Mircea M. Ionescu

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în “B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales “campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, “cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de “marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila “Sevilla ‘86″ și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ‘90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns “secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!

…Nu se putea ca acest 2009 să nu se încheie cu încă o “bombă” mediatică, măsura exactă a mentalitații noastre despre marea performanță. A demisionat Dan Petrescu, antrenorul echipei campioane, cel mai bun coach român al anului (după ancheta “Gazetei”; în opinia mea în cel mai fericit caz la egalitate cu Mircea Lucescu, deținătorul Cupei UEFA în 2009!). Vestea nu mă surprinde, de vreo jumătate de an, mai exact înainte de a începe noul campionat, timonierul Unirii Urziceni anunțând sus și tare că s-a decis să plece, fiind sătul de cum e tratat în România, cu bătaie directă la arbitrii. (Argument nu tocmai implacabil, din moment ce, în campionatul trecut, cel când a detonat “bomba”, cucerind laurii cu modesta trupă din Bărăgan, fluierașii i-au făcut cadou cel puțin cinci puncte-victorie cu Dinamo și egal cu Rapid, ambele la Urziceni-, ca și succesul din ultima deplasare a actualului tur de campionat, la Piatra Neamț!). Lăudat de toată lumea pentru frumoasa toamnă europeană cu Unirea (adunând 8 puncte din grupa cu Sevilla, Stuttgart și Rangers, ceea ce l-a propulsat în “optimile” Europei League), Dan Petrescu și-a reafirmat dorința de a pleca “mai sus” sau “la mai bine”, vorbind entuziasmat despre Anglia, visul lui născut după frumoasa carieră de jucător la Chelsea. Cum, însă, perfidul Albion n-a vibrat la declalațiile de dragoste ale “Bursucului”, nici măcar după acel 4-1, de la Glasgow, în fața figuranților de la Rangers, creatorul de miracol din Bărăgan a trimis el un CV la federația scoțiană! Care ofertă, probabil, se află în studiu, și astăzi, când Dan Petrescu și-a reziliat contractul cu patronul Dumitru Bucșaru. Despărțire amiabilă, se spune. Ceea ce iarăși n-a surprins pe nimeni, ambele părți câștigând incredibil în mariajul de doi ani.

…Ceea ce a surprins (cel puțin pe mine!) este direcția spre care o va lua filo-englezul, anglo-saxonul: spre Moscova, de parcă auzi replica aceea celebră din “Trei surori”, piesa de rezistență a lui Cehov: “La Moscova, la Moscova!”. Moscova era un vis… La Dan Petrescu este un calcul rece. Rușii, dispuși să investească masiv în fotbalul de top, i-ar oferi cam 1 (un) milion și 200 de mii $. Sumă frumoasă, nimic de zis. Când afli, însă, că echipa ce oferă acest dar financiar este una de locul 8 în campionatul rus, Dinamo Moscova mai exact, începi să te întrebi unde mai sunt visele de mărire ale tânărului și talentatului antrenor Dan Petrescu?! Și cum rămâne cu acea dragoste obsesivă față de fotbalul englez?!

…Mulți susțin că Dan Petrescu a acceptat fără să clipească aceasta ofertă de la Răsărit de teamă să nu rateze totul. Căci Unirea s-a cam uzat și lupta se anunță foarte grea în primăvară, cu CFR Cluj, Steaua, Timișoara (mai ales), Rapid și Vaslui, iar scoțienii ăia zgârciți n-au bani de aruncat pe experimente. Nu de alta, însă Dan Petrescu a venit la Urziceni tot din Est, de la Wisla Cracovia, unde n-a rupt gura Poloniei. Așa că, analizând pragmatic, a preferat banii în schimbul bătăliei pentru împlinirea visului britanic. Care vis, zic eu, ar fi avut o mare șansă după “dubla” cu Liverpool, căci un eventual succes (cu mult noroc!) ar fi deschis drumul spre mari bănci tehnice pentru fostul jucător al lui Chelsea. Ce să fie în opțiunea “Bursucului”: realism, mercantilism sau graba noastră oarbă  după bani care strică treaba?

…Deloc întâmplător, susțin, primii doi antrenori români ai anului 2009 ar putea antrena ambii, stagiunea, viitoare, în fostul spațiu sovietic: Mircea Lucescu pe Șahtior Donețk, în Ucraina, Dan Petrescu, pe Dinamo Moscova (de ce nu ȚSKA, Steaua moscovită?!), în Rusia. Asta să fie valoarea tehnicienilor noștri?! Întreb, pentru că, exceptându-l pe Ștefan Kovacs, triumfător în lume cu Ajax Amsterdam și ca director tehnic al Federației Franceze de Fotbal, n-avem niciun antrenor-fanion în West sau, dacă vreți, în galeria de aur a fotbalului mare. Lucescu a stat doar șase luni la marele Inter Milano, fără rezultate, Loți Boloni a dansat frumos doar o vară în Portugalia și a câștigat un titlu cu Standard Liege, în campionatul belgian, unul de mâna a doua. Trecerile repetate prin Balcani (tot Mircea Lucescu s-a impus și aici, câștigând titlul Turciei și Cupa UEFA, cu Galatasaray, “aurul” otomanilor și cu Beșiktas), prin Panama, Armenia, Emiratele Arabe și atâtea alte țări exotice, nu fac decât să amplifice criza. De aceea mă cam deranjează graba lui Dan Petrescu de a o lua spre Rusia. Vreau să cred că doar a amânat “marea debarcare” în Anglia. Sau a compromis-o?!