Arhivă

Post Tăguit cu ‘Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu’

Jurnal de iarnă (26). UN AN FĂRĂ DUNĂRE…

februarie 28, 2017 Comments off

…Anul trecut, pe vremea asta, în ultima zi de iarnă. Ultima zi din februarie. 29, pentru că a fost an bisect! Ultima mea zi la Giurgiu, rotunjind un Timp, de cinci ani, șapte luni și douăzeciși două de zile, cât am condus Teatrul din briza Dunării, găsindu-l „Valah” și lăsându-l „Tudor Vianu”, în semn de prețuire și neuitare a marelui literat de talie europeană, născut în Giurgiu. A fost un timp frumos, în briza Dunării albastre, cu Valurile ei fascinante, de visare, o vreme în care Giurgiu a devenit Cetatea Dramaturgiei Românești. Numai piese autohtone montate pe scena teatrului aflat la 62 de kilometri de Capitală. 40 la număr, veritabil record național! Și două bulgărești, într-un Proiect dunărean căruia îi pregătisem o perspectivă de amploare. Numai că eu n-am mai fost lăsat să-mi pun în practică noul Proiect la care am muncit, entuziast, aproape un an. Într-un stat de drept, nici nu mai trebuia să dau Concurs pentru continuarea mandatului de director-manager, din moment ce am avut la fiecare evaluare anuală nota maximă, cum 10 am primit și la cea finală. Logic, urma doar să-mi prezint Proiectul…

…Numai că noi trăim în România, nu într-un stat de drept, unde legile și Ordonanțele se schimbă peste noapte, în funcție de interese personale… Ion Caramitru, marele actor, excelentul manager al Naționalului bucureștean, s-a speriat de zvonuri, s-a temut să nu-i atace tronul două apreciate cronicărese (Modreanu și Popovici), absolvente de ziaristică și filologie, și s-a (z)bătut să blocheze noua propunere a Ministrului Culturii, din ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, schimbarea aberantei litere c din art. III al Legii 186, încât să se permită și literaților să conducă instituțiile culturale, nu doar cei care au absolvit Facultatea de teatru. Caramitru și UNITER au câștigat, dar Adevărul a mai fost siluit o dată, martori fiindu-mi Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Fănuș Neagu, Dinu Săraru etc. (foști directori ai Naționalului bucureștean), Alecsandri, Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ursachi, Mircea Radu Iacoban etc.(directori, prin frumoase decenii, la Naționalul ieșean), niciunul neurmând un minut cursul Institutului de teatru!

…Mulți m-au îndemnat să-i acționez imediat în judecată pe cei care s-au opus unei Logici elementare, anulând nu doar un principiu, ci și istoria teatrului românesc, la capitolul directoratului. Și pe preș.C.J. Giurgiu de la vremea aceea, V.M., care a ignorat o adresă a Ministrului Culturii de la vremea respectivă, Ionuț Vulpescu, prin care mi se dădea dreptate să mă consider, ca dramaturg, om de teatru și preciza că teatrul giurgiuvean nu ține de Ministerul Culturii, ci de Consiliul Județean, care poate găsi variantele logice, cum s-a întâmplat și la Botoșani, Pitești sau Baia Mare cu directori ne-actori sau regizori. Dom’ preș.C.J., însă, a fluturat nervos acea adresă semnată de un ministru, ba, furios, a catalogat-o, iresponsabil (folosesc un eufemism!), „O prostie!”, moment în care m-am ridicat de la masa așa-ziselor noastre discuții fără sens și am spus „Adio, Giurgiu”! Era prin octombrie 2015!… Jocurile erau făcute, politicul triumfase și în acest caz pe ruinele Adevărului.
… La ce bun să dau în judecată pe cineva?! Chiar dacă știu suficiente lucruri picante din lumea fotbalului și teatrului românesc, nu le voi pune niciodată pe hârtie, pentru a face valuri de o zi-două, pentru răzbunări meschine. Nu, iubesc, respect prea mult Fotbalul și Teatrul încât să intru în mocirlă!

…Cei care m-au blocat la mantinelă, ilogic (nu tot ce este logic este și adevărat, nu-i așa?!), mi-au făcut un mare bine! În anul acesta care se împlinește astăzi, de când n-am mai făcut naveta la Giurgiu, am redescoperit Libertatea, odihna, grija de mine și de scrisul meu! Adio, sculare criminală la 6, dis de dimineață, duș, bărbierit, mic dejun, medicamentele luate, mâncare la pește și broasca testoasă, toate în 30 de minute, după care contratimp de două minute la stația de tramvai sau autobuz, ca să ajung la 6:45 în fața Bisericii Eroii Revoluției, de unde să iau microbuzul spre Giurgiu! Doamne, cum am rezistat în ritmul acesta dement 5 ani, 7 luni și 22 de zile?! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Acum, sunt mai liber ca niciodată, mă scol pe la 10-11 dimineața, mă culc când vreau, scriu când vreau, merg la multe Festivaluri de Teatru și de Poezie, onorez mai toate invitațiile la premiere, la lansări de carte, de CD-uri. Duc o viață de om normal! Și rezultatele au apărut, ca o contrabalansare a vieții. M-am îngrășat cu cinci kilograme, am publicat un nou volum de poeme („Ambasadorii mei din Olimp”), am câștigat un nou Concurs Național de Dramaturgie, cel de Cea mai bună piesă scurtă de teatru (Oradea-noiembrie 2016), am avut două premiere (una la Chișinău, la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale, în 21 aprilie 2016, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, alta, la Teatrul „Ariel” din Rm.Vâlcea-„Freud și Bunul Dumnezeu”, la 10 februarie, acest an), am pus ultimul punct unui alt volum de teatru (5 piese noi), am primit, vara trecută, în 18 iulie, Marele Premiu Internațional pentru Arte (la Festivalul Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș”), plus patru Diplome de excelență, citesc, fascinat, ca pe vremuri, până dincolo de ora două, în noapte, merg mai des la filme și concerte, ies cu prieteni, cu Mircea-Robert și Maria la un restaurant italian, „Borsalino”, sau la unul chinezesc cu niște creveți de te dau pe spate, TRĂIESC din plin! Sunt FERICIT!

…Am avut propuneri de a reveni în presă, ba și în unele teatre, pe diferite funcții. Nu mă mai interesează, o spun foarte sincer! Dacă mi s-au da un milion de dolari să redevin director de teatru, n-aș accepta! Prefer să fiu Directorul meu!…Există o vreme când trebuie să găsești forța să spui „Gata, ajunge!”…

…La Giurgiu a fost tare greu, schemă mică, bani puțini, dar a fost FRUMOS! Nimic deosebit nu se naște ușor!… Din fericire, am încheiat mandatul de director cu un EVENIMENT: montarea în premieră mondială a singurei piese de teatru („Oreste Regele Sunetelor”) a eminentului filosof Ioan Petru Culianu, cu fermecătoarea Actriță de top mondial Felicia Filip, în regia Maestrului Cristian Mihăilescu. S-a întâmplat așa ceva la Giurgiu, nu la Iași (unde se născuse Marele Filosof!) sau în alt Teatru Național! Și sunt mândru pentru această performanță, care a înnobilat pasiunea mea nebună de 5 ani, 7 luni și 22 de zile!
…Știam că unii mă vor uita imediat de cum nu voi mai fi director! Că alții mă vor denigra, fără dovezi. Din nefericire, numărul lor, al celor care au uitat câte laude nemăsurate îmi aduceau, a fost mai mare decât îmi închipuiam. Surprize neplăcute din țară și din străinătate. Eu am crezut sincer în prieteniile născute în cei aproape șase ani. Numai că „Istoria este o rană, dacă o dezbraci de taină”, spune un personaj din ultima mea piesă scrisă.

…Nu voi uita vreodată Giurgiu, mon Amour! Regret că nu mai ajung de două-trei ori pe săptămână pe malul Dunării Albastre, să urc în micul foișor imaginat de mine pe ponton, să comand o saramură de crap (ca la Giurgiu nu există nicăieri!) și un pahar cu vin roșu, să privescfermecat peste drum la Ruse, unde am avut atâția declarați prieteni, cu care am realizat ceva nemaivăzut până acum, să-mi
arunc gândul în amonte spre Vidin, să mai vărs câțiva stropi de vin și lacrimi în fluviu în memoria minunatului meu prieten adevărat Vili Perveli, și în aval, spre Silistra, la Zlatina Staneva, directoarea Teatrului Dramatic și de Păpuși, singurul om de teatru din Bulgaria care nu m-a uitat, dimpotrivă, m-a anunțat că vrea să monteze, în premieră mondială, „Leopardul Mistreț”, comedia ce a câștigat Concursul Național de Dramaturgie la festCo 2010, dar Teatrul de Comedie nu a pus-o în scenă, cum s-ar fi cuvenit!

…Îmi lipsești Dunăre, Dunăre, apă pentru mine niciodată tulbure, nu te-am mai văzut decât o dată, din 29 februarie 2016, trecând Podul spre Bulgaria mea dragă. Îmi lipsesc și mulți giurgiuveni din scripturi alese, și colegi, și confrați, politicieni, microbiști, nu le scriu numele să nu le creez probleme, răzbunări, într-o lume în care, din păcate, din frustare și răutate, cei dinainte nu există, sunt niște răi, ei n-au făcut nimic bun!
…Nu, domnilor, doamnelor și domnișoarelor (sper că tovarăși și tovarășe nu mai există! Oare?!), AM FĂCUT LUCRURI MINUNATE LA GIURGIU!
…Și le mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat, m-au suportat, să realizăm, acolo, în briza Dunării Albastre, o CETATE A DRAMATRGIEI ROMÂNEȘTI! Care nu mai există. Ca orice lucru Frumos, la noi…
…MULȚUMESC, GIURGIU! RĂMÂN UNUL DIN FIII TĂI DE SUFLET…Multă sănătate și bucurii, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal American (5). LA MIAMI, E SOARE, ÎN CULTURA ROMÂNĂ BATE UN VÂNT COMUNIST…

