Arhivă

Post Tăguit cu ‘Santa Monica’

Jurnal transoceanic de iarnă (1). DUMINICA ÎN CARE, ÎN CALIFORNIA, M-AM SIMȚIT MILIONAR ÎN DOLARI!

decembrie 7, 2017 Fără comentarii

…A doua zi după ce am aterizat (pentru a cincea oară în viață!) în Los Angeles, duminică 3 decembrie 2017, după ce m-am plimbat și jucat, încântat, cu nepoțelele Celine și Genevieve, pe plaja însorită din Santa Monica, Ducu, flăcăul meu cel mare stabilit de doi ani în California, după ce a descoperit America, în ’88, la New York, și s-a bucurat un deceniu de minunile Floridei, ieri, spuneam, Ducu m-a invitat să facem un tur al caselor de vânzare în „Orașul Îngerilor”. Mă rodea de mult curiozitatea de scriitor de a vedea și casele oamenilor cu bani gârlă din cel mai bogat stat american, California, care, dacă ar fi țară, ar fi a patra din lume, din punct de vedere financiar! Forță pe care și-o trage din Tehnologia de ultimă generație (pentru un neofit ca mine în domeniu!), Internetul, dar și Industria Entertainment-ului, alimentat de inegalabilul Hollywood…

…Turul caselor de milioane a început la o adresă de pe o stradă ce dădea în Bulevardul Venice, sigur că există o Venezie și în California, fondată în 1903, de Abbot Kinney, un magnat al petrolului la vremea respectivă. Acum, în ultima lună a anului 2017, intrăm într-o casă scoasă la vânzare, într-o zonă cu multe imobile vechi, fără etaje, având încă gratii la ferestre, dar în vizibilă îmbunătățire, de privești mașinile luxoase trase în fața lor. Ne întâmpină un tip la vreo 50 de ani, figură de aventurier trecut prin lume și prin viață. Ne spune că el este și agentul imobiliar, mai are două case, iar pe aceasta o vinde pentru că vrea să-și facă un hotel în Nicaragua, unde lui îi place enorm… Casa de vânzare, cu trei dormitoare și două băi, arată excelent, se vede că a fost renovată de curând. Tipul e franc, ne mărturisește că a luat-o cu 350.000 de dolari, iar acum o dă cu un milion de dolari, fără 51 de mii.

…Ducu îmi explică noua modă, de vreo 20 de ani, în materie de construcții de case în California. Sunt căutate cele care, de afară, par magazii, dar se vând pe cel puțin pe un milion-un milion și jumătate de dolari, asta pentru teren, căci maghernițele sunt repede dărâmate, iar pe locul lor se ridică rapid edificii moderne, cu grădini superbe în față, cum sunt și cele două din arhitectura viitorului, pe Rose Avenue, în Venice, având prețuri exorbitante, ca mai toate cele ce se apropie mai mult de Ocean, Pacificul fiind la doar un kilometru și ceva…

…În spatele casei celui care vrea să-și deschidă un business în Nicaragua, aproape de Venice Bulevard, nu prea departe de una dintre autostrăzile care brăzdează L.A.-ul, o terasă nici prea mare, nici prea mică, și două surf board-uri mă îndeamnă să-l întreb dacă-i surfer, este, el însă are o altă pagină de ecou în autobiografia lui de roman, pe care o povestește cu nonșalanță: pe locul terasei de azi, cândva, a cultivat marijuana și a făcut bani buni cu asta… Ne despărțim de casa scoasă la vânzare pentru un milion de dolari fără 51 mii, cu imaginea unui american pentru care viața înseamnă mereu o provocare…

…Al doilea popas, la 3318 Colby Avenue, nu prea departe de locul unde locuiesc, în apartamentul lui Ducu. E un veritabil Paradis, parcă sunt în filmele americane văzute de decenii. Ni se recomandă să ne punem cipici albaștri de protecție la încălțările noastre, ca în multe spitale, Ducu semnează într-un registru, suntem pe un loc 6 al vizitatorilor de azi, posibili cumpărători, primim și un pliamt cu toate datele, cu fotografii din stradă și din interioarele de poveste. Și, firește, elementul important, să știm de la început la ce să ne așteptăm, prețul!… 2.585.000 $!?!… Nici mai mult, nici mai puțin! Adică, o sumă spre 3 milioane de dolari, semn că petecul acesta de Rai nu-i pentru oricine! (În Malibu, însă, prețul unei asemenea case sare de 20 de milioane de dolari!)… Cinci dormitoare, mobilate cu rafinament, tot atâtea băi mari, cu o briză de poezie, o piscină superbă în peluza de iarbă tunsă recent, de unde, în zare, se văd crestele munților, debarale enorme, o sufragerie mare, intimă, unde, la capătul unei mese lungi, o doamnă blondă trecută de 60 de ani, cu trăsături fine, parcă venită de la Sony Studios, ne primește și prezintă cu voce caldă Casa aceasta văzută în atâtea producții hollywoodiene!… Intrăm într-un birou cât mai tot apartamentul meu din București, de la Polivalentă, mobilat și el ca-n filme, și, zâmbind, Ducu alimentează nebunia mea de scriitor de a mă crede o clipă locatarul Iluziei: „Uite, aici, vei sta tu și vei scrie!”…
…Eu sunt la sacou, cămașă apretată și cravată, ca și acum 30 de ani, în 13 februarie 1987, când, la New York, am urcat întâia zi pe taxi și n-am mai coborât decât după cinci ani și jumătate, după ce, însă, îmi scosesem ziarul meu de limbă română în Turnul Babel… Doamna de familie bună, care e, totuși, agentul imobiliar de la „The Noel Team”, se interesează ce meserie am, cred că i-a atras atenția cravata mea roz, sigur i-a zgândărit curiozitatea, Ducu îi spune, cu vădită mândrie, că sunt scriitor în România, la care distinsa Lady blondă, zâmbește lung și mărturisește încrezătoare: „Înseamnă că sunteți plin de bani!” și deduc că m-a și văzut instalat în această Cetate a Soarelui… Îi spun că, în mai toată Europa de Est, scrisul nu e o mare afacere, cum e în California, unde, dacă aș scrie două-trei cărți sau un scenariu de film, aș putea cumpăra liniștit acest Paradis…

…Mai vizităm alte două case-palat în zonă, una chiar mai scumpă decât fascinația de pe Colby Avenue, numărul 3318! Niciuna nu are, însă, rafinamentul celei cu…fermecătorul meu Birou de scris, chiar dacă prima trecută cu privirea se mărginea cu o piscină uriașă și un fundal din filmele făcute la Hollywood. Plecăm, gânditori, Ducu își face, în gând, calculele lui, eu sunt fericit că o Clipă, clipa de-o Viață, viața de-o Clipă, am fost milionar, în dolari, în a…patra țară din lume, financiar vorbind, dacă statul amrican California ar fi un stat înscris la ONU!

…Câteva ore am tot gândit la duminica aceasta în care m-am simțit, o clipă, milionar. Și mi-a încolțit ideea unei piese de teatru! Pe care, în România mea natală, dacă voi primi cel mult 1.500 de euro, drepturi de achiziție!… Noroc cu visul meu de o Clipă, din Los Anges-ul mereu însorit…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de California (15). ZIUA LUI CÉLINE, ULTIMA DUMINICĂ LA OCEAN, ÎNTÂIUL CONTACT CU PACIFICUL ȘI EU MĂ GÂNDESC LA…CHIȘINĂU!  

aprilie 11, 2016 Comments off

 

…Astăzi a fost primăvară plină la Los Angeles. Ca de Ziua minunatei luptătoare Céline, nepoțica mea de vis, care a împlinit două luni, cunună de ani fără număr, într-o Odă a bucuriei, după chinul din primele cinci zile de Viață, scumpa bunicului!…

…După atâta vânt și ploaie, trei zile la rând, California s-a luminat fascinant sub un soare plin, oferindu-mi cea mai frumoasă zi de când am venit la mal de Pacific. Nu puteam să nu plecăm, astăzi, toți cinci, cu Ducu driver ultra-experimentat, la Ocean…

…Am luat drumul pe Pacific Park, spre Santa Monica Bay, Paradis uman, unde s-au filmat multe pelicule, inclusiv „The Sting”, celebra „Cacealma”, din 1973, cu Paul Newman și Robert Redford, cu 7 (șapte!) Oscaruri câșigate, plus alte trei nominalizări!… Până să ajungem la țintă, am șerpuit pe câteva Avenue-uri și străzi, oamenii veseli peste tot, parcă și homeless-ul care trăiește de patru ani în autoturismul lui, de-un roșu decolorat de soare, vânt și ploi… La Santa Monica, într-o parte a celebrei localități, un țarc special amenajat pentru fermierii din zonă, cu tarabe pline de legume, fructe și produse ecologice, fără gluten. Vreo doăzeci de oameni stau pe scaune albe din metal, ca într-un amfiteatru improvizat, și ascultă o tânără cântând cu foc, în acompaniamentul ei de chitară și al unui băiat la tobă. Se servește la botul calului, fie felii de carne ecologică, fie doi cârnăciori, ecologici și ei, e o frumoasă zi de duminică, mi se face dor, deodată, de doi mici și-o bere, să pocnești de plăcere…

…Am ajuns pe plaja imensă de la Santa Monica, unde stoluri de bicicliști, pe tot felul de biciclete și cu atât de diferite căști în culori active au inundat aleile de pe faleză. Au apărut chiar și cete pe SegWay-uri, mijloacele de locomoție pe două roți și un ghidon drept până la mijlocul omului matur, destui roleri, atleți de circumstanță… Și țarcurile moderne pentru copii, pline ochi, Genevieve aleargă fericită în briza Oceanului… Văd, bucuros, mulți oameni pe plajă, în peisajul mirific cu crestele munților în zare și splendorile din Malibu atârnate între cer și apă, în dreapta, cu celebra Venice și canalele ei intuite, în stânga…. Patru cutezători s-au și aruncat în Pacific, le e dor de înot, câteva valuri au atras și trei surferi, unul mă uimește, când își desumflă surful, făcându-l un mic pachet… Frumoasa lor nebunie mă împinge spre Ocean, lăsând-o câteva minute pe Genevieve să se joace doar cu Ducu, după superba noastră dimineață în buza plajei, sub umbre de palmieri inegalabili… Testez în premieră apa Oceanului din Westul Americii, doar la mal, mai mult în spuma de valuri, posibil să fi fost rece, important a fost pentru mine că nu am ajuns aici fără să  mă spăl cu apă de Pacific!

…În această Zi de poveste trăită în California, gândul meu aleargă și spre… Chișinău! Azi dimineață, înainte să o luăm spre Santa Monica, am primit un mesaj, pe Facebook, de la remarcabilul regizor Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău. Mă întreabă dacă pot fi prezent la Chișinău, în data de 21 aprilie, la premiera cu piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”?… Cum să nu fiu?!… Tot într-un aprilie, pe data de 26, în 1995, descopeream frumosul Chișinău și mulți dintre oamenii lui minunați, cu ocazia premierei mele cu textul „Beethoven cântă din pistol”, regizat, cu farmec și curaj nebun, de Sandu Grecu. Spectacolul a făcut valuri și la New Yor și Bridgeport, unde am invitat eu Teatrul „Satiricus”, și sunt convins că acum este mai actual ca niciodată!…

…Joi 21 aprilie 2016, la „Satiricus” din Chișinău, „Pușlamaua de la etajul 13” va cunoaște a zecea montare!… De la Viena și Giurgiu, în remarcabile one-woman show-uri (cu Julia Proch-Schauer și, respectiv, Anca Sigartău), la musicalul de la Ruse, regizat de valorosul Orlin Diakov, și uluitorul spectacol de păpuși pentru oameni mari de la Silistra, în regia lui Săby Săbev, cu o fantastică Monika Ugrenova (realizare prezentă la șapte festivaluri din patru țări, cucerind nu mai puțin de șase Premii!), la tulburătoarea montare a regretatului regizor de elită Vili Perveli Nikolov, la Galați, cu nouă personaje și o remarcabilă Petronela Buda în rolul principal. Și a mai fost și o interesantă variantă de teatru radiofonic, realizată de regizorul Iulian Ursulescu, cu Otilia Pescariu, în Serbia, la Radio Novi Sad, și spectacolul pentru copii de la Piatra Neamț (regia Maria Hlibovski), și cele de la două teatre particulare din București și Chișinău. Ce-ar fi ca, într-o zi, cineva să adune la un teatru cel puțin cinci-șase din cele zece „Pușlamale”!?!

…Acum, regizorul Sandu Grecu face un Spectacol-protest, subintitulat, aluziv, și „Dragă societate”! Cu o încântătoare Alexandrina Grecu, pe care am apreciat-o, acum trei ani, în emoționantul spectacol „Cu bunelul, ce facem?”, de Constantin Cheianu, în regia lui Sandu Grecu, la Teatrul „Satiricus”, și cu 13 actori care vor cânta live, în stilul muzicii hip-hop, melodii special create pentru această Premieră! Mulțumesc, prețuite om te teatru Sandu Grecu!

…10 Aprilie 2016, o Zi fascinantă pentru mine, în California…

Jurnal de California (7). E SĂRBĂTOARE!… CÉLINE-O.K. ȘI DUPĂ AL DOILEA CONTROL…

aprilie 1, 2016 Comments off

…Joi 31 martie. Ziua H. Dimineață ușor agitată… Emoții. Curcubeu de speranțe… Acum, spre ceas de seară… …Joi 31 martie este Ziua când nepoțica mea scumpă Céline a trecut cu brio și al doilea control medical. După cele două operații din atât de cumplitele ei prime 5 (cinci) zile de viață. La UCLA Medical Group, în Santa Monica, pe Wilshire Boulevard, colț cu 12 Street, ultimele emoții!… Medicul specialist în gastro-intestinale a controlat-o cu atenție, a accesat pe computer toate analizele, parametrii, jurnalul zilnic din luna de spitalizare ale micutei noastre Prințese și ne-a anunțat cu zâmbet plin: „Este OK!… Totul e normal! Și va fi!”… În momentul acela, astăzi, pe la 2:30 P.M. (ora Californiei), am simțit lacrimi scăldându-mi sufletul…

…Ești o Învingătoare, sublimă Céline! Surioara ta puțin mai mare, superba Genevieve, abia așteaptă să vă jucați!…

…Céline, minune nevinovată, Imn de Speranță și Viață, în seara asta aș vrea să mă îmbăt. Dar nu am reușit să o fac niciodată în cele șapte decenii de când exist. Oricum, e Sărbătoare în sufletul meu, sunt beat de fericire pentru tine și pentru minunații tăi părinți, Karina și Ducu, atât de încercați în ultima lună și jumătate!
…Ani mulți, sub un Arc de Triumf, sublimă nepoțică, ultimul Răsărit de soare în familia noastră americano-mexicano-română!

Jurnal de California (1). LA O LUNĂ ȘI 14 ZILE, CELINE M-A DUS ÎN SANTA MONICA, LA O CAFEA DE 90$ CEAȘCA!

martie 28, 2016 Comments off

…Întâia mea zi plină în California, după 22 de ani, a fost joi 24 martie. 2016! Data la care minunata Celine, nepoțica mea cea mică, pentru care eu am trecut Oceanul, a împlinit o lună și două săptămâni. Prilej ca Ducu și Karina, cu prințesa Celine liderul nostru, să mă scoată în Santa Monica, la doi pași de Mar Vista, un orășel de 38.000 de locuitori, cu media de vârstă de…35 de ani(!), în arcul Los Angeles, Santa Monica, Malibu, Venice, unde locuiesc scumpii mei copii și nepoțelele de aur, într-o zonă curată, liniștită, cu munții în zare.

…Santa Monica, se spune cel mai scump orășel din zona Los Angeles, localitate cu vile și chiar castele de zeci de milioane clădirea, cu aproape 90.000 locuitori (recensământul din 2006), este o simfonie sub soare, cu Pacificul la picioare, supervizată, parcă, de albele creste ale Muntelui Santa Monica. E un spectacol al străzii, cu Big Blue Bus tăind bulevarde colorate, cu grădini rupte din paradis în fața caselor și magazinelor, cu oameni liniștiți, care, parcă, nu știu de teroriști și convulsii sociale (deși, dincolo de aparențe, nu există loc pe lumea asta, unde să nu existe probleme!). În acest colț de film, m-a scos sublima Celine și părinții ei, joia ce nici nu știu când a trecut…
…Am servit lunch-ul împreună, la un restaurant japonez, e drept, Celine dormind în căruciorul ei elegant și confortabil. Clasica supă japoneză cu tofu, urmată de un platou cu șase roll-uri de sushi, o porție Teriaki, din pui pentru mine, cu șase bucăți fragede, cu aromă asiatică, cum n-am mâncat până acum așa ceva, și o porție zdravănă de shrimpi pane. După acest festin, am ajuns pe Broadway Avenue, colț cu strada A, tot în Santa Monica. Aici, un uluitor Muzeu la Cafelei și Ceaiului, numit „Funnel Mill”, unde se prepară sortimente rare, cu un ciudat proces tehnic pe care îl poți privi live. La câteva mese înalte, fete cu picioare fine, cu scumpe botine, navighează pe lap-top-uri de ultimă generație, la o masă din lemn masiv, lăcuit, studiem meniul dat. Veritabilă carte de studiu științific. Cafele și ceaiuri din toată lumea. La prețuri pentru toată lumea. Eu prefer o „Costa Rica Terrazu”, amintind de vulcanul din superba țărișoară fără armată, servită la un pahar lunguieț, cam ca o sondă îngustată spre picior. Aromă nemaîntâlnită, s-o deguști depănând povești…
…La sugestia lui Ducu, am studiat lista cafelelor și a ceaiurilor de la „Moară”. O lume nebună, nebună… O cafea din Jamaica („Muntele albastru”) sau din Panama („Geisha”), costă 35 $ ceașca!?!… Un ceai din China, 17$, unul din Taiwan, 15$!…Dar asta nu e totul!… Cafeaua „Kopi Luwak” costă nici mai mult nici mai puțin de 90 (nouăzeci)$ ceașca!?!… Ca să nu pleci ros de întrebări, afli din meniu și povestea acestei cafele rare, ce se vinde la 1.000 de dolari pond-ul (aproximativ 450 de grame)!?!… Ea este preparată de animalul Kopi Luwak, în insula indoneziană Sumatra, după ce mănâncă boabele roșii necoapte de cafea. În stomacul animalului ca un dihor de la noi (Paradoxurus, în termeni științifici), pe care îl poți privi, împăiat, pe un perete din Cafenea, se produce o fermentație neștiută, încât mâncarea evacuată de el are un preț unic în lume!…
…Ducu m-a invitat să beau un Kopi Luwak, însă nu m-a tentat ideea. Am atâtea de văzut în cele 21 de zile ale mele în California, încât nu vreau să am probleme cu stomacul.
…La Santa Monica, aveam să revinim, pe înserat, cu Genevieve, la Park-ul de lângă Aeroportul miliardarilor, cu salba de vile, palate și castele deasupra și Oceanul sub priviri.
…Imediat după aterizarea și rezolvarea formalităților, de la Aeroportul Los Angeles am plecat să o luăm pe Genevieve, de la grădinița specială, bazată de metodele moderne ale unui pedagog, cu nume italian, Montessori. Până la grădiniță, pe Bulevardul Colorado, am făcut o scurtă… pauză de alimentare, la Mondo-Taco, veritabil mic-muzeu al zonei, unde, între orele 14-17, există o Roată a norocului, unde gratis poți tragi o dată, dacă ai comandat ceva, cu șansa să plătești mai puțin cu 10, 20, 40, 50% din prețul comenzii, în funcție de norocul fiecărui. Ducu a reușit punctul maxim, 50%!
…Sper ca norocul să ne călăuzească în cele 21 de zile împreună în California. Pentru mâine, sâmbătă, e programată o ieșire la Venice. Sigur, la Veneția americană!

25 martie, Santa Monica