Jurnalul unui om norocos (1). Plec la Vârșeț! Să mă întâlnesc cu „Adolescentul din dubă”, fratele… „Pușlamalei de la etajul 13”!

…Frumos sfârșit de 2018 pentru mine!… Miercuri, 28 Noiembrie, în prag de Centrenar, a apărut pe lume, Cavalerul Leonardo, primul nepoțel, după cele două minunate domnișoare, Celine și Genevieve, nepoțelele din Los Angeles!
…Marți (mereu trei ceasuri bune pentru mine!) 4 Decembrie, la Vârșeț, de cum intri în Serbia, venind de la Timișoara sau Reșița, va fi o premieră mondială, cum scrie pe afiș. A piesei mele „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”, în regia de excepție a lui Iulian Ursulescu și scenografia modernă semnată Sofija Lucici, într-o distribuție ce-i cuprinde pe Monica Baldovină Bugle, Ionel Cugia, Marina Valeria Jurca și Maricel Popa. Pe primii doi i-am aplaudat cu sufletul plin, acum 3 ani, mai exact în 13 iunie 2015, pe scena Naționalului din Vârșeț, cu ocazia premierei piesei „Animalul, acest om ciudat” (în regia tulburătoare a lui Iulian Ursulescu), și la Pitești, unde, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Studio, acea extraordinară reprezentație – în care și actorii și spectatorii plângeau- a primit, la 21 noiembrie 2015, Premiul Cel mai bun Spectacol din Balcani!
…Ca, nici bine venit de la Vârșeț, să plec la Tg.Mureș, unde, sâmbătă 8 Decembrie, voi asista la Premiera în România a coproducției, realizată în numele Centenarului, de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și Teatrul Național Tg.Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, cu piesa mea „Bal mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”, pe afișul spectacolului, regizat de valorosul Kincses Elemer și în scenografia de ținută semnată Maria Miu, fiind „Miss Liberty, ultimul madrigal la New York”! În Basarabia, premiera s-a dat pe scena Naționalului „Mihai Eminescu” de peste Prut, în 22 noiembrie!…
…Revin la premiera de marți, de la Vârșeț. Cred că nu o pot prezenta mai bine decât citând prezentarea făcută piesei, ce a stat la baza spectacolului, de remarcabilul om de teatru Zeno Fodor în Prefața din volumul „Bărbatul cu trei picioare”, în care a apărut textul dramatic:

”ADOLESCENTUL DIN DUBA CU SENTIMENTE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ este, într-un fel, urmarea firească a piesei „Pușlamaua de la etajul 13”, una dintre cele mai de succes lucrări teatrale ale lui Mircea M.Ionescu. Scrisă cu multă căldură, într-un cu totul alt registru decât celelalte piese ale volumului. Emoționează profund drama prin care trece un tânăr plin de calități, pentru a-și dovedi dreptatea în lupta cu niște ticăloși care obțin tot ce vor prin bani, poziție socială și relații, precum și victoria lui finală cu sprijinul acelei, cândva, „Pușlama de la etajul 13”, care s-a salvat prin tenis, ajungând performeră în SUA, dar s-a întors acasă, unde a devenit o excelentă ziaristă!… Final ce reprezintă și încrederea lui MMI în Luptă și existența (încă!) a unor oameni cinstiți, iar viitorul va fi al acestora, cu toate piedicile care li se pun în cale. Îmi place acest optimism!”

…Piesa aceasta am scris-o în Decembrie 2016, iar în martie 2017 am terminat a…opta șlefuire! Ea a fost agreată, în aprilie 2017, de un teatru din București, unde ajunsesem, împreună cu un regizor basarabean, chiar în fața semnării unui precontract. Dar, s-a schimbat conducerea teatrului respectiv, alte prietenii, invidii, antipatii, și peste “Adolescent” s-a așternut tăcere… La Chișinău, Sandu Grecu, regizorul “Pușlamalei de la etajul 13”, avea un proiect absolut inedit. Să monteze „Adolescentul”, dar acest spectacol să se joace într-un “coupe” de două zile, împreună cu “Pușlamaua”! Valurile vieții au înecat și această frumoasă Idee…

…Remarcabilul regizor Iulian Ursulescu, student de valoare al Legendarei Cătălina Buzoianu, a citit textul, în iunie, anul trecut, iar în august m-a sunat și mi-a spus că-l montează la Vârșeț, în decembrie! A dat piesa la tradus în limba sârbă, pentru subtitrare, unei prețuite scriitoare, totodată frenetic mesager al limbii române în Serbia, Niculina Ursulescu, și-a luat concediu, unde lucrează, la Novi Sad, iar…marți 4 decembrie 2018 sunt invitat la Premieră! Mai rar am întâlnit oameni atât de serioși și de sufletiști ca profesionistul Iulian Ursulescu!…Dacă “Adolescentul” nu este, în fond, decât un frate al “Pușlamalei de la etajul 13”, atunci, negreșit, trebuie reținut că Iulian Ursulescu, regizorul de preț, cunoaște foarte bine ambele Personaje: și Pușlamaua, și Adolescentul!…În 29 mai 2014, la Radio Novi Sad, în Serbia, se transmitea, în premieră, spectacolul de teatru-radiofonic “Pușlamaua de la etajul 13” în regia lui…Iulian Ursulescu! Una dintre cele 13 montări în 5 țări ale “Pușlamalei”!… Sper ca “Adolescentul” să fie și el norocos și să-i calce pe urme!

…Într-o briză de emoții tonice, mă pregătesc să plec, mâine dimineață, pe drumul bătut de cinci-șase ori, când o luam spre Belgrad ca să ajung în Italia, la o clinică de lângă Florența, iar ultima dată, în iulie 1986, în Lagărul din Latina!…
…MULȚUMESC, VÂRȘEȚ!
…MULȚUMESC, IULIAN URSULESCU!
…MULȚUMESC,TEATRUL NAȚIONAL “STERIJA” ȘI MINUNAȚI CREATORI AI SCENEI PROFESIONISTE ROMÂNE DIN VÂRȘEȚ!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…