…De joi 10 martie 2011, în lumea teatrelor românești, un nume nou, de rezonanță rară: lăcașul Thaliei din Giurgiu nu se mai numește Teatrul Valah, ci poartă o efigie în filigran scump: Teatrul „Tudor Vianu”! În sfârșit, după câteva luni bune de piedici și sofisme jenante… Dincolo de toate, mare onoare și, totodată, nobilă provocare pentru toți giurgiuvenii avizi de frumos. Teatrul de la Dunăre poartă numele unui remarcabil om de cultură născut la Giurgiu, în 27 decembrie 1897, dar cu ecou internațional. Un patron spiritual de elită, estetician de ecou european, critic și istoric literar, doctor în filosofie, eseist, poet, academician, profesor universitar, traducător, ambasador… O personalitate absolut marcantă, cunoscută și în mediile intelectuale din Viena, Berlin, Paris, Madrid, New Delhi, Londra și Roma, un corifeu al artelor (nu doar pentru lucrările de referință „Dualismul artei”, „Arta și Frumosul”, „Filosofia culturii”, monumentala „Estetică” în două volume etc.) cum și-ar dori pe frontispiciu orice instituție de cultură din țară. La început de primăvară 2011, Giurgiu irupe brusc, în lumea Thaliei, printr-un titan al culturii, despre care, mi-am dat seama abia acum, chiar și unii oameni de teatru nu știau că s-a zămislit în Cetatea din briza Dunării!…
…De ce Tudor Vianu?, m-au întrebat unii, cu sau fără maliție. Replica mea imediată, din iulie trecut, când am propus renunțarea la cuvântul „Valah”, nume frumos, însă arhaic (printre altele întâlnit și prin Târgoviște!) și fără uriașa arie de rezonanță europeană a celui ales: de ce nu Tudor Vianu până acum?! Chiar așa, în loc să ne bucurăm cu toții că numele lui Tudor Vianu se află, în sfârșit, unde merita de multă vreme, câțiva încearcă inutil să arunce umbre bolnave de fixism…
…Numindu-se „Tudor Vianu”, Teatrul din Giurgiu intră în constelația culturală românească a numelor sonore, de mare profunzime și respect. Să luăm Teatrele Naționalele din România: la București, el se numește I.L. Caragiale; Mihai Eminescu, la Timișoara; Vasile Alecsandri, la Iași; Lucian Blaga, la Cluj; Marin Sorescu, la Craiova; Radu Stanca, la Sibiu. Trecem dincolo de teatrele Naționale și citim Ioan Slavici pe firma Teatrului din Arad, George Bacovia, patronul lăcașului din Bacău, Mihai Eminescu, la Botoșani, Victor Ion Popa, la Bârlad, George Ciprian-mentorul trupei buzoiene, Constantin Nottara, are ecou în Capitală, Anton Pann, la Rm. Vâlcea, Alexandru Davila, la Pitești, Tony Bulandra, la Târgoviște, Sică Alexandrescu, la Brașov, Toma Caragiu, la Ploiești, Maria Filotti, la Brăila, Fani Tardini, la Galați, Jean Bart, la Tulcea, I.D. Sârbu, la Petroșani, Elvira Godeanu, la Tg.Jiu etc.
…Ce legătură are Tudor Vianu cu teatrul?, au ridicat câțiva din umeri a nedumerire (oare numai atât?!). La drept vorbind, o interogație născută din ignoranță. Căci răspunsul la o asemenea eventuală nedumerire înseamnă o axiomă: marele literat a semnat, printre altele, multe scrieri despre teatru și a scos volumul „Arta actorului” (în 1932), ghidul estetic al atâtor generații de slujitori ai Thaliei. A mai fost și director al Teatrului Național din București, în 1945, înainte să fie numit ambasador al României la Belgrad. Și a mai tradus sublim nu doar din Goethe, Cervantes, Voltaire, Stendhal, ci și din… Shakespeare! Doar trecând, fugar, peste uluitoarea carte de vizită a lui Tudor Vianu ne dăm seama că, realmente, giurgiuvenii sunt privilegiați ai sorții să aibe ca patron spiritual o asemenea personalitate.
…Tudor Vianu, nume de rezonanță în cultura națională și europeană, onorează, dar și obligă foarte mult Teatrul din Giurgiu. Viață lungă, sub un Arc de triumf și lumină, Teatru „Tudor Vianu”!…
***
…În teatrul sportului românesc, un week-end de coșmar. Rugbyștii au pierdut și în Georgia, lucru firesc, de fapt, după incredibilul eșec din Portugalia! „Stejarii” de altădată au devenit simple păpădii care nu mai sperie pe nimeni… Culmea e că un diriguitor al Federației Române de Rugby nu se rușina de eșecul din Georgia, ci se minuna cât au investit gruzinii în jocul cu balonul oval!…
…Tsunami devastator pe „semicerc”, duminică: naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, halucinant, dar autentic, la două goluri diferență, în sala din Constanța, de… Lituania!?! În timp ce campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, după ce a schimbat peste noapte celebra antrenorea daneză care n-a dansat decât…o lună (!?!) sub Capela vâlceană, s-a făcut de basme pe terenul lui Buducnost, cedând la o diferență lamentabilă de… 12 (douăsprezece) goluri!!! Și, așa, vâlcencele, care visau Liga Campionilor, au ieșit prematur din grupe! Semn că și în cetatea handbalului feminin autohton conducătorii sunt cei care au săpat groapa, tot schimbând antrenorii… La așa meci, așa comentariu TV. Cu 9 minute înainte de final, când gazdele aveau 10 (zece) goluri avans, o voce feminină, crăpând de patriotism ieftin, a lansat în eter o perlă a la Gâgă: „Să sperăm măcar într-un egal”?!?
***
…Campionatul național de fotbal (mai mult vorbit decât jucat!) s-a tensionat după eșecul (0-1) de sâmbătă, al liderului la Tg.Mureș, unde Oțelul a fost ruginit, nu glumă, dezamăgind crunt. În timp ce Poli Timișoara, sprintând spre titlu, s-a distrat, acasă, cu juveții lui Mititelu, administrând Craiovei un 4-0 (de tot plânsul pentru olteni), care a dus Banatul la două puncte de „tricoul galben”… Cât despre Rapid și Dinamo, două dintre jucăriile stricate, ele au ieșit din cursa pentru lauri, după remiza alb-cenușie din Giulești… „Echipa de zgomote” din Ghencea a început să anunțe, din nou, câștigarea titlului (cum de nu și a Ligii campionilor?!), după victoria de debut a noului antrenor Sorin Cârțu (în locul demisului Lăcătuș), un 1-0, cu Brăneștii, la Buzău, printr-un gol din ofsaid!… Duminică neagră și pentru Gică Hagi, la timona lui Galatasaray, el pierzând din nou, acum, 2-3 la Ankara, după ce a condus la pauză… Incredibil eșecul lui Mircea Lucescu, noul călău al Romei, care, duminică, în campionatul Ucrainei, a ieșit învins (0-1), cu Șahtiorul lui european de pe terenul modestei Karpatî Lvov!… Mie nu-mi iese din cap, însă, coșmarul de pe „semicercul” nostru cândva de aur, astăzi de plumb năclăit…