Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi

Personaje
PREOTUL
MAMA
CĂLUGĂRUL
SELECȚIONERUL
FIUL
IMPRESARA
ANTRENORI
JUCĂTORI
ANCHETATORI
ARBITRI
SECRETARUL GENERAL
CONDUCĂTORI-PATRONI
DRESORUL
NABABI
ZIARIȘTI
FOLCLORISTE
ALTE FIGURI
VOCI

Scena 5. [pentru scena 4, apăsați aici]

…Același decor, aceleași personaje.

FIUL (formează un număr la mobil): It’s too late!

SELECȚIONERUL: Și pentru mine este… too late!

FIUL (la mobil): Fuck!… Ce heavy traffic, tu? I must to win, tomorrow!  I can’t wate too much!

MAMA: Te reped eu, Nixe, până la hotel!

SELECȚIONERUL: Te duc eu cu mașina.

FIUL: Nu ți-e teamă că te expui? Presa așteaptă afară…

SELECȚIONERUL: N-am de ce să mă feresc. Ești flăcăul meu cel mic și mă mândresc cu tine. Cum mă mândresc și cu Ducu. (Aluziv.) Până la un punct…

FIUL: Știi, cum e presa de azi… Dacă vom fi văzuți în aceeași mașină înainte de meci, toate ziarele vor da poza și vor pune pe prima pagină cele mai trăznite titluri. Aici și în tot Albionul cel perfid… Cu siguranță că vom fi suspectați de un „plan strategic”…

MAMA: Păi, Nixe, pentru asta ne-ai și convocat, nu?

FIUL: Maman, afacerile nu se fac în ochii presei… Care face din țânțar armăsar. Peste tot în lume!

SELECȚIONERUL: Ieri, presa n-avea voie să scrie nimic, azi mai nimic din ce scrie nu-i adevărat. (Se uită la ceas.) Gata, nu mai pot să stau! Ne vedem mâine, la meci.

FIUL (se scoală, împreună mâinile ca la o rugăciune): Papa, încă trei minute. Te rog! Te implor!

SELECȚIONERUL: OK. Dar, relaxează-te! (Fiul își reia poziția pentru relaxarea mușchilor.)

MAMA: Cât să așteptăm?

PREOTUL: Cine mai vine?

SELECȚIONERUL: Ce mai așteptăm? (Zgomote, voci în afara bisericii.)

FIUL(cu accent englezesc): Action! Cât mai mult „action”, cum zic americanii. Papa, eu n-am terminat dreptul, ca tine, sau Conservatorul, ca maman. N-am terminat nimic, însă sunt destul de citit pentru vârsta mea.

SELECȚIONERUL: Nu mai spune!

FIUL (cu gravitate căutată): Astăzi, papa și maman, nenea popă și frate călugăr, asistăm la căderea umanismului! Corect?…

MAMA: Corect!

FIUL: Logic că fotbalul nu se mai joacă, așa, din pasiune, cu sufletul, ca pe vremea dumitale, papa. Sportul-rege a devenit o mare afacere, astăzi. Oriunde, nu doar pe plaiurile carpatice…

SELECȚIONERUL: De acord! Pentru unii, însă, din păcate, el a devenit (Îl fulgeră cu privirea.) o bișniță ordinară. (Sună mobilul.) Bună, Cătăline!… Felicitări pentru tableta de astăzi! Excelentă!… Din păcate, unii se fac că nu știu să citească… OK, dar scurt, că sunt foarte ocupat!… (Ascultă la mobil.) Trei motive pentru care meciul de mâine este foarte greu pentru mine?! (Scurtă pauză. Ia loc într-o strană.) Unul: miza lui este calificarea la Mondial. Doi: este un joc de fotbal, unde nu tot ce este logic este și adevărat. Logic, noi suntem mai buni, și avem și varianta unui 0-0… Și trei: partida aceasta este de două ori mai grea pentru mine din moment ce în echipa adversă joacă fiul meu. Oricare ar fi rezultatul, va exista un învins! (Ascultă.) Ce îmi doresc eu pentru  mâine-seară?… (Scurtă pauză.) Sincer?!… Să fim ambii învingători!… Mulțumesc, te salut! (Închide telefonul.)

FIUL: Vorbești foarte frumos, papa! De asta te iubesc ziariștii…

SELECȚIONERUL: Au mai rămas și azi reflexe de civilizație în relația antrenor-presă. (Nostalgic.) Înainte, eram aceeași familie, eram prieteni. , Conducătorii, uneori și antrenorii echipei gazdă, întâmpinau, înaintea meciului de campionat, ziariștii, antrenorii, observatorii. Luau masa de prânz împreună, după joc ne întâlneam cu toții, învingători sau învinși. Discutam, ne contram cu argumente, glumeam… Fiecare avea de învățat câte ceva… Nimic, însă, din intimitatea acelor întâlniri nu apărea în presă! (Mâhnit.) Astăzi, nu mai există așa ceva. Presa e de vină. Dacă n-ar inventa subiecte, nu s-ar feri de presari toți conducătorii și antrenorii. De aceea, rar mai vezi câte un gazetar invitat la o cafea de un club…

FIUL: Nu presa e de vină, papa! Societatea actuală!… Eu, însă, n-am venit în această biserică pentru filozofie de trei parale. Nici pentru (Cântă.) „Parole, parole”! Am venit, aici, pentru o afacere.

SELECȚIONERUL: Mi-ai mai spus asta. Ai obsesii, văd…

FIUL: Chiar vrei să-ți repet de atâtea ori până vei înțelege?!

SELECȚIONERUL: Dacă, dându-ți o palmă, aș fi sigur că te-ai trezi la realitate și ai vedea cu cine discuți, aș face-o imediat…

FIUL: Fă-o!

SELECȚIONERUL: Fii convins că o voi face, mâine-seară, în teren!

FIUL: Să te văd, zmeule!… (Dă din cap.) Ai rămas cu vremurile dumitale liniștite, bucolice, nu știi să riști.

SELECȚIONERUL: Pentru meseria mea, am riscat mereu. (Zâmbește amar.) Vremuri liniștite?!

MAMA (mâhnită, către Fiu): Ai uitat când l-au închis, ca antrenor al oaspeților, în pauza unui meci, la Moreni?

SELECȚIONERUL: Nu-l mai stresa, Ioana! Și-a pierdut memoria sentimentală, așa e modern, dragă. (Zâmbind amar.) Pe mine m-au închis în cabină, la pauză, când conduceam cu 1-0. Sigur că, în final, a fost 2-1 pentru echipa șefului pașapoartelor… Dar pe regretatul nea Titi Teașcă  l-au băgat în interogatorii în dimineața unui meci de-al Craiovei.

REMEMBER. Întuneric pe scenă. Cercul de lumină pe mini-estradă. Un Anchetator. Și Antrenorul, în trening, cu nelipsita căciuliță pe cap. Antrenorul gesticulează.

ANCHETATORUL: Toarășu’ Constantin Teașcă, vă rugăm să vă potoliți!

ANTRENORUL: Să mă potolesc?! Cine îmi transmite mie acest mesaj? Un neica-nimeni, de la Pocraca, da?! Ei, uite că nu mă potolesc! Ba, o să fac și mai urât, frumosule!… Ce știi, tu, mă, despre fotbal de îți permiți să discuți cu mine?!

ANCHETATORUL: Toarășu’ Titi!

ANTRENORUL: Tu, nici politica partidului n-o cunoști, grad superior analfabet!… Partidul ne cere să apărăm limba română, iar tu ești un agramat, cum nici la secerat porumbul n-am întâlnit!… (Are o idee. Gesticulează fericit.) Aha, nu mă voi lăsa până nu te văd la munca câmpului! (Se întinde pe dușumea.) Nu plec eu din încăperea asta, nu pleci nici dumneata! Doar peste cadavrul meu poți ieși singur de aici!

ANCHETATORUL: Tovarășe Titi, vă rog, ridicați-vă, dacă intră vreun toarăș de la Județeană!

ANTRENORUL: De la Județeană?! Am să-l sun personal pe tovarășul Ștefan Andrei și am să-i comunic cum vă purtați cu antrenorul emerit Constantin Teașcă. (Se uită la telefon.) Dă-mi telefonul, dacă vrei să nu ai probleme fundamentale! Știi, tovarășul-tablă-ruginită-pe-epoleți, care-i problema fundamentală a filozofiei?! Ascult?! (Anchetatorul ridică din umeri.) Materia sau spiritul! Materia este telefonul, spiritul-gândurile mele agitate de imbecili! (Anchetatorul îi întinde telefonul. Antrenorul formează un număr. Vorbește.) Să trăiți, tovarășul ministru de externe! Piticul, la telefon. Nu știu, tovarășe Andrei, ce fac băieții, pentru că pe mine m-au invitat, de la 8 dimineața, aici, la Miliția din Moreni. Acum, am intrat în… schimbul 3! Mă întreabă, de trei ceasuri, cu rândul, ca un patefon ruginit, dacă tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost chiabur la Giurgiu și dacă s-a opus colectivizării? Eu le-am spus că tata s-a opus colectivizării Dunării, iar ei susțin că îi iau la mișto!… Cum cine mă aia la cap, domnule Ștefan Andrei, parașutații ăștia care, dacă au urcat pe scena Căminului cultural, se cred tenori în „Tosca” de Puccini!

ANCHETATORUL: Nea Titi, nu ne nenorociți!

ANTRENORUL: Tovarășe ministru, vă rog sunați-l dumneavoastră personal pe Tică Oțet, secundul meu, și spuneți-i că, dacă echipa nu bate, astăzi, la Moreni, eu nu mai sunt de mâine antrenorul ei. Mulțumesc! Și vă mai rog să le desființați Miliția asta de troglodiți, stimate domnule Ștefan Andrei. Altfel, eu nu plec de aici!… Sigur, vi-l dau imediat la telefon!

ANCHETATORUL (îi smulge telefonul cu fir, pune receptorul în furcă): Nea Titi, m-ați nenorocit! (În genunchi.) Credeți-mă, nu-mi permiteam să vă anchetez eu pe dumneavoastră, că sunteți academician la fotbal, dacă nu primeam ordine de la București.

ANTRENORUL: „Ce rău v-am făcut”, măi, uzbekistanos? Nu-mi răspunde, că nu știi mai mult de trei cuvinte. Sunteți niște soldăței de lemn, care dați zilnic limbi la păpușarii acestei societăți socialiste multilateral decăzute! (Fum. Întuneric. Lumină pe scenă.)

PREOTUL: Și?!

MAMA: Nu l-ați cunoscut pe fermecătorul Pitic! Nu știu cât de mare era ca antrenor, dar, ca om, de nota 10. Cult, spiritual, argint viu… (Apare Călugărul.)

SELECȚIONERUL (bucuros): Craiova a… câștigat cu 3-0 jocul acela!

FIUL: Da, din moment ce avea și Craiova „omul” ei… Ia să se fi întâmplat asta (Se uită la Călugăr.) cu trupa Cavalerilor Francescani…

SELECȚIONERUL: Craiova de atunci avea valoare, Nixe!

CĂLUGĂRUL: Craiova Maxima!

PREOTUL: Prima echipă românească într-o semifinală europeană, dacă nu greșesc!

MAMA: Nu greșiți, părinte!

SELECȚIONERUL: Sigur, Craiova l-a avut și ea pe Ștefan Andrei, ministrul de externe, eminența cenușie a Comitetului Central. Dar asta până a început Universitatea Craiova să se distreze non-stop cu „granzii” din Capitală și din CC! Atunci, presat de nemulțumirile trepădușilor, Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe Ștefan Andrei la el… (Tunete, fulgere în afara bisericii.)

REMEMBER. Întuneric. Cercul luminos pe mini-estradă. La un birou luxos, pe un fotoliu, Nicolae Ceaușescu. În fața lui, o masă de șah, cu piesele aranjate pentru o partidă. Un alt fotoliu, gol. Apare Ștefan Andrei.

MINISTRUL DE EXTERNE: Bună-ziua, tovarășe Secretar general al PCR. M-ați chemat. Vă raportez că am aranjat în toate detaliile vizita dumneavoastră în SUA.

SECRETARUL GENERAL: Bine, bine!… Azi, dumneata joci cu niegrele!

MINISTRUL DE EXTERNE (se așează în fotoliul gol): Joc, cum spuneți dumneavoastră, tovarășe secretar general. Nu uitați că am avantaj de două partide, săptămâna asta!

