Mircea M. Ionescu

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc “giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, “122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând “Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, “Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: “Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

…Miercuri 7 iulie 2010, mă înham la un nou Vis. Acela de…Director de teatru! După ce am câştigat un Concurs serios (cu 4 candidaţi), în faţa unei comisii – lucru mai rar prin România- competente şi exigente (Marinela Ţepuş-dinamica directoare a Teatrului “George Ciprian” din Buzău, teatru de proiecte; proaspătul doctor în teatrologie Marius Zarafescu-din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ionel Muscalu, apreciat poet şi ziarist, reprezentând Consiliul Judeţean Giurgiu). Merg pe malul Dunării, la 60 de kilometrii de Bucureştiul natal. Merg să fac un Teatru de performanţă în oraşul în care am scris întâia cronică de fotbal (Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, în 1968) pentru revista “Fotbal”. Acum, eu, cunoscut comentator de fotbal, merg să visez pentru Teatru, altă mare pasiune a mea. Culmea este că minunaţii mei părinţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace, m-au dus, într-o vară, pe când nu împlinisem 8 ani, la un meci de fotbal (Petrolul Ploieşti-CCA 1-0) şi la un spectacol de teatru (“Nunta lui Krecinski”, la Naţionalul bucureştean). Credeau că voi alege unul dintre spectacole. Le-am pus pe ambele, însă, lângă suflet, pe viaţă, chiar dacă am decis să studiez Filosofia şi să mă fac ziarist…

…Şi fotbalul şi teatrul mi-au fascinat viaţa. Le datorez enorm. Pentru fotbal, cred că am făcut ceva, fie şi întâiul ziar de sport în limba română, din afara ţării, la New York, în 1987. Acum, simt că a venit rândul teatrului, unde am debutat pe scenă, acum 31 de ani. Teatrul, care mi-a adus şi bucuria unor onoruri (ultimul, Premiul cel mare, în mai, la Concursul de Comedie Românesacă, la festCo 2010!), a 13 de piese jucate şi 25 publicate în cele 8 volume de dramaturgie. Acum, merg la Giurgiu să mă bat pentru Dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată în România, de la directorii de teatru, la regizori şi Uniunea Scriitorilor!

…Pilonul Proiectului care a obţinut cea mai mare notă în Concursul de pe malul vechiului Danubiu sună provocator: “Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti”. 75-80% dintre spectacole vor fi texte româneşti, pentru toate categoriile de public: I.L. Caragiale, Eugen Ionescu, Ion Minulescu (da, cunoscutul poet, cu “Alegro ma non troppo”!), mereu actualii Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, remarcabilii autori în viaţă D.R. Popescu, Viorel Cacoveanu, Radu Dumitru, Dinu Grigorescu, Doru Moţoc, Horia Gârbea, Ştefan Caraman, Radu Macrinici etc. O altă provocare va fi “Studioul experimental” în cadrul căruia dramaturgi români îşi vor monta propriile texte. Reputata actriţă Olga Delia Mateescu, profesoară la facultatea de teatru şi scriitoare de top, va inaugura acest Studio, cu piesa “Canapeaua”, care a primit Premiul II la festCo 2009, însă nu a fost montată!… Va exista şi un Concurs de “Dramaturgie în doi”, piese cu două personaje, care, sunt convins, va naşte multe texte interesante. Piesa premiantă va fi montată la Teatrul care sper să se numească, nu peste mult timp, “Tudor Vianu”, giurgiuveanul ajuns un ilustrul literat (nu doar în ţară!), o stagiune director al Naţionalului bucureştean (în 1945) şi autor al unor distinse volume (“Scrieri despre teatru”, “Arta actorului”)…

…Am scris în Proiectul prezentat, am întărit în timpul examenului oral şi la validarea directoratului meu: dacă în doi ani nu fac “Fenomenul Giurgiu” în teatrul românesc, voi pleca singur, cu doi ani mai devreme de a se încheia contractul de management! Ştiu că va fi foarte, foarte greu, pe lângă această feroce criză materială intervenind şi criza morală, lipsa de fair-play la predarea conducerii teatrului. Nu m-am temut, însă, niciodată de luptă! Ştiu că am de partea mea ca aliaţi dramaturgii români şi, foarte important, autorităţile locale, în frunte cu Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, decişi să susţină naşterea “Fenomenului Giurgiu” în teatrul românesc. Vreau să am de partea mea şi Măria Sa Actorul, toţi cei din Giurgiu decişi să se sacrifice în vremuri grele pentru marea performanţă. La Giurgiu, vreau să fi apus timpul răutăţilor şi bârfelor, al jumătăţilor de măsură, care au măcinat talente şi speranţe, în favoarea preocupării fiecăruia pentru autodepăşire, pentru înnobilarea scenei giurgiuvene, într-un oraş cu o aleasă stare de cultură.

…La Giurgiu, unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, tulburătoarea poezie “Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie”, nu merg să fac “jocul” vreunui grup, ci Jocul Teatrului! Cine crede în Teatru, ştiu că mă va susţine!

…Unii mi-au dat de înţeles că sunt nebun să cred că pot face performanţă la Giurgiu, mai ales în aceste vremuri infernale pe care le traversează ţara. Ştiu, însă, că, dacă nu ai o doză de nebunie, te înghite banalul, mediocritatea. Ca să nu mai amintesc cugetarea lui Salvador Dali: “Singura deosebire dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!”. Eu sunt nebun după Teatru!