Arhivă

Post Tăguit cu ‘UNITER’

ADIO DRAMATURGIE, TREC LA POEZIE!

ianuarie 19, 2016 Comments off

…Întâmplător, înainte de a pleca peste Ocean, mi-am propus să-mi pregătesc volumul meu de debut în… Poezie! Dacă tot românul s-a născut Poet, eu, vechi dramaturg (cu 31 de premiere în 5 țări, 19 cărți de teatru, în trei limbi, 3 Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate), am zis să mă despart de Viață în acorduri lirice. Și, la această oră, este gata să iasă de sub tipar întâia mea carte de versuri, la selecta Editură Palimpsest, condusă de remarcabilul poet și om de teatru Ion Cocora, cu nobilul sprijin artistic al actriței Dana Pocea.

…Cartea „Condamnat la Libertate”, debutul meu de Poet, beneficiază de superba copertă a pictoriței de ecou internațional Lucia Trifan, din Antilele Olandeze, de prefața de substanță a maestrului Theodor Damian, poetul-preot, profesor universitar din New York și de o scurtă privire de ansamblu, pe coperta IV, a prolificului dramaturg și traducător Horia Gârbea, trecut, recent, în tabăra poeților!

…Întâmplător sau nu, bucuria volumului de Poezie vine la câteva ore după Ziua atât de amară de ieri. Când, la Ministerul Culturii, unde, în prezența Ministrului Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, a Ministrului secretar de stat, domnul Mihai Ghyka, a conducerii UNITER (în frunte cu președintele Uniunii Teatrale din România, ilustrul Ion Caramitru) și a unui neașteptat de mare număr de oameni de teatru, am înțeles o dată în plus că UNITER se opune recunoașterii dramaturgilor români ca aparținând fenomenului teatral, o inepție-record mondial!!! Deși Ministrul Culturii a propus o nouă Ordonanță care să corecteze multe echivocuri și mini-filozofii de grup din cea cu nr. 189/2014, pledând pentru primirea la concursurile de manager pentru instituțiile de cultură a tuturor licențiaților în științe umaniste (și dramaturgi!), cu experiență de minimum trei ani în domeniu, pentru o mai mare arie de selecție și de performanță, UNITER s-a opus vehement, agresiv, printr-un material chiar jignitor la adresa dramaturgilor și a „umaniștilor”, care ar atenta la liniștea „Statului în stat”.

…Mi s-a făcut o lehamite uriașă, ieri, în Biblioteca Centrală, unde s-a ținut adunarea, și regret că nu mi-am dat DEMISIA de director interimar al Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu, în direct, în fața Domnului Ministru al Culturii, plin de bune intenții, în semn de protest față de atitudinea revoltătoare a UNITER față de DRAMATURGII ROMÂNI, scoși în afara fenomenului teatral, cea mai aberantă poziție în materie!
…Noroc cu Poezia!… Noroc cu Poezia! Adio, Teatru, nu-mi plac tragicomediile ieftine. Plus că nu am cerșit vreodată la poarta cuiva! Cu atât mai puțin la ușa UNITER-ului….

Jurnal românrsc (5) “MULȚUMESC”, ION CARAMITRU!

iulie 6, 2015 Comments off
  …Miercuri, 3 februarie.2016. Mă întorc, într-un microbuz fără căldură, de la Giurgiu. Am plecat, din București, cu noaptea pe umeri la Polul Nord, cum este, la ora aceasta, Teatrul “Tudor Vianu”, intrat în reabilitări. Înghețat, rămas și fără birou, intrat sub folii și pikamere, după ora prânzului, am luat-o spre casă. Aproape de Călugăreni, sună telefonul personal (al Teatrului este blocat, n-am avut bani să plătim nimic, bugetul se aprobă luni!). Cineva din Giurgiu mă întreabă dacă știu numărul dosarului pe care l-am depus, miercurea trecută, pentru Concursul proiectelor de management pentru noul directorat al Teatrului din briza Dunării? Îl am notat undeva. Îmi spune două numere de dosar, le rețin, au fost transmise și la teatru. Cele două respinse din cele cinci depuse. Caut bonul de înscriere la Registratura C.J.Giurgiu. E 1080, din 27 ianuarie. Unul din cele două respinse… Într-un fel, mă așteptam. Am fost prost și am revenit Acasă! Nu mi-era bine la căldură, fără griji, în Florida… Mi-a trebuit România NEDREPTĂȚIII ABSOLUTE, nu numai a șpăgilor și minciunilor…

