Jurnal de iarnă (1). ASTRA LUI ȘUMI A FERICIT ROMÂNII!(Dar Antrenorul nr.1 al anului 2016 a decis să plece de la echipă, în Turcia, nemaisuportând „vânzările” Patronului!)…

…Calificare de senzație, unica românească, de altfel, a Astreu Giurgiu, în Primăvara Europeană, după acest 0-0, cu Roma, pe Arena Națională din București! Spre fericirea suporterilor români, spre tristețea unor frustați, care uită că echipa contestatului Șumudică, și așa subțiată de Don Jiji (Enache, Amorim, Boldrin, ba, cu un pas și Alibec încorporați de banii și pohtele oierului!), Astra Giurgiu, spuneam, a învins la Londra (2-1 cu West Ham), la Plzen (2-1) și Viena (2-1 cu Austria)! ASTRA GIURGIU, unica echipă românească în stare să meargă mai departe în Europa fotbalistică, demonstrează că, atunci când Dumnezeu se uită la mizeriile de pe pământ, nu-i lasă din brațe pe cei nedreptățiți.
…Lăsată din brațe și de patronul ei (cel mai bogat om din România, se spune!), care a achitat plățile abia în ajunul meciului cât o istorie cu Roma, la București!… ASTRA GIURGIU n-a beneficiat două luni nici de valorosul ei antrenor Marius Șumudică, pe care o Federație incompetentă, nedreaptă, l-a suspendat pentru că a jucat la pariuri, deși prin alte țări pedeapsa era de 2-3 etape, iar televiziunile, ziarele sunt inundate de reclame pentru a atrage pariorii!……Acum, în primele clipe după o CALIFICARE ISTORICĂ, aud, stupefiat, un așa-zis comentator TV considerând că Astra s-a calificat datorită victoriei, senzaționale, e drept, a Victoriei Plzen, acasă, 3-2 cu Austria Viena, după ce austriecii au condus cu 2-0! De acord, luăm în calcul și…jocul rezultatelor, dar nimic despre CAUZA-CAUZELOR, cele TREI VICTORII în deplasare, despre jocul avântat cu Roma, venită nu cu rezevele, ci cu marele Totti căpitan de echipaj, și împinsă vizibil de un caraghios fluieraș turc!
…Contraversatul, marginalizatul MARIUS ȘUMUDICĂ și-a arătat VALOAREA, bazată pe muncă, inspirație, nebunie și tact pedagogic, în această toamnă europeană, într-o grupă de elită, cu Roma, Austria Viena și chiar Victoria Plzen, cu destule meciuri europene. O Grupă peste cea a Stelei (cu Villareal, FC Zurich și necunoscuta Osmanlispor), în care fanfaronada lui Don Jiji și Reghe cel fără de idei au făcut ca vicecampioana să termine pe ultimul loc…

…Am văzut doar repriza secundă a Stelei. În prima repriză eram cu trupul în cabinetul oncologului (ultimele analizele n-au ieșit prea bune, dar nu-i încă RĂU!), iar cu visul și la o calificare a Stelei. Pentru că Villareal mi se pare cea mai slabă echipă spaniolă văzută în cupele europene în ultimii cinci ani! Numai că Steaua n-a jucat mai nimic, mai ales după ce a egalat și a pierdut cu 1-2! Căci Zeița aceea numită Fortuna nu-i ajută decât pe cutezători… Supărat (în primul rând ar trebui să fie necăjit pe el!), patronul din Pipera a amenințat că mai dă afară 8 (opt) jucători. Și, desigur, va mai cumpăra alții și alții! Asta-i boala care l-a împiedicat pe Becali să aibă o performanță ca lumea: a subțiat Astra, a cumpărat și amanetat jucători din multe echipe românești, slăbind campionatul și, implicit, condițiile de pregătire într-o competiție tare. Cumpără, coane, întreaga echipă a Astrei, cu Șumudică în primul rând, și nu te mai chinui! Restul e gargară, parole, parole…

…MĂ DOARE sufletul că acest excelent antrenor MARIUS ȘUMUDICĂ ar putea semna, zilele următoare, cu o echipă (Gaziantep) de locul 15 din Turcia! Lacrimile lui din ultimele minute ale meciului de calificare istorică și, mai ales, de la Conferința de presă m-au făcut să plâng și eu! Excelentul Șumi a anunțat că a fost ultimul lui meci pe banca Astrei!?! I-au fost vânduți cei mai buni șase jucători (și urmează alți doi-trei!). Și, totuși, a făcut o performanță pentru istoria fotbalului românesc!… În loc să plângă de Fericire pentru o calificare istorică, de-a fericit Românii din lumea-ntreagă, lacrimile i-au tăiat sufletul că se desparte de Eroii lui!.. C-așa-i la noi, la Români! Nu ești apreciat, respectat în propria ta Țară!……Patronul Astrei Giurgiu, nababul Ioan Niculae, care a jucat, totuși, fotbal, ar trebui să intre serios în scenă și să-l oprească pe Șumi alături de valorile Astrei, la Giurgiu! Pentru că, din câte am înțeles, el este VINOVATUL NR. 1 al deciziei lui Șumudică de a pleca. Pentru că, îl citez pe Marius Șumudică: „Patronul a fost prietenul meu! Acum, n-am vorbe cu el!”…Avem exemplul trist al unor campioane-surpriză, Unirea Urziceni, Oțelul Galați, care s-au desființat curând după triumf! Asta vrea patronul Astrei?!…ACEASTĂ PERFORMANȚĂ ISTORICĂ a ASTRI GIURGIU merită infinit mai MULTĂ ATENȚIE din partea TUTUROR! De la Ioan Niculae, în primul rând, la Liga Națională și la Federația Română de Fotbal!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 118 persoane

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *