Arhivă

Post Tăguit cu ‘Tudor Vianu’

Și Cultura, domnule Cioloș, ce rău v-a făcut ea?!

noiembrie 17, 2015 Comments off

…Am citit și răscitit cele 13 porunci sau priorități anunțate ale noului premier desemnat. Am citit și nu m-am putut bucura prea mult de atenția acordată Sănătății (se propune, lăudabil, o nouă Lege!), luptei împotriva corupției, absorbției fondurilor europene, Parteneriatului Strategic cu SUA, utilizării transparente a banilor bugetari, unui Cod al patrimoniului național ș.a.m.d. NICIUN CUVÂNT, însă, despre Cultură!… Cultura, sănătatea sufletească ți intelectuală a Poporului… Ceea ce este de plâns, domnule Cioloș! De râsu’- plânsu’, când văd că v-ați trecut printre obiectivele importante ale mandatului și… Implementarea Politicii Comune de Pescuit!?! Asta e o poantă trăznet, domnule premier! Nu vă credeam în stare de atâta umor… Se vede că v-ați propus să-l depășiți pe Caragiale…. Gând argumentat și de aducerea în noul guvern, la Justiție, nu la Pescuit, a unei Agamiță, Guseth pe numele adevărat (care a fost chiar aprobată de Comisia Parlamentului, ceea ce e o dramă îngrozitoare!)…

…Sigur, peste noapte, ați retras-o și pe Agamița Guseth, au râs și plâns câteva ore la greu românii din lumea-ntreagă, mai ales cei ieșiți în Stradă, naivii, să ceară o Schimbare, nu o caricaturizare a vieții noastre. Nu vă acuz, acum, că ați avut tăria să renunțați și la cel mai caragielesc personaj din guvernele ultimului sfert de veac, cum ați renunțat și la tânărul chirurg dandy propus pentru Sănătate (nu m-a deranjat mondenismul lui, ci vârsta prea fragedă, fără experiența necesară pentru un domeniu, al Sănătății, cu atâtea și atâtea probleme!). Concluzia mea, după cei doi pași înapoi făcuți rapid de dvs., presupus tehnocrat, este că n-ați știut ce ați aprobat în criză de timp. Și că, zic și eu, n-ați vrut să supărați pe nimeni, venit fie din (de) dreapta, fie din (de) stânga. Iar acest amănunt minor la o primă vedere îmi dă fiori pentru viitorul României, nu al dvs.

…Sincer, m-am numărat printre cei care, urmărindu-vă răspunzând cu nonșalanță ziariștilor francezi, în limba lui Voltaire, am crezut că sunteți foarte stăpân pe dvs. Piruetele de acum m-au pus, însă, pe gânduri. Mă rog, alta era tema principală…

… Pentru noul prim-ministru NU EXISTĂ CULTURA!… N-ați fi nici primul, nici ultimul politician care să ignore un fenomen cu nobile tradiții și valori în România, așa cum este Cultura, care, împreună cu Sportul, au fost și sunt cei mai prețioși ambasadori ai noștri în Lume!

…Sigur, pot crede că vă deranjează oamenii de cultură, totdeauna incomozi prin Ideile lor. Dovada este clară: de ce ați fi omis, altfel, Cultura de pe lista obiectivelor noului Cabinet. Iar Cultura Română se zbate în sărăcie materială, în marginalizarea, chiar umilirea ei de către efemerii cocoțați în jilțurile Guvernului și Parlamentului!…

… E bine, dar nu-i suficient că ați numit la Cultură un intelectual, umanist, nepotul remarcabilului om de cultură Tudor Vianu. Cine vi l-a recomandat, n-a greșit. Numai că, la ora aceasta, Cultura Română are NEVOIE de mult mai mult: de o nouă LEGE A CULTURII, care să stimuleze creația autohtonă, și un BUGET adevărat, nu caricaturile de pseudo-fonduri aruncate ca la milogi!
…Faptul că noul premier a uitat (și el!) de Cultură mi se pare cel mai DRAMATIC element din programul lui. Se înțeleg, lesne, că nu ne trebuie decât cultura câmpului?!…

…Domnule Cioloș, nu pot să vă ascund una dintre maximele Culturii universale, aparținându-i lui Kant: “Un Popor fără cultură este ușor de manevrat”!?! Ce spuneți, e periculos, nu-i așa?!

