Arhivă

Post Tăguit cu ‘Roy Emerson’

Australian Open, mon amour

ianuarie 17, 2010 3 comentarii

…Marele Slam pleacă la drum, mâine, la Antipozi, și lumea-ntreagă va avea un respiro de Frumos, dincolo de interminabilele scandaluri din fotbal și alte domenii. „Uvertura” este Australian Open- primul dintre cele patru turnee de elită ale sportului alb (Roland Garros, mai-iunie; Wimbledon, iunie-iulie; US Open, august-septembrie). Singurul turneu de Grand Slam în care tenisul românesc n-a obținut vreo performanță notabilă, nici măcar în vremea de aur a lui Ilie Năstase. Și totuși, Openul de la Antipozi are o Istorie aparte, ca o minunată carte cu povești adevărate pentru cei care iubesc tenisul.

…Openul australian a debutat acum 105 ani. Primul câștigător, un băștinaș (Rodney Heath), într-o finală de patru seturi. Doamnele și domnișoarele aveau să fie acceptate la fileu, peste 17 ani, în 1922. Întâia învingătoare, tot o reprezentantă a țării-continent (Margaret Molesworth). Pe atunci, turneul se disputa în 5 orașe din Australia (Melbourne, Sydney, Adelaide, Brisbane, Perth) și două din Noua Zeelandă (Christchurch și Hastings). La vremea aceea, orice european sau american dorea să joace la Campionatele de sub Crucea Sudului, avea nevoie de cel puțin 45 de zile, cât dura călătoria cu vaporul. Abia în noiembrie 1946 s-au înregistrat și primii veniți cu avionul, jucătorii din echipa de Cupa Davis a Statelor Unite.

…Din 1972, Turneul australian (sau „Happy Slam”, cum îl numește Federer!) se desfășoară într-un singur oraș, la Melbourne, unde, acum 22 de ani, s-a construit superba arenă de astăzi, „Melbourne Park”. Se spune, însă, că, din 2016, Australian Open se va muta la Sydney, metropola care a încântat lumea cu Olimpiada din 2000.

…Australian Open își are legendele sale. Regina rămâne australianca Margaret Smith Court, cu 22 de titluri câștigate, dintre care 11 la simplu, în perioada 1960-1973, record absolut greu de egalat. A încercat Martina Navratilova, dar s-a oprit la 12 titluri per total, dintre care 3 la simplu și 8 la „dublu” fete. Steffi Graf, Monica Seles și Serena Williams au câte 4 finale adjudicate, iar „copilul minune” Martina Hingis- 3 titluri consecutive.

…La băieți, „coroana” o poartă tot un „cangur”: Roy Emerson, cu 6 titluri în cont. Agassi și-a trecut în CV  4 finale câștigate, Willander și Federer- câte 3.

…Dintre recordurile înregistrate la Openul Australian, am reținut două: australianul Ken Rosewall a fost învingătorul cel mai tânăr (18 ani și 2 luni, în ’53), dar și cel mai în vârstă (37 de ani și 2 luni, în ’72)! În timp ce elvețianca Martina Hingis a obținut întâiul triumf la Antipozi, pe când avea…16 ani și 3 luni, în ’97!

…Ediția de anul trecut a înregistrat câteva premiere de mare ecou: primul titlu adjudecat de un spaniol, Rafael Nadal; întâia oară când turneele de dublu masculin și feminin au fost câștigate de perechi de frați și surori: Bob și Mike Bryan, respectiv Venus și Serena Williams; cel mai lung meci din istorie, semifinala iberică Nadal-Verdasco durând 5 ore și 14 minute!

…Își vor apăra Serena și Natal titlurile de anul trecut?… Va reveni Federer după ultima finală pierdută, în 5 seturi, la Antipozi?… Va reuși Victor Hănescu, în sfârșit, o „lovitură”, având în vedere că, dacă va accede în turul II, îl va vedea de cealaltă parte a fileului pe Roger Federer, favoritul nr. 1 al specialiștilor?… Va izbuti una dintre cele cinci adolescente care ne vor reprezenta (Monica Niculescu- greu adversar la debut, Jelena Jankovici!, Edina Gallovits, Raluca Olaru, Sorana Cârstea și Alexandra Dulgheru) să evadeze din plutonul „tinerelor talentate” îl elita sportului alb?…

… Toată lumea așteaptă noi istorii, și povești adevărate, și la a 98-a ediție a frumoasei „uverturi” numită Australian Open!