Acasă > Jurnal brazilian > CAPELLO ȘI RUȘII, aruncați între „Vulpile Deșertului”. YANKEII s-au… egalat în ultima fază!

CAPELLO ȘI RUȘII, aruncați între „Vulpile Deșertului”. YANKEII s-au… egalat în ultima fază!

iunie 23, 2014

…Ziua 11 la Mondo-Samba. Două meciuri, din Grupa H, de la care, sincer, nu așteptam prea multe. Realitatea avea să întoarcă, însă, pronosticurile, judecățile de valoare. Belgia-Rusia 1-0 (0-0), surprinzător, unul dintre cele mai plictisitoare dispute timp de 80 de minute. Culmea, într-un Templu al fotbalului cum este Maracana!… E drept, rușilor li s-a refuzat un penalty clar, în min. 29. Și nu de vreun neica-nimeni dotat cu fluier de Blatter-bla-bla, ci de un arbitru galonat, germanul Brych! Cu egalul din debut (1-1 cu sud-coreenii), rușii aveau nevoie de victorie. Și o puteau obține, căci mult-lăudații „diavolii roșii” (2-1, cu algerienii, după ce au fost conduși la pauză, în prima zi din grupă) au prins o duminică cenușie.

…Numai că Don Capello, milionarul de la timona băieților Kremlinului, s-a dovedit sărac în idei și „zbornaia” a măcinat timpul cam în gol. Era, probabil, bun și un egal pentru ruși! Numai că jocul s-a metamorfozat incredibil în ultimele 10 minute, când belgienii inspiratului antrenor Marc Wilmots s-au dezlănțuit în valuri peste careul esticilor. După o bară (min.83), a venit contraatacul de manual, Eden Hazard, milionarul de la Chelsea, a ținut să-și spele toate păcatele din acest meci și a lucrat în filigran o fază cu mezinul Divock Origi (trimis în teren inspirat, în min. 57), iar puștanul care a împlinit 19 ani, în aprilie (legitimat la Lille și prezent doar pentru a treia oară în naționala belgiană!), a marcat, în min. 87, golul care a trimis Belgia în faza următoare. ORIGini de „optimi”. Ba, putea fi chiar 2-0 pentru liderul grupei, dacă, îm minutele suplimentarte, Mirallas n-ar fi ratat impardonabil!… Da, dar, dacă rușii ar fi beneficiat de penalty-ul regulamentar, altua era, probabil, istoria întâlnirii?!…

…Acum, Don Fabio Capello -se spune cel mai bine plătit selecționer dintre cei 32 prezenți la acest turneu final- riscă să devină un milionar sărac, din moment ce are doar un punct din două jocuri, iar pe 26 iunie, în duelul decisiv, va întâlni Algeria, încântătoare, uluitoare în disputa sud-coreeni, oferind o primă repriză de vis, cu fotbal total, de angajament, de atitudine, jucat cu mintea și cu sufletul. În 12 minute, „Vulpile Deșertului”, antrenate de bosniacul Halilhodzici (61 de ani), au spulberat ambițioasa trupă asiatică, administrând Coreei de Sud un triplu-sec: Slimani (Sporting Lisabona)-min. 26, Halliche (Academica Coimbra)-min. 28 și Djabou (Club African Tunis)-min.38 au semnat un 3-0 halucinant la pauză!…

…Spectacolul a urmat și în repriza secundă, căci sud-coreenii s-au trezit din pumni, arătând că au un moral asiatic, marcând, chiar, în min.50, prin Min, de la Bayer Leverkusen. Algerienii n-au cedat, însă, și au mai punctat o dată, în min. 62, prin Brahimi (de la Granada), vrând să spună că se gândesc serios la „optimi”, ceea ce ar fi o premieră pentru ei, după ce o puteau face, la Espania ’82, când i-a împiedicat numai aranjamentul urât dintre R.F. Germania și Austria!…

…Aseară, acest meci neașteptat de frumos s-a încheiat cu 4-2 (a mai marcat pentru asiatici Koo, în min. 72), și, practic, „Vulpile Deșertului” au nevoie de un egal în fața rușilor, ca să meargă mai departe! Oricum, după demonstrația de astăzi a Algeriei, de fotbal în forță, bine gândit și jucat cu mult suflet, Don Capello va avea nopți albe (sau negre?) până pe 26 iunie…

…A fost a doua victorie la Mondiale pentru algerieni, după acel 3-2 în fața chilienilor, pe care i-au condus cu 3-0, în 1982!… Belgienii sunt calificați din Grupa H, algerienii au cele mai mari șanse, rușii și sud-coreenii mai speră în minuni, la Ora H, din 26 iunie. Capello și rușii se văd aruncați de Destin între „Vulpile Deșertului”, înfometate de performanță! Dacă nu va reuși minunea, „zbornaia” cam îmbătrânită de pe Volga, Volga se va pregăti pentru Mondialul următor, din 2018, pe care îl va găzdui Rusia! Dacă îl va găzdui, că au început protestele…

…Până atunci, multe se vor mai petrece! Eu sunt gata de meciul de la 1 noaptea, sau din prima oră de luni:Yankeeii contra lusitanilor lui Ronado, însetați de victorie, după umilitorul 0-4 cu Germania…

…Câteva secunde au lipsit ca reprezentativa USA, a germanului Klinsmann, să fie calificată în „optimi” înaintea ultimului meci. Era min. 90+5, când, la centrul terenului, a pierdut o minge ușoară, ușoară, ca în curtea grădiniții, împrăștiatul Bradley (care nu a reușit în min. 55 să marcheze din 6 m.!), a urmat ultimul disperat asalt lusitan și Varela a egalat nesperat: 2-2! Portughezii au deschis scorul, în min. 5, prin Nani, la gafa jenantă a lui Cameron. Americanii n-au acuzat șocul, dimpotrivă, au ieșit curajos la atac, numai că fără materializare pe tabelă. Mai mult, în rarele sclipiri ale europenilor, pe final de primă repriză, Ronaldo cel de nerecunoscut a trimis mingea în plopi, iar bravul portar al yankeilor, Tim Howard (de la Everton) a respins miraculos, după ce îl salvase bara!…

…Repriza secundă avea să aparțină americanilor, bine organizați și cu moral solid. Ricardo Costa a respins de pe linia porții (min. 55, când Bradley, de la Toronto, s-a pierdut cu firea în fața careului mic!), ca, în min. 64, Jermaine Jones (de la Beșiktas) să reușească unul dintre cele mai frumoase goluri de până acum, cu un șut de la 20 m.:1-1!… Klinsmann nu s-a mulțumit, însă, cu draw-ul, a introdus un fundaș ofensiv (DeAndre Yedlin, de 19 ani, de la Seattle Sounders), care a sprintat superb pe dreapta, a centrat viclean pe stânga, Zusi a continuat traseul și mingea a ajuns în fața porții la căpitanul Clint Dempsey, care a marcat cu… pieptul: 2-1! Era minutul 81, echipa USA controla jocul și era calificată în „optimi”! Cum se întâmplase și la Mondialul asiatic, unde a învins Portugalia, cu 3-2, după ce scorul a fost la un moment dat 3-0!!!

…Azi-noapte, pe stadionul Amazonia, din Manaus, după ce s-au trezit conduși, portughezii, cu un figurant de lux-Cristiano Ronaldo, au devenit nervoși, au faultat (l-au dat pe Dempsey pe mâna doctorilor!) și fără inconștiența lui Bradley, în ultimele secunde din cele 5 minute suplimentare, ar fi plecat acasă! Meritat, după cum au jucat în cele două meciuri: 0-4 cu Germania și acest nesperat, nemeritat 2-2 cu USA!

…Acum, după acest 2-2, cu un singur punct în cont, băieții de la Lisabona mai au de doi bani speranță. Să bată, în ultimul meci, Ghana (ceea ce va fi foarte greu, căci și africanii au tot un punct, după un joc foarte bun cu nemții!!), iar în duelul echipelor cu 4 puncte, Germania-SUA, una dintre echipe să piardă. Și dacă va fi meci nul și merg mai departe ambele, Germania lui Low, secundul lui Klinsmann, înainte ca starul neamț să plece în California, unde a devenit selecționerul Yankeilor?!…

Comentariile sunt închise.