decembrie 15, 2015 Comments off

…Zi senină, la Miami, aproape 32 de grade Celsius, cu lumea-ntregă, parcă, venită în South Beach, unde fiecare zi e un spectacol, o paradă pornită din stradă. Pe Ocean Drive, vestita arteră cu Palatul lui Versace și vile de miliarde (de dolari!) prin care umblă top felul de celebrități, trec mașini și motocicle din toate epocile. Stau pe o tereasă pentru toată lumea, la etaj, la „Wet Wellie’s”, cu cerul tavan și privirea mângâind, de sub umbrele pentru soare, vârfurile palmierilor, ca să peteacă, în larg, vasele abia plecate-n croazieră. Shrimpi (creveți) și bere, cu limon în vârful sticlei, muzică salsa, se bea la greu, e căldură mare, mon cher (Nenea Iancu), nu întâmplător băutura-fanion se numește “Call a cab”, cheamă un taxi, că sunt mangă… Nu cheamă nimeni, dar merită reținută inspirația patronului…

…Și, totuși, în acest Paradis, nu uit de ai mei de Acasă! Sunt la curent cu mai tot ce se petrece, o oră pe zi e pentru documentare pe Internet. Din păcate, multe dintre veștile de acasă, îmi umbresc sufletul renăscut în splendorile Floridei.
…Citesc în excelenta revistă online “Yorick”, sub semnătura remarcabilei Monica Andronescu, voce selectă în cronica dramatică românescă, un material care mă umple de revoltă. Citez doar un paragraf:
“Așadar, peste noapte și fără explicații reale, Cristian Șofron – cel care a făcut posibil acest mic miracol în teatrul românesc din ultima jumătate de deceniu, la Centrul „Nicolae Bălcescu” din repertoriul căruia au făcut parte spectacole precum „Furtuna”, „Familia Tot”, „Mobilă și durere”, „Insecte”, Steaua fără nume” sau „O noapte furtunoasă” – a fost îndepărtat. Deși toate aceste spectacole au avut un palmares extraordinar. Au fost prezente în selecțiile Festivalului Național de Teatru și ale celor mai importante festivaluri din România, au primit premii UNITER. Nu mai departe de acest an, 2015, „Mobilă și durere” a avut cinci nominalizări la Premiile UNITER, printre care una pentru Cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză și Adriana Grand au primit premiile pentru Cea mai bună regie și Cea mai bună scenografie. La Festivalul Comediei Românești – festCo – același spectacol a primit Marele Premiu. Două dintre spectacolele Centrului „Nicolae Bălcescu”, mai exact „Mobilă și durere” și „Steaua fără nume” au fost prezente în selecția Festivalului Național de Teatru de curând încheiat. Și totuși, la sfârșitul acestui an plin, drept premiu, managerul este destituit”…
CUM A FOST POSIBILĂ O ASEMENEA NEDREPTATE?!

…Citesc două fraze pe blogul cunoscutei și apreciatei Doina Uricariu, nu doar președintele ICR New York, ci și o remarcabilă poetă care a revoluționat, pur și simplu, imaginea Culturii Române în Big Apple, tot citesc și nu vreau să înțeleg că, mâhnită de jocurile putrede din culise, va părăsi ICR-ul NY!…
…Astăzi, prietenul Grigore Culian, excelent om de presă, directorul valoroasei publicații de limbă română “New York Magazin”, îmi scrie pe Facebook că, mâine, miercuri 16 decembrie, Doina Uricariu își va da demisia!?!
ACEASTA ESTE RĂSPLATA PENTRU REMARCABILA ACTIVITATE A DOINEI URICARIU LA CONDUCEREA ICR New YORK?!

ÎN LOC DE CONCLUZIE. Numai două exemple din România 2015!?!… Încă o dovadă de umilire a Culturii, a Performanței!… …Domnule Iohanis, domnule Cioloș, chiar sunteți surzi, orbi, când vine vorba despre Cultura Română?! NU VĂ ESTE JENĂ să asistți neutru la un asemenea mizerabil pseud0-spectacol?! Mie îmi crapă obrazul…

POST SCRIPTUM.
…Am plecat de Acasă, în America, sub o interogație gravă: mă mai întorc?! Sunt cu sufletul pendulând între ai mei de aici, cu Fermecătoarea Genevieve, absolut copil-minune, și Teatrul meu (și el) de suflet, de Acasă. Încă sunt directorul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu, interimar până la viitorul concurs (final de februarie, probabil!) pentru postul de director, care se tot dă de un și jumătate. La ultimele trei Concursuri nu mi-a fost acceptat dosarul de înscriere în competiție, pentru că n-aș fi absolvit facultatea de teatru, interpretându-se rigid o literă de lege, e drept, echivocă!?! Ca și cum un Dramaturg (cu 19 volume de teatru publicate și 31 de premiere), un absolvent de Filosofie (cu dascăli celebrii la cursurile de Istoria artei și literaturii universale-Dan Grigorescu; Estetică-Ion Ianoși; Etică-Nicolae Belu) n-ar face parte din Cultură!?! Mai mult, după ultima interzicere de a participa la Concursul de director, președintele CJ, ordonatorul principal de credite al teatrului giurgiuvean, a IGNORAT jenant răspunsul favorabil la memorial meu (către Ministerul Culturii) dat de ministru de atunci, remarcabilul Ionuț Vulpescu!?…
…Am plecat la Miami, cu bucuria unui final de mandat (5 ani și 5 luni) la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu. Am reușit să pun în secnă, la Giurgiu, în premieră mondială, UNICUL text dramatic al eminentului filozof Ioan Petru Culianu, “Oreste Regele Sunetelor”. Cu acest spectacol, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, și cu un minunat dublu rol interpretat numai în cheie dramatică de celebra soprană Felicia Filip, Teatrul de la Dunăre a obținut două Premii, pe 25 noiembrie, în Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești! Tot acolo, unde, în cadrul Festivalului Teatrului Balcanic de Studio, piesa mea “Animalul, acest om ciudat”, montată la Naționalul “Sterija”, Scena Română, din Vârșeț, Serbia, a obținut Premiul “Cel mai bun spectacol din Balcani”!… Cu 15 zile în urma succeselor de la Pitești, primeam din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dramaturgiu, Premiul pentru cea mai bună carte de teatru-“Monolog în doi cu moartea la ușă”!…
…Reușite care, în logica dâmbovițeană a acestor vremuri, exemplificată de „premierea” performanțele lui Cristian Șofron și Doina Uricariu, mă obligă să mă aștept la un nou refuz al CJ-ului Giurgiu de a mi se acorda dreptul de a participa la Concursul pentru continuarea performanțelor Teatrului Tudor Vianu!
…Și, atunci, merită să mă mai întorc în Țara nedreptăților, a mitei în cascade, a umilirii Culturii și a oamenilor bolnavi de Adevăr și de Frumos?!

DE CE AM DREPTUL SĂ MERG LA CEDO!!

mai 17, 2015 Comments off

…Am reprodus, aseară, din Jurnalul Giurgiuvean, un material. Fără un cuvânt comentariu, doar, așa, ca o informație de ultimă oră, în care președintele C.J. Giurgiu susține că vrea ca eu să susțin Concursul de manager la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu!?! Dar că e blocat de o lege echivocă… Îmi permit, acum, să reiau un pasaj din materialul amintit, o declarație a președinteleui CJ Giurgiu, Vasile Mustățea: „De fapt, chiar specialiştii din teatre, mi-a spus marele actor Mircea Diaconu, au introdus această prevedere referitoare la absolvenţii Academiei de Teatru, tocmai pentru a îi elimina pe ceilalţi specialişti!”… Interesant, nu?! Nu doar ilogic, DAR și discriminatoriu!

…Mulți, foarte mulți amici, colegi, necunoscuți, rude, din lumea-ntreagă, mi-au scris, m-au sunat, după ce au citit articolul amintit. Le răspund lor, acum, tulburat de numărul mare al celor care visează pentru dreptatea mea și, mai ales, a dramaturgiei autohtone. Atât! Sigur, nu pot interzice să citească și alții rândurile care urmează…

…Mulțumesc mult de încurajare, tuturor celor pe care vă simt alături de Adevăr! America m-a călit pentru luptele drepte, am venit Acasă să mă (z)bat și să mă bucur de Frumos… Eu, toată viața mea un naiv incurabil, un suflet de copil care se bucură pentru un deget de apă într-un acvariu gol. Acum, nu mă bat pentru mine, am din plin ce să fac, timp să mai fie, căci boala aceea neagră tot macină în trupul meu (nu-mi poate atinge sufletul și nici creierul!) Am multe proiecte de îndeplinit (un nou volum de teatru de finisat; premiera din Serbia, de la Vrsac, cu „Animalul, acest om ciudat”, în regia lui Iulian Ursulescu, moment care se apropie, mai e puțin până pe 13 iunie; o discuție serioasă cu excelentul Teatru „Sava Ognianov” din Ruse, care s-a oferit imediat să continui -cu minunații prieteni de acolo, în frunte cu prețuitul Orlin Diakov- ineditul Proiect Dunărean; bucuria venită de la Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus” din Chișinău, care vrea să monteze „Pușlamaua de la etajul 13”, în iulie, ar fi a zecea variantă scenică, și a doua mea premieră la „Satiricus”, după memorabilul „Beethoven cântă din pistol”, din aprilie ’95, spectacol de ecou și la New York!… Și alte câteva gânduri însorite…) Multe proiecte dragi, mai ușor de realizat și mai bine plătite… Numai că, zice filozoful: „Lupta reușește mai ales celor care iubesc mai mult lupta decât succesul”!… Mi-a dat Bunul Dumnezeu șansa și chinul de a fi o stare de Luptă cu nedreptatea, căci, ce altceva sunt mai toate piesele mele, dinainte de ’90 și de acum…

…Acum, sunt obligat să mă bat (fără să fac pe nebunul!) pentru DRAMATURGIA ROMÂNĂ, iată, scoasă din circuit în mod LEGAL, printr-un amendament echivoc (art.3, litera c) Legea 185/29 decembrie 2014), de către Ministerul Culturii, Guvernul și Parlamentul României! Care au semnat și votat o Lege stupidă, deschisă interpretărilor după interesul fiecăruia, o Lege caraghioasă, din moment ce a fost făcută pentru… management cultural, dar exclude, a la Gâgă, dramaturgii din cultură!?! De parcă există Teatru fără dramaturgie, „tovarăși, că domni nu pot să vă spun”, cum ar zice Aurel Baranga!…

…Acel amendament parșiv introdus înseamnă, însă, o crasă discriminare profesională! Ceea ce este de SCHIMBAT imediat! LEGAL!… Legile sunt făcute să îmbunătățească domeniul abordat. De aceea, Legile sunt perfectibile. Iar când se semnalează o inadvertență crasă, iar cei în drept nu acționează să o rezolve, lucrurile capătă un alt sens!… De aceea, dacă nu se repune Dramaturgia Română LEGAL în drepturile ei, atunci, dragilor din spatele amendamentului aberant și ticălos, ca și cei care ați aprobat, probabil, fără să știți ce, mergem la CEDO, la Uniunea Europeană, oriunde e de mers, dacă toate demersurile către Justiția Română vor eșua! Ca să nu ne mai jucăm de-a legea și de-a teatrul fără dramaturgie, într-o țară care i-a dat, printre alții, pe I.L.Caragiale și Eugen Ionescu(o)!…

SPECTACOLUL S-A CONTRAMANDAT, „PESCĂRUȘII” MERG MAI DEPARTE…

februarie 1, 2014 1 comentariu

…Miercuri 5 februarie, nu va mai avea loc reprezentația din București, de la Polivalentă (la Teatrul Tineretului), cu spectacolul „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”! Comedie să plângi de râs, cum spunea distinsa doamnă Anca Staneva, la reprezentația de la Ruse, din 28 noiembrie, anul trecut, în cadrul „Zilelor Culturii Române în Bulgaria”. Viscolul acesta nebun a mai făcut o victimă. Păcat pentru spectatori…

…Și pentru minunații actori Ion Haiduc (Marele Premiu al Juriului pentru rolul „Actorul” din această piesă a mea jucată de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu la Festivalul Internațional de la Pitești, în noiembrie trecut!), Alexandru Johny Georgescu și Maria Teslaru (de la Naționalul bucureștean, și ei demni de un premiu, zic eu; citiți cronica Festivalului respectiv în ultimul număr al revistei literare „Luceafărul de dimineață”, sub semnătura cunoscutului dramaturg Dinu Grigorescu; se găsește și pe Internet), plus Violeta Teașcă, fiecare găsindu-și cu greu, printre repetiții, filmări și alte piese, o dată liberă în 5 februarie!

…Mai vin și astfel de vești neplăcute, nu-i viața doar o Odă a bucuriei. Când am aflat de amânarea spectacolului, eram sub interogații grele, la un „Medlife” ultramodern de pe „Griviței”, la doi pași de Piața Chibrit, locul copilăriei mele, eram cu substanță de contrast în mine, pentru două tomografii computerizate. Se anunțau zile decisive pentru mine, din moment ce, după 6 ani, 10 luni și trei săptămâni, sub tratament, PSA-ul a început să urce!…

…Din fericire, „zilele mele decisive” s-au redus (sper!) la două și s-au încheiat excelent (cred!) vineri, pe înserat și ger. Joi, am primit răspunsul de la tomografia computerizată, bun… Vineri, m-am aflat sub ghilotina-scintigramă. O injecție intravenoasă cu izotopi radioactivi (și o carantină de 24 de ore, departe de copii și femei gravide!), peste trei ore imense de așteptare, între șase doamne care au povestit non-stop, ca o descătușare, despre cumplitele tratamente, cu vărsături și dureri să te dai cu capul de pereți, iar eu să plâng pe înfundate, să nu mă vadă, dragele de ele… Ultimul pe listă am fost eu, simțind cum îmbătrânesc de atâta așteptare și de scenariile îngrozitoare pe care le tot scrie monstrul negru, cancerul… Am ajuns o jumătate de oră, fixat nemișcat, cu mâinile legate, pe o bandă metalică, mai lată cu două-trei degete decât bârna Nadiei, de la gimnastică, și coborârea, parcă, a tavanului gata să mă strivească, pentru a-mi fotografia toate măruntaiele, oasele… Au urmat cele mai lungi șase minute!… „Domnule Ionescu, este bine!”, a răsărit vocea doctorei în mormântul care devenise, parcă, acel culoar strâmt, rămas gol, cu semnul amenințător al substanțelor radioactive… Am chiuit și țopăit de bucurie, ca un copil, un chiot am fost și prin nămeții de afară, în care m-am aruncat ca într-o piscină, până la primul taxi găsit! Scintigrama a ieșit OK, OK, OK!… Exact ca aceea din 1 martie 2007, care mi-a permis să fiu operat de cancer. Acum, semnul bun este -chiar dacă PSA-ul tot crește, ușor, însă sigur- că blestemul de cancer nu a ieșit la plimbare prin corpul meu, cum o făcuse cu două dintre doamnele condamnate și ele la Iluzie, uneia făcându-i-se rău după analiza-ghilotină și verdictul eșafod!…

…Acum, un drum, cu plecarea în seara de…5 febriarie, când nu se mai joacă „Pescărușii” (Sic!), ca joi dimineață să fiu la Cluj, față în față cu remarcabilul Profesor Mihai Lucan, salvatorul meu de până acum. Ce bine ar fi să strig de fericire și să mă închin în mulțumire sfântă spre Bunul Dumnezeu, și joi, sub Feleac…

