, care i-a fost ghid la Jocurile Paralimpice în 2002 și 2006. La Vancouver, va concura orb, pe cont propriu, la schi fond!…

Trei exemple care înnobilează ființa umană! Pentru ei, fiecare cursă, fiecare meci înseamnă o „Odă a bucuriei”. O Odă a Omului…

…La ultima ediție a Jocurilor Paralimpice, cea de la Torino 2006, a fost un record de entuziasm: 200.000 de spectatori i-au încurajat pe cei 600 de mesageri ai celor care au refuzat înfrângerea, luptând cu Destinul pentru triumful valorilor umane.

…Acum, înțeleg versurile lui Lucian Blaga într-o altă cheie: „Vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, Să nu se simtă Dumnezeu în mine, Un rob în temniță încătușat. Pământule, dă-mi aripi”…

…Vreau să joc!

  1. Dragos
    martie 18, 2010 la 10:45 | #1

    Tulburator! Cinste dv. ca ati acordat interes si acestui sector ocolit al vietii noastre. Versurile lui Lucian Blaga, senzationale!

  2. vio
    martie 19, 2010 la 14:29 | #2

    Pacat ca Laura n-a venit decat pe locul 14. Dar, vorba dv., nimeni nu-i invins la aceste Jocuri. Sa le multumim acestor nefericiti ai sortii ca ne arata taria de caracter a Omului!

Comentariile sunt închise.