Arhivă

Post Tăguit cu ‘Venice’

Jurnal transoceanic de iarnă (1). DUMINICA ÎN CARE, ÎN CALIFORNIA, M-AM SIMȚIT MILIONAR ÎN DOLARI!

decembrie 7, 2017 Fără comentarii

…A doua zi după ce am aterizat (pentru a cincea oară în viață!) în Los Angeles, duminică 3 decembrie 2017, după ce m-am plimbat și jucat, încântat, cu nepoțelele Celine și Genevieve, pe plaja însorită din Santa Monica, Ducu, flăcăul meu cel mare stabilit de doi ani în California, după ce a descoperit America, în ’88, la New York, și s-a bucurat un deceniu de minunile Floridei, ieri, spuneam, Ducu m-a invitat să facem un tur al caselor de vânzare în „Orașul Îngerilor”. Mă rodea de mult curiozitatea de scriitor de a vedea și casele oamenilor cu bani gârlă din cel mai bogat stat american, California, care, dacă ar fi țară, ar fi a patra din lume, din punct de vedere financiar! Forță pe care și-o trage din Tehnologia de ultimă generație (pentru un neofit ca mine în domeniu!), Internetul, dar și Industria Entertainment-ului, alimentat de inegalabilul Hollywood…

…Turul caselor de milioane a început la o adresă de pe o stradă ce dădea în Bulevardul Venice, sigur că există o Venezie și în California, fondată în 1903, de Abbot Kinney, un magnat al petrolului la vremea respectivă. Acum, în ultima lună a anului 2017, intrăm într-o casă scoasă la vânzare, într-o zonă cu multe imobile vechi, fără etaje, având încă gratii la ferestre, dar în vizibilă îmbunătățire, de privești mașinile luxoase trase în fața lor. Ne întâmpină un tip la vreo 50 de ani, figură de aventurier trecut prin lume și prin viață. Ne spune că el este și agentul imobiliar, mai are două case, iar pe aceasta o vinde pentru că vrea să-și facă un hotel în Nicaragua, unde lui îi place enorm… Casa de vânzare, cu trei dormitoare și două băi, arată excelent, se vede că a fost renovată de curând. Tipul e franc, ne mărturisește că a luat-o cu 350.000 de dolari, iar acum o dă cu un milion de dolari, fără 51 de mii.

…Ducu îmi explică noua modă, de vreo 20 de ani, în materie de construcții de case în California. Sunt căutate cele care, de afară, par magazii, dar se vând pe cel puțin pe un milion-un milion și jumătate de dolari, asta pentru teren, căci maghernițele sunt repede dărâmate, iar pe locul lor se ridică rapid edificii moderne, cu grădini superbe în față, cum sunt și cele două din arhitectura viitorului, pe Rose Avenue, în Venice, având prețuri exorbitante, ca mai toate cele ce se apropie mai mult de Ocean, Pacificul fiind la doar un kilometru și ceva…

…În spatele casei celui care vrea să-și deschidă un business în Nicaragua, aproape de Venice Bulevard, nu prea departe de una dintre autostrăzile care brăzdează L.A.-ul, o terasă nici prea mare, nici prea mică, și două surf board-uri mă îndeamnă să-l întreb dacă-i surfer, este, el însă are o altă pagină de ecou în autobiografia lui de roman, pe care o povestește cu nonșalanță: pe locul terasei de azi, cândva, a cultivat marijuana și a făcut bani buni cu asta… Ne despărțim de casa scoasă la vânzare pentru un milion de dolari fără 51 mii, cu imaginea unui american pentru care viața înseamnă mereu o provocare…

…Al doilea popas, la 3318 Colby Avenue, nu prea departe de locul unde locuiesc, în apartamentul lui Ducu. E un veritabil Paradis, parcă sunt în filmele americane văzute de decenii. Ni se recomandă să ne punem cipici albaștri de protecție la încălțările noastre, ca în multe spitale, Ducu semnează într-un registru, suntem pe un loc 6 al vizitatorilor de azi, posibili cumpărători, primim și un pliamt cu toate datele, cu fotografii din stradă și din interioarele de poveste. Și, firește, elementul important, să știm de la început la ce să ne așteptăm, prețul!… 2.585.000 $!?!… Nici mai mult, nici mai puțin! Adică, o sumă spre 3 milioane de dolari, semn că petecul acesta de Rai nu-i pentru oricine! (În Malibu, însă, prețul unei asemenea case sare de 20 de milioane de dolari!)… Cinci dormitoare, mobilate cu rafinament, tot atâtea băi mari, cu o briză de poezie, o piscină superbă în peluza de iarbă tunsă recent, de unde, în zare, se văd crestele munților, debarale enorme, o sufragerie mare, intimă, unde, la capătul unei mese lungi, o doamnă blondă trecută de 60 de ani, cu trăsături fine, parcă venită de la Sony Studios, ne primește și prezintă cu voce caldă Casa aceasta văzută în atâtea producții hollywoodiene!… Intrăm într-un birou cât mai tot apartamentul meu din București, de la Polivalentă, mobilat și el ca-n filme, și, zâmbind, Ducu alimentează nebunia mea de scriitor de a mă crede o clipă locatarul Iluziei: „Uite, aici, vei sta tu și vei scrie!”…
…Eu sunt la sacou, cămașă apretată și cravată, ca și acum 30 de ani, în 13 februarie 1987, când, la New York, am urcat întâia zi pe taxi și n-am mai coborât decât după cinci ani și jumătate, după ce, însă, îmi scosesem ziarul meu de limbă română în Turnul Babel… Doamna de familie bună, care e, totuși, agentul imobiliar de la „The Noel Team”, se interesează ce meserie am, cred că i-a atras atenția cravata mea roz, sigur i-a zgândărit curiozitatea, Ducu îi spune, cu vădită mândrie, că sunt scriitor în România, la care distinsa Lady blondă, zâmbește lung și mărturisește încrezătoare: „Înseamnă că sunteți plin de bani!” și deduc că m-a și văzut instalat în această Cetate a Soarelui… Îi spun că, în mai toată Europa de Est, scrisul nu e o mare afacere, cum e în California, unde, dacă aș scrie două-trei cărți sau un scenariu de film, aș putea cumpăra liniștit acest Paradis…

…Mai vizităm alte două case-palat în zonă, una chiar mai scumpă decât fascinația de pe Colby Avenue, numărul 3318! Niciuna nu are, însă, rafinamentul celei cu…fermecătorul meu Birou de scris, chiar dacă prima trecută cu privirea se mărginea cu o piscină uriașă și un fundal din filmele făcute la Hollywood. Plecăm, gânditori, Ducu își face, în gând, calculele lui, eu sunt fericit că o Clipă, clipa de-o Viață, viața de-o Clipă, am fost milionar, în dolari, în a…patra țară din lume, financiar vorbind, dacă statul amrican California ar fi un stat înscris la ONU!

…Câteva ore am tot gândit la duminica aceasta în care m-am simțit, o clipă, milionar. Și mi-a încolțit ideea unei piese de teatru! Pe care, în România mea natală, dacă voi primi cel mult 1.500 de euro, drepturi de achiziție!… Noroc cu visul meu de o Clipă, din Los Anges-ul mereu însorit…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de California (17). ULTIMA NEBUNIE LA LOS ANGELES: CARNE DE ȘARPE ȘI IEPURE, O BERE SCUMPĂ ȘI O…POEZIE!

aprilie 13, 2016 Comments off

…Cu un picior deja pe scara avionului de Paris, escala spre București, am avut o ultimă zi absolut încântătoare în California. În primul rând, controlul lui Celine a ieșit excelent, nepoțica mea cea mică merge superb înainte, după impasul din primele cinci zile de viață cu două operații vitale! Viață lungă, minunea bunicului!

…Apoi, surprizele lui Ducu s-au ținut lanț! Încă o vizită în superba Venice, ce se spăla de zori, cu Oceanul mai plin de valuri ca niciodată în cele trei săptămâni ale mele în zonă… Un popas inedit și la superba Marina del Rey, cu zone special amenajate între diguri trase prin Pacific, ca ambarcațiunile -bărci și iahturi- să intre liniștite în rada porturilor, 19 la număr, capacitatea zonei fiind de 6.500… Și atâtea biciclete pe unul dintre diguri, culoar ideal pentru stolurile de cicliștii ce duce până în Down Town-ul Orașului Îngerilor, vreo 15 mile! Drum pe care Ducu, microb de ciclism, l-a făcut de mai multe ori…

…Cum nu ajungeau atâtea povești văzute și trăite, lunch-ul a însemnat ultima nebunie. În Venice, pe Lincoln Boulevard, nr.623, într-un restaurant special, și cu o mică terasă între flori alese și umbră de palmieri, Ducu și Karina m-au invitat să aleg o specialitate dintr-o ofertă rară. Mi-a făcut cu ochiul o porție de…șarpe și iepure! Parcă anticipam că va urma o zi fulger pentru stomacul meu, că am luat dimineață, acasă, un Omeprazol, să n-am probleme.

…Șarpe, mai mâncasem, la Cochin, în India, prin ’83, când fusesem ca ziarist cu Naționala de fotbal tineret. Nu știu ce gust a avut, atunci, șarpele, scalpat sub ochii mei, gata să leșin, pentru că bucătarii indieni au presărat atâta carry pe el, încât nici două mașini de pompieri nu păreau să stingă focul din gura și pântecele mele… Noroc cu o bere de-a locului, poșircă, dar rece!

…Astăzi, în California, șarpele a avut frăgezime, iepurele a contribuit, sunt sigur, la gustul mai uman al mâncării pe care o puteai stropi cu vreo cinci feluri de sosuri picante. La o asemenea nebunie gastronomică, nu putea lipsi și o bere adevărată, alegerea fiind a lui Ducu, expert în materie, poate și sub încântarea mea după seara cu câte o sticlă de Chimay, de sâmbăta trecută…

…Ce-i mai trebuia unui individ care aleargă prin California cu buzunarele pline de blocnotess-uri și hârtii scrise în grabă?! O poezie, la botul…șarpelui și iepurelui. La prima „mână”, poezioara („Boala mea secretă”) sună așa…

Alerg pe glob
Atât de mult
Încât pe doctori
Nu-i mai ascult!
Ei susțin de-un amar de veac
Că duc un ulcer neoperat
Și un cancer blestemat!
Habar n-au
Că m-a lovit o maladie banală
Pe când eram în școală
Unde copiam și chiuleam.
Din boala mea n-am făcut un secret
Sunt doar poet
Bolnav incurabil de Viață!

                                                                                12 aprilie 2016, California