…La Centrul modern de pe „Maior Coravu”, unul dintre puținele din București unde se fac scintigrame, vineri, am fost singurul dintre cei șapte, unicul bărbat, fără cineva drag în jurul lui. Nu m-am simțit, însă, o clipă singur!… A sunat de mai multe ori mobilul, am primit mesaje, SMS-uri și e-mail-uri… Mulțumesc tuturor celor pe care i-am simțit alături în aceste zile-coșmar, când nu mi-a fost frică de Moarte, dar m-am rugat Bunului Dumnezeu să-mi mai dea ceva Viață…

Țara unde se fură orice…

martie 4, 2013 3 comentarii

…Este România, of course! Răsfoiești numai “Adevărul” de astăzi și nu-ți mai trebuie niciun argument. “Hoții de cale ferată au învins Guvernul” sună un titlu mare pe pagina I. Adică, se fură în continuare, bine-mersi, din calea ferată, până nu va mai rămâne o șină. Urmează trenurile… După ce s-au furat vapoare, blocuri, cabluri, capace de canale, combinate, doctorate, șosele, voturi și tot așa înainte…

…În același cotidian, din această zi de luni 4 martie (Doamne, cifra aceasta mă trimite cu 36 de ani înapoi, Cutremurul acela blestemat, ducă-se în uitare!), la pagina 19, lista continuă: ”Cum să furi un spectacol”. O poveste tare urâtă, care nu face decât deservicii teatrului românesc, pe care, totuși, vreau să cred că nu-l reprezintă cu adevărat.

…Nu vorbesc aici în numele teatrului giurgiuvean, ci al meu personal. Ca ziarist, ca dramaturg, ca unul care am refuzat să cred în ploaia de avertismente venită (în privința caracterului unui om pe care îl consideram amic!) de la actori, regizori, directori de teatre, scriitori, impresari. Vreau să uit cât mai repede de acest șoc, nici primul și nici ultimul din viața mea. Aș fi vrut să rămân cu imaginea unui regizor harnic, care lucrează rapid, a unor actori excelenți… Mă mâhnește o întâmplare amară pe care am trăit-o mai zilele trecute și trebuie cunoscută în detalii, pentru a nu se mai întâmpla și altora… Pentru a nu se mai repeta, spre binele instituției teatrale și a moralei sale…

…Un spectacol produs de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, piesa “Cum să scapi de sentimente” de Paul Ioachim, în regia lui Dan Tudor, cu Monica Davidescu și Dan Tudor interpreți, a fost prezentat în ultima săptămână a lui februarie, în Germania, la Frankfurt, Stuttgart, Friedberg și Munchen. Numai că sub egida…Teatrului Național București, fără o aprobare scrisă din partea producătorului, teatrul giurgiuvean!?! Aprobare care era absolut necesară, pentru că Regulamentul de ordine internă al instituției de la Dunăre stipulează că orice producție îi aparține 3 (trei) ani. Fiind teatru de proiecte și neavând un buget prea mare, în cei trei ani teatrul giurgiugean speră să-și recupereze, uneori să și depășească fondurile investite în spectacolele produse. Ceea ce actorii în cauză, ca și regizorul, au semnat în contractele lor de colaborare că vor respecta Regulamentul de ordine internă al Teatrului “Tudor Vianu”. L-au încălcat, însă, grosolan! Acum vin și declară (în ziarul “Adevărul”) “nu cunoșteam stipulările regulamentului de ordine interioară al teatrului” (Dan Tudor). Cum, adică, semnezi ceva fără să știi ce semnezi?! Din câte știu, cei doi sunt oameni în toată firea, iar scuza aceasta cu “nu cunoșteam” este puerilă rău de tot. Nu ține ca argument!

…Dan Tudor nu-și mai amintește, se vede, că a refuzat, la Câmpina, în seara zilei de 18 februarie (după reprezentația cu cântec a spectacolului “Cum să scapi de sentimente”) ideea de a trimite Teatrului “Tudor Vianu”, a doua sau a treia zi, o adresă oficială de la impresarul sau compania sa particulară care urmau să organizeze turneul din Germania. O adresă prin care să solicite teatrului giurgiuvean permisiunea de a juca spectacolul respectiv în Germania, sub egida Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu care nu solicita decât 500 de lei pentru fiecare reprezentație. O adresă ce urma să fie discutată în consiliul administrativ al teatrului din Giurgiu. Idee respinsă nervos de Dan Tudor, prins cu ocaua mică, din moment ce dezinformase (folosesc eufemismul!) costumiera și doi mașiniști că a vorbit cu directorul să ia decorul (Sic!). Discuție inexistentă!… Dan Tudor nu-și amintește nici că, în momentul în care i s-a cerut ca totul să fie legal, a tunat și fulgerat, a jignit, ba a susținut cu fală că e spectacolul lui și face ce vrea cu el!?! I s-a spus (există șapte martori!), atunci, că timp de trei ani spectacolul este proprietatea Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu și nu e cazul să forțeze nota. Concluzia: a fost înștiințat și verbal, pe ultimii metri înainte de a comite o mare greșeală, despre ceea ce semnase, chipurile, fără să știe!…

…Spuneam că spectacolul de la Câmpina, din 18 februarie, a fost unul cu cântec. Pentru că, la sosirea echipei tehnice și a conducerii teatrului giurgiuvean la Casa de cultură, unde urma să se susțină reprezentația, afișul prezenta spectacolul respectiv (cel al Teatrului “Tudor Vianu”) drept al … Teatrului Proiect Câmpina!?! Adi Dochia, om din conducerea tânărului teatru prahovean (ca și Dan Tudor!) a motivat că așa i-a trimis concepția afișului Dan Tudor! Cum se vânduseră peste 200 de bilete, conducerea teatrului giurgiuvean (care inițial a vrut să plece imediat acasă!) a decis să nu-și bată joc de acei oameni iubitori de teatru, fapt pentru care a cerut trei ștraifuri peste cele trei afișe de la intrare și garanția că înainte de începerea reprezentației se va anunța pe scenă că spectacolul este prezentat de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu! Ceea ce s-a întâmplat. Dar, acum este limpede, omiterea numelui producătorului real al spectacolului pe afiș (ca și a actriței Giulia Ionescu, într-un rol de nici două minute) a fost una premeditată, anunțând cele patru reprezentații ilegale din Germania!…

…Drama cea mare este că Dan Tudor nu vrea (sau nu poate!) să recunoască nici acum abuzul comis și declară în “Adevărul” absolut incredibil: “Nu cred că am făcut nimic incorect”!!! Să râzi cu Stan și Bran, nu alta… Regulamentul de ordine interioară al teatrului giurgiuvean ignorat cu desăvârșire, deși semnase că îl va respecta, ba mai fusese atenționat și verbal în ceasul al 12-lea… Desconsiderat și contractul de achiziție al textului, prin care Teatrul “Tudor Vianu” are exclusivitate asupra montării piesei lui Paul Ioachim până la 18 septembrie 2013… Imaginea teatrului giurgiuvean pătată cu zâmbetul pe buze… Desigur, zice D.T., nu-i… incorect!?! E ceva ce ține de dreptul civil,  chiar și de cel penal! Instanța va decide de ce s-au făcut vinovați, cu adevărat, D.T. și M.D. și la cât se ridică daunele produse de ei Teatrului Tudor Vianu Giurgiu prin cele patru reprezentații ilegale în Germania !…

…Dacă nu a făcut nimic incorect, atunci de ce am citit (tot în “Adevărul”) o afirmație a lui Dan Tudor, negru pe alb: “Oricum, ne cerem scuze, dacă am adus prejudicii de imagine teatrului din Giurgiu”. Care scuze veneau la câteva rânduri mai jos după noroiul pe care același D.T. în arunca pe obrazul Teatrului “Tudor Vianu”, motivând că a pus spectacolul “Cum să scapi de sentimente” sub egida Naționalului bucureștean pentru că, în străinătate, nu li s-ar fi acceptat să joace vreun spectacol produs de vreun teatru mic și obscur din România, de care n-a auzit nimeni! Păi, de ce trebuia să joace acest spectacol pe care Dan Tudor l-a montat și în care a jucat la un…teatru mic și obscur?! Nu cumva, cine se scuză penibil, se acuză grav?!…

…În numele logicii elementare, o asemenea afirmație aruncă noroi și pe firma Naționalului bucureștean, care a prezentat spectacolul… unui teatru mic și obscur. Cum tot atât de logic este să te întrebi, dacă Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu era unul de care n-a auzit nimeni, atunci, de ce Dan Tudor a semnat regia la 5 (cinci) spectacole în ultimii doi ani și jumătate pe scena giurgiuveană, unde, culmea, a mai venit să joace și Monica Davidescu?! Acum, D.T. se plânge: “Noi am jucat pe bani foarte puțini la Giurgiu”. Nu i-a obligat nimeni! Au semnat contractele de bună voie, în deplinătatea facultăților mentale! Plus că, la bugetul sărac al teatrului giurgiuvean, banii n-au fost chiar “foarte puțini” (desigur, nu voi da niciodată cifre, ele sunt confidențiale!)…

…Teatrul acesta mic și obscur, “Tudor Vianu” Giurgiu, căruia Dan Tudor i-a furat un spectacol de patru ori în amiaza mare, a jucat, totuși, în ultimii doi ani, la Viena, Sofia și București (de mai multe ori!), a participat la opt Festivaluri internaționale, a realizat o premieră absolută în România și Bulgaria prin coupe-ul româno-bulgar (“Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L.Caragiale) cu Teatrul din Ruse, a luat un Premiu de spectacol la Festivalul internațional de la Chișinău, altul, de regie, la Festivalul teatrelor de proiecte de la…Câmpina, trei “Diplome de excelență”, ultima, în octombrie trecut, de la Asociația Scriitorilor București pentru “Promovarea consecventă a dramaturgiei românești”. Chiar să nu fi știut Dan Tudor de toate acestea?!

