Acasă > "Jurnal" pe sărite > „Dramaturgie în doi”, cu cinci laureați pe podium!

„Dramaturgie în doi”, cu cinci laureați pe podium!

noiembrie 9, 2010

…Concursul „Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah din Giurgiu, și-a desemnat, azi, laureații. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 orașe ale României, dar și din Germania, Franța și Elveția, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puțin din 5 concurenți!

…Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa „Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din București. Poziția secundă a revenit textului „Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală. Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat același număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comănești!), pentru piesa „Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul „A 3-a bilă”, și cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa „Karstadt Blues”. Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei „Repetiție cu dublură”), Valeriu Butulescu („Ediție specială”) și Bogdan Mihai Asaftei („Frații fără nume”).

…Câștigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-și vedea scriitura pusă în scenă, repetițiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internațional al teatrelor din orașe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentați fericiții laureați!

…Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediție de debut a Concursului „Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită și altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigență. Piese care, sincer, merită foarte multă atenție!

  1. Gaby
    noiembrie 9, 2010 la 10:00 | #1

    Frumoasa idee, minunata participare! Iar daca Premiul I va urca pe scena curand, va fi o lectie pentru toti directorii de teatru care fac concursuri de dorul lelii…

  2. BUbuu
    noiembrie 14, 2010 la 11:25 | #2

    Nu se afiseaza si punctajul celorlalte lucrari ?Ne-ar interesa sa vedem ce note s-au dat si pentru celelalte piese de teatru din concurs.
    Inca ceva:acordati si diplome de participare?Si daca da,cum le primim?

  3. Dana
    noiembrie 14, 2010 la 11:30 | #3

    Chiar „rasfoiam” toate site-urile pentru a gasi rezultatele concursului „Dramaturgie in doi”.
    Ar fi chiar o idee buna sa publicati si notele acordate de juriu celorlalte piese de teatru necastigatoare.Si cred ca toti meritam o diploma de participare…
    O zi buna!

Comentariile sunt închise.