Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți – Scena 6

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi

Personaje
PREOTUL
MAMA
CĂLUGĂRUL
SELECȚIONERUL
FIUL
IMPRESARA
ANTRENORI
JUCĂTORI
ANCHETATORI
ARBITRI
SECRETARUL GENERAL
CONDUCĂTORI-PATRONI
DRESORUL
NABABI
ZIARIȘTI
FOLCLORISTE
ALTE FIGURI
VOCI

Scena 6. [pentru scena 5, apăsați aici]

REMEMBER. Întuneric. Conul de lumină pe mica estradă. Un birou sărăcăcios într-o tipografie. Redactorul șef citește un ziar abia ieșit de sub tipar.

REDACTORUL ȘEF: Arată bine… Dați drumul ediției I la gară! Să prindem Moldova și Banatul. Așteptăm cu ediția a II-a pentru „minuta” de partid. Tovarășul a făcut o vizită la Slatina. Minuta trebuia sa vină de la secția de presă a CC-ului. O așteptăm și până dimineață! Fără ea, nu iese ediția a II-a! Eu plec, e ora 23:30! (Își ia un pardesiu. Apar doi Tovarăși în haine de piele. Unul este Arbitrul de centru din primul „Remember”, cel în vestiarul de la Reșița. Îl blochează pe Redactorul șef.)

TOVARĂȘUL I: Tovarășu’ Neagu, unde vă grăbiți?

REDACTORUL: Spre ziarul de mâine!

TOVARĂȘUL II: Nea Aurică, am auzit că în cronica meciului de Cupă de la Târgoviște…

REDACTORUL: De unde ați auzit, că ziarul n-a ieșit încă din tipografie?!

TOVARĂȘUL I (îi arată un exemplar): Partidul veghează, tov Neagu. (Deschide ziarul.) Ia uitați ce scrie ziarul pe care susțineți că în conduceți. (Citește.) „Golul calificări echipei Victoria, altfel superioară în joc, a fost înscris neregulamentar: ofsaid și fault la portar nesemnalizate de brigada de arbitri”! (Furios.) Cum așa, Tovarășu’ redactor șef?!

REDACTORUL ȘEF: Dacă așa a scris Radu Urziceanu, care-i o somitate în materie, atunci, așa a fost!

TOVARĂȘUL II: Nea Aurică, dacă toarășu’ Marin Bărbulescu citește mâine asemenea cronică, ne dă pe toți afară! Cum, adică, echipa Miliției Capitalei a furat Victoria?!

TOVARĂȘUL I: S-a calificat furând?!

REDACTORUL ȘEF: Nimeni n-a scris cuvântul furt! (Furios, dă cu palma în ziar.) Mă, Costică, unde vedeți voi „furt”?! Nu se spune decât că a fost o neatenție de arbitraj. Mai greșesc și arbitrii, nu-i așa?! Că oameni sunt și ei… Ai fost, doar, și tu arbitru (Face o pauză semnificativă.), tovarășe colonel!

TOVARĂȘUL I: Nea Aurică, oamenii noștri prezenți la fața locului ne-au comunicat că arbitrii n-au greșit! Tovarășul Urziceanu a greșit. Aduceți-l pe tovul, aici!

REDACTORUL ȘEF: Se face miezul nopții, zău așa.

TOVARĂȘUL II: Bine, atunci, rescriem noi cronica meciului de la Târgoviște!

REDACTORUL ȘEF: Și dacă ți se rupe pixul?!

TOVARĂȘUL II: Tov Neagu, dacă nu scoateți chestia asta cu golul neregulamentar al calificării, ziarul nu apare pe piață!

REDACTORUL ȘEF: Bine, găsim noi o variantă pentru ediția a II-a… (Formează un număr de telefon.) Ediția I pleacă la gară.

TOVARĂȘUL I (blocându-i telefonul): Blocați ediția I!

REDACTORUL ȘEF: Și cine plătește hârtia, tiparul, pierderea trenurilor?

TOVARĂȘUL II: Radu Urziceanu! Că n-a avut simț de orientare și nici maturitate politică! Vom comunica, mâine, la cabinetul 3, ce oameni aveți în redacție, la „Sportul”.

TOVARĂȘUL II: N-ați uitat, sper, că am avut probleme asemănătoare și cu Ionescu… Atunci, cu victoria lu’ Dinamo în fața Argeșului…

REDACTORUL ȘEF: S-a văzut clar, în toate reluările Televiziunii, că Augustin a marcat cu mâna golul victoriei!

TOVARĂȘUL II: Toarășu’ Aurică, toată țara știe că toarășu’ Eftimie e piteștean!

REDACTORUL ȘEF: Toată țara știe că Mache Ionescu este unul dintre cei mai valoroși gazetari sportivi. El și Vanea Chirilă sunt cunoscuți și în Italia, și la L’Equipe, în Franța, unde scriu ambii…

TOVARĂȘUL I: Dumneata te lauzi cu colaborarea cu presa capitalistă, tovarășul Neagu?! Bine că n-ai zis nimic de (În șoaptă.) „Europa Liberă”!

REDACTORUL ȘEF: Tu ai zis, Costică!… Nu uita, însă, că la meciul ăla cu „mâna lui Augustin”, cronica n-a făcut-o Mache, ci Ionescu cel tânăr.

TOVARĂȘUL II: Lasă, nea Aurică, că ne-a încondeiat și nea Mache, la un egal cu cântec cu Craiova…

REDACTORUL ȘEF: Mă, băieți, voi chiar credeți că mă intimidați?! Uitați-vă la părul meu alb! Am trecut prin furtuni grele, puștilor… (Se enervează.) Voi realizați ce delict politic ați comis năvălind în redacția unui ziar aflat în nomenclatura CC-ului, chiar dacă e de sport?! Mă, băieți, să nu dau și eu un telefon, că zburați ambii! (Pune mâna pe telefon.)

TOVARĂȘUL I (încercând să-l blocheze): Nea Aurică, ce naiba, ne cunoaștem de-o viață!

REDACTORUL ȘEF: Eii, mama dracului!…(Ia telefonul. Formează un număr.) Să plece ediția I!

TOVARĂȘUL II (chipurile în șoaptă spre colegul lui): Cred că ar trebui o conducere mai vigilentă la „Sportul”! Mă gândesc că tov colonel de securitate Cornel, de la Secția de presă a Comitetului Central, ar fi foarte indicat! E omul nostru de nădejde…

REDACTORUL ȘEF: Cornel?!… Foarte bine! Aduceți-l! Numai că habar n-are să scrie…

TOVARĂȘUL I: Păi, ce, trebuie să fie ziarist, ca să conducă un ziar?

TOVARĂȘUL II: Nea Aurică, eu zic că ne putem înțelege, că putem colabora. La ediția a II-a, scoate-ți pasajul cu ofsaidul și cu faultul la portar! (Parșiv.) Știi, mata, cu Partidul și cu Securitatea nu e bine să vă jucați! (Cei doi ies furioși. Tovarășul I rupe ostentativ ziarul cu care venise. Pleacă în acordurile „Internaționalei”.)

REDACTORUL ȘRF (formează un număr la telefon): Sărut-mâna, scuze de deranj la miezul nopții. Pot vorbi cu Radu? Mulțumesc, noapte bună. (Așteaptă câteva secunde.) Bună Radule, scuză-mă de deranj. A venit o „brigadă” de la Victoria să conteste cronica ta!… Stai, stai, nu te ambala. Ediția I a plecat fără să schimb o virgula din ce-ai scris. Cred, însă, că la Ediția a II-a ar trebui să căutăm un echivoc. Eventual „gol care a nemulțumit echipa gazdă”… Mă, Radule, crede-mă, e mai bine așa! Îi știi prea bine… Cum, bine, scriem „gol discutabil”! Noapte bună, ne vedem… azi!

(Fum. Întuneric. Se aude vocea Mamei: „Prin anii ’50 era și mai și! Atunci, Partidul îi făcuse ziariști pe toți oamenii de nădejde, cu dosare sănătoase: mineri, tăbăcari, strungari, activiști.”. Cercul luminos. Același birou. Un ziarist în vârstă citește cu greu o cronică. În picioare, așteaptă un ziarist tânăr.)

ZIARISTUL BĂTRAN: S-a încheiat Internaționalele noastre de atletism?

ZIARISTUL TANAR: S-au încheiat, acum o oră, tovarășul Toma!

ZIARISTUL BĂTRAN: Ai noștrii cum au stat cu producția? Cu productivitatea, vreau să zic?

ZIARISTUL TANĂR: Animați de exemplul admirabililor sportivi sovietici, ne-am clasat pe locul IV.

ZIARISTUL BĂTRAN(citind): Locul IV, ai zis?

ZIARISTUL TANĂR: Cum înțelept și cu mare experiență de partid ați subliniat, tovarășe redactor șef adjunct!

ZIARISTUL BĂTRAN: Și după fenomenalii tovarăși sovietici, cine s-a clasat?

ZIARISTUL TANĂR (încurcat): Păi, Internaționalele de atletism ale României, venită pe promițătorul loc IV, care va îmbunătăți curând producția la hectar, a fost câștigate de tovarășii americani.

ZIARISTUL BĂTRAN (șocat, îi cad ochelarii): Americani, ai zis?! (Ziaristul tânăr aprobă din cap, încurcat.) Cum să câștige imperialiștii americani?!

ZIARISTUL TANĂR: A decis proba de salt cu prăjina.

ZIARISTUL BĂTRAN: Păi, cum, americanii ăștia știu ce-i aia o prăjină?

ZIARISTUL TANĂR: Nu știu, toavarășe Toma, că nu ni s-a predat chestia asta la instructajul de partid. Ce știu e că unul (Citește în carnetul de însemnări.) Bob Gut (Pauză.)… owski !

ZIARISTUL BĂTRAN (agitat): Ce-i cu bob de grâu ăsta?!

ZIARISTUL TANĂR: A sărit cu 18 centimetri mai sus decât tovarășul sportiv sovietic.

ZIARISTUL BĂTRâN (tăind cu creionul ceva pe material): Nu se poate, toarășu’! Cum să câștige, în scumpa noastră patrie socialistă, un imperialist?! (Agitat.) Și voi ce-ați făcut, acolo, la stadion, l-ați lăsat pe Unchiul Sam să sară?! De ce nu i-ați pus piedică?! De ce nu i-ați furat prăjina?! (Dezamăgit.) V-am trimis degeaba la stadion! Și pe tine și pe fotograf… (Se plimbă disperat. Îi sare o idee. E fericit.) Îi reducem producția la hectar cu 28 centimetri, ca să pară, eventual, greșeală de corectură. Și-l așezăm pe strălucitul tovarăș sovietic pe primul loc! Așa e partinic! (Scrie ceva. Se aude refrenul: „Trec rânduri, rânduri muncitorii”. Fum. Întuneric. Lumină pe scenă.)

MAMA: Ieri, partidul și Secu’ modificau cronicile, azi, le dictează nababii.

FIUL: Ei, bravos! Te-a luminat Dumnezeu!… Ieri, partidul comunist (Se aude sloganul: „Partidul, Ceaușescu, România”.), azi, partidul capitalist, cel financiar. (Se aude vocea unui patron: „Eu, cu banii mei, fac ce vreau! Îi dau cui vreau! Care-i problema?!”)

MAMA: Ieri erau câțiva care dictau. Azi, „câtă frunză, câtă iarbă”. Acum, nu se mai cumpără doar un meci, cu valize pline de milioane de euro. Se cumpără echipe, stadioane, complexe sportive.

CĂLUGĂRUL: Maidanele cu dragoste ale copilăriei noastre și parcurile au dispărut ciudat, devorate de „rechinii imobiliarelor”. Presa vremii!

FIUL (se uită la ceas): Vezi, papa, e plină de aranjamente, de „calcule” istoria. Aia veche și asta nouă, tot o repetabilă mizerie. Același căcăt… Ce-ar mai conta unul (Ironic.), „În numele fiului și al tatălui”. (Călugărul face o cruce, instinctiv. Curăță un sfeșnic. Sună mobilul Selecționerului.)

SELECȚIONERUL (la telefon): Bună seara!… Cine?! Mălin?! Mă rog, nu vă cunosc… De la noul post TV „Bang 66”?!… Da, domnul Mălin, de la Bing-Bang, vă ascult, dar „bref”… (Ascultă o clipă. Uimit.) Cum, cum?!… Nu mi-am dat nicio demisie, Mălin-Pelin de mai! Întrebarea asta este absolut cretină… Dacă vrei să faci rating, anunță că, mâine seară, îți dai demisia, dacă eu câștig meciul! OK? Bye, bye am treabă! (Închide mobilul.) Presa de astăzi…

FIUL (cu ideea lui): Papa, dacă eu, în cele șase luni cât am jucat în țară, în Divizia A, am trântit trei meciuri, îmi imaginez că dumneata ai infinit mai multe la activ! (Selecționerul se repede furios spre el.) Nu-ți cer vreo spovedanie în fața lui (Se uită la catapeteasmă.) Dumnezeu. Îți cer, doar, așa, să-ți ajuți familia. Sper că ai reținut: familia. Adică, nu doar pe mine…

SELECȚIONERUL (ia un pahar cu apă de pe măsuța de la intrare. Bea.): Nixe, jur în fața Bunului Dumnezeu că un singur meci pot să spun că îl am pe conștiință. (Devine nostalgic.) Eram la final de carieră, prin ’86. Jucam la Poli Timișoara. În ultima etapă, meci acasă, cu o echipă lipsită de griji. Un punct era excelent pentru noi. Punctul nostru ar fi însemnat, însă, retrogradarea echipei de suflet a lui Postelnicu, șeful Securității, pe atunci, omul care mă exilase pentru că am refuzat să fac, odată, echipa, așa cum îmi ceruse el. „Dacă tot faceți echipa, atunci treceți pe bancă, în locul meu!”, i-am răspuns cătrănit și obraznic, cum mi s-a imputat. Asta avea să mă coste postul de antrenor și câteva luni de interdicție de a mai pregăti vreo echipă în orice eșalon… Mă rog, atunci, în ultima etapă, când noi jucam, acasă, cu Argeșul, echipa lui Postelnicu…

CĂLUGĂRUL: Gloria Buzău!

SELECȚIONERUL: Exact, Gloria Buzău întâlnea trupa Miliției Capitalei, care avea nevoie de un punct, ca să joace în Cupa UEFA. La pauză, 1-0 pentru noi, 0-0, dincolo. (Bea apă.) Mie și antrenorului ni se spusese, înaintea meciului, că trebuie să pierdem acest joc!… „Cum, adică, să retrogradăm?!”, am întrebat. „E opțiunea voastră!, ni s-a răspuns cu maliție. Dacă veți câștiga partida asta, doi dintre conducătorii voștri vor intra la zdup. Acum un an au fost prinși cu fofârlica la un meci la Oradea. Voi alegeți!”… (Către Mamă și Fiu.) Voi ce ați fi ales? (Tunete. Călugărul se duce să tragă clopotele.)

FIUL (sarcastic): Victoria, numai victoria! Un profesor de etică, precum dumneata, papa, nu putea alege decât victoria.

PREOTUL: Iartă-l, Doamne, că e tânăr și neliniștit… (Se roagă în altar.)

SELECȚIONERUL: În pauză, când era 1-0 pentru noi, am fost chemat la un telefon, în cămăruța magazionerului. (Se aud clopotele.) Nu existau telefoane mobile, pe atunci. Un tovarăș m-a felicitat ironic pentru proba de corectitudine de care am dat dovadă, eu marcând golul primei reprize. Imediat mi l-a dat la telefon pe unul dintre ciumați, unul Foale, parcă. Plângea. „Nene Ducule, nu ne nenorociți! Ne bat să spunem cine ne-a trimis cu banii la Oradea. Nu putem spune, că-i cineva de „sus”. Și pe noi ne sacrifică, nene Ducule, pe ăștia mici și amărâți, nu pe cei mari! Au ridicat-o și pe nevastă-mea și pe fiu-meu ăl mare, care-i la Reșița. Dacă nu pierdeți, azi, niciunul nu mai vede lumina zilei, nene Ducule! Așa ne repetă de azi-noapte”…

FIUL (aplaudă): Ce mișcător!… Și ai trântit meciul, nu? Sau „Cooperativa” nu exista?!…

SELECȚIONERUL: Nu! Le-am relatat discuția coechipierilor, de față cu antrenorul. Și i-am anunțat că eu nu mai intru în teren. În repriza secundă, m-am dus în tribună, printre spectatori. Atunci, am jurat să mă las de fotbal. A fost ultima mea repriză ca jucător.

PREOTUL: Rezultatul final?

SELECȚIONERUL: Timișoara a pierdut cu 2-1 și a retrogradat! Spectatorii, care aflaseră de „culisele” meciului, aplaudau. Eu, plângeam și aplaudam! A fost cel mai trist meci pe care l-am trăit. Peste cele în care am fost furați ca în codru de arbitri corupți sau puși de „tovarăși”… Câteva clipe m-am gândit să fug peste hotare. Aveam oferte.

MAMA: Ohoho!… (Voci, lumini, în afara bisericii.)

SELECȚIONERUL: Erați însă voi, părinții, prietenii… Seara, am plecat cu avionul la București. În avion, mare bairam. Așa-zișii învingători cinsteau marea lor victorie pătată. Eu priveam trist prin hubloul avionului. Lăcrimam pentru Timișoara, pentru morala fotbalului, care fusese asasinată în public. Antrenorul „învingătorilor” a venit să ciocnească un pahar cu whisky, cu mine. L-am refuzat. „Nu prea te bucuri, văd! Am să-i spun tovarășului Postelnicu că nu te-ai bucurat de salvarea echipei dânsului”, mi-a mai zis, cu un cinism mizerabil. L-am înjurat printre dinți… (Îl ia de umeri pe Fiu.) Ăsta este meciul pe care l-am trântit eu, fiule! (Apare Călugărul, agitat. Închide biserica.)

CĂLUGĂRUL: Sunt vreo 30 de ziariști afară! Și români și britanici… (Către Preot.) Să stingem lumina?

PREOTUL (stinge lumina; închide biserica; ard doar lumânările): Domnule junior, dumneata ai chemat toată armata asta de presari?

MAMA: Bag mâna în foc că nu, părinte!

FIUL: Sărut-mâna, mamă!… (Către Selecționer.)

PREOTUL: Vă rog, câteva clipe, discutați numai cu sfinții, în tăcere. Așa, ca o reculegere! (Câteva momente de tăcere. Blizuri în afara bisericii.) Ca un recurs la judecata de apoi…

SELECȚIONERUL (formează un număr la mobil, vorbește în șoaptă): Bella, unde ești?!… Vino repede cu mașina până în fața bisericii. Ieși din mașină, uită-te la biserica aflată în întuneric, să te vadă ziariștii veniți aici. Apoi, pleacă val-vârtej spre centru, ca să derutăm presa. Sună-l pe Zaharia și spune-i să vină el să mă ia într-un sfert de oră… (Închide telefonul.)

FIUL (șoptit): Papa, am și eu o întrebare.

SELECȚIONERUL: Mâine, vom câștiga cu 3-0! (Silabisește.) Trei la  ze-ro! Ai priceput?!

FIUL: Despre meci, discutăm ceva mai târziu.

SELECȚIONERUL: Și până atunci?!…

[Sfârșit scena 6] [continuați la scena 7]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *