Real Madrid-Barça ne-a dereglat imaginea!

…Cine n-a văzut „El Clasico”, spectacolul lumii, de sâmbătă noapte, Real Madrid-Barcelona (0-2), este un om de fotbal sărac.

…Orice om de fotbal român care a văzut acest derby planetar nu se mai uită la fotbalul de trei parale din Liga lui Mitică. Ar fi ca un sacrilegiu în fața Zeului Fotbal…

…Liga noastră zisă I rămâne, totuși, de departe, cel mai tare campionat din lume. La scandaluri. La aruncat lături în companionii de cursă. La jocuri murdare pe sub masă… La contestații și acuzații. La amenințarea cu DNA și cu TAS…

…Mă tem că Liga lui Mitică (forul, mai exact LPF-ul, nu Divizia A) va da, mâine-poimâine, în judecată cele două cluburi, Real Madrid și Barcelona, dar și pe multe altele. Ca și pe toți dușmanii fotbalului românesc care programează pe evantaiul de canale TV asemenea meciuri de pe altă planetă, din noua galaxie Messi, cu „inelele de aur” Xavi și Cristiano Ronaldo, în stare să deregleze imaginea despre Valoare și Profesionalism care reprezintă, în cădere liberă, fascinanta noastră Românie! În fotbal, ca și în viață de zi cu zi…

…Mă tem că voi fi și eu chemat în instantță pentru că mi-am trădat meseria după „El Clasico” și n-am mai urmărit cap-coadă, în ultima etapă, nicio partidă de țurcă din campionatul intern. Prietenii mei experți în fotbal -și nu în șușe- susțin că, și în ultima rundă, nimeni n-a jucat nimic, doar patronii au susținut același „circ”. Pe scurt, a fost același zbucium mediocru, lamentabil, în pustiu, aceleași penibile gafe (de jucători, arbitri, ba și…comentatori TV!) și nelipsitele ligheane cu dejecții verbale. Înainte și după așa-zisele meciuri. Ca în „Bâlciul deșertăciunilor”…

…În Liga noastră cu imagine de lumea a treia, foarte mulți strigă „Hoții”! Unde-s hoții, domnilor?!

…Sigur că la Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Londra, Munchen, Lyon, Marsilia. Numai cei de acolo ne-au furat mega-imaginea despre fotbalul nostru de trei parale ruginite…