Acasă > "Jurnal" pe sărite > Ion Băieșu și „Dresorul lui Casanova”!

Ion Băieșu și „Dresorul lui Casanova”!

decembrie 19, 2010

…Rog „prietenii” (cei ghilimetați, of course!) să nu jubileze prematur! Știu foarte bine că piesa lui Ion Băieșu se numește „Dresoarea de fantome”. Asta cu „Dresorul lui Casanova” îmi aparține și dă titlul ultimului meu volum, apărut acum patru zile! Și, atunci, se pot întreba unii, ce legătură are Casanova cu regretatul Guță Băieșu, născut Ion Mihalache (cum l-a chemat pe președintele PNȚ dinainte de 1945, fapt pentru care unul dintre umoriștii de calibru ai României a trebuit să-și caute un pseudonim, altfel, adio semnătură!)?!

…”Ion Băieșu” este Premiul pe care l-am primit, vinerea trecută, la prânz, la Casa Universitarilor din București, în cadrul Galei Naționale de Umor „Păcală”, înmânat de un rege al comediei noastre, ilustrul regizor Geo Saizescu, nu doar părintele cinefil al lui Păcală, dar fermentul Societății Umoristice cu același nume. Premiu onorant, într-o gală cu foarte multe stele, vinerea ce-a trecut numărându-se printre laureați nume grele. Regizoarea Elisabeta Bostan, actrițele Oana Pelea, Medeea Marinescu, Tora Vasilescu, actorii Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Vasile Muraru, regizorul Felix Alexa, scriitorii Mircea Radu Iacoban, Gelu Negrea și alte personalități din cultura română. Premiul acesta, acordat ca dramaturg și romancier, se vrea și „o caldă încurajare la preluarea conducerii Teatrului Valah din Giurgiu, a cărei renaștere o așteptăm bucurie”, cum scrie provocator pe Diploma care a însoțit onoranta distincție. Cele șase premiere în cinci luni și jumătate de când a început frumoasa mea aventură giurgiuveană, toate cu piese românești, cred că anunță renașterea așteptată de oameni de valoare ai culturii autohtone. Le mulțumesc pentru Premiu și, în special, pentru încrederea în…Renaștere!

…Ion Băieșu reprezintă unul dintre oamenii care mi-au marcat primii ani în gazetăria sportivă. Maestrul avea o tabletă sportivă săptămânală la ziarul „Munca”, unde colaboram din anul II de studenție. Într-o zi, ne-am întâlnit întâmplător în biroul Secretarului general de redacție, Mircea Rizac. Aflând cine sunt, Guță Băieșu m-a felicitat și a rostit câteva cuvinte care m-au lăsat fără replică: „Te citesc cu drag, tinere! Imi place cum scrii!”. Laudele Maestrului m-au ridicat brusc în ochii redacției și mi-au dat o nebănuită combustie sufletească.

…În 1970, Ion Băieșu a fost trimisul ziarului „Munca” la Mondialul mexican de fotbal. Pe atunci, nu existau minunile tehnicii de astăzi în transmiterea unei cronici de la fața locului, de peste mări și țări. O legătură telefonică se aștepta și câte o jumătate de zi, mai ales cu Guadalajara. Într-o duminică, pur și simplu nu s-a putut lua legătura cu trimisul special. La prima convorbire cu Ion Băieșu, el a decis că, dacă mai avem un asemenea ghinion, să scriu eu cronica. Ceea ce s-a întâmplat de două ori, dar conducerea redacției nu m-a semnat pe mine, ci pe „trimisul nostru special”! Faptul m-a deranjat puțin, însă m-a și onorat, mai ales că, la întoarcerea delegației de la Guadalajara, Guță Băieșu m-a felicitat pentru cum am prezentat Mundialul aztec. De atunci, am simțit cum Maestrul îmi acordă prietenia sa…

…Urma să ne întâlnim, ultima oară, la New York, în perioada când venise la fiica sa, în New Jersey, după ce vorbisem de câteva ori la telefon. Eu am plecat două săptămâni în Italia. La întoarcere, din păcate, întâlnirea cu Maestrul n-a mai putut avea loc. Ion Băieșu se ridicase în nemurirea literaturii române, lăsându-ne nu doar cunoscutele „Tanța și Costel” și „Preșul”, care au aruncat în aer audiența TVR-ului și a Teatrului de Comedie, dar și piese de referință („În căutarea sensului pierdut”, pusă-n scenă, la Petroșani, cu mare har, de regizorul Florin Fătulescu, cu Șerban Ionescu într-un rol; „Chițimia”, „Dresoarea de fantome”, „Fantomiada”), romanul „Balanța” și multe altele.

