Mircea M. Ionescu

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la “Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. “N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. “Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în “echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): “Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la “Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit “întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la “Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: “Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… “2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: “Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu “Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: “N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului “N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: “33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: “N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. “Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: “Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… “Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din “Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la “Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept “Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

• A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
• Golgeter al României, în ’82.
• A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
• Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
• A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa “lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
• Cu Naționala a jucat în “sferturile” lui Euro ’72.
• Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( “Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

• Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
• Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

• Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în “optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
• A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
• A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, “Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din “Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, “Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

• Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
• Ca extremă de expolzie și viteză, “Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
• A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
• A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
• Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 “coroane” în Olanda!
• Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
• În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
• Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
• A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
• 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru “ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în “uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și “dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. “Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
• Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
• A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
• Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
• În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca “secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
• A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

…În lume, este “ora atletismului”. La Doha, în Qatar, a 14-a ediție a Mondialelor în sală. Toată floarea cea vestită a “sportului-sporturilor” este gata de un nou onor, fie și indoor. Multe recorduri sunt gata să cadă. Alte legende încep să se țeasă…

…Privești scurta istorie a Mondialelor atletice de sală și constați că numai 9 țări au avut șansa să găzduiască acest inegalabil Festival.

• Spania a organizat 3 Mondiale de sală: Sevilla-’91, Barcelona-’95 și Valencia-2008.
• Câte 2 ediții au găzduit Franța (Paris-’85 și ’97) și Ungaria (Budapesta-’89 și 2004).
• Au cunoscut onorul organizării unei ediții, în Europa: Portugalia-Lisabona ’91; Marea Britanie-Birmingham 2003 și Rusia-Moscova 2006.
• Două ediții în America de Nord: în SUA, la Indianapolis, în ’87, și în Canada, la Toronto, în ’93.
• Singurul Mondial indoor din Asia, în Japonia, la Maebashi, în ’99.
• După evenimentul de la Doha, următorul Mondial atletic de sală, în premieră sub Semilina, la Istanbul, în martie 2012.

…Mondialul indoor își are eroii lui, unii, adevărate legende, printre care și fata noastră de aur, Gabriela Szabo.

• Reginele aurului, cu 7 medalii din cel mai prețios metal, sunt Maria de Lurdes Mutola, din Mozambic, care s-a pregătit, însă, în SUA, imbatabilă între 1993-2006, la 800 m; și rusoaica Natalia Nazarova, cu 7 titluri la 400 m. și ștafeta 4 X 400 m.
• Câte 5 medalii de aur: bulgăroaica Stefka Kostadinova, la săritura în înălțime, și cubanezul Ivan Pedroso, la lungime.
• 4 medalii în dreptul legendarilor Gabriela Szabo, la 1.500 m. și 3.000 m, Javier Sotomayor (Cuba), la înălțime, și Serghei Bubka, la prăjină cu 3 titluri pentru URSS, unul pentru Ucraina.
• De 4 ori campion al lumii în sală și ethiopianul Haile Gebrselassie, 3 titluri la 3.000 m și unul la 1.500 m.

…Dincolo de medalii, există și Recordurile. Cele care rezistă de cei mai mulți ani, la băieți…

• Acea aruncare a greutății de 22 metri și 24 de centimetri, reușită în… ’87 de Ulf Timmermann, care reprezenta, pe atunci, la Indianapolis, RDG-ul!
• Săritura cubanezului Javier Sotomayor, 2,43 m, în ’89, la Budapesta…
• Zborul lui Serghei Bubka, cu prăjina, la 6 metri, în ’91, în Andaluzia, mai exact Sevilla atât de sonoră pentru noi…

…Două recorduri mondiale de durată, în sală, și la fete. Performanțe ce rezistă de 23 de ani, de la Indianapolis ’87

• Atunci, Stefka Kostadinova, vecina noastră de la sud de Dunăre, trecea peste ștacheta înălțată la 2,05 metri, iar galactica Heike Drechsler, din RDG, pe atunci, zbura în lungime la 7,10 metri!

…Care vor fi recordurile și eroii de la Doha?

…Între nisipurile fierbinți din Qatar, Doha, în Qatar, i-a startul, astăzi, Mondialele de atletism indoor, care cheamă la onor toată floarea mapamondului. A 14-a ediție, semn că istoria de sală a atletismului a început relativ târziu, în martie ’85, la Paris. Ultimul Mondial indoor, acum 2 ani, la Valencia, în Spania, unde înfloresc toți trandafirii… La această ediție, atletismul românesc este prezent cu numai 3 (trei) sportivi: Ancuța Bobocel (la 1.500 m. și 3.000 m.), Adelina Gavrilă (triplusalt) și Anca Heltne (greutate). Trei doamne și toate trei… Altădată, veneam cu patru medalii (dintre care trei de aur!) de la un Mondial (Maebashi ‘99), acum am deplasat numai trei sportive, parcă elemente de decor! Căderea este evidentă, dureroasă…

…Atleții români au participat la Mondialele indoor în toate cele 13 ediții disputate până acum. Din ‘95, de la ediția inaugurală de la Paris. O frumoasă istorie până acum… șase ani, când solii noștri au cucerit ultima medalie.

• În total, 26 de medalii la fete: 10 de aur, 9 de argint, 7 de bronz.
• O singură medalie la băieți, ieșeanul Ștefan Vasilache, bronz la înălțime, cu 2 metri 25 de centimetri, la Budapesta, 2004, de când delegația României n-a mai adus vreo medalie!

…Cele 10 titluri mondiale au fost reușite, în ordine cronologică de:

• Craioveanca Cristeana Cojocaru, la 800 m., în ediția inaugurală, Paris ’85, fiind antrenată atunci de reputatul Nicolae Mărășescu.
• 2 medalii consecutive (Indianapolis- ’87 și Budapesta-’89) pentru băcăuanca de legendă Doina Melinte, pregătită de soţul ei, regretatul Dorin Melinte.
• Hunedoreanca Marieta Ilcu, la lungime, în ’93, la Toronto, antrenor fiindu-i Ștefan Beregszaszi.
• Liliana Năstase (Steaua), la pentatlon, în ’93, la Toronto, cu Doru Crișan antrenor.
• Fantastica serie de 4 titluri reușită de Gabriela Szabo (de la Rapid București), la 3.000 de metri (în ’95, la Barcelona, ’97, la Paris, ’99, la Maebashi, unde a cucerit aurul și la 1.500 de metri)! Tezaur de aur la care a contribuit din plin și antrenorul-șot Zsolt Gyongyossy!
• Acest decatlon de aur al atletismului nostru feminin a fost încheiat, în ’99, de vâlceanca Ionela Târlea, cea mai bună din lume, la 200 m., probă la care a pregătit-o Viorica Enescu.
• 4 medalii, dar de argint, pentru excelenta Violeta Beclea-Szekely (de la Rapid) în ’91, 93, ’99 și 2001, la 800 și 1.500 metri, antrenor fiindu-i soțul. “Dublă” de argint  pentru Margareta Keszeg, de la Universitatea Craiova, sub comanda aceluiași “alchimist” Nicolae Mărășescu…
• Cea mai frumoasă ediție pentru atletismul românesc, cea de la Maebashi: 4 medalii, dintre care 3 de aur și una de argint Era, acum 11 ani, în Țara Soarelui Răsare. Pentru noi începea apusul medaliilor de aur.
• Din păcate, în ultimele două ediții, secetă totală! Să regăsească atletismul românesc “apa vieții”, între nisipurile fierbinți din Doha?

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost “scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, “11″-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu “timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ‘84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  “squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ‘82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ‘90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap “scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ‘89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ‘84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ‘86, calificarea la Mondialul ‘90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), “schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din “lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…