Arhivă

Post Tăguit cu ‘Teatrul de Comedie’

 Tabletă de dramaturg. ADIO, CARAGIALE, ESTE TIMPUL ABSURD AL „RINOCERILOR” LUI EUGEN IONESCO!

iunie 7, 2016 Comments off

…N-au fost alegeri, după ’90, care să nu ne amintească de celebra piesă „O Scrisoare pierdută” a lui I.L.Caragiale. De Agamiță, paiața șantajului, de fariseul Cațavencu traversând deceniile. De fiecare dată, după alegeri, spuneam în cor: „Caragiale nu se putea naște decât în România!”, ba, mulți recunoscând că prezentul nostru dâmbovițean a depășit imaginația genialului dramaturg!

…După alegerile din 5 iunie 2016, am înțeles efectiv că nenea Iancu nu mai e la modă. Acum, scena societății românești s-a mutat în Absurd, și aud „Rinocerii” lui Eugen Ionesco, nu la premiera din 10 aprilie 1964, de la Teatrul de Comedie, ci tropăind prin orașele țării, înspăimântător, grotesc, cu zgomot sinistru de cătușe, sfidând orice normă morală și logica elementară, de bun simț nu mai poate fi vorba. Nu poate fi decât O ȚARĂ ABSURDĂ încât să triumfe în alegeri penalii! Arătați alta în lume!… Exemple, la noi, câtă frunză, câtă gargara e în floare. Unde s-a mai auzit ca un penal să câștige alegerile de primar din…Pușcărie (Sic!), cum s-a întâmplat cu „rinocerul” Cherecheș la Baia Mare?!? Cum s-a mai întâmplat și pe la Brașov, Rm.Vâlcea, Craiova, Tulcea, Sf.Gheorghe, Deva, Tg.Mureș, Miercurea Ciuc, Botoșani, unde, oare, nu s-a întâmplat ca urmăriți penal, turiști pe la DNA să câștige alegerile, chiar la diferențe uluitoare?!?… Ce țară mai este aceasta?!… O asemenea comedie nu s-a scris încă în teatrul absurdului, am trăit-o halucinant noi, nu în Duminica Orbilor, ci în Duminica Penalilor!.

…Nu discut despre autorii acestei piese unice în lume, nici cauzele, PNL-ul ajuns o fantomă, cu o conducere la pământ, președintele Iohanis și Guvernul lui pe post de Cal Troian, dibăcia și, citesc, pe alocuri, chiar fraude ale pesediștilor, unii și ei cu amintiri penale… Nu am să dau curs nici stupizeniei că marele învins al acestor alegeri a fost DNA!?! Adică, nu Orban a fost vinovat că s-a pretat la fărădelegi, și atâția alții ca el, în frunte cu lideri PSD, ci DNA-ul care le-a zdrăngănit clopoțelul pe la ureche. La fel cum s-a întâmplat și în celelate cazuri, culminând cu recordul mondial stabilit în Pușcăria din Maramureș! O mereu aceeași „Echipă de zgomote” (a fost o piesă a lui Fănuș Neagu), dirijată abil de Ponta (și el cu umbre de ilegalitate, și nu mă refer acum la doctoratul plagiat!), Ponta fără de ale cărui aroganță și nesăbuință din campania electorală, din noiembrie trecut, nu ne mai mușcam degetele acum, întrebându-ne „Cine ne-a pus să-l votăm pe Iohanis, președintele niciunui lucru făcut”?! Aceiași aplaudaci, hăitași țin să ne convingă, acum, de efectul razelor DNA asupra „anemonelor” de politicieni români, prinși cu mâinile în cazanele cu miere, în timp ce românii de rând abia o duc de pe o zi pe alta. Măi, să fie, ce silogism infantil, acesta cu DNA, care îi incomodează teribil pe unii!…

