…Astăzi se încheie întâiul tur de scrutin din grupe. Cam mult zgomot pentru nimic, până acum. Până și marea Brazilia n-a mai făcut spectacol în meciul disproporționat doar teroretic cu „repediștii” din Nordul asiatic, adică RPD Coreeană. Numai 2-1 (0-0) și două-trei faze demne de stăpânii balonului rotund. Samba se amână….
…Astăzi intră în arenă și o altă mare echipă de la care lumea-ntreagă așteaptă salvarea din banalitate: Spania. Campioana Europei este văzută de mulți, foarte mulți (inclusiv Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu) drept viitoarea campioana a lumii! Armada spaniolă are navigatori de soi (Torres, Villa, Xabi Alonso, Xabi Hernandez, Capdevilla, Pique, Puyol, Sergio Ramos, Fabregas etc.), cărora, vorba lui Henry, după amicalul de la Paris (2-0 pentru iberici!): „Nu poți să le iei mingea!”… Problema este că totdeauna Spania a venit cu o Armadă să cucerească Lumea, precum italianul Cristofor Columb, îmbarcat sub girul Reginei spaniole. Numai că, incredibil la o prima vedere, Spania n-a ajuns vreodată pe podiumul Mondial! Mai mult de locul 4 n-a putut urca, și aceasta o singură dată, în 1950! Iar distanța enormă dintre jucători de valoare, iluzii și clasări mediocre poate fi o povară. Cum a fost și la ultimul Mondial, cel german, din 2006, când ibericii au pornit ca din pușcă (4-0 cu Ucraina, 3-1 cu Tunisia), ca să o lase mai moale în ultimul meci din grupa H (tot H, ca și acum!), 1-0, cu Arabia Saudită, după care, în „optimi”, să piardă fără replică (1-3) în fața Franței! Sigur, în debutul de astăzi, cu Elveția, Spania are de partea sa două argumente: n-a pierdut niciodată în fața celor din Țara Cantoanelor (18 dispute: 15 victorii, 3 egaluri!), iar în ultimele 48 de amicale (sub comanda lui Aragones, cu care a cucerit titlul european, și, acum, cu Del Bosque) n-a cunoscut decât o singură dată amarul înfrângerii, în fața yankeilor, anul trecut, la Cupa Confederațiilor, din… Africa de Sud!
…”Uvertura” Zilei 6 este asigurată de Honduras și Chile, considerat un meci „second hand”. Cei din Honduras au terminat preliminariile din CONCACAF pe locul 3 (depășind la golaveraj Costa Rica), au antrenor columbian (Reinaldo Rueda) și 16 „stranieri” în lot, dintre care se desprind Palacios (Tottenham), Bernardez (Anderlecht), Suazo (Genoa). Chilienii vin cu o calificare de pe locul 2 al puternicului turneu sud-american, în care au învins Argentina (1-0), Paraguay (2-0), au făcut egal în ambele dispute cu Uruguay (2-2 și 0-0), semn că au trupă, nu glumă. Cu 16 „stranieri”, dintre care Fiero la Flamengo, în Brazilia, Fernandez la Sporting Lisabona, Isla și Sanchez, în Italia, la Udinese, plus antrenorul, argentinianul Marcelo Bielsa. N-ar fi exclus ca tocmai de la acest acest meci de mâna a doua să vină spectacolul care a ocolit, până astăzi, turneul de la capătul Africii!
…Din păcate, timpul trece impersonal la Mondialul African. Prea puține momente de bucurie, până acum. Suntem noi prea hârșâiți de viață, de criză, ne doare absența „tricolorilor” de la Gală sau turneul încă se caută? Și una și alta. Cu precizarea că, în opinia mea, cauza-cauzelor o reprezintă oboseala echipelor. După lungi bătălii pentru titluri naționale și onoruri europene, pentru basculante cu bani, n-aveau cum să fie gata de spectacol, acum!
Și, totuși, să nu ne pierdem iluziile…