Arhivă

Post Tăguit cu ‘Victor Tudor Popa’

· Jurnal de Primăvară (14). ASTĂZI, 13 MAI 2017, ESTE ZIUA MEA. ÎMPLINESC…38 DE ANI!

mai 13, 2017 Comments off
…Nu-i glumă. E pură realitate. 13 mai 1979. Arad. Teatru de Stat (azi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”). Ora 19. După lupte grele, ce au durat cam 20 de ore, cu jandarmii Culturii de la Județeana de Partid Arad, am debutat, ca dramaturg, pe scena arădeană, cu o comedioară-„Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”! Fotbalul m-a învățat să lupt și în prelungiri. Și am învins!…Vineri 11 mai 1979, la ora 19, primeam viza Județenei de partid, adică trecusem cu bine de temuta vizionare, iar la ora 20:30 zburam liniștit spre București. A doua zi, însă, pe la ora 19, când am ajuns cu mașina în orașul de pe Mureș, cu doi cronicari dramatici de top la vremea aceea-regretatul Bogdan Ulmu, de la „România literară”, și Antoaneta Iordache-venită pentru revista „Teatru”, am aflat că „spectacolul a fost interzis”!.. La o primă vedere pentru că denigram, printr-o scenă de câteva minute cu un tablagiu tâmpit, Miliția română!… La o privire profundă, însă, am descoprit (ca orice ziarist care se respectă!) perfide jocuri de culise împotriva regizorului Costin Marinescu., profesionist care nu accepta cabotinismul…

…Am, vedeți, cu dovezi, 38 de ani de când sunt jucat pe scene din 5 țări. 33 de premiere. Se pregătește a 34-a, „Taximetrist de noapte la New York”, la Teatrul Național Radiofonic, în regia profesionistului Gavriil Pinte, dar, se discută, și de o premieră cu textul vieții mele pe o scenă bucureșteană, în regia eminentului regizor Alexander Hausvater…
…În această zi de 13 mai 2017, Bunul Dumnezeu mi-a hărăzit două Evenimente rare. Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate”, cu minunata Alexandrina Grecu, în regia de excepție a lui Sandu Grecu, producție a Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, la București, pe scena TES. Spectacol încununat cu Premiul Juriului UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), acum o lună!…Pe 13 mai, ziua mea de dramaturg, „Pușlamaua de la etajul 13” de la Chișinău, la a zecea montare, în cinci țări, spectacol cu…13 personaje durând o oră și…13 minute! 13-cifra mea norocoasă!
…Tot astăzi 13 mai 2017, lansarea volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, apărut în… noaptea ce a trecut la Editura Tracus Arte! Îi mulțumesc inimosului și fremetic susținător al cărții de teatru Ioan Cristescu pentru darul pe care mi l-a făcut! Lansarea, în Foaierul prețuitului Teatru Evreiesc de Stat București, cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul „Puștoaica de la etajul 13”. Vor prezenta volumul -cu 6 piese și o prefață competentă semnată de cunoscutul teatrolog Zeno Fodor-în câteva onorante „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, regizorul Sandu Grecu, Ioan Cristescu-directorul Muzeului Național al LIteraturii Române și, logic, autorul, ajuns la al 30-lea volum publicat în carieră, dintre care 17 de teatru! Teatrul, boala mea fără leac…
…Azi, 13 mai 2017, când împlinesc 38 de ani de dramaturg jucat pe scenă, este și Ziua de naștere a minunatei mele surori Mona! …Ani mulți și fericiți, alături de cei dragi, într-o nesfărșită Odă a Bucuriei, scumpă surioară!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

februarie 6, 2017 Comments off

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de toamnă (1). COMENTATORUL SPORTIV ASALTAT LA…FESTIVALUL DE TEATRU CLASIC!

noiembrie 14, 2016 Comments off

…Arad, Noiembrie 2016. A XXII-a ediție a excelentului Festival de Teatru Clasic, organizat de Teatrul „Ioan Slavici” (director-actorul Bogdan Costea). Sunt invitat la Evenimentul de pe Mureș (12-20 noiembrie) și sunt fericit. Am ajuns la Arad, vineri. la ora 11:20, cu o oră întîrziere (boală cronică la CFR!). Mulți m-au salutat pe stradă, în magazine, în taxiuri, în hotelul unde-s cazat, în teatru și m-au întreabat nu numai despre dezastrul Naționalei 03 cu Polonia, dar și dacă am venit pentru derby-ul de fotbal de…Divizia B dintre UTA Bătrâna Doamnă și Poli Timișoara, două echipe salvate de marea dragoste a suporterilor?…