SECRETARUL GENERAL (mută o piesă, nervos): To…to…arășe Andrei, nu știam că Minis-terul de Iex…terne are iechipă de fotbal. De azi înainte să nu te mai văd pe…pe stadion, la Craiova! Altfel, te schimb de la iex..iexterne… (Se aude refrenul „Eterna Terra Nova”. Fum. Întuneric. Lumină pe scenă.)

PREOTUL: Frumoasă echipă avea Craiova!

FIUL: Da’ Dinamo n-a avut „echipe” frumoase?! Am mai citit și am mai văzut și eu ceva fotbal… Frații Nunweiller, Piți Varga, Pârcălab, Mircea Lucescu, Dumitrache, Cornel Dinu, alias „Procuroru'”, Dudu, Mulțescu, Orac. Ce meciuri am prins și eu, ca spectator, of course, cu Hamburgul (Imagini cu golurile lui Augustin, Mulțescu, Orac, la 3-0, în București.) și cu Inter Milano (Imagini cu golul calificării lui Orac, în prelungiri, pe „Dinamo”.)! Nume grele pe care le-au eliminat „câinii” de ieri, „spartanii” de astăzi! Mamma mia… (Se aude corul galeriei dinamoviste, imitând strigătul de luptă al spartanilor: „Augh, augh!”.)

PREOTUL: Și Rapidul, echipă de Legendă. Cu nea Tinel și Mandiba pe bancă, cu „avocatul” Puiu Ionescu și fachirul Nichi Dumitriu într-un atac de poveste, cu mucalitul Rică în poartă, cu ministrul apărării, regretatul Dan Coe, cu Bebiță Năsturescu și Parpală Codreanu, cărăușii fără plămâni, apoi cu Sandu Neagu…

MAMA: Doamne, ce gol a marcat Sandu Neagu, la Guadalajara, în poarta cehoslovacilor (Imagini cu golul de Academie al lui „Cappelini”.)

PREOTUL: Rapidulețul, cu apariția lui Liță Dumitru, omul care l-a agasat cu marcajul lui până și pe legendarul Pele… (Se aud glasul roților de tren și vocea lui Colea Răutu: „Hai, coșar, coșar, coșar”. Deodată, glasul galeriei: „Galeria lui Rapid n-a fost membră de partid!”.) Domnule Selecționer, este adevărată povestea cu „fachirul” Nichi Dumitriu, care a driblat un adversar până l-a scos din teren?!

SELECȚIONERUL: N-am văzut-o cu ochii mei, că n-am jucat la Rapid. Dar ne-a povestit-o nea Tinel, la lot… (Aducându-și aminte.) Rapidul juca un meci de pregătire, într-un turneu de iarnă, prin Orientul Mijlociu. Nichi Dumitriu, care era un geniu al fentei, din stirpea lui Ozon și Dobrin, a fost atacat decisiv de un adversar fanatic. Nichi l-a fentat o dată. Adversarul nu s-a lăsat. L-a mai fentat, i-a dat mingea printre picioare, și tot din driblinguri, a ajuns cu adversarul pe tușă, în fața băncii Rapidului: „Ce fac, nea Tinele, cu ăsta? Îl duc înapoi în teren sau îl las aici?!”, a întrebat „magicianul” Grantului. „Du-l, bă, Nichi, dar, mai repede, că ne împușcă ăștia de pe margine!”, s-a putut auzi vocea Zimbrului, în delirul creat de tribunele fascinate de arta lui Nichi. (Râd cu toții.)

CĂLUGĂRUL: Putem uita Argeșul nefericitului Prinț Dobrin, cu două titluri și cu victoria de senzație, 2-1, cu Real Madrid, la Pitești, în toamna lui ’72?! (Imagini din meciul din Trivale.)

MAMA: Dar „Bătrâna Doamnă”, a legendarului Petschovschi, ce are?! Ați uitat cum a eliminat echipa lui Coco Dumitrescu, Gornea, Broșovschi, Lereter, Petescu și Domide pe vestita Feyenoord?…

CĂLUGĂRUL: La câteva zile după ce olandezii cuceriseră Cupa Intercontinentală!

