Numai Nașul și Piți puteau juca țurca pe Național Arena

…Sunt mândru, ca român, de ce splendoare de stadion are țara noastră! „Național Arena” a intrat în lumea fotbalului mondial, marți noapte, cu o arhitectonică de vis. Numai că, vai, noi, românii, nu se putea să ne bucurăm din plin, să ne frecăm câteva ore, zile, la ochi de fericire, că a venit tăpșanul pe care s-a jucat meciul cu francezii, și ne-am înecat entuziasmul și cântecul inimii în mușuroaiele, brazdele, maidanul de jucat țurcă oferit de Federație! Sunt plin de lehamite, chiar de revoltă, în special după ce l-am auzit pe mai-marele federal Mircea Sandu declarând cu o nonșalanță lamentabilă, ca să nu spun nesimțire: „Se mai întâmplă! Asta e! Stadionul a fost 99% OK”. I-auzi, Nașule!… Se mai întâmplă?!… Nu se întâmplă prea des, dom’ președinte?!… Că a fost și „plaja” din meciul acela de tristă amintire (2-5 cu Danemarca, în martie 2003!) și jalnică imagine. Iar acest mizerabil 1% (unu la sută) numai din viziunea dumitale, care ne-a făcut de râsul lumii, cere nici mai mult, nici mai puțin de vreo 200.000 de euro pentru refacerea gazonului! Sigur, pentru bogătașii noștri de mucava suma este mică. Că și așa costul final al Arenei Naționale aproape că s-a triplat. De la Federația noastră așteptam critici severe, ca un ecou al nemulțumirii celor 55.000 de spectatori, al jucătorilor ambelor echipe, al presei și milioanelor de telespectatori față de „specialiștii lu’ pește” (vorbă auzită la stadion!) care au montat gazonul. Care jnapani, deloc întâmplător, l-au avut ca staroste pe același Oprișan (om cu spate politic!) care ne-a nenorocit și meciul (și calificarea!) cu danezii de acum opt ani. Cum, însă, FRF nu a luat nicio atitudine critică (mai mult, alt federal până ieri, Ionuț Lupescu, a lăudat stadionul-maidan din moment ce el „ne-a fost benefic”!?!), logic ca mulți să se întrebe dacă la mijloc nu există oneroase legături, comisioane, interese de mini-grup, de haită… Organele în drept chiar se vor face că plouă, în ton cu nesimțirea federală?!

Dincolo de toate, cum rămâne cu palma dată imaginii României, domnule președinte al FRF, pentru tot mai mulți o federație de țurcă, după rușinea de marți noapte?

***

…De la federația de țurcă trec o clipă la… Pițurcă. E fericit că a reușit al treilea egal consecutiv cu Franța, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Numai că umbra Franței la București, de marți noapte, trebuia supusă, după 39 de ani, căci n-am văzut vreo echipă a „cocoșului galic” atât de slabă ca aceasta. Marele Benzema a frecat menta. Abidal și Rami au cam sărit coarda fără să aibe sfoară, Cabaye, Valbuena și Martin s-au prezentat ca bieți anonimi, iar temutul Ribery n-a reușit decât o fază, cu adevărat mare, când a trecut printre două stânci de apărători români ca vântul prin Cheile Bicazului. Altfel, și el a fost ținut la respect de doi copilandri, Luchin și Chiricheș (risc asumat nebun și câștigat cu brio de un mare gamble-ist ca Pițurcă!). Leșinătura de lider al grupei noastre putea fi învinsă lejer, cu elementara condiție ca adversarul să vrea, să forțeze Victoria. Ceea ce n-a prea fost vorba în cazul băieților lui Pițurcă, în stare să tragă de timp pe final de meci, în loc să încerce totul sau nimic!?! Și, atunci, i-a mirat pe unii că publicul a huiduit non-combatul din final al „tricolorilor” noștri, cu Tătărușanu în capul listei („tricolorii” francezi au cam refuzat lupta cam 75 de minute!), când Bosnia câștigase?

…Am reținut o frază a lui Pițurcă: „Calificarea nu am compromis-o eu!”. De acord. Numai că Pițurcă a parafat ratarea calificării. A învins, cumva, Franța, succes care i-ar fi asigurat măcar viza de baraj? Nu, a fost doar 0-0. Așa că ratarea altei calificări se leagă și de numele lui Victor Pițurcă. Ceea ce era limpede în momentul în care a acceptat să preia naționala din mers, pe un drum ca și înfundat. Una ca asta Hagi nu a mai acceptat și bine a făcut! Așa încât, corect este să spunem că Lucescu-junior și Pițurcă-senior (chiar așa, pe unde mai joacă băiatul lui?), cu neprecupețitul aport al FRF și LPF, le-au asigurat românilor încă un turneu final la fotbal în fața televizoarelor!