…În orașul în care am trăit „A opta minune a lumii”, eliminarea Feyenoord-ului, deținătoarea Cupei Intercontinentale, în 30 septembrie 1970, fanii Sportului Rege mă consideră în continuare Comentatorul de fotbal. Nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, eu datorez enorm Fotbalului. De la debutul în teatru (13 mai 1979, la Teatrul din Arad, cu o comedioară „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”), care nu s-ar fi petrecut dacă directorul teatrului arădean n-ar fi fost, atunci, inconfundabilul crainic sportiv radio, regretatul regizor Victor Tudor Popa!… Fotbalului îi datorez chiar și Viața, căci, de n-aș fi fost un cunoscut comentator sportiv radio-TV și de presă scrisă, nu m-ar fi apărat fanii mei, în Lagărul de la Latina, de cârtițele Securității trimise, în vara lui ’86 să mă mutileze!…

…Eu am venit, acum la Arad, alături de nume grele ale teatrului românesc, cu sufletul sub amintiri nobile, la remarcabilul Festival de Teatru Clasic. Pentru că eu sunt și dramaturg (cu 32 de premiere, în 5 țări, dintre care 3 la…teatrul arădean!) și cronicarul dramatic al săptămânalului „Taifasuri”…

…Vineri seara, ca o uvertură a Festivalului, am asistat la ultima Premieră a teatrului arădean, „Iubirea la oameni”, tulburător text semnat de Dmitri Bogoslavski, autor din fascinanta dramaturgie rusă contemporană, în traducerea impecabilă a unui distins om de teatru-Raluca Rădulescu. Text de viață dură contemporană, cu oferte generoase pentru actori, onorate cu o remarcabilă poftă de joc a întregii trupei arădene, în frunte cu Alex Mărgineanu și Andrei Elek. Sincer, așteptam mai mult de la valorosul regizor Vlad Massaci, directorul de scenă care mă încântase cu tensiunea creată în superbele spectacole „Eling” (Teatrul de Comedie) și, mai recent, „Lut” (la Naționalul bucureștean).

…Festivalul a început sâmbătă seară, cu o sală arhiplină, la un spectacol ce mă încântase la premiera lui, „Îmblânzirea scorpiei”, un veritabil musical după Shakespeare, la Teatrul de Comedie, în regia lui Gelu Colceag, cu fermecătorii Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, secondați „cum laudae” de mulți alții, avându-l pe Lucian Ionescu în capul listei. Aseară, însă, am fost departe de Premiera de acum vreun an!… Poate și dimensiunea mai mare a scenei teatrului arădean a dus la un start greoi de spectacol și un act II mai lungit. Ceea ce nu înseamnă că publicul nu s-a considerat răsplătit cu un cadou și a aplaudat fericit…
.
…Duminică, la ora 14, trebuia să fiu dincolo de pod, în Aradul Nou, pe stadionul „Motorul”, la derby-ul de liga secundă (!?!) UTA Bătrâna Doamnă-ACS Politehnica Timișoara. De vineri seară, la Arad a plouat nebun, un val de frig s-a abătut peste Mureș. Bunul meu prieten Gyuri Vaczi, fost vârf de soi la „U” Cluj și UTA, fiul celebrului golgheter Gheorghe Vaczi, m-a sunat sâmbătă seară și mi-a propus să nu merg la stadion, pentru că e în câmp deschis, unde șuieră vântul și nu există …masa presei. Gyuri aflase, de la prietenul nostru comun, minunatul actor Doru Nica (Doamne, ce spectacol a reușit, acum trei ani, cu piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”!), că am suferit două luni cu o viroză și nu voia să mă dea boala peste cap.
…Ca atare, cu greu, am decis să văd meciul la televizor, în Arad, ceea ce mi se părea straniu!

…Tensiunea derby-ului a însemnat venirea galeriei timișorene în frumoasa Gară Arad și ciocnirile cu galeria UTA-ei care au suprins (și la Arad?!) forțele de ordine, un fan al „Bătrânei Doamne”, venit de la… Brașov, fiind dus la spital, în stare gravă, din cauza, spun ziariștii localnici, unui baston aplicat în cap de un…gardian?!

…Am sperat să vizionez meciul la televizor în modernul hotel „Leon” unde sunt cazat, cam la 3 kilometri și jumătate de centru, dar aici nu se prinde DIGi-ul!… Am crezut că voi avea șansă la Restaurantul Ratio, unde servim prânzul și cina. Iluzii… Cineva mi-a dat soluția: la agenția de pariuri Mozzart, la doi pași de restaurant. Acolo am văzut așa-zisul derby, fără ca Marius Șumudică să fie prin preajmă…

…Meciul în sine, n-a prea fost meci, ci o încrâncenare pe o tarla parcă abia însămânțată. Fotbal pe noroaie, nu pe gazon. Aici au ajuns să joace două Legende ale Fotbalului Românesc, două orașe care, acum peste un secol, aduceau în țară Sportul Rege!?!… S-a încheiat 1-1 (0-0), după ce oaspeții au deschis scorul, iar gazdele au egalat dintr-un penalty care n-a prea fost, dar pe care un fluiereș (Feștnic, parcă, nu m-a interesat numele anonimului parșiv!) nu l-a validat, dispunând (ca o autocritică?!) repetarea executării loviturii de la 11 m., deși doi jucătotori arădeni au pătruns în careu după ce coechipierul lor șutase în mingea ce avea să se odihnească în năvodul speranței. Reluarea execuției a însemnat ratare!… Până la urmă „Bătrâna Doamnă” a egalat din acțiune, dar derbyul a fost un fel de „Mult zgomot pentru nimic”…

…Ca duminica în care nepoțica mea Genevieve a împlinit trei ani și o lună, iar fiica mea Maria-20 de ani, să se încheie în sala de teatru, cu un spectacol („Cafeneaua” după Goldoni), recomandat de un maestru al regiei-Silviu Purcărete și un producător de elită-Naționalul ieșean. Dar… Primul act, neașteptat de plictisitor, semn că oricâți actori de top ai avea, dacă nu-s și de comedie-comedie nu-i clasicul Goldoni. Noroc cu actul II, mult mai dinamic, cu un Călin Chirilă, excelent (și) în rolul unui Don Marzio frumos gândit, care a adus o furtună de aplauze în final!

…Finele duminicii 13 noiembrie 2016 s-a petrecut în clinchet de pahare cu vin roșu, de Recaș, închinate pentru nepoțica mea Genevieve și fiica Maria. Și cum s-a trecut de miezul nopții, spre luni 14 noiembrie, un pahar, hai două, și pentru ziua de naștere a reputatului cronicar dramatic, poet. fost dinamic director de teatru, apreciat director de Editură (Palimpsest) Ion Cocora! Ani mulți, prietene, sub același Arc de Triumf al vieții tale bogate.
…Cu Ion Cocora și aplaudatul actor (de teatru și de film) și regizor la Naționalul ieșean, Radu Ghilaș, alt prieten al meu de cinci stele, am făcut o fotografie în foaierul Teatrului arădean, în fața programului Festivalului. Ca o frumoasă filă din bogata mea Arhivă Sentimentală. De comentator sportiv, dramaturg și cronicar de teatru…

AM DEDICAT PREMIUL MEU PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ SCURTĂ MEMORIEI LUI DUMITRU CHIRILĂ!

octombrie 4, 2016 Comments off

…Bucurie nespusă, sâmbătă seară, pe scena superbului Teatru “Regina Maria” din Oradea, într-o sală plină ochi. La Gala Laureaților celei de a XXII-a ediții a valorosului Festival de Teatru Scurt am participat și eu, ca premiant pentru Cea mai bună Piesă Scurtă. Din 21 de texte admise în Concurs, un competent Juriu a selecționat pentru faza finală șase piese scurte scrise de… trei autori: Laurențiu Budău (3), Ion Martin (2) și Mircea M.Ionescu (“Bazuka lui Cehov”). Ultima piesă a primit Marele Premiu, pentru mine însemnând al patrulea Concurs Național de Dramaturgie câștigat!…