…Iar când ambasadorul american, documentat, se vede, ne-a sfătuit să nu-i alegem pe cei corupți (dovediți, nu imaginari!), unii au sărit pe el, că ne dă lecții! Ca, acum, să ne pomenim că avem o cascadă de penali, corupți aleși în funcții de conducere, la primării și consilii județene, gata să-și ducă la desăvârșire opera de fraudare a statului, a societății. Au, doar, experiență dovedită! Sigur că. de vină este și populația acelor orașe, sectoare cu dalmațieni. Negreșit, a contat enorm prezența nici simbolică la vot a bucureștenilor, în special a tinerilor, care au uitat nepermis de repede „Drama Colectiv”, numărul redus de votanți a făcut, în principal, să avem pe Dâmbovița o Capitală Roșie! Rușii cu Piața Roșie, noi cu…

…Într-o Țară de drept, cu un Parlament puternic, cu un Președinte activ, nu de parcă ar dormi și când merge și când vorbește, cu o Opinie publică tenace, matură, la această oră S-AR CERE IMEDIAT INVALIDAREA penalilor aleși! Pentru a nu fi RUȘINEA Europei, pentru a nu citi în presa străină că suntem Țun Popor care votează corupții”!

…Marele învins din Duminica penalilor nU ESTE DNA (pe care Ponta și alți dalmațieni speriați se zbat de ceva timp să-l scoată din scenă!), ci SOCIETATEA noastră, DEMOCRAȚIA, și așa firavă, din România, CLASA POLITICĂ  imatură, atentă numai la interesele personale și avantajele financiare.

…”Rinocerii” lui Eugen Ionesco tropăie apocaliptic prin viața noastră, în acest iunie 2016. Îi lăsăm să ne calce în picioare, să ne spintece în coarnele lor sălbatice?!
…Pentru reînprospătarea memoriei, câteva nume și cifre:

*Catalin Chereches (ales primar în Baia Mare cu 70% din voturi)
– arestat preventiv pentru luare de mită;
*George Scripcaru (ales primar in Brașov cu 52%)
– reținut de DNA și apoi trimis in judecată pentru abuz în serviciu, instigare la tentativă de abuz în serviciu și luare de mită;
*Lia Olguta Vasilescu (aleasă primar al Craiovei cu 60%)- reținută de DNA și acuzată de luare de mită, folosirea autorității sau influenței in scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
*Constantin Hogea (ales primar in Tulcea cu 34%)- reținut de DNA și trimis apoi în judecată pentru luare de mită și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o indeplinețte o persoană ori incheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute in virtutea funcției, atributiei sau insărcinării sale, dacă sunt săvârțite in scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, in forma continuată;
*Robert Raduly (ales primar in Miercurea Ciuc cu 65%)- reținut de DNA și apoi trimis în judecată pentru abuz in serviciu, instigare la abuz in serviciu și conflict de interese;
*Antal Arpad (ales primar al municipiului Sfantu Gheorghe cu 73%)
– inculpat pentru infracțiunea de utilizare in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este savârșită in scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;
*Dorin Florea (ales primar al municipiului Targu-Mures cu 42%)- urmarit penal intr-un dosar pentru luare de mită și trimis în judecată in alt dosar pentru abuz in serviciu;
*Robert Negoiță (ales primar al Sectorului 3 din Capitală cu 60%)- urmarit penal pentru evaziune fiscală;
*Catalin Flutur (ales primar in Botoșani cu 45%)- urmarit penal pentru abuz in serviciu;
*Mircia Gutau (ales primar al municipiului Ramnicu Valcea cu 41%)
– condamnat definitiv in două dosare!
*Mircia Muntean (ales primar in Deva cu 36,23)- condamnat definitiv intr-un dosar.

Chiar ne lasă reci această listă a politicienilor dalmațieni?! Care, volens-nolens, umbrește și succesele unor candidați corecți!…

…Vom stabili, peste patru ani, ALT RECORD MONDIAL, să nu fie primiți pe lista electorală pentru primării și consilii județene decât candidații ÎNCĂTUȘAȚI, ARESTAȚI, URMĂRIȚI JUDICIAR etc?!