… O chestie mai rară până acum în paginile ziarelor, furtul de spectacole reprezintă, totuși, un nociv fenomen la modă. Ne dă garanții (tot în “Adevărul” de astăzi) nimeni altul decât Ion Caramitru, directorul general al Naționalului bucureștean, președintele UNITER: “Tot felul de șușanele sunt prezentate în țară, pe afișe apare numele Teatrului Național, deși noi nu avem nicio legătură cu producția respectivă”!?!

…Suntem în România anului 2013, unde se fură căi ferate, voturi, blocuri,  uzine, titluri universitare, păduri, doctorate, spectacole. Așa ne furăm, rapid și sigur, perspectiva!

La Giurgiu, se vede „Luna abţibild”!

octombrie 2, 2012 Comments off

REZULTATELE CONCURSULUI „DRAMATURGIE ÎN DOI”

…În urma lecturării celor 10 (zece) texte primite la Concursul „Dramaturgie în doi”, membrii Juriului (o actriţă-Geni Brenda, un regizor-Vili Perveli Nikolov, un dramaturg-Mircea M. Ionescu) au decis următorul clasament al celei de a III-a ediţii:

1. „Luna abţibild” 28,5 puncte (9, 9,5, 10)

2. „Trandafirul de sens giratoriu” 27,5 (8, 9,5, 10)

3. „O viaţă mai bună” 23,5 p. (6, 8,5, 9)

4. „Baba-Mare se întoarce” 22p. (6, 7,5, 8,5)

„Colonia de păsări” 22p. (7, 7, 8 )

6. „Intrusa din tablou” 20,5 p. (6, 7, 7,5)

7. „Veşnicie în doi” 18,5 p. (5, 6, 7,5)

*Piesele „Suflet pentru Eva”, „Simfonie pentru oboi şi nimeni” şi „Istorisirile unui vierme”, toate semnate de Gheorghe Truţă, au fost excluse din concurs pentru că autorul şi-a trecut numele şi adresa pe plic, fapt neadmis de regula competiţiei! Păcat, pentru că una dintre piese ar fi candidat la podium!

…Conform regulamentului Concursului „Dramaturgie în doi”, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, există baremuri de puncte, fără de care cei trei clasaţi pe podium nu pot obţine automat şi Premiile: I-cel puţin 28 de puncte; II-minimum 26 de puncte; III-cel puţin 24 de puncte. Totalul notelor celor trei membrii ai Juriului de la această ediţie a dus la acordarea premiilor pentru primele două locuri. Astfel…

PREMIUL I a revenit lui Carmen Dominte, din Bucureşti, autoarea piesei „Luna abţibild”, cu un total de 28,5 puncte. Piesa va fi onorată cu 1.500 lei şi, mai ales, montată în actuala stagiune a Teatrului „Tudor Vianu”. De reţinut că la prima ediţie a acestui Concurs, Carmen Dominte a obţinut Premiul II!

PREMIUL II ia drumul Bacăului, unde trăieşte Laurenţiu Budău, autorul unui text excelent (şi el!), „Trandafirul de sens giratoriu”, care a totalizat 27,5 puncte. Autorul va primi 1.000 lei, conform regulamentului Concursului.

Cei doi laureaţi îşi vor primi premiile în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, Giurgiu, 22-27 octombrie 2012.

…Premiul III nu se acordă, întrucât nicio piesă (fireşte, în afara celor de pe primele două locuri!) nu a întrunit minimul de 24 de puncte, „bronz”-ul fiind ratat la mustaţă de „englezul” Robertino Paţilea, din Bromley (Marea Britanie), cu o idee excelentă, însă cam diluată spre finalul textului „O viaţă mai bună”.

Pe locul 4, la egalitate de puncte, Ion Martin Bogdan (câştigătorul primei ediţii a Concursului), autorul piesei „Baba-Mare se întoarce” şi Celia Ifrim („Colonia de păsări”), ambii din Bucureşti.

Pe poziţia a VI-a, Ioan Jurca Rovina („Intrusa din tablou”), iar pe locul VII-Marilena Dumitrescu („Veşnicie în doi”), ambii din Capitală.

…Ca o concluzie (nici prima, nici ultima!): anul acesta, chiar dacă la Concursul „Dramaturgie în doi” au venit mai puţine piese (fenomen semnalat, din păcate, la mai toate concursurile de dramaturgie din ţară, în ultimul an!), majoritatea au fost bune şi foarte bune. Fireşte, într-o ierarhie relativă, ca la orice jurizare, în care s-au pronunţat, totuşi, trei creatori ai unui spectacol teatral: dramaturgul, actorul, regizorul! De reţinut că, anul trecut, la Concursul „Dramaturgie în doi” (unde s-au primit 20 de texte) nu s-a decernat decât Premiul III!

P.S. Nici n-am postat bine acest material, că mă sună un amic: „Prietene, piesa cu Premiul II la Giurgiu, a câștigat premiul cel mare la Concursul de teatru scurt de la Oradea, la finele lui septembrie!”. Verific și așa este!… Cu alte cuvinte, Laurențiu Budău, autorul,  a jucat la două capete sau, dacă vreți, a alergat aceeași cursă pe două culoare! Ca atare, a pierdut premiul de la Giurgiu. Dar mai ales, noțiunea de fair-play. Unii, se vede, amețesc repede  în…sensul giratoriu!