Mircea M. Ionescu

…De Florii, bucureştenii au avut un cadou rar de la Primărie, “duminica porților deschise”. Li s-a permis să viziteze, de la 10 dimineața la 6 spre seară, noul stadion, “Naţional Arena”, aflat în finisări. Curios, am ajuns şi eu la moderna Arenă, pe la amiază, la intrarea dinspre Bulevardul Muncii de ieri (“Basarabiei” de astăzi), unde cerul sub soare, cu cârduri de nori, se sprijinea pe o arhitectură modernă, de înălţimea a şase etaje. “Stilul românesc”, inconfundabil, ne-a întâmpint sub miros de şantier: nu se intră pe aici, ci prin… “Vatra Luminoasă”! Nimeni nu a precizat asta şi sute, dacă nu mii de oameni, au făcut ocol pe jos, prin praf şi ceva noroaie, spre unica intrare din partea cealaltă. După 20 de minute, trecând prin amintiri, am ajuns pe partea opusă a Arenei circulare. Stoluri de oameni de toate vârstele s-au strâns într-un puhoi de microbişti, dar şi simpli curioşi ce-au aşteaptat, în trei reprize, să iasă cei care au ajuns mai devreme în interiorul Arenei. S-a înaintat, la patru-cinci minute, cu câte opt-zece metri, ca la rugby. O mână de tineri au oferit fluturaşi verzi cu “Stadionul tău Naţional”; trei imagini pe o parte, istoria noului stadion din iunie 2008-august 2010-martie 2011. Pe reversul foii, două machete ale modernei arene, aşa cum va arăta ea, în august, la inaugurarea cu amicalul în compania galonatei Argentina. S-au oferit şi câteva date: 55.000 de locuri; datorită acoperişului retractabil stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an; stadionul poate fi ocupat integral în numai 20 de minute, prin 94 de căi de acces; nu-i omisă nici finala UEFA Europa League, ce se va desfăşura pe această arenă în mai 2012. Şi multe altele, sub care era scris: “Ai motive să fii mândru de Stadionul tău Naţional!”. Nu s-a scris nimic despre cele 200 de locuri de parcare subterană, cele 40 de loje şi, mai ales, despre costurile aproape duble ale construcţiei, faţă de bugetul iniţial: 119 milioane de euro la demararea proiectului, 213 milioane (tot euro, of course!) cheltuite deocamdată… Optimist din fire, m-am simţit mândru, când am urcat urc scările noii arene. Avem şi noi un stadion modern…

…Toată lumea a intrat şi ieşit, cu rândul, pe un singur “gate”, semn că a fost duminica porții aglomerate, nu a porților. Cam prin dreptul unde era tabela de marcaj a defunctului stadion “23 august” (“Lia Manoliu”, după ’90), ctitorit în 1953, arenă pe care s-au scris atâtea Legende. Primul contact cu noua arenă fascinează, chiar dacă încă se lucrează la ea. Traseul stabilit: cam 50 de metri în dreapta (apoi, înapoi), fără vreun ghid, la etajul din mijlocul construcţiei, pe unde era loja oficială a vechiului stadion. O clipă, parcă, am revăzut “masa presei” de altădată. Uite-i pe nea Vanea Chirilă, pe nea Aurică Neagu, tatăl moral al atâtor cronicari sportivi ajunşi vestiţi, sunt la sărbătoarea de duminică, nea Mache Ionescu, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Guţă Băieşu, Fănuş Neagu, Gheghe Nicolaescu, Marius Popescu, Stelică Trandafirescu, Gică Nertea, Vasile Căbulea, Cristi Mantu, Mircea Tudoran, Jack Berariu, cu nelipsitul lui binoclu, Ion Ghiţulescu, Nicu Soare, Dan Voicilă, Bebe Firănescu (Doamne, câţi or mai fi rămas să vadă “Naţional Arena”?!). Şi noi cei tineri, flămânzi de meserie: Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Vladi Moraru, Horia Alexandrescu, Geo Raețchi, Radu Timofte, Aurică Brebeanu, Dadi Graur, Emi Fântâneanu şi alţii… “Masa presei”- veritabilă academie de gazetărie sportivă, pe vremuri…