MAMA: UTA a eliminat Regina lumii, dar n-avea nici stadion de antrenament. La încălzirea din ajun, pe terenul de pe malul Mureșului, „tulipanii” au întrebat unde se va disputa întâlnirea. Noroc că președintele arădean de atunci le-a zis batavilor că stadionul se află în reconstrucție și vor juca pe arena II, singurul teren a campionilor României!

PREOTUL: Ce memorie are doamna selecționer!

MAMA: O adevărată soție de fotbalist sau de antrenor trebuie să fie o autentică Tele-enciclopedie… (Vrea să epateze..) Știți când s-a disputat primul meci din istoria fotbalului românesc? (Nu i se răspunde.) La 8 iunie 1922! Știți unde?! (Tăcere.) La Belgrad!… Ce pronostic dați: 1 x 2?

SELECȚIONERUL: A, da, 2-1 pentru noi!…

MAMA: Corect, domnule selecționer! Au marcat, atunci, Ronnay, în minutul 41, din penalty, și Guga, în minutul 61, după ce sârbii au deschis scorul, în minutul 35, tot dintr-o lovitură de pedeapsă… (Către Selecționer.) Domnule selecționer, știți, cumva, cine a fost întâiul antrenor al naționalei noastre?

SELECȚIONERUL: Teofil Morariu, doamna pianistă! (Mama îl aplaudă.)

FIUL: Nu mă interesează decât ultimul meci al naționalei României, cel de mâine-seară…

SELECȚIONERUL: Mai e ceva timp până atunci…

MAMA: E timp să ne amintim și de Petrolul lui nea Ilie Oană, născut în SUA, al fraților Dridea, al lui Sandu Boc, Badea, Pahonțu, Mihai Mocanu…

CĂLUGĂRUL: Petrolul Ploiești, prima și ultima, până acum, echipă românească învingătoare în fața celebrei Liverpool! (Imagini de arhivă, de la meciul din octombrie ’66.).

PREOTUL: Și să nu-i lăsăm în uitare nici pe frumoșii „frizeri” ai lui Titus Ozon, ai lui Ulise, alias Nae Oaidă, ai lui Viorel Mateianu și ai strălucitorului Belphegor…

SELECȚIONERUL: Jucător fascinant, Viorel Mateianu!… Și un antrenor uluitor. Ce-a făcut el la Baia Mare, cu „momeala mică” și „fundul de sac”, ține de modernismul fotbalului. Păcat că ne-a părăsit prematur…

FIUL” Acum, ce faceți, îmi prezentați volumul „Fotbalul românesc de la A la Z”? Sau evocați toate astea, așa, cu schepsis, ca să mă sensibilizați cu istoria…

SELECȚIONERUL: Dragul tatii, fotbalistul care nu are Idoli și Legende și nu cunoaște istoria fotbalului, nu-i decât un meșteșugar, ca să nu zic un mercenar, și nu va lăsa nimic în urma lui…

MAMA: Nu va face operă!

FIUL: Faci pe filozoful, papa? (Ofuscat.) Am stat în casă cu tine, mai știu și eu ceva istorie…

SELECȚIONERUL: Mai rămâne să o și respecți. Ca și prezentul. Fotbalul n-a început și nici nu se va sfârși cu mine sau cu tine…

CĂLUGĂRUL (oprindu-se din curățatul unui sfeșnic): Domnul Selecționer are perfectă dreptate!… (Are ideea lui.) Cum să nu ne amintim și de „gașca nebună din Regie”? Ce frumusețe de echipă avea Sportul Studențesc, cu Hagi, Gino Iorgulescu, cu regretatul Aurică Rădulescu, mai erau Ață Cazan, Marcel Coraș, Mircea Sandu… O nebunie de echipă!…

FIUL: Ora de istorie a fotbalului românesc într-o biserică! Ce reportaj tulburător. Poate ar trebui să invităm presarii de-afară…

PREOTUL (nu-i ia în seamă ironia): Peste toți și peste toate, încântătoarele „Generații de aur”, de la Guadalajara ’70 și din America ’94! (Golul lui Hagi, din poarta Columbiei, și primul al lui Ilie Dumitrescu în poarta Argentinei.)

CĂLUGĂRUL: Peste toți și peste toate, părinte, Sevilla 7 mai ’86!     (Se aud acorduri andaluze.)

