SIMONA HALEP N-A PIERDUT FINALA, EA A CUCERIT LUMEA-NTREAGĂ!

…Simona Halep a jucat memorabil întâia ei finală de Grand Slam! Se spune că finala ar fi fost câștigată de rusoaica Maria Șarapova, o super-jucătoare, care, azi, la Paris, a fost în cel mai fericit caz egala micuței noastre Simona cea Mare!…

…Numai că titrata, experimentata blondă stabilită în Florida a avut mai mult noroc (de trei ori banda i-a oferit puncte, fără a avea bunul simț să ridice mâna, în semn de fair-play!) și a mai beneficiat și de un sprijin decisiv în persoana așa-zisului arbitru! Cel care i-a lăsat nepenalizate rusoaicei (cum avea să amenințe la un moment dat!) desele fițe, trucuri de maidan pentru tracasarea adversarei, pe favorita judecătorului fără judecată morală deranjând-o, la un moment dat, poate sunetul vântului și razele soarelui!

…De parcă nu ar fi fost suficiente acele răcnete la fiecare minge care ne-au terorizat pe toți, de ar fi trebuit chemați urgent cei de la Protecția Copilului, vorba băiatului meu cel mic, Mircea-Robert, cu el și cu fiică-mea Maria urmărind finala, încântați!

…Un arbitru penibi-ce părea un pungaș de drumul mare infiltrat în „sportul alb”, să fie jalnic servil cu cei mari- a lăsat-o pe Șarapova să stea la vestiar peste timpul regulamentar (!?!), când rusoaica era în corzi, iar minunata Simona Halep se afla pe val!?! Același bădăran din scaunul de la centru arenei care avea să coboare la o minge milimetrică pe final și să-i facă un gest incalificabil Simonei, de enervare, el, nesimțitul care i-a acceptat toate toanele Șarapovei!
…Pe tabela de scor, uluitoarea Simona Halep a cedat greu, nemeritat, în setul al III-lea! Pe ecranul sentimental al Lumii, ea este Învingătoarea!…

…Ceva mă îndeamnă să văd, vara viitoare, finala „copiilor minune” la Roland Garros: Simona Halep-Eugenie Bouchard (Canada)! Ele sunt Viitorul tenisului mondial. Chiar dacă a ridicat Trofeul (și marele ceck), azi, Șarapova pare o câștigătoare mincinoasă, ajutată de un mizerabil arbitru de scaun pentru numele ei! Nu și pentru Adevărul din teren: Simona Halep, marea învingătoare morală, care a fericit o lume-ntreagă cu jocul ei de poveste născută din valurile Mării Negre, în Constanța ei natală…

…Simona Halep și Gică Hagi, Copii mării. Ambii machedoni cu suflet nobil de Români!

P.S. Materialul de mai sus l-am scris aseară! Imediat, un domn mi-a reproșat critica la adresa arbitrului și a comportamentului Șarapovei, acuzându-mă de… „vehemență mioritică”!?! Mai mult, găsea normală atitudinea rusoaicei!?! Ceea ce înseamnă că respectivul a aclamat și „Valiza cu bani murdari” a lui Gigi Becali, chiar dacă Justiția și Opinia publică au încriminat-o! Iată, însă, că, astăzi, presa britanică e dură cu pseodo-arbitrul și trucurile Șarapovei. O fi ajuns… „vehemența mioritică” și în Albion?!

Cotidianul britanic Daily Mail o acuză pe Maria Sharapova pentru tertipurile la care a apelat pentru a câștiga finala de la Roland Garros în detrmientul Simonei Halep. Arbitrul partidei, Kader Nouni, este și el luat la țintă de jurnaliștii din Albion.

„Sharapova a trebuit să-și folosească toată experiența și tactica dubioasă pentru a o învinge pe Simona Halep. Partida a fost frumoasă, dar prestația arbitrului Kader Nouni i-a mai luat din strălucire. Acesta n-a reușit sa oprească tragerile de timp ale rusoaicei, care au facut-o pe româncă sa fie mereu nevoită să-si ajusteze ritmul de joc. 8 minute i-au trebuit Sharapovei ca să-si schimbe rochia după ce-a pierdut setul secund. Două ore și 24 de minute i-au trebuit lui Nouni pentru a-i acorda, in sfârșit, primul advertisment, pentru că nu servește mai repede”, scrie Daily Mail.

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *