Etichetă: Cetatea Dramaturgieu Românești

Jurnal românesc (1) LA TEATRUL DIN GIURGIU, SE JOACĂ “POLUL NORD”!

…Numai navetist de Giurgiu să nu fii, în aceste zile! Să pleci cu noaptea pe umeri, la -18 grade, așteptând tramvaiul până la stația microbuzului spre Dunăre!… Și, apoi, un drum de peste o oră, prin ceață, cu geamurile microbuzului înghețate, frigul urcând și din ghetele spălate de zăpezi… Să tremuri la fiecare frână, început de derapare, să vezi o mașină mică în șanț, asta am văzut eu, telefonul fără fir se aude imediat, a mai fost o mașină, ajunsă sub un TIR încremenit în depășirea riscantă, iresponsabilă a unei alte mașini, sub ceață grea, cu o doamnă care a plătit cu viața, Dumnezeu să o ierte… Momentul cumplit, spre Uzunu, pe sensul spre București…

…Vrând să recupereze cele zece minute întârziere, șoferul accelerează puternic, microbuzul devine nălucă prin pustiul alb, când mă trezesc strigând: „Nea Florică, las-o mai moale, domnule, important este să ajungem întregi, nu mai contează când coborâm din mașină”!”… Și când intri în Giurgiu, să te pierzi iarăși în ceață lăptoasă, să mai patinezi puțin și cu Logan-ul Teatrului pe coame de gheață necurățate (și în fața clădirii Poliției!?!), dar să fii fericit că ai ajuns întreg, lângă falnicul Turn al Ceasornicului, peste drum de teatru, sub decor superb, cu pomi în filigran de iarnă… Aici nu-ți mai dai seama că picioarele se zbat la limita înghețului, că te apucă iarăși tusea, că nasul e al unui om de zăpadă… Afară, arată un termometru, sunt -19 grade Celsius! Acum 17 zile, în Florida, eram la…plus 33 de grade! Tot Celsius…

…Acum, sunt fericit că la Teatrul “Tudor Vianu” se lucrează de zor, de zece zile încoace, larma nu mai tace… Când intri în Teatru, altă ceață, de praf gros, concert de picamere și freze, pe mai multe fronturi, oameni înghețați cu măști pe față, cu ochelari sub pulbere de ziduri curățate, ce piesă se joacă, oare?!… La „Cafeneaua Artiștilor” trebuie înlocuită fundația, era barca pe valuri, acum se sparge betonul, cam un metru și jumătate în adâncime, să se pună o una ca lumea… În Sala Mare, se lucrează și pe scenă, la pereți și tavan, e un decor selenar, trist… Se lucrează sub ger artic, nu numai echipa de constructori, ci toți bărbații din teatru ajută, fiecare cum poate, sunt albi de praf, înghețați, însă voioși. Știu și ei că fiecare își va avea aportul, cu o fărâmă de sacrificiu, pentru ca, în toamnă, Teatrul să arate o minunată Citadelă a Thaliei, nu numai Cetatea Dramaturgiei Românești!…

…Drama este când ajung în biroul meu, la etaj. Mă primește o atmosferă de Polul Nord, geamurile au desene de gheață, nu-s într-o peșteră, însă simt că dinți fac ca o mașină de scris… E greu să ne înțelegem între noi, picamerele ne bat sacadat în urechi…. În birourile directorului adjunct, al contabilei și al responsabilei resurselor umane, două aeroterme și un mic calorifer electric vor să dea iluzia unui dram de căldură. Stăm cu paltoane pe noi, avem căciuli și pălării pe cap, unii suntem de parcă am pleca pe pârtia de schi. S-a oprit căldura de trei zile în tot teatrul, s-au tăiat toate țevile, pentru a se monta noua instalație. Tremurăm la greu, suntem aproape statui, când mă apropii de tastele computerului, degetele se dezmorțesc greu, dansează haotic, nu mai simt literele, alt chin, nu se poate scrie (la propriu!) cu mănuși… Unii întreabă de ce n-au început lucrările în toamnă, cum se stabilise inițial, sigur că, în briza Dunării albastre, era altă mâncare de pește, dar, acum, Fluviul e alb, bocnă, asta-i muzica, pe ea dansăm de frig…

…Într-o cămăruță din mini-hotelul Teatrului, în jurul unei mici aeroterme, mare iluzie de căldură, s-a trecut la lecturi într-o piesă pentru copii, “Ionică, flăcăul cel isteț”. O dramatizare făcută de regizorul Florin Antoniu după Victor Eftimiu, noroc că entuziasmul actorilor topește gerul… Noroc și că “Aventuri prin Europa” se repetă, tot în stadiul lecturilor, într-un apartament încălzit din București, al actriței Gabriela Ioniță. Din păcate, o veste de ultimă oră ne îngheață și mai tare: se amână fondurile cerute, nu sunt bani!…Stimate domnule premier Dacian Cioloș, poate aruncați o privire cu sufletul și spre Dunărea-nghețată!

…La Teatrul din Giurgiu, în veritabila atmosferă de Polul Nord, toată lumea are un licăr de soare în suflet. Știm că nimic frumos nu se obține ușor, iar clădirea Teatrului “Tudor Vianu” va fi, în sfârșit, după mai bine de șase decenii, una modernă!…
…La doi kilometrii, Dunărea geme sub sloiuri grele. La Giurgiu sunt -19 grade Celsius și se anunță -22! Ei și?!…Sănătoși să fim!

…La „Academica”, voi fi, iarăși, sub ghilotină: trei tomografii computerizate (abdomen, pelvis, torace), cu substanță de contrast, peste o săptămână, scintigrama. Nu mai știu pentru a câta oară voi sta sub ghilotina Destinului… Bunule Dumnezeu, salvează-mă și acum!…

GIURGIU, mon Amour, îți mulțumesc că sunt CETĂȚEANUL TĂU DE ONOARE!

…Eveniment select pentru mine, de suflet, în această dimineață, la Primăria Municipiului Giurgiu! Primarul Nicolae Barbu m-a înnobilat cu un Titlu de mare reverberație sentimentală: Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu!. Un fel de Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, cum nobil s-au numit distincțiile, luni noapte, la Gala UNITER. Întreaga mea activitate la Giurgiu a însemnat aproape cinci ani (mai exact 4 ani, 11 luni), dar, mai mult, dincolo de calendarul strict, a însemnat un unic Anotimp fără timp, o permanentă Primăvară. Cu roade frumoase (4 Premii; participarea la 14 Festivaluri din 5 țări; 3 Diplome de Excelență, dintre care una din partea Institutului European de Cultură; 37 de piese românești montate; trei ediții ale ineditului Proiect Dunărean Giurgiu-Ruse etc.), dar și cu unele umbre.

…Nu am timp, acum, să detaliez subiectul. Nici nu ar mai trebui, cred. Au vorbit la superlativ despre mine domnul Primar Nicolae Barbu, fostul fotbalist, azi politician incomod Ionel Dinu (puțin exagerat!), în timp ce confratele și amicul, reputatul Ovidiu Ioanițoaia-și el Cetățean de Onoare al Orașului în care a copilărit- a venit special de la București, cu noaptea-n cap, să-mi facă un Laudatio de excepție. Am selectat câteva dintre cuvintele rare ale lui Ovidiu Ioanițoaia…

…”M-am bucurat foarte mult când, în urmă cu cinci ani, am aflat că Mircea M. Ionescu urmează să preia manageriatul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu. Este un om care are în spate o bibliotecă şi o bibliografie ample, iar viaţa însăşi a lui Mircea M. Ionescu este un roman. Ce a făcut Mircea M. Ionescu pentru teatrul giurgiuvean este foarte mult. Este un om remarcabil care face cinste acestui oraş prin personalitatea sa şi prin tot ceea ce întreprinde”. Mulțumesc mult, Ovidiu!

…Sunt lacrimă de fericire, cu brațele pline de flori, cu o mulțumire rară pentru cei cinci ani de teatru la Giurgiu. Nu doar că m-am simțit de la bun început, dar, de azi, sunt și cu acte unul dintre Fiii de suflet ai Cetății de la Dunăre, orașul devenit în ultimii cinci ani „Cetatea Dramaturgiei Românești”, fenomen UNIC în România!

… Zi de Arhivă sentimentală, astăzi, pentru mine, la Giurgiu, unde am scris întâia cronică pentru celebra revistă „Fotbal”, în ’67, la un meci de „C”, Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, prin golul lui Gore Cristache, imediat după pauză!

…Acest Premiu de excelență, Titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, are mai mulți autori, fără de al căror sprijin nu aș fi reușit atâtea, în teatrul din briza Dunării. Le-am mulțumit, fugar, în speech-ul meu atâtor oameni generoși care m-au ajutat: Lucian Iliescu, Dumitru Beianu, Intelectualii Cetății (scriitori, pictori, muzicieni, istorici etc), oamenii de fotbal Narcis Coman, Pompiliu Boboc, Sandu Pantazi, istoricul Viorel Rădulescu, Presa frenetică din Giurgiu, harnicii mei colegi din Teatrul „Tudor Vianu”, noi, toți, salahori ai Frumosului, și câți alții, fără de culori politice pentru mine, pe care i-am omis, dimineață, din prea multă emoție (Lavinia Crișu, Florentina Stănculescu, Ionel Muscalu, Ion Gaghii, Dan Mucenic, Răzvan Cuc, Florian Dinu, Petre Roșu, Alexandru Vladu, Virgil Pețanca, Liviu Roșca, Remus Găină, George Pălălău, soții Bianca și Costi Răduca de la Tipografia RBC etc.,etc).

…Un capitol aparte, Actorii, prietenii mei! Fără de ei, ideile rămâneau între foi. Având teatru de proiecte, la Giurgiu, m-am bucurat de  o mare șansă: am putut aduce în briza Dunării monștrii sacri ai teatrului românesc, care au înnobilat cu harul lor scena Teatrului „Tudor Vianu”. Amintesc doar câțiva titani, nume grele și tinere talente. Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Ion Haiduc, George Mihăiță, Marius Bodochi, Eugen Cristea, Cristi Iacob, Ioan Isaiu, Alexandru Georgescu, Gelu Nițu, Tudorel Filimon; Adriana Trandafir, Anca Sigartău, Claudia Motea, Magda Catone, Maia Morgenstern, Maria Teslaru, Geni Brenda etc. Tineri de talent: Pavel Bârsan, Alexandru Mike Gheorghiu, Edi Avram, Mihai Rîpan și alții. La care se adaugă și actorii din Giurgiu:  Gabi Munteanu, Geo Antoniu, Giulia Ionescu, Mihaela Olar, Violeta Teașcă, Florin Antoniu (totodată și regizor), Vasile Toma. Ei toți au fost solii Thaliei care au dat viață scenică pieselor românești. Montate de regizori cu experiență și har, cum sunt Catinca Drăgănescu, Ingrid Bonța, Orlin Diakov (Bulgaria), Octavian Greavu (Franța), Radu Ghilaș, Silviu Jicman, Mihai Lungeanu, Sorin Misirianțu, Vlad Stănescu, Dan Tudor, Matei Varodi, Cătălin Vasiliu și regratatul director de scenă bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. Mai toți au venit la Giurgiu pe mai nimica toată, din dragoste de meserie și din prietenie! N-am cuvinte de prețuire, minunați trubaduri ai Thalie!

… MULȚUMESC, domnule primar Nicolae Barbu! Mulțumesc, Giurgiu, mon amour!
…Nu întâmplător ești unul din cele trei orașe sădite-n sufletul meu pe Viață, alături de: București, orașul natal, și New York-orașul renașterii mele totale.
…Destin sau paradox (încă unul!) al vieții mele: în timp ce Primăria și atâți oameni de suflet îmi înnobilează Frumoasa aventură teatrală la Giurgiu, cu acest Titlu de Excelență, de la C.J. mi se arată drumul ieșirii din Cetate!?!

…Aș fi vrut să propun, azi-dimineață, după ce am devenit Cetățean de onoare al Giurgiului, ca toți cei investiți cu această onoare să reprezinte un fel de Senat al Primăriei Municipiului Giurgiu și să fie consultați în anumite probleme. Oricum, pentru mine, acest Titlu de glorie înseamnă și o responsabilitate. Semn că, oriunde voi fi, Giurgiu, mon amour, eu mereu te voi iubi! Și ,cu sufletul plin, gândul pur și fapta dezinteresată, lângă tine voi fi!

…Citesc tulburat pe frumoasa plachetă înmânată de primul edil al Giurgiului:
„Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
În semn de recunoaștere a meritelor sale incontestabile pentru îmbunătățirea actului de cultură giurgiuvean,
se acordă titlul de
CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI GIURGIU
domnului Mircea M. Ionescu.

ec. Nicolae Barbu
Primarul Municipiului Giurgiu

Giurgiu, 28 mai 2015″