…Ceva mai înainte de Oradea, Concursul de la festCo, în 2010, cu “Leopardul mistreț”, urmat de triumful în Festivalul Național de Comedie-Galați 2011 (cu “Pușlamaua de la etajul 13”) și “Monolog în doi cu moartea la ușă”, câștigătoarea Marelui Premiu de Monodramă, la Gala Star-Bacău 2014. Acum, acest al 4-lea triumf, cel mai important pentru mine. Nu că este ultimul, ci pentru că, așa cum spuneam și în scurtul meu speech, la înmânarea Premiului, de la Pitagora citire “cel mai greu este să scrii puțin și să spui mult”!…

…Dintre cele trei piese laureate anterior, una singură s-a bucurat de adevăratul Premiu-montarea pe scena Teatrului organizator al Concursului. A fost “Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns la recordul de a fi pusă în scenă în 10 teatre din cinci țări!… Ce va fi, acum?!… Organizatorii Concursului de Creație Dramatică destinat Piesei Scurte vor publica piesa câștigătoare în remarcabila revistă orădeană “Familia” și vor trimite electronic textul laureat tuturor teatrelor din țară cu recomandări speciale din partea Teatrului “Regina Maria”! O sări peștișorul de aur-Premiera-din cele vreo 40 de teatre! Cu toate că niciunul dintre regizorii prezenți în Festivalul de la Oradea nu a avut curiozitatea să ceară textul premiat, ba, un cunoscut critic de teatru orădean nici n-a mai stat la scurta festivitate de premiere a Celei mai bune Piese Scurte! Nu mi-a făcut placere, dimpotrivă, dar nici nu m-a mirat o asemenea atitudine, dramaturgia autohtonă rămânând în continuare o Cenușăreasă pentru mulți dintre cei prinși în lumea Teatrului Românesc!

…Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru că încă mă tine în viață, neluându-mi bucuria scrisului, a maratonului meu sentimental prin teatrele țării și din Basarabia, Bulgaria, Serbia și Austria, fericirea de a-mi vedea crescând copiii și nepoatele, de a întâlni oameni frumoși și nobili sufletește (mai există, încă, și în România!), Juriului, alcătuit din cele două distinse două doamne, atât de competente în materie de teatru (Elisabeta Pop și Victoria Balint), și apreciatului literat Ioan Moldovan (poet, directorul revistei „Familia”), felicitând Teatrulul „Regina Maria” și pe valorosul său director, Daniel Vulcu, pentru interesul acordat textului românesc contemporan, în finalul scurtului meu cuvânt de laureat am spus că dedic acest Mare Premiu memoriei minunatului Om de omenie, eminent teatrolog, cronicar dramatic și sportiv, unul dintre profesorii mai în scrisul dramatic, alături de fermecătorul regizor clujean Victor Tudor Popa (care a montat peste 80 de piese românești!), totodată un inconfundabil crainic sportiv radio, și Mircea Ghițulescu. Am dedicat acest Mare Premiu, la Oradea, minunatului prieten și dincolo de moarte, Dumitru Chirilă!

Jurnal de California (9). CU „BĂTRÂNA DOAMNĂ” PRIN SANTA MONICA, ÎNTÂLNIND UN FAN FASCINAT DE… HAGI!

aprilie 4, 2016 Comments off

…În bagajul meu pentru California am pus și tricoul unei echipe de fotbal de suflet. Nu Rapiduțelul căpilăriei, o Legendă furată, ca și altele (Craiova, Timișoara, Progresul, Sportul Studențesc, „U” Cluj, chiar și Steaua) de ciocoii noi și distrusă. Echipa luată în sufletul meu peste Ocean este UTA, „Bătrâna Doamnă” din Arad, și ea tocată până la colaps de samsari feroci. UTA-Bătrâna Doamnă a renăscut din cenușa tradiției și iat-o, după surghiunul prin liga a III-a, reanimată de suporterii ei de suflet și intrând în play-off-ul pentru prima scenă. Nu știu dacă va reuși sau nu, îi doresc Succes, însă „Bătrâna Doamnă” rămâne în sufletul meu pe Viață.

…U.T. Arad a însemnat întâia mea deplasare peste hotare ca ziarist sportiv, un coșmar, un dezastru, de plâng și acum, gândind la acea noapte rece din final de septembrie ’69: 0-8 (0-0) cu Legia, la Varșovia, în Cupa Campionilor Europeni! După ce, în min. 49, la 0-0, arădeanul Moț a ratat, din 5 metri, singur cu portarul!
…U.T. Arad a însemnat și întâiul moment de Vis din carieta mea de cronicar sportiv, eliminarea faimoasei Feyenoord Rotterdam, la câteva zile după ce olandezii cucereau Cupa Intercontinentală. Un 1-1, la Rotterdam (golul nostru-Florian Bubu Dumitrescu), și un 0-0 de Istorie, la 30 septembrie ’70, pe Mureș, unde regretatul mare antrenor Ernest Happel declara că o eventuală calificare a arădenilor ar echivala cu „A opta minune a lumii”. Am trăit acea minune…

…Aradul este orașul în care am debutat ca dramaturg pe o scenă profesionistă, în 13 mai ’79, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu, cu minunații mei prieteni (și astăzi Doru Nica și Dan Antoci), cu regretata Maria Barboni și alții… Prezenți, printre alții, la Eveniment, cunoscuții cronicari dramatici Bogdan Ulmu și Antoaneta Iordache, regizorul Florin Fătulescu, regretatul actor Șerban Ionescu și dramaturgul Dem Ionașcu, ajunși, cu aventuri, de la Petroșani… Debutul meu s-a datorat minunatului crainic sportiv radio, regizor de excepție, regretatul Victor Tudor Popa, pe atunci director al teatrului, ajuns în spital cu vreo 10 zile înaintea premierei…
…La premiera, cu peripeții „comuniste”, primind visa „tovarășilor” cu două ore înainte de spectacol, fotbaliștii și conducătorii „Bătrânei Doamne” au fost în sală, împreună cu atâția fani care au umplut, incredibil, în timp record, parterul și balconul I al teatrului arădean. Îi văd și acum, cu lacrimi de amintire, pe regretatul Ladislau Broșovschi și Flavius Domide urcând pe scenă cu un coș mare de flori pentru mine!…

…La nici o lună și jumătate, transmiteam la radio, plângând, retrogradarea UTA-ei, 0-1 cu Gloria Buzău,într-un meci „ciudat”, prin golul lui Ghizdeanu, care s-a dovedit, am zis în transmisia directă, „mai bun decât Van Hanegem”!…
…Cum să uit vreodată U.T.A, veșnic tânăra și civilizata „Bătrână Doamnă”?!

…Astăzi, duminică 3 aprilie 2016, am îmbrăcat tricoul meu de preț, cu inscripția UTA, oferit, acum vreo trei ani, după premiera, la Arad, a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” (un tulburător spectacol regizat și jucat uluitor de Doru Nica, în sală plângându-se din plin!), de prietenul Gyuri Vaczi, vârful de ieri al arădenilor, fiul Legendei Gheorghe Vaczi, dublu golgheter al țării. Și am purtat tricoul de preț prin Santa Monica, mândrindu-mă cu el.

…În fiecare zi, la ora 5 PM (3 AM la București și…Arad!), Ducu și Karina merg cu nepoțelele mele scumpe la ora de mișcare în aer liber, alături de atâția alți copii, în parcul de lângă Aeroportul Santa Monica. Acolo unde este și un teren regulamentar de soccer, unde fie se joacă meciuri de amatori în week-end-uri, fie se împarte în trei terenuri mai mici și se pregătesc stoluri de prichindei și domnișoare. Genevieve, nepoțica mea de doi ani și jumătate, a început să joace în grădiniță soccer –fotbalul nostru cel de toate zilele- și sper să aibă „stofă”, căci în SUA sunt peste nouă milioane (!) de fete care practică jocul secolului. Nu întâmplător americancele se bat mereu pentru titlul mondial, deja o obișnuință…

…Cu tricoul „Bătrânei Doamne” pe mine am intrat și într-un supermarket, unde, pe lângă prețurile rezonabile, am găsit și o poantă bună, numele celor două autostrăzi principale (I 10 California-Florida; I 405 San Diego-Los Angeles-San Francisco-Washington State) fiind folosite cu umor pentru clienții de la Trader Joe’s. Aici, Ducu mi-a făcut o fotografie, să am amintire…

…Tot în Santa Monica, în colțul dintre Bulevardul cu acelați nume și Butler Avenue, un restaurant persan, „Javal”, unde Ducu și Karina m-au invitat la un lunch aparte. Pe pereți, fotografii din Persia de altădată și Iranul de astăzi. Mi-au atras curiozitatea, m-am ridicat de la masă și le-am studiat fascinat. Șeful de sală m-a întrebat dacă sunt…persan!?! I-am spus că sunt ziarist român… După ce ne-am bucurat de bucătăria persană, eu preferând un fel de frigărui de pui în plante aromate, fără țepușa de lemn (sau metal), cu o salată nici picantă, nici dulce, după ce ai mei au achitat nota de plată și ne-am ridicat să plecăm, într-un local plin, șeful de sală a venit emoționat la mine și mi-a zis textual: „Cunosc și eu un român! Pe George Hagi!”. Când i-am spus că sunt prieten cu Gică, a fost încântat și mi-a spus: „Ce gol a dat cu Argentina, la Mondialul din ’94!… Am fost la meci!… Am văzut la televizor și meciul împotriva Columbiei. Doamne, ce gol!… Hagi a fost un jucător genial, cel mai bun la Word Cup ’94”. Parcă-l auzeam pe Pele, la conferința de presă ce-a urmat după acea victorie istorică a tricolorilor noștri, 3-2, cu marea Argentina!… Seful de sală persan m-a întrebat ce mai face Hagi, i-am spus că are o Academie de fotbal, e antrenor și se bate la titlu în România. S-a bucurat și m-a rugat să-i transmit mulțumrile lui pentru fotbalul-spectacol din vara lui ’94, aici, în California!… Cum să nu spui că Fotbalul înseamnă cel mai bun ambasador al României în lume?!…

…După o zi cu un brekfast-surpriză la Venice, în briza rece a Oceanului, la „Fig Tree Cafe” („Smochinul”), și un lunch de poveste, seara, acasă, Ducu mi-a oferit un veritabil concert cu înregistrări: Adele, Mark Antony, românii de la Hara cu Tamango, Toto Cutugno („Un italiano vero”) și…cunoscutul meu Adriano Celentano. Ați citit bine, cu marele star italian și cu Gianni Morando am petrecut câteva zeci de minute minunate, în ’73, la Viareggio, la „Cento anni di Carnevale”, când am însoțit echipa națională de tineret la fotbal, înscrisă în turneu echipelor de club ca…Steaua. Trupa aceea, cu Viorel Moldovan și regretatul Aurică Rădulescu-stele, sub comanda antrenorilor Cornel Drăgușin și Gheorghe Ola, a obținut un surprinzător loc III, iar eu am avut, atunci, șansa și unui mini-interviu cu vestitul arbitru italian Colina, moment prins în volumul meu de reportaje sportive „Întâlniri care se uită greu”…

…L-am urmărit în seara aceasta, cu sufletul răsunând de viață, pe Adriano Celentano cântând cu foc „Suzana, Suzana”, într-o întregistrare din ’84 și alta de acum doi ani. „Suzana, Suzana”, și eu mă gândeam la Cătălina și Priscilla, cu dor de Roma, Salerno și Capri,, de Florența și Verona, de Milano, Cagliari și Olbia, fără a uita vreodată Latina, Lagărul unde am suferit cinci luni și două săptămâni pentru viza de America…
…Un vin roșu, Il Conte-La Stella rosa, un…italiano vero ce stă pe masă, îmi readuce în minte bucuria din Little Italy, în New York, unde un Chianti sau o bere Moretti îmi făceau, pentru câteva clipe, viața o Simfonie!

…Împletesc amintiri rare într-o Californie de vis, veritabilă Rapsodie a sufletului în această Primăvară…

 

 

Pușlamale, Pescăruși, Școala de proști și… Bunul Dumnezeu

noiembrie 4, 2013 3 comentarii

…Frumoasă Toamnă pentru mine, într-un an foarte agitat, cu sănătatea la pământ, însă neîngenunchiat. Mă hrănesc, invidiat, cu Vise…
…Am devenit bunic, Genevieve venind pe lume, în însorita Florida, la 13 octombrie! Sper să ne cunoaștem în final de an, pe 20 Decembrie…

…Joi, 7 noiembrie, merg la Arad, cu sufletul plin, pentru a 24-a premieră din cariera mea: „Freud și Bunul Dumnezeu”, un tulburător one-man show creat de atât de sensibilul actor Doru Nica, în muzica sublimă a lui Ilie Stepan! Pe scena din Arad, acum 34 de ani, pe 13 mai 1979, debutam: „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu, sub directoratul regretatului mare regizor și… comentator sportiv Victor Tudor Popa. Era o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”. Atunci, debut cu mari emoții, cu lupte purtate, până-n ceasul al… 13-lea, cu Jedețeana de partid. Un debut, însă, încântător, care nu m-a mai dat jos de pe scenă. Ba, am devenit amantul înverșunat al Thaliei…

…Acum, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad (director Bogdan Costea), o piesă scrisă de mine cu lacrimă și jucată cu sufletul zbuciumat de minunatul Doru Nica, actor matur, de complexitate, cel care, în 1979, în piesa mea de debut, era un tânăr care bătea cu ambiție la porțile Thaliei. Ne unea, la vremea aceea, „Bătrîna Doamnă” a fotbalului românesc, UTA!… Ne leagă, acum, în visare și durere de suflet, Teatrul!

…Când, prin iunie, i-am dat lui Doru Nica, la București, volumul „Animalul, acest om ciudat”, nu visam ca el să fie primul -dintre cei peste 20 de oameni de teatru cărora le-am oferit cele trei piese- care să se încumete să urce pe scândura miracolelor ultimul text din carte: „Freud și Bunul Dumnezeu”. De atunci, Doru Nica poartă în el textul, îl respiră prin nopți albe și în deplasări de mii de kilometri, îl chinuie și îl fericește, îi descoperă noi și noi sensuri, alte și alte semnificații, lacrimi de bărbat și zâmbet final născut din forța triumfului.

…Cred că este cea mai așteptată premieră din viața mea. Am început să o văd de la primele din sutele de telefoane pe circuitul Arad-București, în acordurile învăluite în lirism, puse să mă înlăcrimeze, de atâta trădare-n jur și nevisată forță morală, să trec peste toate durerile de om, peste trișările feminine, peste bolile care mușcă și tot mușcă din liniștea mea de pescăruș ținut în dor de viață de magia Teatrului…
Cum să-ți mulțumesc, Dorule, pentru această încă o Primăvară sufletească, în toamnă grea pogorâtă peste sufletul meu?!

…Toamna aceasta înseamnă, însă, o Simfonie rară pentru mine. În anul cu cele mai multe premiere din carieră. Patru la număr (și vine a cincea!)… De trei ori „Pușlamaua de la etajul 13”. La Viena, în 14 februarie, cu încântătoarea Julia Prock- Schauer, în excelenta traducere și viziune scenică a lui Geirun Țino… La Ruse, de Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, într-un fermecător musical, regizat de valorosul Orlin Dyakov, altfel și dramaturg de substanță… La Silistra, pe 24 iunie, la Teatrul de Păpuși, căutat spectacol pentru adolescenți și oameni maturi, sub bagheta magică a lui Săby Săbev, cu un admirabil cuplu Monica Ugrenova-Stanislav Georgiev. Textul și-a găsit valențe alese în limba bulgară numai și numai traducerii de excepție a regretatului prieten Vili Perveli Nikolov!…

…Cele trei „Pușlamale 2013” se joacă la turație maximă. Și sunt invitate la tot mai multe Festivaluri. „Pușlamaua vieneză” a încântat la Festivalul de teatru scurt de la Oradea și la Festivalul Teatrelor Dunărene de la Giurgiu…

…„Însuflețitele păpuși moderne” de la Silistra (felicitări creatoarei Natalia Goceva!) au câștigat o selecție dură, cu peste douăzeci de trupe, și au ajuns la Festivalul „Pierrot” de la Stara Zagora, unde s-au adunat creatori de animație pentru maturi din SUA, Italia, Spania, Franța, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria! Ba, i-au fermecat pe cei mari și în Festivalul de la Giurgiu și sper că o vor face, lunea viitoare, la Galați, unde experimentatul „Gulliver” ține să-și arate splendoarea…

…Musicalul de la Ruse a strălucit la Giurgiu, iar tânăra trupă bulgară s-a bucurat de prezența, săptămâna trecută, în Festivalul Teatrului „Fani Tardini” din Galați. Unde, însă, după ce și-a terminat remarcabila reprezentație într-o sală dureros de goală (nici doi dintre cei cinci membri ai Juriului plătit n-au venit, ceea ce era un semn!), a aflat că nu face parte din concurs!?! Logic, importantul Teatru „Sava Ognianov” trebuia să fie anunțat din plecare că poate veni doar ca invitat, ca să nu mai facă o veritabilă cursă contracronometru!… Sper să nu se repete o asemenea ciudată primire și la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești, pe final de noiembrie, sau unde va mai fi chemat Teatrul din Ruse ca un oaspete de preț…

…Trei „Pușlamale”, dar și un „Pescăruș”! La 8 octombrie, am trăit bucuria unei premiere pe țară, la Giurgiu, cu o comedie nebună, nebună, „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Montată de un „mohican” al teatrului serios, Vlad Stănescu, de la TNB, cu fascinanții Ion Haiduc (de la Teatrul „Nottara”), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (ambii de la Naționalul bucureștean) și Violeta Teașcă. O comedie de-a râsu’-plânsu’ despre umilirea Actorului, a Intelectualului, dar și a pălmașilor cinstiți, de către noii ciocoi, patronii de mucava ai României de astăzi. Pe 13 noiembrie, comedia poate fi gustată la Teatrul „Nottara” din Capitală, pe 23 noiembrie în Festivalul de la Pitești, iar pe 27 noiembrie, la Ruse, în cadrul Zilelor Culturii Române din Bulgaria! Zbor lung, minunatul meu „Pescăruș”!…

…Culmea ironiei sau starea actuală a dramaturgiei autohtone în România o reprezintă premiera mondială a piesei „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Ea a avut loc, toamna trecută, la… Teatrul Dramatic din Vidin, Bulgaria, în regia de excepție a lui Vili Perveli Nikolov, plecat prematur între îngeri! În România, am dat piesa la cel puțin zece directori de teatre și tot atâția regizori… În România, cei mai mulți oameni de teatru nu citesc piese autohtone! Este o tristă axiomă…

…La acest evantai de vis al premierelor mele în 2013, adaug și Spectacolul-lectură cu piesa „Animalul, acest om ciudat”, în regia lui Mihai Lungeanu, din cadrul Festivalului Teatrului Nottara, „Fest(in) pe bulevard”. Eu nu prea cred în viitorul Spectacolelor-lectură (am trei la activ, nicunul urcat pe scenă!), dar cel de la jumătatea lui octombrie m-a fericit. Mai ales că au jucat (și nu au citit!) actori profesioniști care țin la numele lor, ca Ioana Calotă, Ion Haiduc, Alexandru Mike Georgescu, Ion Grosu, Gabriel Răuță, Alexandra Săceanu și alții…

…Printre bucuriile acestei Toamne-Primăvară sufletească, volumul „Școala de proști”, apărut la Editura „eLiteratura”. O carte cu patru piese: „Blonda, Moșul și Vivaldi”, „Don Juan, conquistadorul pustiului”, „Școala de proști” și „N-aveți un mort de vânzare?”. Am avut șansa să ofer volumul în ultima lună, la peste o sută de oameni din lumea teatrului românesc. Până acum, o singură reacție, dar ce compliment! Minunatul mesager al culturii române în frumoasa Bulgaria, remarcabilul traducător Anca Staneva, din Ruse, mi-a spus textual: „Mi-am șters de mai multe ori lentilele ochelarilor de lacrimi. Atât am râs, citind piesa „N-aveți un mort de vânzare?”… Sărut mâna, admirabilă doamnă profesoară, n-am cuvinte să vă mulțumesc!…

…Acordul final, în minunata mea Primăvară fără anotimp, joi, 7 noiembrie, la Arad! Minunatul Doru Nica m-a chemat la Sărbătoare, acolo, unde, cu 34 de ani în urmă, începusem cu emoții și fascinație drumul pe Golgota teatrului!
…Mulțumesc enorm, Bunule Dumnezeu!
…Alung fantoma cutremurului, noua obsesie a românilor într-un prezent și așa cu probleme. Teatrul nu poate muri!

Am împlinit 33 de ani!

mai 13, 2012 13 comentarii

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979…  Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…