Giurgiu, mon amour

iulie 21, 2010 Comments off

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc „giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, „122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând „Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, „Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti!

iulie 6, 2010 3 comentarii

…Miercuri 7 iulie 2010, mă înham la un nou Vis. Acela de…Director de teatru! După ce am câştigat un Concurs serios (cu 4 candidaţi), în faţa unei comisii – lucru mai rar prin România- competente şi exigente (Marinela Ţepuş-dinamica directoare a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, teatru de proiecte; proaspătul doctor în teatrologie Marius Zarafescu-din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ionel Muscalu, apreciat poet şi ziarist, reprezentând Consiliul Judeţean Giurgiu). Merg pe malul Dunării, la 60 de kilometrii de Bucureştiul natal. Merg să fac un Teatru de performanţă în oraşul în care am scris întâia cronică de fotbal (Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, în 1968) pentru revista „Fotbal”. Acum, eu, cunoscut comentator de fotbal, merg să visez pentru Teatru, altă mare pasiune a mea. Culmea este că minunaţii mei părinţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace, m-au dus, într-o vară, pe când nu împlinisem 8 ani, la un meci de fotbal (Petrolul Ploieşti-CCA 1-0) şi la un spectacol de teatru („Nunta lui Krecinski”, la Naţionalul bucureştean). Credeau că voi alege unul dintre spectacole. Le-am pus pe ambele, însă, lângă suflet, pe viaţă, chiar dacă am decis să studiez Filosofia şi să mă fac ziarist…

…Şi fotbalul şi teatrul mi-au fascinat viaţa. Le datorez enorm. Pentru fotbal, cred că am făcut ceva, fie şi întâiul ziar de sport în limba română, din afara ţării, la New York, în 1987. Acum, simt că a venit rândul teatrului, unde am debutat pe scenă, acum 31 de ani. Teatrul, care mi-a adus şi bucuria unor onoruri (ultimul, Premiul cel mare, în mai, la Concursul de Comedie Românesacă, la festCo 2010!), a 13 de piese jucate şi 25 publicate în cele 8 volume de dramaturgie. Acum, merg la Giurgiu să mă bat pentru Dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată în România, de la directorii de teatru, la regizori şi Uniunea Scriitorilor!

…Pilonul Proiectului care a obţinut cea mai mare notă în Concursul de pe malul vechiului Danubiu sună provocator: „Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti”. 75-80% dintre spectacole vor fi texte româneşti, pentru toate categoriile de public: I.L. Caragiale, Eugen Ionescu, Ion Minulescu (da, cunoscutul poet, cu „Alegro ma non troppo”!), mereu actualii Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, remarcabilii autori în viaţă D.R. Popescu, Viorel Cacoveanu, Radu Dumitru, Dinu Grigorescu, Doru Moţoc, Horia Gârbea, Ştefan Caraman, Radu Macrinici etc. O altă provocare va fi „Studioul experimental” în cadrul căruia dramaturgi români îşi vor monta propriile texte. Reputata actriţă Olga Delia Mateescu, profesoară la facultatea de teatru şi scriitoare de top, va inaugura acest Studio, cu piesa „Canapeaua”, care a primit Premiul II la festCo 2009, însă nu a fost montată!… Va exista şi un Concurs de „Dramaturgie în doi”, piese cu două personaje, care, sunt convins, va naşte multe texte interesante. Piesa premiantă va fi montată la Teatrul care sper să se numească, nu peste mult timp, „Tudor Vianu”, giurgiuveanul ajuns un ilustrul literat (nu doar în ţară!), o stagiune director al Naţionalului bucureştean (în 1945) şi autor al unor distinse volume („Scrieri despre teatru”, „Arta actorului”)…

…Am scris în Proiectul prezentat, am întărit în timpul examenului oral şi la validarea directoratului meu: dacă în doi ani nu fac „Fenomenul Giurgiu” în teatrul românesc, voi pleca singur, cu doi ani mai devreme de a se încheia contractul de management! Ştiu că va fi foarte, foarte greu, pe lângă această feroce criză materială intervenind şi criza morală, lipsa de fair-play la predarea conducerii teatrului. Nu m-am temut, însă, niciodată de luptă! Ştiu că am de partea mea ca aliaţi dramaturgii români şi, foarte important, autorităţile locale, în frunte cu Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, decişi să susţină naşterea „Fenomenului Giurgiu” în teatrul românesc. Vreau să am de partea mea şi Măria Sa Actorul, toţi cei din Giurgiu decişi să se sacrifice în vremuri grele pentru marea performanţă. La Giurgiu, vreau să fi apus timpul răutăţilor şi bârfelor, al jumătăţilor de măsură, care au măcinat talente şi speranţe, în favoarea preocupării fiecăruia pentru autodepăşire, pentru înnobilarea scenei giurgiuvene, într-un oraş cu o aleasă stare de cultură.

…La Giurgiu, unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, tulburătoarea poezie „Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie”, nu merg să fac „jocul” vreunui grup, ci Jocul Teatrului! Cine crede în Teatru, ştiu că mă va susţine!

…Unii mi-au dat de înţeles că sunt nebun să cred că pot face performanţă la Giurgiu, mai ales în aceste vremuri infernale pe care le traversează ţara. Ştiu, însă, că, dacă nu ai o doză de nebunie, te înghite banalul, mediocritatea. Ca să nu mai amintesc cugetarea lui Salvador Dali: „Singura deosebire dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!”. Eu sunt nebun după Teatru!