„Nașul”, finul unui sistem compromis

…Alegeri federale fără miză, astăzi, la Federația de fotbal. Mircea Sandu a fost reales, cum se aștepta mai toată lumea. La o primă vedere, scorul votării sună a victorie la scor: 192-67, în confruntarea cu temerarul Constantin Iacov! La o privire mai atentă, însă, acest scor (sub acel 187-102 al „Nașului” în fața lui Gică Popescu, acum 4 ani!) invită la analize de fond.. Chiar dacă, imediat după succes, Mircea Sandu a fost sunat și felicitat de Platini și Blatter-bla-bla, vorba cuiva…

…N-au fost 67 de voturi (mult peste cât estimau specialiștii, nihiliștii!) pentru Iacov, ci împotriva „Nașului”. Și, în special, au fost 67 de voci curajoase care se încăpățânează să creadă în necesara schimbare. 67 de oameni care, în pofida „lanțului slăbiciunilor” ce conduce Federația, au visat. Dacă în cursă ar fi fost Gică Popescu, atunci, cu siguranță s-ar fi putut produce minunea! Probabil că, abia acum, „Baciul’ înțelege exact răul făcut fotbalului românesc de neprezentarea sa la duel.

…Mircea Sandu a venit la putere printr-un „puci”, atunci, în 9 august ’90, când l-a debarcat pe Mircea Pascu, ales cu câteva luni înainte președinte. Atunci, „Nașul” a fost ales șeful unui sistem compromis, dacă nu ticăloșit, cum mi-a scris un cititor. Spuneam și astăzi, la prânz, în emisiunea de la Telesport, alături de George Stanca: „Mircea Sandu a susținut, a dezvoltat acest sistem compromis, iar acum a devenit sclavul său”. Acesta este „nodul gordian”. Oricât ar dori Mircea Sandu, om capabil, să schimbe ceva, nu-l mai lasă ciracii, oamenii veniți din vechiul sistem comunist, securist, îmbătrâniți în imobilism, în șmecherii, în filozofia de gașcă. „Nașul” este finul lor, acum. Al lui Mitică Dragomir, fără de care nu rezista două decenii ca șef al FRF-ului, al lui Jean Pădureanu, care declara nonșalant înaintea numărării voturilor „zarurile s-au aruncat cu ani mulți în urmă”, al soldățelului Adalbert Kassai, al lui Vasile Avram, ex-„capul” arbitrilor (ales, tot azi, vicepreședinte FRF, în turnirul cu doi oameni serioși, Patrițiu Abrudan și Octavian Goga! De fluierași va răspunde, de mâine, Ioan Igna!), al cohortei de bișnițari de la județe, din „C” și „B”, marea masă cu drept de vot…

…Mircea Sandu a declarat imediat după alegerile câștigate lejer că se gândește la „continuitate”! E foarte grav! Pentru că fotbalul românesc (ca întregul nostru sport, de altfel!) este demult în cădere liberă. Iar „Nașul” nu se gândește să schimbe ceva. Vai, învingătorilor de astăzi! Am spus special „învingătorii”, pentru că, în acest 25 ianuarie 2010, au triumfat toți susținătorii unui sistem putred…

…Învinsul, Constantin Iacov, vorbea despre „lucruri necurate”, petrecute aseară, când „echipa de zgomote” a Sistemului i-au amenințat sugestiv pe mulți dintre cei care se pronunțaseră pentru Schimbare. Ba, a mai zis Iacov, că, dacă alegerile aveau loc pe 25 aprilie, cum s-au planificat inițial, ar fi învins; că n-a fost lăsat decât 5 (cinci) minute să-și expună Programul, că votul n-a fost deloc secret, iar unii dintre potențialii adversari ai „Nașului”(pe care îl consideră un „dictator”!) n-au fost lăsați în sală, pe diferite motive! Mizilicuri!… Nu de alta, dar îl aud și acum pe Gigi Becali, declarând la Telesport, înaintea validării alegerilor: „Mircea Sandu n-a dat drumul la motoare. Nu era cazul!”. Scurt și…definitoriu!

…România a avut, în cei 20 de ani de așa-zisă democrație, trei președinți de stat: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. „Escu”, cum ar zice Tudor Mușatescu!… În fotbal, avem un singur nume: Sandu! Care vrea să conducă fotbalul românesc încă 8 (opt) ani! Dacă va fi sănătos (și îi doresc din toată inima „Sănătate maximă!”, că are nevoie de ea, după dubla operație, la colon și ficat!), „Nașul” va trebui, va fi obligat să conducă Sistemul căruia nu i s-a opus. Degeaba strigă Iacov: „Mircea Sandu este un om bolnav, trebuie să se retragă!”… Trăim, doar, în țara corupției absolute, a bișnițarilor, a „haitelor”, de ce ar face fotbalul excepție?!