…Ajung acasă. Îmi cumpăr ceva de mâncare. După care deschid Internetul. Dosarul mi-a fost respins, am primit înștiințarea de la CJ Giurgiu! Motivul? Cel pentru care mi s-a respins, de alte două ori, dosarul cu Proiectul Dunărean fără să fie citit! PARȘIVA, echivoca literă c), Art. 3, din Ordonanța 189/2008, “îmbunătățită” în 29 decembrie 2014. Clasica, aberanta bălmăjeală cu “N-am studii în domeniul de specialitate”! Care-s aceste studii?!

…Sunt DRAMATURG, am licență cu nota 10 în Filosofie, unde am studiat și Istoria Artei și Literaturii universale, și Estetică, și Etică, și Psihologie. Numai că ele nu se interpretează ca fiind de specialitate la cârma unei Instituții publice de cultură, cum este și Teatrul “Tudor Vianu”!?! NICĂIERI în respective Ordonanță nu există cuvântul “absolvent de teatru”, însă așa s-a recomandat să se interpreteze Ordonanța!… Dacă până acum am fost supărat NUMAI pe CJ Giurgiu, pentru rigiditatea interpretării, acum sunt literalmente MÂHNIT de atitudinea celebrului Ion Caramitru.

… I.Caramitru, președinte UNITER, s-a opus vehement, în Adunarea de la Ministerul Culturii, din 18 ianuarie, când s-a discutat proiectul unei noi Ordonanțe, în măsură să anuleze penibila literă c) și să reabiliteze normalul, adică rolul dramaturgilor, al literaților și licențiaților în științe umaniste. Ca și cum el, I.Caramitru, ar fi devenit actor fără să fi interpretat un rol dintr-o piesă scrisă de un…Dramaturg! Este absolut PENIBIL! Axiomele sunt înlăturate cu o zâmbetul pe buze! Numai în România se poate așa ceva!…

…Am luat cuvântul la acea Adunare din 18 ianuarie. Am arătat că raționametul UNITER este scandalos, argumentând cu nobila listă de literați care au condus Teatrele Naționale din București și Iași. Am vorbit despre experiența fericită, din ultimii ani, a unui ziarist (Traian Apetrei, la Teatrul din Botoșani) și doi dramaturgi, Radu Macrinici (la Teatrul din Sf.Gheorghe) și Mircea M.Ionescu (la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu) la conducerea unor teatre mici. Inutil. Eu am vorbit, nimeni n-a răspuns. Blatul general în floare…

…Acum, n-am timp să dezvolt subiectul. Alerg să-mi găsesc un medicament rar, după care merg la Teatrul de Comedie, să văd o premieră, “Jocul de-a vacanța”. Promit, însă, că, la noapte, voi trage un material fără menajamente! Până atunci, doar atât: “mulțumesc” prețuite, prieten-am crezut-Ion Caramitru!
…“Restul e tăcere”. “Hamlet”-ul lui Shakespeare în care am aplaudat încântat, la Studioul Casandra, pe când eram student la Filosofie (nu la teatru!), un tânăr actor cu har, era Ion Caramitru… Astăzi, groparul dramaturgilor români. De Ieri și de astăzi!…

…Aici, o mare parte de vină are și Ministerul Culturii. Dacă și-a dat seama că litera c), Art. 3 din  Ordonanța 189/2008 este ABSURDĂ, NEDREAPTĂ, dacă a propus SCHIMBAREA ei, de ce a capitulat în fața ILOGICULUI?!

…La ora aceasta, UNITER este un nume fals! El nu poate însemna Uniunea Teatrală din România! Din moment ce A ELIMINAT  dramaturgii din fenomenul teatral! În vuiziunea Uniunii Actorilor și Regizorilor din România (UARR), condusă de I.Caramitru,  Teatrul există fără dramaturgi! UNIC ÎN LUME!… Caramitru nu are nicio vină! De vină sunt cei care tolerează o asemenea ABERAȚIE! Ministerul Culturii, Parlamentul României!

…România, țara tuturor Aberațiilor.. M-a cuprins o stare de lehamite! Nu mai am forță nici să mai vitez. Mi-a trebuit să vin Acasă!…

Eveniment pentru „Cartea recordurilor” teatrului românesc!

decembrie 11, 2010 1 comentariu

…La Giurgiu, se pregătește un eveniment demn de „Cartea recordurilor” din teatrul românesc. Joi 16 decembrie, va vedea luminile rampei piesa „Tranka-Fleanka”, a debutantului Ion Bogdan Martin, care a primit Premiul I la Concursul „Dramaturgie în doi”, lansat în premieră națională de Teatrul Valah. Ceea ce înseamnă că textul câștigător va avea premiera la 28 de zile după ce laureatul a fost anunțat oficial!!! Așa ceva nu s-a mai văzut prin lumea teatrului autohton, unde se bifează concursuri după concursuri, dar premianții nu sunt onorați de directorii de teatru și de regizori, cum ar fi logic! În România de astăzi, însă, nu tot ce este logic este și realitate! Dimpotrivă, ilogicul este cartea de vizită a multora, inclusiv în lumea teatrală…

…Chiar dacă va avea premiera într-un timp record- absolut, „Tranka-Fleanka” nu va fi o fușereală! Cei care pregătesc acest spectacol vor să ofere o premieră de zile mari. Fapt pentru care, cu pasiune și profesionalism, fac câte două repetiții pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica, regizorul Vili Perveli Nikolov, scenograful Doru Zanfir, împreună cu actorii Violeta Teașcă și Vasile Toma meritând de pe acum prețuire și aplauze…

***

…Despre prima ediție a Concursului „Dramaturgie în doi” încă se discută, dincolo de premiera care bate la ușă. Mai mulți cititori ai acestui blog au solicitat notele tuturor concurenților. O voi face, precizând încă o dată că punctajul l-a dat Juriul format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov și dramaturgul cu numele meu! Deci, 37 de piese jurizate și următorul clasament final…

  • Locul I: „Tranka-Fleanka” de Ion Bogdan Martin, din București, cu 26,5 puncte (două note de 9 și un 8,5).
  • Locul II: „Eu sunt din România” de Carmen Dominte, din Capitală, 24 de puncte (6,5, 8,5, 9).
  • Locul III, cu punctajul 22 de puncte: „Visul mereu tânăr” de Mirel Buzdugan (Comănești), care a primit de două ori nota 7, și o dată 8; „Karstandt Blues” de Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), cu notele 6, 7, 9; „A 3-a bilă” Doru Moțoc (Rm. Vâlcea), cu două note de 6,5 și un 9!
  • Pe poziția a IV-a, cu un total de 21,5 puncte: „Repetiție cu dublură” de Petru Ionescu (București), punctat cu 6,5, 7 și 8; „Ediție specială” de Valeriu Butulescu (Petroșani), notat cu 6, 7, 8,5; „Frații fără nume” de Bogdan Mihai Asaftei, din Capitală, care a primit notele 6, 7, 8,5. Consider că fiecare dintre acești trei autori putea fi pe podium, ei fiind marii învinși ai Concursului, la 0,5 puncte de medalii!

***

…Celelalte 29 de piese jurizate vor fi prezentate doar prin titlul lor, orașul din care au fost trimise și punctajul detaliat, întrucât n-am cerut autorilor consimțământul de a le publica numele. Deci…

  • Poziția a V-a, cu 21 de puncte: „Picnic nocturn pe o gramatică veche”, text prmit din Bacău (note 6, 7, 8); „În căutarea domnului Alistar”, din Galați (de trei ori nota 7!); „Week-end cu tata”, din Giurgiu (de trei ori 7!).
  • Poziția a VI-a, cu 20,5 puncte: „Nu răstigniți iubirea”, din Slobozia (note: 6, 7, 7,5); „Vina domnului Blum”, din comuna ieșeană Lețcani (de două ori 6,5, o dată 7,5).
  • Poziția a VII-a, cu 20 de puncte: „Fereastra din tavan”, din Bistrița (Note: 5, 7, 8); „Ca un crin răsari din Infern”, din Tulcea (de două ori 6, un 8); „Mai privește o dată stelele”, însoțită numai de nume și numărul de telefon (6 și două note de 7); „Miraculoasa transformare a unei babe rurale”, din Capitală (de două ori 6, o dată 8).
  • Poziția a VIII-a, cu 19,5 puncte: „112. Vintage family”, din București (6, 6,5, 7).
  • Poziția a IX-a, cu 19 puncte: „Civilizația umană va fi distrusă de la Paris”, din Tulcea (5, 6, 8); „Cealaltă față a bărbatului haios”, din Galați (5, 6, 8); „Noi doi pe o tarabă”, din Fontainbleau, Franța (un 5 și de două ori nota 7); „Pivnița”, din Geneva, Elveția (o dată 5, de două ori 7); „Radical din a 5-a poruncă”, din Brașov (două note de 6, un 7).
  • Poziția a X-a, cu 18,5 puncte: „Visul”, din București (5, 6,5, 7); „O noapte pe acoperiș”, dun Bacău (două note de 6, una 6,5); „Ruleta lui T”, din Cluj-Napoca (5, 6, 7,5); „Nasul”, din Găești (de două ori 6, o dată 6,5).
  • Poziția a XI-a, cu 18 puncte: „Înțelepciunea lui Oedip”, din Tulcea (5,6,7).
  • Poziția a XII-a, cu 17 puncte: „Toate femeile sunt deștepte”, din Tulcea (5, 6, 6); „Oglinda”, din Capitală (5, 6, 6); „Testament”, din București (4, 6, 7); „Dragoste în contrasens”, din Capitală (5, 6, 6).
  • Poziția a XIII-a, cu 16,5 puncte: „Liber să iubesc în gura mare”, text depus direct la teatru, doar cu numărul de telefon al autorului (note: 5, 5, 6,5).
  • Poziția a XIV-a, cu 16 puncte: „Control”, trimis la Teatrul Valah doar cu numărul de telefon (4, 5, 7).
  • Poziția a XV-a, cu 15 puncte: „O întâmplare”, din Medgidia (4, 5, 6) și „Tenebre”, din Târgoviște (de trei ori 5).
  • Ultima poziție, cu… 1 (un) punct: cuvinte șchioape, adunate la întâmplare, pe șase pagini, fără titlu!?!

***

…Acesta este clasamentul final, pe care l-au solicitat, justificat, mai mulți cititori ai blogului, unii, cu siguranță, participanți la Concursul „Dramaturgie în doi”. Dincolo de relativismul oricărei jurizări, un lucru este fără tăgadă: a fost un Concurs corect 100%!

…Dincolo de puncte, acest top final invită la multe meditații, de la aria geografică, la titlurile celor 37 de piese. Un semn cert, aș spune, că românul nu s-a născut doar poet, ci și dramaturg. Suntem, doar, urmașii lui Caragiale și Eugen Ionescu… Rămâne ca dintre piesele amintite, câteva să se joace! Chiar merită!… Să fie montate cât mai curând, nu cum s-a întâmplat, toamna aceasta, la Naționalul bucureștean, cu o piesă a regretatului Iosif Naghiu, care câștigase Premiul UNITER în…1993!

***

…”Recordul” de la Giurgiu (piesa câștigătoare montată în 28 de zile!) nu înseamnă doar o mănușă aruncată directorilor de teatru și regizorilor din România, cam indiferenți cu dramaturgia autohtonă. Mi se pare un gest de normalitate pentru cei care respectă Cultura română!

„Leopardul Mistreț” se dă la public

mai 18, 2010 1 comentariu

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, „Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, „Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, „Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o „Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a „mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, „ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, „Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al „Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în „asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească „Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!

Dramaturgii români, băgați în seamă?

februarie 15, 2010 2 comentarii

…O discuție serioasă despre starea jenantă a dramaturgilor români contemporani s-a născut, de fapt, după conferința de presă a ultimului Festival Național de Teatru, din finalul lui octombrie trecut. Atunci, la sediul UNITER, Ion Caramitru, nu doar ctitor al Uniunii respective și director al Naționalului bucureștean, ci și un distins om de teatru, mi-a mărturisit că vrea să programeze o dezbatere a stării actuale a dramaturgiei autohtone contemporane. Semnalul l-a dat „Scrisoarea” prin care Ștefan Caraman, inițiatorul, și alți câțiva semnatari (dramaturgi ai prezentului românesc) încercau să atenționeze Parlamentul, dar și Ministerul Culturii despre condiția de „Cenușăreasă” a textului dramatic românesc autentic (care există, însă trebuie căutat, cum sublinia, mai zilele trecute, într-un excelent interviu din „Adevărul literar și artistic”, și remarcabilul regizor Alexander Hausvater!)…

…Pentru unii, prețioasa „Scrisoarea” a lui Ștefan Caraman, ca un ultim S.O.S. („Salvați Sufletele Noastre”, în traducere!), dar și un meritat „cartonaș galben” arătat multor directori de teatru și regizori, însemna -citez, fără să dau nume, acum!- „O chestie comunistă”, „O prostie”! Ascultându-i, sincer m-am simțit mândru că am semnat acea Scrisoare!…

…Prostie era tăcerea vinovată de până acum a dramaturgilor români față de discriminarea lor în propria țară. „Scrisoarea” nu cerea altceva decât și jucarea dramaturgilor români (cu piese adevarăte, nu de mucava!), nu doar a celor străini, dintre care, fie vorba, unii sunt de duzină! Cum și în Franța există obligativiatea diriguitorilor teatrului din Hexagon de a monta dramaturgi autohtoni, așa-zisul argument al „chestiei comuniste” devine inutil!

…Săptămâna trecută, Ștefan Caraman mi-a trimis un mesaj-rază de speranță: „Ion Caramitru ne-a invitat la o dezbatere pe tema dramaturgiei contemporane, pentru miercuri 17 februarie, ora 11, la Teatrul Național, Sala 99”! Minunat, mi-am zis! Iată, în sfârșit, suntem băgați în seamă. Ba, le-am mărturisit distinșilor confrați Horia Gârbea și Doru Moțoc că este un Moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Este nevoie de solidaritatea noastră de breaslă, acum, de claritatea și logica argumentelor, de fair-play și nu de orgolii mărunte.

…Peste două zile am primit și detalii despre întâlnirea de miercuri 17 februarie 2010, de la TNB. Evenimentul, intitulat „Piesa românească pe scenă-drepturi și obligații”(Sic!), urmează să fie deschis de lectura textului dramatic premiat la ultimul concurs de dramaturgie UNITER. Puteam crede, o clipă, în entuziasmul meu de moment, că-i vorba despre piesa câștigătoare la ediția din acest an a Concursului, care, se știe, își va anunța laureatul la finele lui…martie! Am citit, însă, titlul piesei („Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia) și am apreciat… autocritica UNITER-ului. Este textul premiat anul trecut (!?!), care, în sfârșit, se va bucura de o lectură. Vorbim, doar, despre dramaturgia națională contemporană!… Și, uite așa, obsesia mea că textele românești nu prea-s citite devine logică…

…Entuziasmul mi s-a mai temperat, când am înțeles că vom asista, în fond, la două Evenimente: lectura unei piese premiate și discuția de fond despre starea dramaturgiei române contemporane. Este, consider, un „coupe” nu prea fericit. Fiecare moment înseamnă un Eveniment, care necesită timp de discuții serioase și trebuie tratat ca atare, nu grăbit spre superficialitate prin combinarea cu altceva. E ca și cum un regizor ar încerca să prezinte în aceeași seară, în 2-3 ore, un „coupe” cu „O scrisoare pierdută” și „Rinocerii”, să zicem…

…Încerc, totuși, să-mi recapăt optimismul. Să cred că vor veni la acest Eveniment, cu sufletul deschis, fără prejudecăți și interese personale, mulți directori de teatru și regizori, că discuțiile nu vor fi formale, sub presiunea timpului, ci sincere, profunde, cu soluții viabile, nu cu „drepturi și obligații”, veche sintagmă sindicalistă…

Nu este timpul și cazul să căutăm vinovați, ci leacuri să ne vindecăm de nefiresc. Măcar în dramaturgie…

Teatru pentru minte și suflet: Bogdan Ulmu

februarie 12, 2010 2 comentarii

…Una dintre bucuriile acestul început de 2010 o reprezintă primirea unei cărți rare: „Jurnal teatral-4”, apărută în Editura „Opera Magna”. Autor este nu doar un vechi și prețuit prieten, Bogdan Ulmu, ci, în primul rând, un remarcabil om de teatru-total: cronicar dramatic, scriitor, scenograf, regizor, profesor universitar. Volumul acesta care, cu siguranță, este doar al 4-lea dintr-o Integrală, trebuie citit de fiecare iubitor al Thaliei, de la Măria Sa Actorul, directorii de teatru, secretari literari la așa-zișii cronicari de astăzi, regizori și chiar la dramaturgi sau spectatori.

…Cartea reprezintă o încântătoare istorie a teatrului, nu doar românesc, de ieri și de astăzi, o analiză profundă a fenomenului, o critică din vârful peniței a degradării unui univers nobil, o bucurie a spectacolului adevărat. Bogdan Ulmu mi-a fascinat (pentru a 4-a oară!) o noapte de lectură, cu valoroasa lui colecție de idei rare, de vorbe de spirit, cu analiza când foarte exactă, când neștiută a atâtor personalități, permițându-mi reîntâlniri cu Idoli și „Monștri sacri” ai scenei.

…Cel care a montat peste 140 de piese (dintre care circa treisferturi purtând semnătura dramaturgilor români!), cel care a semnat șapte dramatizări după Ion Creangă, neuitându-i nici pe cei mici (altă dragoste a lui!), criticul erudit și fără compromis, iubește cu luciditate mirifica lume a teatrului, pe care o înnobilează de fiecare dată. În multipla lui ipostază, de teoretician cultivat, dar și de practician complex, în largul lui în comedie, în dramă sau în teatrul de păpuși, întotdeauna triumfă idea de Frumos și de Adevăr.

…Un „Jurnal” pentru mintea și sufletul oamenilor de teatru, o mică enciclopedie a genului. Întâlniri rare ale autorului, în nuanțe neștiute, cu personalități marcante ale teatrului universal, de la Shakespeare, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Cehov (pe care i-a montat cu farmec personal), Camil Petrescu, Bulgakov, Gogol la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Lev Dodin, Giorgio Strehler, Silviu Purcărete, de la Emil Botta, Toma Caragiu, Lazăr Vrabie, Gheorghe Dinică, Dumitru Furdui, Colea Răutu, Radu Beligan, Florin Piersic, Teo Vâlcu, Dorel Vișan la Valentin Silvestru, George Banu, tineri și nedocumentați cronicari de astăzi, de la spectacole minunate la căderi. Iar dincolo de toate, de la marea dragoste față nu doar de teatru, ci de cultura română la sinceritatea și curajul unei atitudini intransigente, atât de necesară mai ales acum. Fie că este vorba despre nedreptatea UNITER care vede într-un an 15 din cele 50 de spectacole bune din țară, despre primenirea repertoriilor și absența autorilor naționali la un Teatru Național (de fapt, mai multe din țară!) sau despre lipsa de cultură și de moralitate a unor creatori.

…Din fascinanta lectură a acestui „Jurnal teatral-4” am rămas cu câteva meditații grave subliniate de autor: „Un creator autentic știe să suporte și înfrângerea”; „Trăim într-o lume în care statutul de intelectual te complexează”; „Uneori înclin să-i dau dreptate lui Balzac: „Dacă presa n-ar fi existat, n-ar fi trebuit inventată!”. Îți strică ziua!”…

…O asemenea carte-document, pentru mintea și sufletul oamenilor nu doar de teatru, nu poate fi povestită. Ea trebuie citită (și recitită!) cu creionul alături…

Dramaturgi români din toată țara, scrieți, că nu vă jucăm!

ianuarie 12, 2010 13 comentarii

…Una dintre problemele grave ale teatrului românesc actual o reprezintă slaba reprezentare a dramaturgiei autohtone contemporane. Directorii și regizorii susțin că nu există piese demne de luat în seamă, ba unii (cazul celebrului Andrei Șerban) merg până într-acolo încât afirmă inconștient că „n-avem dramaturgie românească”!?! Drama cea mare este că până și Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiul pentru dramaturgie anul trecut, pentru că respectivul juriu (fără vreun dramaturg sau critic de teatru!) nu s-a prea omorât cu firea să caute cărțile anului. Iar ele au fost! Nu capodopere (cum nici la proza sau poezie n-au existat volume de excepție), însă au existat!

…Culmea este că, an de an, se țin atâtea concursuri de dramaturgie, există câștigători, însă piesele laureate nu se joacă! Peste trei zile, pe 15 ianuarie, de Ziua lui Eminescu, se încheie perioada de primire a textelor pentru Concursul „Cea mai bună piesă românească a anului 2009”, la UNITER. Concursul acesta a devenit o tradiție. Nu discut, acum, felul în care s-au acordat mai toate premiile, de-a lungul ultimilor ani. (Imi este suficientă mărturisirea unui dramaturg valoros-Emil Mladin: „Am fost o dată nominalizat la UNITER, mai mult nu pot spera!”). Problema este câte dintre piesele premiate și tipărite de UNITER (cu finanțarea Casei Regale a României) s-au jucat?! Să se aștepte ctitorirea unui Teatru Regal pentru ca dramaturgii onorați la Concursul anual să-și vadă textele montate? Întrebarea aceasta îl vizează, în primul rând, pe creatorul și susținătorul (cu mari eforturi!) al minunatului eveniment care o reprezintă Gala UNITER, Ion Caramitru, remarcabil om de cultură (și nu doar pentru că a fost, cândva, ministrul culturii!), totodată și directorul Naționalului bucureștean…

…Concursul de dramaturgie de la UNITER nu-i singular. De câțiva ani încoace, în fiecare primăvară, are loc un Eveniment de ținută: Festivalul comediei românești, pe scurt „festCo”! Și aici, nelipsitul (și necesarul) concurs de dramaturgie, firește, la Teatrul de Comedie. Câte trei premii anual, ba și câte una-două Mențiuni. Normal, măcar piesa care a câștigat Premiul cel mare ar trebui să fie jucată de teatrul care patronează concursul. Normal nu-i, însă, un cuvânt în logica lucrurilor în România. Deci, nici în teatru. Nici la „Comedie”, unde nu s-au pus în scenă premianții!

…Cuprinși de lehamitea     cu care este tratat în România de astăzi textul dramatic, dramaturgii autentici au început să cam refuze să mai piardă timpul cu aceste concursuri-alibi. Pe 15 ianuarie, odată cu încheierea înscrierilor, la UNITER, pentru competeția „cea mai bună piesă românească a lui 2009”, începe o nouă aventură a dramaturgilor români. Vor avea ei aceeași soartă și în 2010?!

Teatrul imaginativ și Doru Moțoc

ianuarie 7, 2010 12 comentarii

…Mi-am exprimat de mai multe ori convingerea că, în România actuală, cărțile de teatru nu se prea citesc. În primul rând de către cei în drept, directori și regizori de teatru. Ba, nici de către unii cronicari care scriu despre volumele respective, bazându-se pe asociații facile, fără vreo legătură cu substanța cărților respective.

