Arhivă

Post Tăguit cu ‘Steaua-Sevilla’

„Curat, murdar” (12). FRR (Federația Română de Răutate!), CHIAR NU ȚI-E RUȘINE SĂ DAI CU PIETRE ÎN „GENERAȚIA DE AUR” ȘI MILIOANELE EI DE SUPORTERI?!?

august 22, 2016 Comments off

…Citesc în „Gazetă” și nu-mi vine să cred!

…Am crezut că ex-consilierul lui Băsescu, un Habarnam cum îl numesc mulți, pus samavolnic la conducerea fottbalului românesc, este doar un Șapte-Ochi-Între-Cărți, cum i-ar fi zis din prima regretatul Valentin Stăbescu!… Văd, însă, că geme și de răutate! … Păi, să ordoni „Jos Generația de Aur!”, jos de pe pereții Centrului Federal de la Mogoșoaia a tuturor fotografiilor de la inegalabilul World Cup ’94, este cea mai mare TICĂLOȘIE la adresa Fotbalului Românesc, a unor Valori respectate pe plan mondial: Hagi, Gică Popescu, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Florin Răducioiu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu etc.!

…Dacă Herr Daum a decis o tâmpenie ca asta (personal, mă îndoiesc!), motivând că pe pereți sunt necesare „mesaje motivaționale”, atunci, trebuia ca un anume cu personalitate de la FRF să-i spună noului selecționer numai atât:

1) România a depășit demult etapa… Heirupului cu „Răsună Valea”, de la Bumbești-Livezeni și Salva-Vișeu!
2) CEL MAI MOTIVAȚIONAL MESAJ pentru tinerii fotbaliști, CEA MAI BUNĂ IMAGINE pentru străinii care trec pe la Centrul Federal, NU POT fi decât REZULTATELE DE EXCEPȚIE, VALORILE GENERAȚIEI DE AUR!…

…Istoria Fotbalului Românesc SE CERE RESPECTATĂ!
…ȘI ÎN ROMÂNIA! Nu doar în Lumea-ntreagă!
…Astăzi, nu mișcă pe nimeni Lozincile de tip comunist!… A trecut vremea lor în toată lumea!… Numai în sfera politicienilor noștri (ce-l include și pe neica Habarnam) se vede că NU!

…Înțeleg că „PERFORMANȚA” noii-învechitei prea repede (se vede) conduceri federale, ISTORICA înfrângere cu Albania, la Euro 2016, definește și mai mult Abisul în care a ajuns fotbalul românesc prin comparație cu „Generația de Aur”, sclipitoare în America!… Plus că, în vizibilă inferioritate de competență în domeniu, tov. Habarnam se simte tot mai complexat și de performanțele de ecou ale lui Hagi și compania. Iar a vedea zilnic FILELE DE AUR ALE FOTBALULUI ROMÂNESC ar fi un curat calvar, mon cher, pentru un parașutat în domeniu! Un complex care mă poate face să cred că, în viitorul apropiat, presa nu va mai avea voie să scrie despre STEAUA-SEVILLA 1986, „GENERAȚIA DE AUR”-WORLD CUP ’94!… Să terminăm cu acest Cult al Personalităților, nu-i așa?!… De aici, probabil, mizerabila decizie luată de mai noua FRR, adică Federația Română de Răutate!

…Care a dat nu doar în Minunata Pleiadă de Fotbaliști Români, dar și în sentimentele, mândria a Milioane de Suporteri Români din toată lumea!

…RUȘINE, DE TREI ORI RUȘINE, cum spune un personal al lui Caragiale!
…SOMNUL RAȚIUNII MONȘTRII NAȘTE, sună avertismentul lui Goya!
…SĂRACA (pentru noi!) OLIMPIADĂ DE LA RIO ȘI EURO 2016 LA FOTBAL denotă că SPORTUL ROMÂNESC e condus de indivizi cu rațiunea adormită, niște neica-nimeni autori de milioame nemuncite, coautori insensibili la dezastre.
…CHIAR PRIVIM NEPUTINCIOȘI LA ACEST TIMP AL PIERZANIEI?!
P.S.Cei de la Casa Fotbalului au emis un Comunicat, ieri, prin care susțin „Pozele erau deteriorate”! Așa să fie!… Așteptăm exemple de de respect, atașament față de „Generația de Aur”!

 

 

Olimpiada văzută de-Acasă (3). AJUNGE CU IMPOSTURA! LEGENDELE NE PLÂNG, „GROPARII” HĂHĂIE, MINT ȘI DISTRUG ÎN CONTINUARE!

august 16, 2016 Comments off

…Mă apasă încă Lacrimile Cristinei Neagu… De azi-noapte a venit și plânsul în cascade de suflet rănit al Cătălinei Ponor!