…Trebuie să ne bucurăm că avem stadioane de lux. Național Arena, Cluj Arena, Ilie Oană-Ploiești. Cu fotbalul, însă, mai așteptăm până să scăpăm de atâta tristețe de telespectatori…

*Material apărut, ușor modificat, și pe blogul Sportvox.ro

Mondialul African. Alertă la ONU: prea multe „bombe” și fotbaliști dispăruți!

…Asurziţi bine de vuvuzele, de nu mai diferenţiem şoaptele de dor, amor, de răcnetul inferior, am senzaţia că, mai nou, suntem bȃntuiţi şi de fantome. Ne uităm la tabelele de marcaj, pe ziare, la TV, ne uitam unii la altii şi avem aceeaşi iluzie, o Fata Morgana la capătul Africii. Dacă am fi auzit despre acestea la Radio Erevan, nu ne-am fi agitat, nici noi, cei de pe margine, nici cei de la ONU, alertaţi de „bombele” care explodează ȋn lanţ, de trei zile ȋncoace, la prȃnz, pe seară şi ȋn miez de noapte. Marile puteri sunt şi ele ȋn alertă, Anglia, Franţa, Spania şi chiar Germania plus Italia vor să sesizeze Consiliul de Securitate! „E ceva putred”, zic ele, nu ȋn Danemarca lui Hamlet, ci ȋn scorurile acestea halucinante, poate neadevărate. Cine ar fi crezut, mai acum o săptămȃnă, că Albionul va rezista atacurilor ȋn valuri ale yankeilor (1-1) şi „vulpilor deşertului” (0-0!), nici Regina, cȃt de optimistă este dȃnsa, şi nici cei doi prinţişori prezenţi la Serbările galante (ale cui oare?) n-ar fi visat un asemenea cadou pentru ziua lui Capello cel neinspirat! Sau vi se pare ȋn regulă ca finalista ultimului Mondial, cel german, Franţa, să facă faţă cu succes revoltei aztece şi să ȋncasaze numai două „boabe”, nu un scor fluviu, cum prezicea neascultatul Domenech?! Dar spaniolii puteau crede pȃnă şi ȋn utopiile lor că vor scăpa din Ţara Cantoanelor, doar cu un 0-1 şi o barǎ din partea fabricanţilor de ceasuri şi de ciocolată?! Nu puteau anticipa una ca asta, oricȃt sunt ei de visători, ca urmaşi ai lui Cervantes, cu rătăcitul ăla de Don Quijote, ceea ce nu ȋnseamnă că Villa poate fi confundat cu Sancho Panza…Nici nemţii nu-s prea liniştiţi, ei fiind tentaţi să creadă că agenturi străine specializate ȋn psihotronie l-au hipnotizat pe Klose ca să ȋncaseze rapid două „galbene” (nu-i exclus să fi uitat că două galbene=un „roşu”!), amnezie periculoasă care se repetă după un meci din răposata Cupă UEFA ȋn care golgeterul, pe atunci la Werder Bremen, şi-a luat porţia de odihnă, după vreun sfert de oră, plecȃnd la bar, să se bucure cinic de ȋnfrȃngerea coiechipierilor, pe teren propriu, ȋntr-un meci cu Espanol Barcelona… Ba, şi sȃrbii, chiar dacă au cȃştigat surprinzător ȋn faţa panzerelor, se tem de ceva lucruri paranormale la acest Mondial, unde ȋn cele două meciuri jucate, doi dintre oamenii de nădejde ai lui Antici, Vinici (ieri) şi Kuzmanovici (cu ghanezii) au comis fiecare cȃte un henţ ȋn careu demn de cascadorii plȃnsului!

…În urma sesizărilor insistente din ultimele zile, la ONU se vorbeşte chiar despre o formă aparte de terorism ȋn fotbal, care a dus la dispaţia unor stele, cum ar fi Xavi, Torres, Cannavaro, Gilardino, Podolski, Ribery, Abidal, Galas, dacă nu chiar ȋntreagul lot francez, iar azi-noapte Rooney, Lampart, Gerrard şi toată floarea cea vestită a perfidului Albion! Vor fi ei găsiţi curȃnd?! Aceasta-i ȋntrebarea, vorba englezului Shakespeare, absent de la acest Mondial…

*O variantă a acestui material a fost postată și pe blogul sportvox.ro