…”Premiul Ion Băieșu” stă, de vineri 17 decembrie, în biblioteca mea, alături de cărțile Maestrului, și a scos din sertarele memoriei sentimentale atâtea amintiri dragi cu fermecătorul om și scriitor…

***

Coperta fata Dresorul lui Casanova…”Dresorul lui Casanova” reprezintă a 16-a carte scrisă de mine. A noua de teatru (dintre care ultimele șapte consecutive sunt dedicate Thaliei). Volumul, apărut în Editura Play, conține trei piese: „Colecționarul de elefanți”, „Dresorul lui Casanova” și „Leopardul Mistreț” -textul puțin șlefuit al piesei care, în luna mai din acest an, a câștigat Marele Premiu la Concursul de comedie românească-festCo 2010. Sigur, mă bucur mult că am găsit timp scot și acest volum, între drumurile mele giurgiuvene. Aștept, însă, ca măcar una dintre cele trei piese să vadă lumina scenei. Nu la Giurgiu, cum se așteaptă mulți…

…Lansarea oficială a volumului o voi face la Muzeul Literaturii Române și la Teatrul din Giurgiu, după Sfintele Sărbători. Până atunci, despre această ultimă carte a mea, prezint cuvintele onorante apărute pe ultima copertă a volumului, sub semnătura reputatului om de teatru Ion Cocora:

Neliniștit, bântuit de interogații, în permanentă nevoie de confruntare cu sine și cu alții, Mircea M. Ionescu este un om al priorităților, căci orice săvârșește consideră că presupune ardere deplină. Între acestea însă teatrul reprezintă, cred,”boala de origine divină”! E prezent continuu în sălile de spectacol, îl entuziasmează reușitele, îl mâhnesc neîmplinirile, dar dacă e teatru nu contează în cele din urmă nimic. Participă din mai mult sau mai puțin comodul său fotoliu cu sufletul și mintea. De la sala de spectacol, de la manifestări sportive, de la emisiuni tv și zilnice „ofuri” ale vieții, căci pe toate le abordează cu o seriozitate extremă, nici nu știu când mai găsește răgaz să stea la masa de scris. Important e că stă și scrie în draci. Scrie câte două-trei piese pe an. Numai la tradiționalul concurs al Teatrului de Comedie, ediția 2010 -devenit grație lui George Mihăiță și a colaboratorilor săi un reper pentru dramaturgia de gen-, a ambționat să ia „ochii” cu două piese. Și a reușit. Leopardul Mistreț a primit Premiul cel Mare. Este vorba, după opinia mea, de un text-surpriză. O garanție sigură pentru o reprezentație de valoare. Cine nu mă crede, iaztă, are fericitul prilej sa-l citească.

  1. stefan
    decembrie 20, 2010 la 09:58 | #1

    Felicitari! De doua ori felicitari! Unde gasesc cartea?

  2. decembrie 24, 2010 la 10:32 | #2

    felicitări, Mircea! Și pt premiu, și pt carte!
    cu mîndrie te anunț că am luat și eu un premiu oferit de „Păcală”, cu7-8 ani în urmă.
    felicitări și pentru numărul mare de premiere cu texte românești.
    Deci, Crăciun fericit!

  3. decembrie 27, 2010 la 03:08 | #3

    @stefan
    Mulțumesc de felicitări. Volumul va putea fi procurat la lansarea cărții, joi 13 ianuarie 2011, ora 13:13, la Muzeul Literaturii Române! Îi aștept cu drag pe toți cei interesați!

Comentariile sunt închise.