Acasă > "Jurnal" pe sărite > Până-n Albania, cu microbuzul…

Până-n Albania, cu microbuzul…

octombrie 31, 2010

…Ca să ajungi în Albania, spre capitala Tirana, cu mașina, trebuie să traversezi Bulgaria și Macedonia. Sigur, o poți lua de la Sofia și prin Grecia, însă drumul e ceva mai lung…

…Am plecat spre Albania din Giurgiu, cu trupa Teatrului Valah, pentru Festivalul de teatru de la Elbasan, ediție numită semnificativ „Universul teatrului”. Am plecat cu un microbus Mercedes, oferit cu generozitate de Primăria Giurgiului, semn că edilii iubesc și Teatrul Cetății. Pe hartă, adunasem cam 950 de kilometri până la Elbasan. Pe șosea, însă, drum ceva mai lung. Nu drumul ne-a deranjat, dimpotrivă, ci câteva relicve și unii oameni întâlniți pe traseul nostru spre Festival…

…După ce am plătit taxa de pod și am traversat Dunărea la înălțime, la vama bulgară am vrut să cumpărăm rovineta sau vinetka, cum zic vecinii noștri. La vama bulgară, însă, ne-au spus că nu au decât vinetkă pentru o zi, nu pentru o săptămână, cum ne trebuia. Am fost trimiși la prima benzinărie. La prima stație de gaz, aceeași placă: vinetka de o zi sau o lună. După patru opriri la benzinării din Ruse, am găsit o vinetkă pentru șapte zile. Au trecut 45 de minute de când am părăsit țara și n-am parcurs decât 17 kilometri! Până la 950 mai e cale lungă…

…Drumul spre Sofia (320 km. de la Ruse, pe hartă) e îngust, dar bun. Înainte de Biala, după nici 40 de kilometri, semn de ocolire. Podul de la Biala e din nou în reparații. Ca și acum doi ani… Cu vreo 80 de kilometri înainte de Sofia, intrăm pe autostradă. Fără plată. La un popas modern, poți cumpăra orice și în euro. La cursul oficial, primești 1,98 leva pentru un euro. La casele de schimb, 1,95. La benzinăria unde am oprit noi, vânzătorii au cursul lor. Cam 1,70 leva la un euro. Bine că poți bea o bere, o cafea… Că, potrivit normelor europene, șoferul Mercedesului nostru nu poate conduce decât 9 ore într-o zi și trebuie să facă două opriri de o jumătate de oră. Ceea ce se înregistrează în cartela care contabilizează tot. Mai puțin discuțiile noastre (deocamdată!)…

…Centura Sofiei, largă, se mișcă rapid, nu mai sunt blocajele de acum un an, când se lucra pe unele porțiuni. După ce ocolim Capitala bulgară, urcăm spre locul unde drumul se bifurcă, spre Kulata, către Grecia, și Pernik. Este aici un șantier de proporții, cu uriașe viaducte moderne, pentru o autostradă excelentă. Când vom avea și noi așa ceva?!… Până să primesc răspuns, îmi amintesc că bulgarii n-au niciun euro datorie externă, în timp ce noi numai… 87 de miliarde!?! Sume care spun foarte, foarte mult…

…Șoseaua spre Macedonia trece pe lângă Pernik, la 24 de kilometri de Sofia. Oraș cu blocuri vechi, stil socialist, unele cu fațadele murdare, oraș muncitoresc, cu o echipă de fotbal numită Minior, ceea ce-mi amintește de Jiul Petroșani…

…De la Pernik, drumul îngust, însă foarte bun, tot urcă prin munți. Și printre păduri, minunat pastel de toamnă. După o oră și zice minute trecem prin Kjustendil, târg de provincie, cu ieșirea plină de hârtoape. Încă 18 kilometri și ajungem la granița cu Macedonia. Șoferul ne-a arătat din timp, undeva, în vârf de munte, steagurile uriașe ale Bulgariei și Macedoniei. De jos, totul părea frumos. Ajunși, însă, acolo, sus, la graniță…

…La bulgari, se schimba tura grănicerilor. N-am așteptat decât 20 de minute. Trecem cu buletinul, nu e nevoie de pașaport, ca și la macedoneni și albanezi. Devenisem nervoși pentru cele 20 de minute. Nu știam ce ne așteaptă la macedoneni…

…O oră și zece minute ne-au ținut grănicerii și vameșii macedoneni!!! Multe figuri dubioase. Niciunul nu știa vreo limbă străină. Am rupt ceva bulgară și ne-am mai înțeles. Fiecare avea legea lui. Când, după 45 de minute de așteptare, am întrebat unde este o toaletă, unul cu moacă de tractorist m-a trimis înapoi în Bulgaria sau de unde am venit. I-am zis să-l văd curând în situația mea și i-am jurat că nu mă va mai prinde vreodată pe acolo, excluzând întoarcerea, că n-am de gând să rămîn nici în Macedonia, nici în Albania… În acele monente, mi-au revenit în memorie excursiile de-o zi de la Constanța la Varna, de care mă bucuram în perioada estivală, înainte de ‘86, când am evadat din „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Atunci, la întoarcere, la Durankulak, vama bulgară, și la Vama Veche, în vama noastră, eram controlați la piele, bagajele date jos, cotrobăite, umiliți. Uitasem acele răni ale memoriei… Blestemați fie acei vameși macedoneni din ziua de 20 octombrie 2010!!!

…Scăpați de coșmarul vamei macedonene, sub frumosul drapel, a început calvarul semnelor de circulație. Niciun indicator în primii zece kilometri, în plină noapte ploioasă. Iar când au apărut primele, erau șterse numele cătunelor! După 31 de kilometri, am oprit la o benzinărie, unde se afla motelul Krater. În sătucul Grinovțe. Am aflat repede cursul de schimb: 1 euro=61 dinari macedoneni. La motel, însă, cursul, firesc în favoarea gazdelor. Am îmbucat ceva, am băut un vin roșu bun (300 de dinari sticla; o cafea bună=60 de dinari; un ceai, cu două felii de brânză și o chiflă mare=110 dinari; 1 friptură din piept de pui=280 de dinari; 1 litru motorină=58 dinari). Somn bun, și la 8 dimineața, tot pe drum, pe drum…

…Am ocolit cinci kilometri, derutați de un indicator, dar, până la urmă am evitat orașul Kumanovo și am gonit spre Skopje, capitala Macedoniei. Am ales să trecem prin oraș, nu-l văzuse nimeni din echipajul nostru. Capitală reconstruită după un cutremur devastator, însă fără să-ți fure ochii cu ceva la prima vedere… Am gonit, când pe autostrăzi cu plată, unele din 10 în 10 kilometri (prețuri de 50, 70 și 90 dinari!), când pe drumuri normale, prin munți. Am trecut de Tetovo, de Izvor, am luat-o înspre Struga (vestită pentru Festivalul de poezie), am mers câțiva kilometri pe malul vestitului lac Ohrid (ce splendoare!), ca apoi, tot în vârf de munte, să ajungem la granița cu Albania. Formalități mult mai ușoare, într-o jumătate de oră am trecut de ambele granițe, înțesate de figure dubioase. Așteptând OK-ul albanezilor, în vamă, ochii ni s-au îndreptat imediat spre colinele cu cazemate din beton armat, ciuperci uriașe din vremea comunismului albanez al lui Enver Hodja, mort în ‘85. Am și vizitat una, câțiva kilometri mai departe de graniță. Toate cu poziție strategică, să poată fi ochit mortal „dușmanul de moarte al comunismului”! Câți căutători de libertate n-au pierit prin acești munți, secerați de rafalele din cazematele morții… Relicvele comunismului. Celebrul pictor Goya vorbea despre „Ororile războiului”. Există și „Ororile comunismului” sau ale a ceea ce a fost. Din păcate, uităm prea repede asta.…

…Pe primii doi kilometri din Albania, din cei 61 spre Elbasan, am numărat 19 spălătorii de mașini. Spălătorie este improrpiu spus. Un furtun țâșnind non-stop, cișmele ruginite, unele cu firmă „Lavatz” mai mare decât indicatoarele spre Perrenjas, primul orășel mai acătării. Voi afla că o spălare de mașină costă între 80 și 200 de leke, în funcție de cum te tocmești. Cursul fiind 138 de leke la un euro.

…Drum superb de munte, pe șosea îngustă, dar excelentă, făcută de italieni acum vreun deceniu. Măgăruși cu desagi urcă spre stânci, două viaducte imense îmi amintesc de Valea Jiului. Am văzut și un tren de persoane, trei vagoane, probabil goale… Albania n-are decât 3,5 milioane de locuitori, vreo 900.000 trăiesc la Tirana, cam 90.000 la Elbasan, al patrulea oraș al țării, aflat la 60 de kilometri de Capitală…

…Elbasan, punctul terminus al călătoriei noastre, nu-i un oraș mare, însă are un pitoresc aparte. Cetatea ctitorită în secolul XV, pe cursul râului Shkumbin, între munți, e plină de palmieri ce amintesc de clima mediteraneeană, de clădiri în stiluri medievale și estice, bazare la tot pasul, cu nimicuri de calitate îndoielnică, unde, în afara limbii albaneze, de origine indoeuropeană, se vorbește și italiana. Terase la tot pasul, puține pline, se taie timpul la o cafea și o bere, multe agenții de pariuri și Internet-cafe-uri, semn că lumea e săracă, dar se vorbește despre o evidentă îmbunătățire a vieții. Punctul de atracție îl reprezintă vechea Cetate Skampa, ocupată, prin istorie, de italieni, sârbi, bulgari și austrieci. Fortăreața are 26 de turnuri și 3 intrări. În interiorul ei s-au ridicat minunate peluze de iarbă, terase, restaurante, un splendid Amfiteatru, unde se produc spectacole de toate genurile. Iar în fața Cetății, Teatrul Skampa, gazda Festivalului „Universul teatrului” la care am fost invitați…

…Despre acest important eveniment din lumea Teatrului, zilele următoare…

  1. elena
    noiembrie 2, 2010 la 09:30 | #1

    Inteleg ca drumul n-a fost tocmai usor. Pentru mine lectura aceasta a fost insa foarte, foarte interesanta. Multe lucruri nestiute. Nu stiam, de exemplu, ca se poate calatori pana in Albania doar cu buletinul. M-a cutremurat si pe mine povestea cu cazematele lui Hodja. Cat despre vamesii macedoneni, ca si ai nostri la Nadlag. Vanatori de ciubucuri. Traim doar in Balcani.
    Felicitari pentru acest inedit reportaj!

  2. bogdan
    noiembrie 3, 2010 la 23:02 | #2

    Clară expunere! Bun reportaj! Meritat succes! La mai mare!

  3. Liviu
    noiembrie 4, 2010 la 10:15 | #3

    Reportaj de citit! Felicitari. Interesante relicvele comunismului. Am trait si eu momentele de la Vama Veche-Durankulac! Din pacate, ele mai exista si la Nadlag, in perioada Sarbatorilor, cand vin romani acasa. Ciubucul este legea vamesilor din Est, macedoneni, turci, bulgari, romani. Balcani, domnule Ionescu!

Comentariile sunt închise.