MAMA: Noaptea Generalilor!

PREOTUL: Nu mai vorbesc despre Steaua-Sevilla ’86! Cu Eroul Duckadam (Imagini cu „Eroul de la Sevilla” apărând unul din cele patru penalty-uri.), cu Marius Lăcătuș și Gabi Balint (Imagini cu penalty-urile transformate de cei doi.), cu Loți Boloni, cu Emeric Ienei și Puiu Iordănescu. (Melodia „We are the Champions”. O mare de fani, cu steagurile Stelei, în extaz.)

REMEMBER. Întuneric pe scenă. Cercul luminos pe mini-estradă. Fotbaliștii Stelei-Sevilla ’86 față în față cu Nicolae Ceaușescu. (Se pot folosi imagini de la întâlnirea din 12 mai ’86, din arhivă.) Fiecare are câte un pahar cu șampanie în mână.

SECRETARUL GENERAL: Vă felicit pentru că cu o zi în… ainte de ziua măreață a Par… tidului Comu-nist Ro-mân, din 8 mai, ați dat minu-natului po-por o victorie de ră… sunet mondial. (Aplauze la un difuzor.) V-ați com… compor-tat ca adevărați soldați călău-ziți de înaltile principii ale Partidului Comu-nist Român și ați mul… țumit pentru iescelentele condiții create de Par-tid, de mine personal sportu-lui din patria noastră. (Difuzorul pornește iarăși înaintea fotbaliștilor: „Partidul, Ceaușescu, România”. Aplauze furtunoase. Ajunge în fața antrenorului Emerich Ienei.) Puteați, to…toară-șe Iiienei să ter-minați însă meciul mai devreme, ca să nu ne mai dați atâtia i…iemoții, mie și în-tregului popor. (Difuzorul: „Ceaușescu și Poporul”. Aplauze. Ajunge în fața lui Marius Lăcătuș.) Și dumnea-ta, toarășe Lăcă-tuș, de ce-ai tras atât de sus mingia, că era să-mi sară inima din piept?

UN JUCĂTOR (șocat): Ia uite și la ăsta!

UN CONDUCĂTOR (speriat, abia mai șoptește): Taci Ilie, vrei să nu mai ajungem acasă?!(Difuzorul. Aplauze.)

SECRETARUL GENERAL: Vă fe-licit încă-odată, în numele meu perso-nal și al mem-brilor Comite-tului Central al Par-tidului Co-munist Român… (Se aude sloganul: „Partidul, Ceaușescu, România”. Fum.      Întuneric, câteva clipe. Lumină pe scenă.)

SELECȚIONERUL: E greu, Nixe, să înțelegi istoria! Nici nu poate fi înțeleasă, dacă nu o trăiești cu adevărat.

FIUL: Eu nu pot trăi istoria ta. (Intrigat.) Dacă îți sunt fiu, nu înseamnă, însă, că trebuie să accept „vremurile tale”, să le ridic ode!

SELECȚIONERUL: Nici nu ți-am cerut vreodată asta. Pentru binele tău, însă, ar fi interesant, cred, să răsfoiești istoria fotbalului românesc. Căutând să-i decantezi, obiectiv, sensurile rele de cele bune… Fără a scoate fotbalul din contextul societății în care a existat.

MAMA: Și în care există!

SELECȚIONERUL: Ca să judecați o perioadă și oamenii ei, trebuie să o cunoașteți în detaliu și în context…

FIUL: Ție și celor din generația ta chiar nu vă e jenă să amintiți de performanțele voastre din acele vremuri demențiale?

SELECȚIONERUL: Să-mi fie jenă?! Dar, ce, am furat, am omorât pe cineva?! Dimpotrivă, mă mândresc că, sub acele vremuri grele, am făcut mare performanță.

FIUL: Îți plac paradoxurile…

SELECȚIONERUL: Îmi place să nu sărim dintr-o extremă în alta, ceea ce reprezintă, de multe ori, o epidemie la noi. (Vulcanic.) E o tâmpenie ce susții!… Ce, nemții au renunțat la realizările lor, din artă și din sport, de pe vremea lui Hitler?! Francezii au schimbat „guvernul Vichy”?!

FIUL: Papa, pe mine nu mă interesează nici… muzeele și nici politica. Numai (Cântă, dispus.) money, money, money. Că n-am să-mi sacrific cei mai frumoși ani ai vieții pentru două ARO, ca pe vremea dumitale.

PREOTUL (pendulând cădelnița): Viața adevărată există dincolo de bani, fiule!… Trecutul poate fi sublim sau oribil. Depinde cum îl privești. Și nu uita anticii: „Omul drept posedă liniștea sufletească deplină, pe când nedreptul nu cunoaște decât tulburarea”! Un filozof grec, Epicur…

FIUL: Nenea popa, lasă-mă, domne, cu… Epicur! Astea-s metafore anacronice, ca să nu zic vrăjeli! Știi ce spunea, acum vreo 20 de ani, un umanist francez? (Recită.) „Două întruchipări a luat diavolul pe pământ (Preotul și Călugărul își fac cruce.): fotbalul și Brigitte Bardot”.

SELECȚIONERUL (se uită la ceas): Fiule, am impresia că temporizezi, ca pe vremea lui nea Angelo.

FIUL: Temporizarea lui Angelo Niculescu?! O tactică de joc menită să mascheze că vă tremurau nădragii de frica adversarului…

MAMA: Lasă, fiule, că, la Euro 2008, a fost o meta-temporizare!

FIUL (glumeț): Mega-Image…

MAMA: S-au băgat cu fundul în poartă și au dezvoltat… estetica urâtului.

CĂLUGĂRUL (ștergând o icoană): Baudelaire, „Florile răului”…

FIUL: Corect! Meciul cu Franța a fost o panaramă de fotbal…

SELECȚIONERUL: În istoria fotbalului nu rămâne Picasso sau Marin Sorescu. Ci rezultatele. Cu Franța, la ultimul Euro, a fost 0-0!… Cu Italia, campioana mondială en-titre, 1-1! Este o nouă eră și în fotbal, fiule, așa ziceai. O eră în care rezultatele decid…

FIUL: Apără-i, dom’le, pe toți! Pe Piți, pe nea Angelo… Pe tine, câți te-au apărat, când ai ratat calificarea aia, la Mondial?!

SELECȚIONERUL: Eu îmi respect colegii de breaslă! (Își privește Fiul dezamăgit.) Cât de superficial poți judeca! Vezi, cu „temporizarea” asta a lui nea Angelo, România a făcut spectacol, la Guadalajara… A pierdut greu cu Anglia, 0-1 cu campioana lumii en titre, dar „tripla fentă” a lui Dumitrache în fața iluștrilor, pe atunci, Bobby Moore și Cooper, a ridicat în picioare un stadion extaziat!… Am învins, cu 2-1, Cehoslovacia, pe atunci abonată la piscurile mondiale!… Și ce gol de antologie a dat Sandu Neagu… (Imagine cu golul lui Neagu.)

CĂLUGĂRUL: Apoi, am pierdut greu, 2-3, cu Brazilia!

SELECȚIONERUL: Bravo!… Am fost singura echipă în stare să marcăm două goluri viitorilor campioni mondiali, în fond, regii lumii fotbalului pentru eternitate… Nu vreau să par subiectivist, că i-am fost elev, dar nea Angelo a avut mari merite ca antrenor…

PREOTUL: Excluzând „capitolul Dobrin”!…

SELECȚIONERUL: Să zicem…

FIUL: Ce să mai zici, dom’le, când toată lumea, inclusiv băiatul lui, l-a hulit pe Angelo Niculescu, atunci, pentru nedreptatea făcută unui geniu?!

SELECȚIONERUL: N-a fost de vină doar nea Angelo că Dobrin n-a jucat un minut la Guadalajara…

FIUL (bășcălios): De vină am fost eu…

SELECȚIONERUL (furios): Ți-am spus, mâine-seară, voi face totul să calific naționala României. Cu asta, basta! N-are rost s-o mai lungim, cu istoria, cu păcatele trecutului, cu teribilismele tale… (Sună telefonul. Răspunde.) Alo, cine?! Salutăm Radiofuziunea națională! Să te ajut cu două acreditări pentru doi ziariști de la „The Sun”?!… Nu prea e treaba mea, bătrâne… OK!… (Gândește o clipă.) Sună ofițerul de presă, mâine, dimineață, și roagă-l pe Paulică, din partea mea, să rezolve problema…  N-ai pentru ce… Mulțumesc de urări. (Închide mobilul, se plimbă.)

FIUL (adâncit în gânduri): Dumneata refuzi cu încăpățânare să te aliniezi „noii ordini mondiale”. (Savant.) Ordinea financiară…

PREOTUL (plimbă cădelnița): Dânsul este unul dintre cei mai mari antrenori ai Europei și nu își va păta niciodată numele. Trebuie să fii mândru de tatăl dumitale!

FIUL: Dânsul e un bătrân ajuns în vârful Everestului. Urmează, însă, coborârea…

CĂLUGĂRUL: Luis Aragones a câștigat Euro 2008 la 70 de ani fără câteva zile.

FIUL (se uită la ceas): Da, da!

MAMA (se oprește din cântat la orgă. Citează din memorie): „Luis Aragones, un bunic-antrenor, cu creier de savant, cu suflet de copil și pasiune de adolescent”. Ce frumos a scris Cartianu în „Adevărul”, amintindu-ne de maestrul Ioan Chirilă…

SELECȚIONERUL: Nea Vanea a fost un geniu al presei sportive. Nu doar pentru că a făcut literatură din sport, cât, mai ales, pentru că a ajutat fotbalul nostru și i-a iubit pe fotbaliști.

FIUL: Alte vremuri și pentru presă, papa! Azi, nea Vanea al dumitale cred că ar muri de foame…

SELECȚIONERUL: Eroare de gradul I!… Lumea îi divinizează și astăzi pe Beethoven și pe Johann Strauss…

MAMA: Avem nevoie și astăzi, în era computerelor, de poezia sportului. Și de frumosul din arenă. Nu doar de scandalul cotidian, din ziare și de pe micul ecran…

FIUL: Nu mai plângeți pe ruinele trecutului!… Asta de azi este presa adevărată, maman! Într-un ritm amețitor, scormonitor. Cu pistolul la tâmplă. (Sună mobilul lui.) Ce faci, ai adormit pe drum?! Unde ești?… La Băneasa?!

SELECȚIONERUL (abătut): La Băneasa?! Ne apucă Revelionul aici!…

FIUL: Hai, bagă viteză! (Închide telefonul. Către părinții lui.) Presa de pe vremea voastră era o… poezie, cum bine ziceați. Pe cine mai interesează, însă, în epoca dolarului, a euroilor, poezia?

MAMA: Pe mulți!…

FIUL: Mea culpa, singurul lucru bun era că, înainte de ’89, mai citeai o cronică adevărată, aflai cum ai jucat, cum au evoluat adversarii. Azi, e drept, domină cancanurile… Prea puține despre meciul ca atare.

MAMA: Cronică adevărată?!… Duck, spune-i cum se modificau cronicile în redacție…

SELECȚIONERUL: Știe toată lumea cum! Suna „partidul” sau cineva de la Secu, de (Se uită sus.) „sus”, și trebuia să fie totul în favoarea echipei pentru care se telefonase pe firul scurt. Fără comentarii! (Se uită la ceas.) Mai stăm, domnule?!

FIUL: Câteva minute, please!

SELECȚIONERUL: Nimeni nu plânge pe… ruinele trecutului! Eu unul m-am conectat primul la filozofia „lupșorilor tineri”. Ea mă ține tânăr. Altfel, eram eliminat de vremurile voastre.

FIUL: Te elimin eu, mâine!…

SELECȚIONERUL: Serios?!… E timpul vostru, veți realiza lucruri deosebite, sunt sigur. Dar, să nu sărim calul! Și să nu uităm nici de frumusețile, dar nici de greșelile trecutului… (Explicativ.) Nașu-tău de botez, care te-a lepădat de Satana în această biserică (Se aude vocea Preotului: „Te lepezi de Satană?!”. Și răspunsul unui bărbat: „Mă lepăd de Satană!”.), nea Aurică, Dumnezeu să-l odihnească în pace, conducea unicul ziar de sport.

FIUL: A murit?!

SELECȚIONERUL: Într-o noapte…

[Sfârșit scena 5] [continuați la scena 6]