…Noua arenă nu-i gata. S-au montat scaune de diferite culori. Acoperişul retractabil mai aşteaptă. Câmpul de joc e încă pământ șI praf, gazonul e încă departe. Unii şi-au amintit de terenul de joc prăfuit din meciul cu Danemarca, acel 2-5 “pe plaja de la Bariera Vergului”… Mulţi se întrebau dacă spaţiul de joc nu-i prea mic? Nu, nimeni nu poate ignora dimensiunile clasice ale suprafeței de joc! De sus, terenul din pământ cu macara pe el pare pierdut în grandoarea arenei… Pentru unii, stadionul este totuşi mic: “Puteau să-l facă de 60-75.000 de locuri, dacă tot s-a cheltuit o grămadă de bani. La vestitele cuplaje inter-bucureştene se adunau şi 80.000 de oameni”, opinează câţiva. Alţii regretă că noul stadion nu are şi pistă de atletism. “Avem istorie în atletism, doamna Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viscopoleanu, Doina Melinte, Gabi Szabo… Merita şi atletismul nostru un stadion de secolul XXI. Am fi avut multe competiţii atletice de anvergură la Bucureşti”, a monologat supărată o doamnă… Reflecţia zilei am auzit-o de la un bătrânel care cred că a văzut multe la viaţa lui: “Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”!…

…Emoţionat, am privit “Naţional Arena”, plutind prin arhiva mea sentimentală. Am revăzut, prin memoria afectivă, poarta unde, la 10 octombrie 1980, Marcel Răducanu a deschis drumul spre întâia victorie (2-1) în faţa falnicului team al Angliei. În cartea mea “Întâlniri care se uită greu”, apărută în ’82, golul acela n-a avut autor (!?!), “de la 16 m se trage prin surprindere, spre colţul din dreapta lui Clemence, lângă bară! Am înscris în poarta Angliei!”, aşa a apărut textul în volum, editura şi partidul nu puteau accepta numele lui Marcelino rămas la Dormund!… Am retrăit o clipă, ca o floare de suflet, noaptea magică de 16 aprilie ‘83, când eram în spatele porţii lui Dino Zoff, să fac reportajul de culise. Pe atunci, ziariştii sportivi luau pulsul careului, al vestiarelor, alte vremuri, altă viteză socială. Atunci, în 16 aprilie, exact acum 28 de ani, învingeam, cu 1-0, campioana lumii de la Espania ‘82, Italia, în preliminariile europene… Am retrăit faza, ca “În căutarea dorului pierdut”, cum sună sublim cântecul lui Tudor Gheorghe (care a fascinat, luni 18 aprilie, publicul din Giurgiu, cu un regal de cultură “Al 5-lea anotimp”.)… Lovitură liberă, la vreo 25 de metri de poarta italiană, Ilie Balaci a mişcat scurt mingea la Loţi Boloni, a urmat un fulger nebun, care l-a orbit pe bătrânul Zoff, de n-a mai văzut mingea (cum avea să-mi mărturisească, în vestiarul sau, cătrănit, după meci!), balonul magic a muşcat pământul şi a făcut din plasa porţii azzure năvod de aur pentru visele noastre… Doamne, câte momente de istorie n-am trăit aici, unde se află arhiva mea şi a atâtor fotbalişti şi ziarişti de legendă, îngropată sub ultramodernul edificiu “Naţional Arena”!…

…Se vor scrie, sunt sigur, alte poveşti pe acest tărâm modern clădit pe Legende. Şi, totuşi, nu-mi ies din minte vorbele acelui bătrânel: “Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”! Când vom mai avea, oare, și o echipă de fotbal pe măsură?…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. “Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, “vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul “11″ oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe “Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în “11″-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!