Circ, pitic, Messi, Mutu, Comedie, Maestrul Beligan, „Rinocerii” (de ieri și de azi)

ianuarie 12, 2011 3 comentarii

…Romanii ziceau, cu o psihologie bine ticluită, „pâine și circ”. Românii zic, astăzi, numai Circ. Pâinea s-a cam dus!… Criză, mon cher, politică, morală și materială… Accize umflate, de-a sărit litrul de benzină (atomică?!) peste 5 (cinci!) lei, de vor galopa prețurile la alimente, și așa criminale… Un amic, Zozo, mi-a trimis, astăzi, în iarnă grea, un SMS semnificativ: „Stop indiferenței! Protestul de la benzinării trebuie să continue! În zilele de 17, 18 și 19 ianuarie nu mai alimentați în nicio benzinărie! Mergem cu mijloace de transport în comun, cu bicicletele sau pe jos. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare de patronii multimiliardari ai industriei petroliere și să-i facem să vadă ce înseamnă să piardă bani!”… Oare?!… Unii nu mai merg cu mașinile lor din cauza benzinei, alții neavând bani să achite asigurările pipărate rău și ele de la 1 ianuarie. Cumplit început de an!… Numai piticul de la Palatul Înfrângerii delirează că vremurile cu covrigi în coadă bat la ușa românilor! Cinismul e în floare, în România, de e vară, de e iarnă…

…Cum românul nu mai are măcar pâine din belșug, i s-a rezervat doar circul. Bâlciul deșerteciunilor… Zilnic, în Parlament, Senat, pe micile ecrane, pe marea pânză cenușie a țării. Dar lumea nu prea mai zâmbește măcar amar. De privești strada, metrolul, autobuzele, tramvaiele, magazinele, școlile, universitățile, șoselele, spitalele, România pare o țară înghețată și la propriu și la figurat. Doar în palatele baronilor de bucava ai prezentului arde un foc cinic. În timp ce, pe la porți, prin gări și trenuri înghețate, pe drumuri înzăpezite, pe străzi dormind sub polei gros, prin spitale din epoca de piatră, tot mai mulți strigă disperați: „Arde-v-ar focul!”…

…Deloc întâmplător, n-am intrat în Schengen! Conform unor scenarii comuniste, câțiva slugoi ai Puterii bâiguie că alții sunt de vină! Uităm că trăim într-o țară în care totul se mituiește, în care justiția dansează în funcție de ce muzică i se cântă. Sătulă de circul românesc, Europa s-a plictisit să ne tot arate cartonașul galben. Am fost eliminați din zona celor care vor să meargă sănătos înainte…

…Încotro se îndreaptă România anului 2011? Cine se încumetă să răspundă, în afara Cotroceniului și Palatului Înfrângerii?

***

…Dincolo de Circul politic care a dus țara în abis, românul de rând mai caută să se refugieze în fotbal. Numai că nici aici nu prea se mai găsesc bucurii. Fotbalul românesc, ajuns sub… Burkina Fasso (!?!) este condus și el, în general, de dalmațieni contaminați politic. Într-o țară coruptă până în măduva existenței, fotbalul nu putea face excepție. Viermuiește și el în non-valoare și scandaluri zilnice. Într-un iarmaroc ce nu mai interesează pe mulți. Destui microbiști de ieri nici nu mai știu ce se mai întâmplă pe la echipele, cândva, de suflet. Mi se pare una dintre marile tristeți din aceste vremuri…

…Circar de pagina întâi, Mutu rămâne un talent pus în echipament de derbedeu. S-a făcut de basme, cu drogurile, în Anglia, a mutilat un barman la Constanța, altul la Florența, a fugit la un chef de la Națională, după un 0-5 de pomină, la Belgrad, acum i-a enervat rău de tot și pe italienii de la Fiorentina care i-au întins o mână la greu. Pentru mine, Mutu rămâne un zurbagiu netratabil, pe care și cei anturajul intim l-au ajutat să calce repetat în străchini. Chiar și acum, când Mircea Sandu leagă salvarea Naționalei de prezența lui Mutu. Nașule, Everestul nu se mai poate urca cu umbra lui Mutu la Firenze…

***

…În fotbalul mare, luni 10 ianuarie, Gala Balonului de Aur FIFA, la prima ediție. Premieră, pentru că s-a unificat „Balonul de aur”, acordat de decenii de revista „France Footbal”, care a creat Trofeul, cu premiul „Fotbalistul anului” acordat de FIFA. Mă rog, dacă tot se reunifică, în boxul profesionist, Centurile, de ce n-ar face-o și Blatter-bla-bla-bla, boss-ul fotbalului mondial. Întâiul „Balon de Aur FIFA” a revenit, așteptat, argentinianului Lionel Messi, de la Barcelona, care anul trecut cucerise ambele trofee!… La antrenori, The best a fost desemnat portughezul Jose Mourinho, pentru titlul, cupa și Liga Campionilor cucerite cu Inter Milano. Personal, oricât îl stimez pe Murinho, cred că a fost anul lui Vicente del Bosque, care a reușit marea „bombă” la Mondialul sud-african, cucerind titlul mondial cu Spania! Cu Naționala iberică, nu cu o selecționată multinațională cum este Interul. Acum, ca să fiu puțin malițios, bine că Mourinho a primit distincția la începutul lui 2011. Nu de alta, dar 2010 s-a încheiat pentru el cu acel 0-5 al Realului (antrenat de portughez!) în fața Barcelonei, scor după care Mourinho n-ar fi trebuit să iasă câteva săptămâni din casă…

***

…Sub balconul Thaliei, o Gală a Legendelor, la 5 ianuarie. Zi când Teatrul de Comedie a împlinit 50 de ani! Acum o jumătate de secol, maestrul Radu Beligan ctitorea, în timp record, Teatrul de Comedie, acolo unde românii au văzut, în ‘64, cum arată „Rinocerii”. Întâiul spectacol (din 5 ianuarie 1961) a fost „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. De atunci, 152 de premiere, cu toată floarea cea vestită a teatrului românesc, actori și regizori, unii dintre ei prezenți la aniversarea jumătății de secol. Toate cele 152 de premiere, într-un încântător volum „Teatrul de Comedie 50 de ani”. Felicitări lui George Mihăiță și Corinei Constantinescu pentru această carte minunată, care nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de teatru.

…Din păcate, multe dintre stelele care au înnobilat scena de la Comedie n-au participat la Gala Legendelor decât prin proiecții. Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Gărdescu, Giurumia, Cornel Vulpe, Pălădescu, Băltărețu, Silviu Stănculescu și alții urcaseră în Nemurire…

„Leopardul Mistreț” se dă la public

mai 18, 2010 1 comentariu

…festCo 2010, adică ediția din acest an a Festivalului Comediei Românești, trăiește din plin. A început frumos, lansat, cu două teatre de la Dunăre venite în Capitală să demonstreze că se pot realiza spectacole de top și cu texte românești. Sâmbătă, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a oferit un atractiv spectacol atipic, „Identități”, după șapte piese de teatru scurt ale regretatului Dumitru Solomon. Noutatea spectacolului realizat de valorosul regizor Victor Ioan Frunză, mereu în căutare de nou, a constat în plimbarea publicului prin șapte spații diferite din teatru și din exterior, unde s-au jucat cele șapte piese scurte. Ca ultima, „Apa”, să reprezinte un adevărat regal regizoral…

…Duminică, „Lecția” lui Eugen Ionesco, prezentată de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, într-o încântătoare lecție oferită de excelentul regizor Țino Geirun, născut la Brăila, rodat prin teatrele României socialiste (unde i s-au interzis destule spectacole!) și fugit, în ’85, la Viena, unde valoarea lui din scripturi rare a explodat spectaculos, la nivel european. Dar despre fascinanta carieră a lui Țino Geirun voi scrie cum se cuvine într-un viitor apropiat.

Acum spun, doar, că a realizat o bijuterie de spectacol la Galați, o „Lecție” de mare profunzime și sensibilitate, cu fiecare detaliu șlefuit pe idee, de la fiecare gest al celor trei interpreți, la orice sunet muzical, umbră și bob de lumină. Țino Geirun a descoperit sensuri noi în celebrul text ionescian, ritmuri ideatice aparte, cuțitul care aduce moartea în final devenind metafizică, într-un joc semantic cu semnificații nebănuite. Spectacol rar, în care am descoperit și un actor minunat, Vlad Vasiliu, într-un triptic ales, cu Petronela Buda și Liliana Lupan.

festCo 2010 a început tonic, revanșând prin valoarea spectacolelor criza financiară care a „mușcat” și din acest Festival!

…Pentru mine, „ora H” a acestui Festival va fi joi 20 mai, la 17 trecute fix, când, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa mea atât de actuală, „Leopardul Mistreț”, care a primit Marele Premiu al Concursului de Comedie Românească. Un adevărat eveniment, din moment ce la acest prim contact al „Leopardului Mistreț” cu publicul, din distribuție vor face doi Actori de calibru, onorați, luna trecută, cu râvnitele Premii UNITER: Virginia Mirea și George Mihăiță-totodată și dinamicul director al Teatrului de Comedie. Împreună cu ei, valoroșii actori Teodora Stanciu, Ștefan Georgevici și Florin Dobrovici, în „asistența” tinerei, dar plinei de idei regizoare Gabriela Dumitru, atrasă de subiectul animalizării conștiente din jungla românească în care trăim. Un spectacol-lectură care, logic, ar trebui să pregătească „Leopardul Mistreț” pentru un viitor salt pe scenă. Nu însă tot ceea ce-i logic este și adevărat…

Deocamdată, mă bucur din plin de frumusețile acestui festCo 2010!

Cea mai bună comedie

mai 7, 2010 7 comentarii

…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.

…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un Copertă "Leopardul Mistreț"coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.

…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.

…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

aprilie 22, 2010 Comments off

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…

România – la… 20 de ani de Paradis!

martie 15, 2010 2 comentarii

…Le este dat românilor ca politicienii lor să le promită un veritabil „spațiu spațialo-temporal” o dată la 20 de ani. În toată povestea asta nu-i nicio legătură cu „teoria relațivității” lui Einstein. Este doar o găselnița dâmbovițeană, efect de ipocrizie și cameleonism politic.

…După „Evenimentele” din Decembrie ’89, Silviu Brucan ne atenționa că ne trebuie vreo 20 de ani să înțelegem „democrația” și să știm ce să facem cu libertatea cucerită. Mulți l-au suduit atunci pe satrapul stalinist ajuns sol al României la Washington!?! Au trecut 20 de ani… Vai de democrația noastră și de libertatea haosului!…

…2010. Acum, în martie. La 20 de ani după „profeția” perfidă a lui Brucan. Premierul în funcție, Emil Boc, se întâlnește cu pensionarii, în plină criză financiară și morală, și încearcă să îi liniștească: „Vom avea bani în 2030!”. Adică, peste…20 de ani! Peste două decenii, cei mai mulți dintre bieții pensionari de astăzi, care abia supraviețuiesc, cei cărora ministrul de finanțe intenționa să le pună taxe pe pensile de mizerie, vor fi demult plecați în Rai. Nu vor mai apuca să trăiască Paradisul, când va curge mierea pe străzile eternei, fascinantei Românii… Nu vor mai prinde acel utopic 2030 promis de premierul de astăzi (pensionarul din…2030!), dacă nu cumva guvernul Boc 3 va anunța că a descoperit și longevitatea matusalemică! Am zis „acel utopic 2030”, pentru că datoriile externe ale României cresc aberant…

…8,9 miliarde de euro datorii externe în 2004; 10,2 miliarde de euro în 2008; 12,5 miliarde de euro în septembrie 2009; 19,3 miliarde de euro în decembrie 2009; 23,6 miliarde de euro în martie 2010!!! Citind aceste cifre și ritmul lor accelerat, 2030, anul Paradisului promis de premierul Boc, tinde să devină borna aservirii totale a României bancherilor străini!

Boc n-a fost suduit, ca Brucan. A fost, în schimb, vârtos huiduit și „bulgărit” (cum a scris o parte a presei, adică ochit cu bulgări de zăpadă!) de acei pensionari care au suferit sub comuniști, sub 20 de ani de guvernare incompetentă (ca să folosesc un eufemism!), iar astăzi sunt luați, pur și simplu, la mișto…

…Curg premierele în teatrele din București. Ceea ce este încântător, mai ales că unele spectacole sunt de ținută. Trist este că n-am notat nicio premieră cu o piesă românească! N-am să consider, doar, interesantul diptic de la Teatrul de Comedie („Cântăreața cheală” și „Lecția”, în regia lui Victor Ioan Frunză) dramaturgie autohtonă, căci Eugen Ionesco este un dramaturg universal, român-francez sau francez-român, care a lansat împreună cu Samuel Beckett „teatrul absurdului”. Zic să așteptăm anul 2030 și în cazul textelor românești…

…S-a mai încheiat o etapă de pe prima scenă fotbalistică a României. Cu două bătălii mult așteptate: CFR Cluj-Dinamo 2-2 (0-1) și Poli Timișoara-Unirea Urziceni 0-0. Cam mult zgomot pentru câteva… gafe monumentale, cum s-a întâmplat sub Feleac, unde dinamoviștii au fost îngropați de propriul portar Dolha, la început de repriză secundă și cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a „comis-o” ca în curtea grădiniței. Gazdele au deschis, practic, scorul pentru „câinii roșii”, căci argentinianul Culio i-a pus un „assist” impecabil lui Andrei Cristea, singur în fața careului mic. Măcar Culio s-a revanșat, taxând inepția portarului bucureștean… Derby-ul de duminică, Timișoara-Urziceni, ceva mai legat, mai animat. Dar, atât… „Bomba” rundei avea să explodeze pe …drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Acolo, astăzi, duminică 14 martie, mercenarii străini ai inimosului Adrian Porumboiu au tocat frunză la câini și au fost învinși de Gloria Bistrița, cu 1-0!?! Dacă ar fi fost ultima etapă, iar năsăudenii ar fi avut nevoie de victorie pentru salvarea de la înec, aș fi zis că… „Curcanii” (de la Peneș Curcanul, să nu se înțeleagă altceva!) lui Porumboiu au fost niște filantropi. N-am văzut, însă, filmul „Filantropica”, nici „Polițist, adjectiv” (remarcabila peliculă semnată de Corneliu Porumboiu, băiatul cel mare al finanțatorului vasluian), ci… „Străin, adjectiv”. O echipă cu 10 străini, străină de fotbal, în această duminică…

Am urmărit și Steaua, chinuindu-se, vineri, cu Oțelul, în Ghencea (1-0), și Rapid riscând să deraieze pe final la Alba Iulia (totuși, 1-0 pentru giuleșteni!), și Brașovul făcut KO de Craiova (3-0, în prima repriză, la Drobeta Tr. Severin!) și am înțeles că trebuie să stăm liniștiți. În…2030 s-ar putea să visăm la cucerirea Ligii Campionilor Europeni, că tot vom (re)aminti de Sevilla ’86, săptămâna această, când strategul Stelei din Andaluzia, Emeric Ienei, va împlini 73 de primăveri!…

…Români din toate țările, gândiți-vă, pregătiți-vă numai pentru 2030! Atunci, în România, va fi Paradisul. Până atunci, însă, Prezentul seamănă tot mai mult a coșmar. În cam toate…