Mircea M. Ionescu

…Sunt mândru, ca român, de ce splendoare de stadion are țara noastră! „Național Arena” a intrat în lumea fotbalului mondial, marți noapte, cu o arhitectonică de vis. Numai că, vai, noi, românii, nu se putea să ne bucurăm din plin, să ne frecăm câteva ore, zile, la ochi de fericire, că a venit tăpșanul pe care s-a jucat meciul cu francezii, și ne-am înecat entuziasmul și cântecul inimii în mușuroaiele, brazdele, maidanul de jucat țurcă oferit de Federație! Sunt plin de lehamite, chiar de revoltă, în special după ce l-am auzit pe mai-marele federal Mircea Sandu declarând cu o nonșalanță lamentabilă, ca să nu spun nesimțire: „Se mai întâmplă! Asta e! Stadionul a fost 99% OK”. I-auzi, Nașule!… Se mai întâmplă?!… Nu se întâmplă prea des, dom’ președinte?!… Că a fost și „plaja” din meciul acela de tristă amintire (2-5 cu Danemarca, în martie 2003!) și jalnică imagine. Iar acest mizerabil 1% (unu la sută) numai din viziunea dumitale, care ne-a făcut de râsul lumii, cere nici mai mult, nici mai puțin de vreo 200.000 de euro pentru refacerea gazonului! Sigur, pentru bogătașii noștri de mucava suma este mică. Că și așa costul final al Arenei Naționale aproape că s-a triplat. De la Federația noastră așteptam critici severe, ca un ecou al nemulțumirii celor 55.000 de spectatori, al jucătorilor ambelor echipe, al presei și milioanelor de telespectatori față de „specialiștii lu’ pește” (vorbă auzită la stadion!) care au montat gazonul. Care jnapani, deloc întâmplător, l-au avut ca staroste pe același Oprișan (om cu spate politic!) care ne-a nenorocit și meciul (și calificarea!) cu danezii de acum opt ani. Cum, însă, FRF nu a luat nicio atitudine critică (mai mult, alt federal până ieri, Ionuț Lupescu, a lăudat stadionul-maidan din moment ce el „ne-a fost benefic”!?!), logic ca mulți să se întrebe dacă la mijloc nu există oneroase legături, comisioane, interese de mini-grup, de haită… Organele în drept chiar se vor face că plouă, în ton cu nesimțirea federală?!

Dincolo de toate, cum rămâne cu palma dată imaginii României, domnule președinte al FRF, pentru tot mai mulți o federație de țurcă, după rușinea de marți noapte?

***

…De la federația de țurcă trec o clipă la… Pițurcă. E fericit că a reușit al treilea egal consecutiv cu Franța, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Numai că umbra Franței la București, de marți noapte, trebuia supusă, după 39 de ani, căci n-am văzut vreo echipă a „cocoșului galic” atât de slabă ca aceasta. Marele Benzema a frecat menta. Abidal și Rami au cam sărit coarda fără să aibe sfoară, Cabaye, Valbuena și Martin s-au prezentat ca bieți anonimi, iar temutul Ribery n-a reușit decât o fază, cu adevărat mare, când a trecut printre două stânci de apărători români ca vântul prin Cheile Bicazului. Altfel, și el a fost ținut la respect de doi copilandri, Luchin și Chiricheș (risc asumat nebun și câștigat cu brio de un mare gamble-ist ca Pițurcă!). Leșinătura de lider al grupei noastre putea fi învinsă lejer, cu elementara condiție ca adversarul să vrea, să forțeze Victoria. Ceea ce n-a prea fost vorba în cazul băieților lui Pițurcă, în stare să tragă de timp pe final de meci, în loc să încerce totul sau nimic!?! Și, atunci, i-a mirat pe unii că publicul a huiduit non-combatul din final al „tricolorilor” noștri, cu Tătărușanu în capul listei („tricolorii” francezi au cam refuzat lupta cam 75 de minute!), când Bosnia câștigase?

…Am reținut o frază a lui Pițurcă: „Calificarea nu am compromis-o eu!”. De acord. Numai că Pițurcă a parafat ratarea calificării. A învins, cumva, Franța, succes care i-ar fi asigurat măcar viza de baraj? Nu, a fost doar 0-0. Așa că ratarea altei calificări se leagă și de numele lui Victor Pițurcă. Ceea ce era limpede în momentul în care a acceptat să preia naționala din mers, pe un drum ca și înfundat. Una ca asta Hagi nu a mai acceptat și bine a făcut! Așa încât, corect este să spunem că Lucescu-junior și Pițurcă-senior (chiar așa, pe unde mai joacă băiatul lui?), cu neprecupețitul aport al FRF și LPF, le-au asigurat românilor încă un turneu final la fotbal în fața televizoarelor!

…Trebuie să ne bucurăm că avem stadioane de lux. Național Arena, Cluj Arena, Ilie Oană-Ploiești. Cu fotbalul, însă, mai așteptăm până să scăpăm de atâta tristețe de telespectatori…

*Material apărut, ușor modificat, și pe blogul Sportvox.ro

…N-am jubilat după victoria oarecare, una de serviciu, 2-0 (2-0) fără ecou și strălucire, în Luxemburg, vinerea trecută. Am spus doar, ba am și scris pe un bloog, că, în noaptea ce deschidea week-end-ul, în burgul de lux din Benelux, într-un meci de pauperi, șansa noastră s-a numit piticul din grădina cu iluzii a fotbalului românesc, Torje! El a dat două goluri din ultimele 11 minute ale primului act (mai exact 34’ și 44’), fără de care la pauză putea fi un scor-năucitor pentru Pițurcă și ai lui, iar Federația de fotbal se putea apuca să învețe regulamentul jocului de popice. Căci bâlbâielile din defensiva noastră, mai ales în debutul partidei, ne-au trecut de două-trei ori glonțul pe la ureche și rușinea pe la tribuna oficială federală. Dacă nu marca Torje de două ori (era suficient și o dată) în meciul cu barmanii burghezi de lux, nu mai visam, acum, la duelul decisiv cu Franța, marți noapte, la București, când se va inaugura frumoasul stadion Național Arena. Torje a fost eroul meciului, Torje este „killerul” iluziilor noastre. Pentru că, înainte să semneze prima lui „dublă” la Națională, în minutul 19, a încasat, în Luxemburg, inutil, inconștient un cartonaș galben care, fiind al doilea în aceste preliminarii Euro 2012, îl blochează la mantinelă pentru partida cu trupa din Hexagon, liderul grupei noastre. Nu vom beneficia, ca atare, de cel mai în formă fotbalist român al momentului, abia plecat în Peninsulă, la Udinese, unde îl privește cu atenție în tot ce face întreaga lume bună.

…Neliniștea absenței lui Torje este amplificată și de figurația noilor vedete Marica și Tănase în joaca din Luxemburg. Sigur, Pițurcă anunță modificări în „11″-le ce va da piept cocoșului galic. Numai că nu poate fi schimbat peste noapte jocul deloc de lux al naționalei în Benelux, unul fără prea multe idei și cu aceeași alarmă din ultimii ani venită din partea apărării, care nu mai are de mult cuvântul. Sincer, singura noastră șansă este norocul chior al jucătorului de gamble reinstalat a treia oară la cârma tricolorilor noștri. Adică, francezii lui Blanc să vină la București chitiți doar pe un egal (care le-ar asigura, practic, calificarea!), după ultimul 2-1 de la Tirana, de vinerea trecută, și un contraatac de-al băieților lui Piți cel băftos, o minune să ne aducă un gol pe final de meci, după care, sub protecția Fortunei, să ne apărăm glia din 16 metri, ca la Călugăreni, pe vremuri. Altfel…

…Altfel, am rămas tot pe locul 4 în grupă, căci, vineri noapte, Bosnia a învins, cu 2-0 (2-0), în Balarus și a și sărbătorit (prematur, zic!) calificarea, la Sarajevo.

…Ne pregătim pentru inaugurarea luxoasei Național Arena, de marți. Trei ceasuri bune sau trei ceasuri rele? Cu echipa prezentată și cu jocul din Luxemburg, dar fără Torje, ăl mai tare din parcarea FRF, în bătălia cu francezii, nu avem decât de doi bani speranță. Sperăm or ba?