…Să ai asemenea ZEIȚE contemporane și să-ți bați joc de ele, ca și de tot Sportul Românesc, de o ISTORIE DE AUR, să-l distrugi cu bună știință, este o CRIMĂ!
…Remarcabilul gazetar și om de sport Gabriel Stănescu a publicat, astăzi, pe Facebook, CLASAMENTUL MEDALIILOR MINUNAȚILOR SPORTIVI ROMÂNI, de la Olimpiada din 1956 (Melbourne) până la Dezastrul de la Rio 2016! NUMAI citind acest Clasament All Time înțelegi în ce ABIS au dus (și) Sportul „GROPARII” ROMÂNIEI din ultimii 26 de ani!

A VENIT TIMPUL GRAV, LIMITĂ, SĂ NU NE MAI ASCUNDEM DUPĂ MINCIUNI! Toată lumea știe, dar mulți se fac că plouă!
…Sportul Românesc a fost POLITIZAT, de la cluburi, federații, la vârf, a devenit O BIȘNIȚĂ și el, ca întreaga activitate din România! De aici s-a pornit DEZASTRUL!

…Băsescu, „piratul” care se dă de ceasul morții că va fi arestat (așa de târziu?!), și-a pus un consilier de la Cotroceni, drept președinte la Federația ROMÂNĂ DE FOTBAL, un Habarnam, șapte-ochi-între-cărți, sacrificându-l cu cinism criminal pe GICĂ POPESCU, Legendă a Fotbalului European!?!… După Dezastrul de la Europeanul de fotbal, din Franța, unde ne-a învins…Albania (?!?), ex-locatarul de la Cotroceni l-a apărat pe Habarnam Burleanu, susținând mizerabil:”N-a jucat el!”. Logică de grădiniță, sfidare a opiniei publice! În loc să-l scoată imediat de la pupitrul unde s-a declanșat CĂDEREA LIBERĂ a fotbalului nostru, cu o GENERAȚIE DE AUR și CAPODOPERA EI DE LA WORLD CUP 1994, cu LEGENDA STELEI-SEVILLA 1986, INEGALABILA CAMPIOANĂ A EUROPEI, Băse-hă-hă ne liniștește abominabil că n-a jucat Burleanu!?! Nici Băsescu, logic…

…Cum nu era sufiucientă TRISTA EXPERIENȚĂ a Fotbalului Românesc, a venit și replica OPOZIȚIEI… PONTA l-a uns în fruntea Mișcării Olimpice Românești pe Alin Petrache, rugbist cunoscut, dar fără vreo legătură cu SPORTURILE OLIMPICE! În timp ce nume grele ale sportului românesc s-au văzut marginalizate, dacă nu chiar umilite!…

…Ne-am bătut joc de alchimiștii BELLU și BITANG și GIMNASTICA ROMÂNĂ, REGINA-REGINELOR LUMII, a ajuns o biată Cenușăreasă. Probabil că și Ponta va susține că nu Petrache a fost pe Bârna Suspinelor! N-a fost, desigur… Ne-am bătut joc de CRISTIAN GAȚU, FENOMEN al handbalului mondial și PERFORMER și ca președinte al Federației ROMÂNE DE HANDBAL și ne bate Angola!?!… Pentru că bișnița foșnește dureros și în spatele semicercului, unde dictează, se spune, comisioanele care se iau pe antrenorii și jucătorii străini aduși în țară!… Și Exemplele pot continua cu mai multe disciplione sportive…

Legenda IVAN PATZAICHIN și Flotila lui de aur au fost ocolite, deși „Țarul Ivan își face meseria” și bate Dunărea, în amonte și în aval, pe banii lui, cu Festivalul lui Internațional de bărci fără vâsle, pentru a revitaliza un sport uitat, ce nea adus atâtea medalii!

…Sigur că doctorașul plagiat nu-și va recunoaște VINA! APORTUL DECISIV LA PRĂBUȘIREA SPORTULUI OLIMPIC ROMÂNESC!…
…SPORTUL ERA UNICUL DROG MORAL permis al unui POPOR CARE SE LUPTĂ CU SĂRĂCIA, HAOSUL, NEDREPTATEA! Acum, i-a fost luat și această BUCURIE ILUZORIE!
…Și i-a mai fost răpită DEMNITATEA de a avea MARI CAMPIONI OLIMPICI, MONDIALI, EUROPENI!
…Așa ȚARĂ, așa SPORT! Așa CULTURĂ!… Sigur că Băsescu și Ponta și toți politicienii care ne-au luat și bucuriile de suflet, drogul moral, se vor ascunde după copacul nesimțirii și vor căuta… Ce să mai caute?! Tabelul de mai jos îi lasă FĂRĂ REPLICĂ!
…Restul este Tăcere și Lacrimă!
…MULȚUMIM, MINUNAȚI SPORTIVI ROMÂNI pentru cei 60 de ani care NE-AU FĂCUT MÂNDRII CĂ SUNTEM ROMÂNI!
…ACUM, VAI DE ROMÂNIA… LUCRULUI BINE FĂCUT!

PALMARESUL ROMANIEI LA JOCURILE OLIMPICE
(din ultimii 60 de ani)

Aur — Argint –Bronz–Total
1956 Melbourne …. 5………. 3………. 5……..13
1960 Roma ……….. 3………. 1………. 6……. 10
1964 Tokyo ………… 2………. 4………. 6……..12
1968 Mexico City … 4………. 6………. 5…….. 15
1972 Munchen ……. 3………. 6………. 7…….. 16
1976 Montreal ……. 4………..9 ………14……..27
1980 Moscova ……. 6………. 6……….13…….25
1984 Los Angeles … 20……. 16……….17…….53
1988 Seul …………… 7……… 11………..6…….. 24
1992 Barcelona ….. 4……….. 6……….8…….. 18
1996 Atlanta ……….. 4……….. 9……… 9……. 26

2000 Sydney …….. 11………. 6………..9………26
2004 Atena …………. 8 ……….5………. 6……..19
2008 Beijing ………. 4 ……….1 ……….3……….8
2012 Londra ……….. 2 ……….5 ……….2 …….. 9
2016 Rio de Janeiro .1………. 1 …………2……….4
Cine a fost România în sport și unde ne-au adus incompetența și corupția politicenilor!

 

POST SCRIPTUM.

…Și a venit ultima zi a Olimpiadei braziliene: 21 august 2016. Bilanțul sportivilor români, unul de râsu’-plânsu’…

…România incheie Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro-2016 pe cel mai slab loc din istoria participărilor de după război, pe locul 47, cu o medalie de aur (Naționala de spadă fete), una de argint (dublul Mergea-Tecău, la tenis de câmp) și două de bronz (haltere băieți, caiac-canoe fete)! Privesc tabelul medaliilor și nu pot să cred că este adevărat, în ceea ce ne privește!

Top-10 este cel asteptat, cu frumosul loc secund al britanicilor și clasarea rușilor sub podium! 1. SUA – 116 (43-37-36), 2. Marea Britanie – 66 (27-22-17), 3. China – 70 (27-18-26), 4. Rusia – 54 (17-17-20), 5. Germania – 41 (17-10-14), 6. Japonia – 41 (12-8-21), 7. Franta – 40 (9-17-14), 8. Coreea de Sud – 21 (9-3-9), 9. Australia – 29 (8-11-10), 10. Italia – 26 (8-11-7).

…A existat, cândva, un miraculos Sport Românesc! „Groparii” societății românești din ultimii 26 de ani AU DISTRUS frumusețe de SPORT ROMÂNESC! Va mai putea el, oare, RENAȘTE?!

Jurnal de California (2). Sâmbătă, la Venice, am fumat marijuana și l-am întâlnit pe Mao!

martie 28, 2016 Comments off

…Întâiul week-end în California 2016 a început sâmbătă 25 martie. Ducu m-a invitat la o plimbare prin Venice, alături de Karina și cele două minuni de nepoțele, Celine și Genevieve. Am mai fost în Veneția Americii, acum 22 de ani, în timpul Mondialului de Fotbal. M-a dus, în două seri, la un restaurant de lux pe unul dintre Canalele Veneției și la un amic doctor, vestitul regizor de teatru Florin Fătulescu, prietenul care mi-a montat, în anii ’80, cu mare succes de public și de presă o comedie („Pele și caii verzi” sau „Adio, Pele!”) la Petroșani și Brașov, cu turnee de ecou în București și pe Litoral.

…Acum, Venice pe timp de zi. Zi însorită, chiar dacă diminețile, în California, sunt friguroase. Venice este un fel de cartier în Los Angeles, deși, a fost fondat, la 4 iulie 1905, ca stațiune independentă pe plajă, de un milionar al tutunului, Abbot Kinney. În 1926, însă, teritoriul mărit de la 2 mile la 16 (23 de kilometri), cu destule canale trasate prin mlaștini drenate, cu clădiri având arcadele amintind de Palatul Dogilor din falnica Republică Italiană numită Venezia, această splendoare de la Pacific a fost anexată orașului Los Angeles, în subordinea lui aflându-se și astăzi. Despre Venice, cuibușor de nebunii, pentru artștii din lumea-ntreagă, casă a generației beat între 1960-1970, s-au scris cărți, s-au făcut filme…

…Eu plec la drum pentru un mic reportaj de suflet, capitol într-un Jurnal sentimental. Plec însoțit de un „ghid pentru un scriitor”, cum îmi numesc feciorul cel mare, Ducu, care știe să-mi ofere ceea ce nu se află pe Internet sau în pliantele turistice.

…Venice este și astăzi un magnet, pentru că a fost vitalizat nu de bogătani, ci de artiști, oameni cu gusturi estetice, sigur nici fără vreo lețcaie în cont. Aici, una dintre casele-baracă, cum mi-a venit prima definiție văzându-le, cele fără vreun etaj, joase, sărăcăcioare în splendoarea naturii dintre Munții Santa Monica și Oceanul Pacific, se vinde cu cel puțin un milion de dolari!… Sunt multe astfel de maghernițe cumpărate, iar pe locul lor se construiește zdravăn, e plin cartierul de noi clădiri, între palmierii înalți de vreo 30 de metri, specifici numai Californiei. Chiria într-un astfel de lăcaș, construit prin anii 40 pentru clasa muncitoare, era acum trei ani de 2.000$ pe lună. Azi, e 4000$! Dar, cei care au rămas din anii trecuți, plătesc chiria de atunci, o lege salutară îi apără pe chiriași de rapacitatea unor proprietari care vor să mărească mereu prețul…

…În drum spre Venice Beach, ajungem pe Main Street și Ducu, maestru în informatică, îmi atrage atenția la o clădire pe stânga, „Binoculars Building”. Două binocluri mari, negre, străjuiesc intrarea. Este sediul vestitei companii „Google” pentru Los Angeles și partea de Vest, sediul mondial fiind la San Francisco. Avansăm și trecem repede în Abbot Kinney Boulevard, ctitorul minunăției Venice. „Este considerat cel mai interesant bulevard din America”, mă atenționează Ducu, și privirea se înnobilează cu un șir rar de magazine, restaurante, Galerii de artă, între Palmierii uriași parcă purtând fulare de frunze la gât, sprijinind cerul. În zonă, străzi care te duc cu gândul la Andalusia (Sevilla noastră din 7 mai 1986, Steaua-Regina Europei la fotbal!), Valencia, Granada, Cadiz… La un moment dat, atenție mărită: o Gondolă într-un sens giratoriu, Windward Circle, centrul stațiunii, semn că s-a circulat cu gondolele și în Veneția Americii… Suntem la răscrucea lui Pacific Avenue cu o stradă și descopăr încă una dintre minunile lumii: strada se poate traversa normal, de la stânga la dreapta și invers, dar și… perpendicular! Fac întâia oară în viață un asemenea drum, depășim câțiva cerșetori și ajungem față în față cu Venice Beach!…

…Plaja asta e un regal rar. Ciorchini de oameni stau pe un dâmb de nisip și participă la unul dintre spectacolele publice. O trupă, „Olimpicii de ghetou”, pare a fi formată din campionii mondiali la gimnastică artistică și acrobatică, se rostogolesc de trei-patru ori în aer, înainte și înapoi, se aruncă pe caldarâm de parcă ar avea amortizoare în brațe, fac flotări uluitoare, ținând antrebrațele lipite de ciment, se cântă modern, se dansează, se râde, Viața e frumoasă, turiștii filmează, fotografiază… Văd un SegWay, nebunia pe două roți, cu un ghidon înalt până la nivelul pieptului, pe care te plimbi cât vrei, am descoperit distracția asta, care costă vreo 4.000 $, cu vreo cinci ani în urmă în South Beach Miami. În Venice, se închriază, cu 49,99 $ pe oră și 79,99$ pe două ore, dar mușterii s-au cam împuținat, mai ales că aici e și ținutul surferilor. Azi nu-s, însă, valuri, și distracția este pe faleză, chiar dacă, aproape de Ocean, se află Ringul skateboarderilor… Pe Esplanadă, tot felul de expoziții de ocazie, de nebunii, artă naivă, magazine cu souveniruri, numai culori vii, în combinații atât de diverse, un bătrîn cu doi șerpi mari, poți face o fotografie cu unul ei, unul alb, altul gri, un homeless cântă cu foc la un pian, adus la mal de plajă… Ducu mă face atent în fața Avenue-ului Westminster, la nr. 20, la 20 de pași de plajă, descopăr o casă din filme, din poveștile copilăriei, ctitorul ei a numit-o Casa Bordello. E din marmură neagră și albă, cu grilaje și uși aurite, un roccoco-barocul secolului 18 în stil american, cu personaje din filmele ultimului secol, parcă și doi-trei zei, pe acoperiș, pe pereții laterali… Ducu îmi arată și adevărate expoziții de picturi murale pe zidurile magazinelor, clădirilor oarecari, predomină roșul, galbenul și albastrul, liniile drepte, floră și faună marină, oameni stilizați, este arta acestui Mileniu, aici, unul dintre autori, Rip Cronk, este un cunoscut de-al lui Ducu…

…Pe un practicabil destul de ridicat, se face reclamă la un „spectacol rar”, i se spune „Freak Show”, în care, pentru cinci dolari, intri și vezi „60 dintre ciudățeniile de pe acest Pământ”! La intrare vor să ademenească publicul avid de senzații tari, oameni cu trei mâini, o femeie cu barbă, un pitic de vreo 30 de centimetri… Trec trist pe lângă acest Show și gândesc că cei mai ciudați am ajuns noi, cei așa-ziși normali, de afară, scoatem bani și din durerea umană din blestenații sorții, să ne bucurăm semenii bolnavi de „evenimente” sau să fim fericiți, cu cinism, că nu ne-au lovit pe noi asemenea blesteme! Dar, oare, suntem fericiți în această sărăcie morală?!…

…Trec pe lângă al treilea așa-zis cabinet „The Green Doctors”, o masă și un scaun într-un cort sau o cămăruță fără peretele din față. Ducu îmi înțelege nedumerirea și mă pune în temă. „Dacă vrei să fumezi marijuana, aici, o poți face liniștit, numai că trebuie să ți se dea de la aceste cabinete un certificat că ești apt să tragi marijuana. Costă 40 dolari certificatul!”…N-am fumat în viața mea, nici măcar o țigară din mătase de păpușoi, așa că nu-mi rămâne decât să rămân scriitor și să-mi imaginez…

…Sunt pe plajă, la Venice, și trag tacticos dintr-o țigară de marijuana, băi, ce liber sunt, băi, ce târșelos am fost, să nu-mi simt mintea luând foc, să visez, să mă simt… Cum naiba să mă simt?!… Negăsind răspuns, am mai tras o dată lung din marijuana cumpărată pe dracul știe cât, și am început să înjur cu patos sau ca la ușa cortului teroriștii, blatiștii, politicienii care distrug conșteint lumea și nu se mai satură de bani și putere, haosul din România și pseudo-liderii ei de rahat, mânăriile, noua dezordine a Europei… Deodată, o echipă specială a venit, m-au înhățat doi gardieni-jucători de fotbal american, mi-au dat două palme, mi-au făcut o injecție, și m-au trezit la realitate! Bine că n-am cedat în viața mea tutunului, o zic, în Venice, culmea ironiei, fondată de un miliordar al tabacco-ului, Aboot Kinney…

…Lunch cu totul și cu totul special. Într-una din clădirile cu arcadele de la Palatul Dogilor. La un restaurant chinezesc. „Bucătăria lui Mao!”, zâmbesc Ducu și Karina. Încăpere oarecare, cu 12 mese de patru locuri și una de 10 persoane. Dar pereții însă… În față, cum intri, figura lui Mao Tze Dun. Și multe fotografii și desene, cu tovarăși în jurul lui Mao, cu soldatul comunist apărătorul Patriei, iar deasupra tejghelei unde aduc bucătarii comenzile, un tablou cu chipul lui Mao în patru culori: roșu deschis, albastru, grena, negru!… Nu cred că vreunul dintre cei din restaurant știe care a fost adevărata față a lui Mao Tze Dun (1893-1976)… Liderul comunist al Chinei, poet, filozof, novator (!?!) al teoriei marxist-leniniste, al economiei politice, liderul partidului comunist chinez, strateg militar și politic, om care, se spune, a îmbunătățit educația, școala, sănătatea lângă Marele Zid, dar a avut pe conștiință și vreo 60 de milioane de morți, în perioada 1949-1976, cu acele campanii nebune numite „Saltul înainte” și „Revoluția culturală”. Ce înseamnă însă 60 de milioane de morți la un mega-popor care a atins întâiul miliard sub Mao?!.

…După o masă chinezească de cinci stele, la care Genevieve a mâncat alături de noi, iar Celine a dormit liniștită în căruciorul ei, am întrebat-o pe una dintre cele două ospătărițe care ne-au servit (o chinezoaică și o afro-americană), firește pe asiatică, o femeie în jur de 55-60 de ani, dacă l-a văzut vreodată pe Mao?! A privit o clipă-două ca electrocutată, a dat tăcută din cap, ce o fi vrând să spună, oare, și a plecat!…
…Ce Mao, domnule?! Cine să fie ăsta?! Important e că unii mănâncă o pâine de pe urma lui…

…Am plecat din Palatul Dogilor californian ce adăpostește…”Bucătăria lui Mao”, cu gând de scriitor. M-am uitat la tabloul cu Mao în oatru culori și l-am provocat la dialog, ca în acele dialoguri de patru ani „Dacă am fi fost față în față”, publicate în ziarul meu „Lumea Noastră, Lumea Sporturilor” de la New York…
-Domnule Mao…
-Tovarășe!
-Tovarășe Mao, cum a fost cu liderul comunist al României, Ceaușescu?
.-Când, atunci de ne-am văzut ultima dată, la Beijing,în ’64?
-Atunci!
-Ce să fie, atunci?
-La vreun sfert de veac după executarea comunistă a lui Ceaușescu, s-a scris că v-a contrat, chiar la Beijing!
-Da, mi-a zis că ar trebui să mai îndulcesc relațiile cu tovarășii sovietici…
-Și l-ați pedepsit, nu?!
-Dacă-l pedepseam, nu mai pleca viu din China!… N-a fost obraznic, doar a vrut să arate că are și el idei…
-Se spune însă că…
-Tovarășe, tot ce s-a întâmplat a fost că nu m-am dus la dineul de adio! Atâta tot… Ca între comuniști!

…Zi de roman, astăzi, la Venice, Veneția Americii!

26 martie 2016, Mar Vista, California

LA MULȚI ANI, AMERICA! Plâng pentru tine, America, plâng de tine, România…

iulie 4, 2014 Comments off

…Este 4 Iulie! Ziua Americii! Happy Birthday, America! La Mulți Ani, scumpa mea America!…
…La București, când scriu cu litere crescute-n suflet, zorile se chinuie în întuneric, sub rafalele de ploaie ce bat geamurile. Timpul se apropie de ora 3, în noapte udă… Acum 28 de ani, pe 4 Iulie 1986, exact la ora asta, m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Era tot într-o vineri, eram tot o Emoție. Peste câteva ceasuri urma să plec, ca turist, de unul singur, la un control medical, în Italia, lângă Florența. Porneam în marea aventură a Vieții, cu Dacia mea (nr. 4-B-167), și hotel și restaurant, și nu m-am mai oprit decât în…New York!

…După cinci luni și jumătate de teroare și speranță pentrecute în Italia, două săptămâni în Lagărul de la Latina (20 de săptămâni în Pensiunea „Claudia” din Roma), unde mă culcam, cu ciocanul sub pernă, într-o baracă fără uși, cu geamurile înlocuite de foi din plastic. Ploaua și atunci, la Latina, între zgomot de sticle sparte și țipete de femei îngrozite de câțiva albanezi violenți care n-aveau mamă, n-aveau tată, când le cădea cu tronc o femeie, o brățară sau un ceas mai acătării purtate de „profughi”. Două săptămâni la Latina, timp în care mi s-au întins atâtea curse… Într-o zi, m-am trezit că am un cumnat în Italia, ceea ce nu putea fi adevărat, ce bine ar fi fost. Generos, invizibilul cumnat ar fi cerut conducerii Lagărului să fiu mutat din baraca tuturor cerșetorilor de libertate la unul dintre hotelurile de pe malul mării!?! Acolo, unde puteam fi făcut dispărut pe vecie în valurile mării…

…N-a ținut cursa cu inventatul cumnat, că, la două zile, m-am trezit în așa-zisa cameră a grajdului cu un trimis al Bucureștiului. El venea din Lugoj, era un oarecare, muncitor, chipurile,  tip scund, îl chema Adorjan, dar românii din Lagăr, unși cu toate poveștile vieții, l-au mirosit imediat și m-au chemat la ei. Eu le povesteam despre Gicu Dobrin, Rică Răducanu, Hagi și Steaua, cu care fusesem la Sevilla, în acel istoric 7 mai ’86 (și n-am rămas, atunci, cum au circulat legende!), ei mă apărau de toate relele. Eram idolul lor, se mândreau cu mine și mă fereau de atâtea chinuri. „Nea Mircea, ăsta e omul Securității! Ferește-te, câteva ore, de el, că după miezul nopții, îl lichidăm, cârtiță nenorocită ce e!”, m-au pus ei în temă… I-am rugat, aproape că am plâns cerându-le să nu facă o asemenea ticăloșie, că nu mal plecăm din Lagăr, nu-l mai văd eu pe Ducu al meu pentru viitorul căruia am renunțat la glorie, la cariera din gazetărie și teatru, în Infernul uitării de la Capua ni se vor îngropa anii și oasele… M-au trimis la culcare, promițându-mi că va fi o noapte liniștită… Pe la 10, în întuneric, am auzit, afară, vocea baritonală a lui Calu, băiatul din Satu Mare care se ducea, la o săptămână, ascuns în podul vagoanelor de tren, să se plimbe două zile prin Suedia și se întorcea: „Bă, vierme de balegă, tu vii de la Ambasadă, crezi că n-am aflat!”… Cred că i-au dat câteva scatoalce lui Adorjan, atât, bine că n-a fost o noapte însângerată…

…Băiatul din Lugoj a intrat agitat în spațiul cu patru paturi, fără geamuri la ferestre, cu tavanul din carton ce se ondulse ca valurile mării de atâta ploaie, cu un placaj ce scârția în locul ușii. M-am făcut că dorm. A venit în vârful picioarelor cu chipul lui hidos deasupra mea, m-a studiat și s-a întors spre un pat, să se întindă. „Vrei să-mi spui ceva?!”, l-am fulgerat din spate, în timp ce mâna-mi prinsese ciocanul de sub pernă… „Domnul Mircea, cum puteți rezista în jungla asta?! Eu nu pot trăi aici! Aici nu-i pentru oameni! Dumneavoastră sunteți cineva!… Haideți să plecăm de aici!”, a sunat monologul lui, tremurând în întuneric… Am tăcut câteva clipe, creierii îmi sfârâiau, inima alerga ca într-o cursă de sprint… „Nu mai pot da înapoi, Adorjane!”… Iarăși tăcere grea ca lespedea cimitirului… „Se poate, vă garantez eu! Și nu veți avea niciun necaz”, și-a argumentat el prezența în cămăruța mea cu vedere spre… Statuia Libertății!…”Eu am cerut azil politic, Adorjane!”, au fost ultimele mele cuvinte către el. A fugit în noapte. Nu știu unde… Gândesc și astăzi că, fără să fi fost un cunoscut comentator sportiv, mai mult ca sigur eram omorât în Lagărul din Latina…

…Acum 28 de ani, la ora asta, așteptam să cobor pe trotuarul din fața blocului din Bucureștiul natal, la Polivalentă, și să îndes ultimele bagaje în Dacia 1300. Printre care pliantul și textul piesei „Aventura unei femei cuminți”, care se jucase la Teatrul Bacovia, de 287 de ori, dar s-a interzis în turneul de la Naționalul bucureștean, în 10 mai 1983, și s-au anulat cele două spectacole pentru care s-au vândut toate biletele, iar eu și directorul teatrului moldav ne-am pomenit chemați la ordine! Făcuți cu ouă și oțet, imaturi politic, eu numit japiță, pui de năpârcă, înjurat, pentru că „Tovarășa a fost mereu o femeie cuminte, nenorocitule!”… Pliantul acela era argumentul meu pentru cererea de Libertate depusă în Lagărul din Latina. Nimeni, absolut nimeni, nici soția, nici tata, nici sora n-au știut că vreau să ajung cu Dacia mea până-n America!…

…Și am ajuns, în 19 decembrie 1986! După ce am vândut, plângând, hotelul-restaurant pe patru roți, la Roma, cu o mie de dolari, și am mai făcut o altă mie, spălând pizzerii, vase, curățând grădini, cărând mobilă, acoperind, cu geamuri, la trei metri înălțime, o seră… Am cumpărat de o mie de dolari două clasoare cu timbre, cărți cu mai toate orașele italiene, un Anuar Il Calcio, câteva atenții pentru rudele mele necunoscute, care urmau să mă aștepte… Am mai rămas cu o mie de dolari, ca să nu spună cineva că am trecut Atlanticul cu mâna goală. Am aterizat la New York, în noapte, cu inima plină, visând să-i văd cât mai repede lângă mine pe Ducu și Cornelia. Capul îmi bubuia de planuri, ajunsesem la Pământul Făgăduinței, gata să fac un ziar în limba română, un teatru, o echipă românească de fotbal! La Latina și la New York, am înțeles că sunt un „Condamnat la Libertate”, cum tot anunț de câțiva ani că se va numi cartea mea de amintiri pe care o amân și iar amân să o scriu, dar, care, în această noapte tăiată de 4 Iulie 2014, când aștern rânduri pentru blog, o simt fixată în minte și în suflet… La masa de scris, MMI-ului, trebuie să scoți cartea asta în 2014!…

…4 Iulie 2014! La Mulți Ani, scumpa mea America! M-ai făcut om, întărindu-mă nebănuit moral, învățându-mă să muncesc pe brânci, să-mi sară capacele, ziua cocoșat pe volanul taxiului, cu moartea în spate, de la 10 dimineața până la prânz trudind la o masă, în subsolul minunatei mele verișoare mele Tory (Dumnezeu să o odihnească în pace!), la scoaterea de unul singur a primului ziar românesc de sport din afara României, „Lumea Sporturilor”, devenit după mai 1989, „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, trecând, dincolo de sport, la cultură și politică, din moment ce adia a vânt de Libertate dincolo de Cortina de Fier! Am avut și pistolul la tâmplă, am fost și bătut de m-am trezit o grămadă de carne, oase rupte și sânge, taximetria mi-a ros trei vertrebe (nu le-am înlocuit nici astăzi, exista un risc, după operația cu implantarea unei tije, să pierd piciorul drept!), dar i-am avut pasageri pe Anthony Quinn, Greta Garbo și fata lui Fidel Castro, viața de driver am prins-o în cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York”…

…Mulțumesc mult, America, mi-ai pus flăcăul cel mare, Ducu, pe o pistă spre Fericire, iar mie mi-ai permis să-mi iau Diploma de onoare la cea mai mare Universitate a Vieții-inegalabilul Babilon New York! Mi-ai dat o fabuloasă experiență de viață și un moral fără de care, după cele două operații de cancer și atâtea trădări (inclusiv de la așa-ziși „bisericoși”, farisei, slugi la câțiva lei și plăceri trecătoare!), n-aș mai fi fost astăzi decât o amintire…

…Pe 4 Iulie 1986, la București, într-o noapte cu soare, visam să descopăr America. Pe 4 Iulie 2014, la București, mi-e sufletul greu de trădările trăite, în țara natală, de visele îngropate prematur de atâția bișnițari de cuvinte și sentimente… Am scris, acum 15 ani, o piesă de teatru, „New York-București, reîntoarcerea niciunde” (nu s-a jucat, deși regretatul om de teatru Mircea Ghițulescu a considerat-o „Cea mai bună piesă din dramaturegia exilului românesc din 1990 încoace!”), am una așternută, primăvara ce abia a trecut, pe coală de lacrimă, tradusă în bulgară, „America de-acasă”. M-am reîntors, naiv, gândind, irecuperabil, cu sufletul, pentru o miză mai mare decât scrisul, Viața!

…La Mulți Ani, USA! Today și totdeauna… Happy Birthday, America!… Respect America pe Viață, iubesc România până la moarte…

…Plâng, acum, când scriu, de dor de tine America, țara care m-a ajutat să descopăr fațetelor Libertății, ale Demnității, astăzi, casa lui Ducu, a Corneliei, Karinei  și a fermecătoarei Genevieve, nepoțica mea care, pe 13 iulie, în ziua finalei Mondialului XX, va împlini 9 luni…
…Plâng de tine, de chinurile și lipsa ta de perspectivă clară, de minciuna și hoția care te sugrumă, draga mea România, unde venisem să fac America de-acasă!

P.S. 4 Iulie 1994! La ora aceasta (ora New York-ului, 4:30 AM) mă aflu într-un avion ce merge de la Los Angeles spre Zgârie Nori. Cu 13 ore în urmă, în 3 iulie 1944, la Pasadena, Naționala de fotbal a Româniai scria în filigran cea mai frumoasă pagină din istoria ei: 3-2 (2-1), cu Argentina, prin golurile lui Ilie Dumitrescu (2) și Hagi! La vreo două ore de la finele meciului, am mers, la Arcadia, unde erau cazați „tricolorii”, cu marele regizor de teatru Florin Fătulescu, ambii beți de fericire, ca toți românii,de acasă și din USA, Canada și Europa, să pornim Fiesta noastră românească, să ne bucurăm chiuind de această victorie colosală,de cel mai frumos meci la World Cup ’94, să petrecem cum o făcusem și după acel răsunător 3-1 (2-1), în fața Columbiei. După vreo două ceasuri de extaz, Florin m-a repezit la aeroportul din L.A., să prind Ziua Americii în avion!
…4 Iulie, mon amour!