Liga I, circul la start!

…Nu mai avem timp să gândim la Mondialul African, la drama anglo-argentiano-braziliană, dar și la triumful „toreadorilor” lui Del Bosque, că, vineri 23 iulie, a început Marele Circ. Nu Formula 1, ci Liga I românească de fotbal… A început cacialmaua, scandalul, că despre fotbal n-a prea fost vorba în primele trei meciuri ale rundei de debut, chiar dacă liderul Ligii, inconfundabilul Corleone, s-a declarat încântat (Ha, ha!) de toate disputele zilei!?! Noroc cu startul spectaculos, de Orient Expres, al Rapidului, avându-l ca mecanic de locomotivă (care a dansat samba pe tușă) pe Șumudică, un 2-0 (1-0) de aplauze și alte faze bune, în Giulești, în duelul cu un FC Vaslui de nerecunoscut, surprinzător, dacă ne gândim la vagonul de bani dat de Adrian Porumboiu pe întăriri de sezon. Altfel, fotbal de periferie, într-o etapă ce debutează, inexplicabil, pe durata a… patru zile, de vineri până luni!?!

…Campionatul a început, practic, în pustiu, nu prea băgat în seamă. A demarat pe cumplită caniculă bucureșteană, la o oră infernală (4:30 PM!), în „Regia” cu tribune goale (ca de obicei!) și un joc de trei parale, între nou-promovata Sportul Studențesc și Oțelul Galați. Trupa de la Dunăre a câștigat cu 1-0, printr-un gol marcat rapid, în min. 4, însă siderurgiștii lui Dorinel Munteanu n-au arătat nici ei ceva deosebit. Despre studenții debutantului Tibor Selymeș, chiar că nu prea ai ce zice, ei dând impresia că n-au început, practic, sesiunea, mai având mult de studiu…

…A urmat meciul de lângă Masa Tăcerii, unde, orice s-ar întâmpla și pe orice loc ar termina Pandurii, ei vor dansa mereu pe prima scenă. De data aceasta, retrogradații gorjeni au luat locul (antrenorul și câțiva jucători!) lui Internațional Curtea de Argeș (în prag de faliment!) și au făcut o remiză albă cu Unirea Urziceni, trupă de preliminarii în Champions League. Rezultat nedrept, căci, în ultimele secunde, Pandurii au marcat un gol valabil, însă arbitrii au și oferit întâiul rezultat viciat al noului campionat, semn că ne așteaptă multe năzbâtii chiar și cu baremul fluierașilor pus în plicuri!… Nici lângă Poarta Sărutului spectatorii nu s-au înghesuit să vină la arena, altădată plină ochi, nu doar cu adversarii de top. Alt semn rău. Și, la drept vorbind, de ce să mai vină spectatorii la stadioane, de ce să se mai intereseze de fotbalul nostrum de doi bani?! Ce să mai vadă?! Același fotbal mediocru, alimentat cu cohorte de străini de duzină?! Să asiste la aceleași scandaluri interminabile?! La aceleași discuții puerile în cascadă pe mai toate posturile TV?!

…Cândva, când viața era îngrădită și grea, fotbalul era un medicament al tribunelor. Acum, în plină și neînțeleasă libertate, când sărăcia sugrumă România, minusculul nostru fotbal nu mai este „drogul” permis…

…Deloc întâmplător, cred, „Nașul” propune deja reducerea echipelor de la 18 la 16! Intuiesc că ne așteaptă vremuri grele și în fotbal…