…Cele două decenii de domnie a „Nașului” nu sunt singulare. Boss-ul fotbalului spaniol, Angel Maria Villar, a fost uns în funcție în 1988! A mai existat un exemplu: șeful fotbalului maghiar, ales în 1986! Numai că ungurul a decis, anul trecut, că e timpul Schimbării și și-a dat demisia! După ce propusese revitalizarea centrelor de copii și juniori. La noi, din păcate, nu se revitalizează nimic… Până și chiolhanurile federale sunt tot cele vechi…

Trăiască originala noastră Continuitate la vale!

Bye, Bye, Schimbare!

10 comentarii

  1. Domnule Mircea M. Ionescu,

    Va felicit pentru prestatia de la Telesport. Sistemul e putred. Excelent finalul dvs. „Daca romanii spuneau Vai invinsilor, eu zic Vai invingatorilor!”. Asa este, din pacate.
    Am aflat din emisiune de blogul dvs., am reusit sa dau de el. Este exceptional! Voi avea ce citi in seara asta! E bine ca inca mai exista oameni cu coloana dvs. Felicitari!

  2. Nu se putea realiza nicio minune! Cat timp tandemul Mafiot Sandu-Dragomir are acces la toate butoanele, Fotbalul romanesc va merge in groapa. Vai si amar de viitorul acestui sport atat de iubit la noi.
    Nu ar trebui sa ne mire prea mult faradelegile din fotbalul nostru, cand in mai toate domeniile e cam la fel. Dvs., domnule Mircea M.Ionescu, ati dat de inteles ca si in teatru domina Mafia! Este legea acestor vremuri nenorocite!

  3. Mai lasati-l pe Mircea Sandu! E destept, bravo lui! Asta va deranejaza? Ce-i tot dati cu Gica Popescu? Are dosar, e bagat in afaceri, nu mai are treaba cu fotbalul.
    Da, Sistemul e bolnav! Nu numai in fotbal.
    Ganditi-va ca Mircea Sandu are o boala cumpliuta. Macar sata poate va umanizeaza. Lasati-l in liniste! Altii trebuie luati la rost. Incepeti cu Corleone. Asta chiar nu a facut nimic pt. fotbalul romanesc!

  4. Felix, nu cumva esti dublura lui Vasile Avram sau Bella Kassai? Ii doresc si eu sanatate Nasului, dar asta n-are nicio legatura cu putregaiul din fotbalul nostru si cu simulacru de alegeri! De-asta am ajuns unde am ajuns!

  5. A fost triumful blatistilor! i-am auzit pe unii declarant ieri pe posturile TV ca acele 67 de voturi impotriva Nasului ar fi un mare succes! Aiureli de adormit copiii, aruncate de gonacii lui Mircea Sandu. Gica Popescu a avut 102 voturi si nu s-a urnit nimic, nu sa se si mai schimbe.
    Acum, l-au mai adus si pe aranjorul de Vasile Avram. Sa nu mai existe nicio emotie! M.Sandu si Corleone dorm linistiti. Somn usor, fotbal romanesc. Uraaa! Ne ducem in iad…

  6. Domnule MMI,
    Va cunosc de ceva vreme ca un om civilizat, lucid, sensibil. Tocmai de aceea ma adresez dvs. sugerandu-va sa nu va raliati echipei de zgomote care da cu pietre in Mircea Sandu, dupa alegeri. Sa nu uitam un amanunt: M.Sandu traverseaza o perioada grea, ca Om. Stiu ca si dvs. ati trecut printr-o perioada asemanatoare si va doresc din suflet sanatate. Personal, cred ca sefia Federatiei -pe care nu vad cine ar putea Acum asigura mai bine in Romania, mai ales ca liderul FRF a ajuns sus si in UEFA- ii poate face bine omului Mircea Sandu, de care, mai stiu, va leaga vechi relatii de amicitie. Se cere, macar in asemenea momente, sa fim ceva mai umani, nu credeti?

  7. Felicitari pentru History Sport de la Telesport. Multe lucruri nestiute despre Openul australian.
    Ce ziceti de scandalul din box? Ati urmarit „meciul” Doroftei-Obreja? Nu ajungea doar scandalul din fotbal… Ce sport urmeaza?

  8. Jos palaria pentru emisiunea de azi-noapte (am vazut-o in reluare) de la GSP. V-am admirat naturaletea, alaturi de O.Vintila si am retinut cat de mult iubeau ziaristii de ieri sportivii. Si nu existau scandalurile de azi, multe provocate de presa . M-a incantat cand am auzit ca inaintea meciurilor si dupa mergeati la masa cu conducatorii de la ambele echipe, cu arbitrii, cu observatorii. Ca la un meci al nationalei ati stat pe banca alaturi de Mircea Lucescu si Mircea Radulescu!Incredibil!Vor invata ceva din asta cautatorii de scandal de azi din presa sportiva romaneasca?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *