Mircea M. Ionescu

…Câteva zile m-am lăsat purtat de curentul celor dispuşi să vadă “la vie en rose”, mai ales că nu mă atrage absolut cu nimic scandalul. Am vrut să cred că Mister (mare de tot misterul!) care conduce şi trage toate sforile la FIFA, desigur Blatter-bla-bla-bla, a nimerit-o, în sfârşit, cu fluieraşii şi Acarii Păuni. Ce se întâmplase numai la ultimele două Mondiale, cel asiatic şi cel german, cu cohorta arbitrilor de decor şi erorile (ororile!) lor scandaloase, întrecuse imaginaţia, divagaţia, raţia de suportabilitate. Am crezut că măcar acest atât de important subiect l-a rezolvat sforarul-şef (ca să nu mă acuzaţi de rea-credinţă, vă sugerez să citiţi cartea-document “FIFA”, a englezului Andrew Jennings!). Am închis un ochi la golul slovacilor înscris în poarta Noii Zeelande dintr-un ofsaid cât Africa de mare… Am trecut şi peste golul regulamentar (al victoriei refuzate!) neacordat yankeilor în ultimele secvenţe din disputa cu slovenii… Cu greu m-am abţinut să nu explodez la ploaia de intrări criminale nesancţionate. Sau la cartonaşe, galbene, ba şi roşii, acordate după un regulament neştiut. Că, nu-i aşa, ce fotbal se joacă prin Seychelles, El Salvador sau Guatemala, ca să nu-mi ascund mirarea şi faţă de doi (nu unul!) arbitrii din Noua Zeelandă, mare forţă în rugby, nu în fotbal!?!Am zâmbit amar la miopia francezului Lannoy (nu-i de la noi, ci din Hexagon!), la cele două henţuri comise de Fabiano, lăsat să marcheze, că la casele mari se iartă şi din-astea… Dar ce-a fost duminică, a întrecut imaginaţia, încât vin şi scriu hotărât că arbitrii din Liga noastră pot da lecţii la Academia fluierului şi fanionului!

…Furt ca în codru, execuţie în direct, în şocul Germania-Anglia, jaf mai agravant decât cel petrecut în acelaşi duel istoric, acum 44 de ani, la World Cup 66, când nu exista tehnica modernă căreia să-i poată scăpa vreun milimetru, secundă, secvenţă sau reluare. Albionul a fost prădat de uruguayeni (centralul Larrionda şi “stegarul” Espinosa) ca în western-urile copilăriei, mai-mai decât şi în “jaful secolului”, cel din trenul englez. Şi, cum nu ajungea “Jaful african”, peste nici trei ceasuri, furaţi şi mexicanii, la primul gol argentinian. Ofsaid de se vedea şi de pe Coloseum-ul din Roma. Numai că italienii Rosetti (centraş) şi Ayroldi (din triajul de la Civittavecchia) n-au vrut să-l vadă, ca să demonstreze lumii perfect (ca şi Lannoy) că nu doar naţionala Italiei e în groapă, ci şi arbitrajul din Peninsulă (concluzie valabilă,deci, şi pentru francezi). Drama este că eroarea care a deschis scorul pentru Maradona putea fi corectată, ea văzându-se, mai clar ca apa plată Bucovina, pe ecranul uriaş din stadion! “Macaronarii” s-au făcut, însă, că plouă, chiar dacă lumea-treagă era scandalizată de a lor rea-credinţă. Dacă ar fi apărat Adevărul, i-ar fi halit mister Blatter-bla-bla-bla. Privigeliaţii boss-ului FIFA nu au voie să interpreteze decât melodiile casei. Regulamentul nu există în afara directivelor lui Blatter-bla-bla-bla!! Tocmai de aceea ştabul FIFA plusează “criteriul geografic” şi în cazul arbitrilor şi al ţărilor care pot aduce voturi. Mulţi aşa-zişi arbitri, elemente de decor (propun să vină în costume tradiţionale!), folclorişti, într-un cuvânt paiaţe, păpuşi. Păpuşarii îi manevrează cum vor şi se fac că plouă la ce zice presa. Şi plouă cu gafe uriaşe, cu nedreptăţi strigătoare-n pustiu. Căci, acolo, la capătul Africii, în aceste zile, am descoperit Pustiul Blatter!

…Revolta mea este cu atât mai mare cu cât samsarul îmbrăcat la trei ace, Blatter-bla-bla-bla, se opune categoric corectării greşelilor (umane, vreau să cred!) ale arbitrilor prin consultarea imaginii video. “Am dezumaniza fotbalul prin folosirea tehnologiei video!”, a strigat blatistul-şef ca muşcat de viperă (era să spun de vuvuzele!) la aslatul jucătorilor furaţi, al presei. Geambaşul uită că în rugby se foloseşte de câţiva ani buni “proba video”. Ceea ce nu dezumanizează pe nimeni. Dimpotrivă, se apără Adevărul, ceea ce mi se pare un demers fundamental pentru Măria Sa Omul! Şi, uite aşa, Mafia din fotbal, cu Bla-bla-bla-urile lui ne obligă să rememorăm excelenta sintagmă a scriitorului francez (fost campion naţional de atletism) Jean Giraudoux, autorul, printre altele, al celebrei piese “Război cu Troia nu se face”, jucată şi în România: “Rugbyul este un sport de derbedei practicat de gentlemeni, în timp ce fotbalul reprezintă reversul!”. Prea mulţi derbedei conduc fotbalul de astăzi, pretutindeni…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

…Curg dezamăgirile la acest Mondial, ca râurile învolburate din România prinsă sub tot felurile de coduri. Ultima cacialma, colocviul de limbă portugheză, din această după-amiază, care a trimis în optimi, într-un cor de fluierături, mai apăsător decât vuvuzelele sud-africane, Brazilia și Portugalia. Blaturi-bla-bla s-au mai purtat (și) pe la Mondiale, lusitanii au și dechis balul grupei G punând de-o “pace sub măslini” cu ivorienii (tot 0-0, ca și acum câteva minute). Altceva a deranjat, însă, la acest meci considerat de gală, la care lumea (spectatori și teleprivitori!) aștepta un spectacol pe măsura stelelor din cele două trupe, înzestrate cu har divin și plătite cu miliarde bune. Un penibil aranjament, fără oleacă regie de clasă, și un non-combat ordinar repartizat frățește în cele mai mici detalii. Cu siguranță că știa rezultatul final și aztecul de la centru care, dacă n-ar fi venit cu un fluier ca o ocarină spartă, ci cu un sombrero și o vioară, s-ar fi pus de-un recital mariacis, în stare să înveselească puțin mulțimea înecată în plictis. Atâta platitudine, încât, în tribune, suspendatul Kaka manevra telemobilul, căutând, probabil, ceva “action”. Știa că în teren nu se va petrece nimic demn de urmărit, naivii de noi, care am așteptat și tot așteptat minunea, miracolul, o clipă de spectacol, să mai uităm de urâțenie vieții actuele… Ba vin și zic că, dacă fluierașul de la centru ar fi aplicat regulamentul și ar fi eliminat cel puțin un brazilian (Melo, Juan) sau ar fi dictat penalty-ul clarisim pentru mega-hențul comis în careu de Lucio, blatul dospit în nesimțire, s-ar fi transformat imediat.

…Marea dezamăgire pentru mine, însă, a fost jocul de maidan al defensivei cariocas. Intrări criminale, în lanț, lăsate de arbitul mexican fără de roșu, în prima repriză, ce păreau o răzbunare după patru decenii a acelui meci pierdut de brazilieni, pe 19 iulie ‘66, cu 1-3 (0-2; Eusebio-2 goluri), la Liverpool, în World Cup-ul englez, când killerul Morais l-a scos din joc pe artistul Pele! Ciudat, neplăcut cum fundașii lui Dunga, rafinați prin campionate europene de elită, au devenit țăpinari, cosași, zilieri cu târnăcopul. Așteptam Samba și ne-am trezit cu sud-americani dansând lamentabil Călușarii. Revine din nou în actualitate recomandarea de altădată: echipa Braziliei trebuie privită de la mijloc în sus! Astăzi, n-a trebuit privită deloc…

…Este drept, n-a fost nici Fado, chiar dacă lusitanii au încercat să danseze ceva după pauză. Se vede că banii dictează muzica și la Mondialul African. Deocamdată, noi, cei de pe margine, bolnavi de spectacol, le putem cere lui Cristiano Ronaldo, Meireles, Baptista, Lucio și celelalte vedete nababe să ne dea banii înapoi…

*O variantă a acestui material a fost postată pe blogul sportvox.ro

…Astăzi, 11 iunie 2010, începe Mondialul de la capătul de jos al Africii. Tot fără noi. Noi, din nou doar telespectatori, ca și în 2002, 2006. Acum, în România s-au ieftinit… salariile și s-au scumpit speranțele. În Africa de Sud, a doua țară ca violență din lume, lumea fotbalului e tot mai circumspectă. Nici n-a început Joaca sau Jocul și s-a pornit Jaful. Tot o joacă pentru destui băștinași. Câțiva dintre urmașii lui Mandela au prădat doi ziariști portughezi. Toți se tem că vor urma jucători, antrenori, arbitri și, mai ales, turiști. Cei care au traversat lumea crezând că fotbalul mai poate fi o Sărbătoare…

Dinspre locul unde se termină Africa, se aud tambururi și tobe. “Bafana, Bafana”, țipă în extaz primar mulțimea… Bafana, Bafana… Ca mâine fotbalul va poposi și în Țara lui Dalai Lama! Sau, poate, în Țara de Foc, cu toate blaturile lui Blatter și Platini la un loc…

…Speriați, dacă nu înspăimântați de veștile ce prefațează startul unui nou Mondial, ba blestemându-l pe Mister Blatter-bla-bla-bla pentru totala lipsă de inspirație, ziariști și turiști din lumea-ntreagă (vorba lui Shakespeare!) cred că, dacă nu mai fi mai frumos, atunci al 19-lea turneul final se va dovedi cel puțin mai “save”, acasă, în fața micului ecran, cu bere, mici, floricele și nelipsitele caterinci. La ore convenabile, încât să se poată merge și la greve și la semnat condica de șomeri. Și, uite așa, încercăm să ne bucurăm că Lucescul-juniorul și ai lui (jucători, federali etc.) fără de maturitate nu s-au calificat la Gala Africană…

…Astăzi, Ziua I. Chiar așa, ce să spui?

Că gazdele, “Bafana, Bafana”, cu antrenor brazilian (Carlos Alberto Parreira) și 9 (nouă) “stranieri” în lot (dintre care 3 în Anglia, la Fulham, Everton și Portsmouth) vor deschide, ca de obicei, Balul, dar nu-s date favorite de casele de pariuri în “uvertura” cu Mexicul?

Că aztecii au un evantai ofensiv de mare spectacol, care a pus în genunchi, acum o săptămână, actuala campioană mondială, Italia? Cu trei “englezi” în atac (Vela, de la Arsenal, Franco-West Ham și Javier Chicarito Hernandez, pe care Sir Alex Ferguson l-a și transferat de la Chivas Guadalajara la Manchester United), s-ar putea ca mexicanii să cânte multe nopți “Cielito lindo”, acolo unde se termină Africa…

Ce să mai spui? Că, pregătind al doilea meci al Zilei I, Franța și Uruguay au cercetat istoria (mai ales cei din Hexagon!) și au constatat că s-au mai întâlnit de două ori tot în Grupa A a Mondialelor?!… La World Cup ’66, în perfidul Albion, la Londra, când sud-americanii au câștigat cu 2-1 (2-1), după ce francezii au deschis scorul dintr-un penalty, la capătul primului sfert de oră? Și la Mondialul Asiatic, în 2002, pe 6 iunie, ziua nulității absolute între “două jucării stricate” (vorba lui Minulescu!), un 0-0 care le-a trimis pe ambele echipe acasă, cu o lamentabilă campioană a lumii en titre (la ora startului), Franța, cu acel singur punct din cele trei meciuri ale grupei?!… Nu m-ar surprinde dacă, așa cum s-a prezentat în avanpremiera africană, “cocoșul galic” va repeta rușinea din 2002. Mai ales că, în tabăra rivală, 21 din cei 23 de băieți ai lui Washington (Oscar Tabarez, nu George!) au statut de “stranieri”, 15 semnând statele de plată (era să spun de milioane!) chiar în Europa, cu “diavolul” de Forlan în fruntea listei…

…Nu mai spun nimic. Doar citesc vârstele antrenorilor celor 32 de concurenți. Și, automat, se nasc două clasamente: al vârstnicilor și al tinerilor.

Trena seniorilor o duce, cu 71 de ani (!), germanul Otto Rehhagel, cel care, acum 6 ani, la acel uluitor Euro din Portugalia, a făcut minuni cu naționala Greciei, cucerind laurii continentali. Îl urmează pe “scara vârstei” brazilianul Carlos Alberto Parreira-67 de ani, algerianul Rabah Saadane-64 de ani, Flavio Capello (italianul de la timona Angliei) și Oscar Washington Tabarez, de-un leat (63), dirijorul squadrei azzurra Marcello Lippi și suedezul Sven Goran Eriksson (de la cârma ivorienilor), fiecare numărând câte 62 de primăveri…

Top-ul celor tineri este deschis de selecționerul Slovaciei, Vladimir Welss (45 de ani), secondat de Carlos Dunga (Brazilia) și Paul de Guen (timonierul Camerunului)-46 de ani, Gustavo Martino (Paraguay)-47 de ani și Matjaz Kek (Slovenia)-48 de ani. Aproape de vârsta lor, cu declarate gânduri de mărire, Maradona, cu 49 de toamne pe răboj…

Să conteze vârsta selecționerilor în acordul final al Mondialului African? O întrebare, măcar acum, în Ziua I! Ce spui, Dumneata, cititorului?!