…Există, însă, și excepții fericite. Colegi de breaslă care se citesc între ei, care își schimbă opinii, sugestii, încercând să-și mențină reciproc Visul. Din acest punct de vedere, sunt un dramaturg fericit. Dramaturgi de calibru, ca Viorel Cacoveanu, Horia Gârbea, Doru Moțoc și Dinu Grigorescu, mi-au citit ultimul volum („Filozofia bășcăliei”), cu mare atenție, ca o replică rară la lectura de care și eu m-am bucurat în fața cărților lor de preț. Ultimul mesaj a venit de la minunatul Doru Moțoc…

…Dorul Moțoc, profesor universitar, este unul dintre dramaturgii redutabili ai României. Jucat și onorat cu premii, în țară (am reținut „Foca albastră”, laureată la Cenaclul de dramaturgie, în 2008) și în străinătate, cu un UNITER (pentru „Zborul-ce fericire!”), ca un frumos arpegiu la teatrul radiofonic, unde a avut bucuria rară de a-și asculta piesa ” Cam târziu, domnule Godot!” într-o interpretare de gală, cu Radu Beligan și Dan Puric! Dincolo de opera sa dramatică de excepție, Doru Moțoc a lansat, acum 8 ani, în revista „Transilvania”, sub forma unui Manifest, proiectul unui așa-zis „Teatru imaginativ”, pe care l-a dezbătut în două colocvii, la Târgoviște și la Elbasan, în Albania, dar, mai ales, l-a susținut printr-un text încântător („Provocare” sau „Zborul-ce fericire!”) într-un volum cu trei piese.

La ora actuală, suntem colegi de scenă, la „Alexandru Davila”, din Pitești. Lui i se joacă „Bust de femeie în lumina astrală”, în regia lui Matei Varodi, remarcabilul director de scenă care mi-a montat și mie, la același teatru, „Jucătorul de baseball”, premiată în final de noiembrie trecut. Generos ca întotdeauna, ca o „rara avis” în România de azi, Dan Moțoc vrea să propună „Jucătorul de baseball”, la Festivalul internațional de la Elbasan (Albania), unde este mereu invitat, fie cu spectacole, fie în juriu! Ș,i ca să-mi mai demonstreze, o dată, că este un suflet din scripturi alese, valorosul om de cultură Doru Moțoc mi-a luminat acest început de an cu un mesaj cuprinzând gândurile lui imediate după lectura ultimului meu volum.

…Îmi permit să public acest „E-mail”, după ce i-am cerut permisiunea autorului. Rămâi același gentleman, Dorule!

Mesajul care mi-a luminat începutul de an

Dragă Mircea,

…Azi am terminat cea de a doua lectură (de data asta – nefragmentată, ci cum se spune „cap-coada”) a piesei tale „Născuți să emigram”, din volumul „Filozofia bășcăliei”. Am vrut să-mi verific primele impresii.. Și trebuie să-ți spun, de la bun început, că sunt cât se poate de pozitive, ca să nu zici, ca de obicei,  că exagerez. E vorba, mai întâi, de miza „înaltă”, serioasă a demersului tău dramaturgic.Te iei la trântă cu un subiect actual, sensibil, care stârnește pasiuni (uneori oarbe) și care este departe de a fi clasat de istorie.Tratezi acest subiect  – globalizarea și efectele ei – cu dibăcie, într-o modalitate modernă (uneori post-modernă !), urcând spre rezolvarea finală pe spirale elegante, abil concepute și „desenate”, astfel că tensiunea dramatică se menține mereu intactă, incitând la reflecție. Conturezi caractere complexe, ofertante pentru actori.

Mi-a plăcut îndeosebi „haloul” suprarealist, aparent absurd (dar numai aparent, pentru că, altminteri totul e cât se poate de realist !) în care îti învălui personajele,ca și varietatea stărilor prin care le pui să treacă. M-a încântat umorul „subțire”, de mare finețe (de fapt, un brend MMI !), ca și stilul alert. Mi-a plăcut „trovaille-ul” de substanță al piesei: personaje cu identități și vârste intersanjabile, dar perfect credibile, în orice ipostază. Iar finalul, cu deschiderea lui metafizică, m-a încântat, pur și simplu.Te felicit, îți doresc în continuare sănătate și inspirație.

Ce fericit aș fi să văd piesa jucată pe o mare scena bucureșteană (sau, de ce nu, parisiană, londoneză sau new-yorkeză !) cu o distribuție de zile mari, sub o bagheta regizorală prestigioasă, care să pună în valoare lumina textului.

Te îmbrățișez cu drag, Doru

…Mulțumesc din suflet, Doru Moțoc! Din fericire, în România mai există și oameni ca tine…