Mircea M. Ionescu

…Între nisipurile fierbinți din Qatar, Doha, în Qatar, i-a startul, astăzi, Mondialele de atletism indoor, care cheamă la onor toată floarea mapamondului. A 14-a ediție, semn că istoria de sală a atletismului a început relativ târziu, în martie ’85, la Paris. Ultimul Mondial indoor, acum 2 ani, la Valencia, în Spania, unde înfloresc toți trandafirii… La această ediție, atletismul românesc este prezent cu numai 3 (trei) sportivi: Ancuța Bobocel (la 1.500 m. și 3.000 m.), Adelina Gavrilă (triplusalt) și Anca Heltne (greutate). Trei doamne și toate trei… Altădată, veneam cu patru medalii (dintre care trei de aur!) de la un Mondial (Maebashi ‘99), acum am deplasat numai trei sportive, parcă elemente de decor! Căderea este evidentă, dureroasă…

…Atleții români au participat la Mondialele indoor în toate cele 13 ediții disputate până acum. Din ‘95, de la ediția inaugurală de la Paris. O frumoasă istorie până acum… șase ani, când solii noștri au cucerit ultima medalie.

• În total, 26 de medalii la fete: 10 de aur, 9 de argint, 7 de bronz.
• O singură medalie la băieți, ieșeanul Ștefan Vasilache, bronz la înălțime, cu 2 metri 25 de centimetri, la Budapesta, 2004, de când delegația României n-a mai adus vreo medalie!

…Cele 10 titluri mondiale au fost reușite, în ordine cronologică de:

• Craioveanca Cristeana Cojocaru, la 800 m., în ediția inaugurală, Paris ’85, fiind antrenată atunci de reputatul Nicolae Mărășescu.
• 2 medalii consecutive (Indianapolis- ’87 și Budapesta-’89) pentru băcăuanca de legendă Doina Melinte, pregătită de soţul ei, regretatul Dorin Melinte.
• Hunedoreanca Marieta Ilcu, la lungime, în ’93, la Toronto, antrenor fiindu-i Ștefan Beregszaszi.
• Liliana Năstase (Steaua), la pentatlon, în ’93, la Toronto, cu Doru Crișan antrenor.
• Fantastica serie de 4 titluri reușită de Gabriela Szabo (de la Rapid București), la 3.000 de metri (în ’95, la Barcelona, ’97, la Paris, ’99, la Maebashi, unde a cucerit aurul și la 1.500 de metri)! Tezaur de aur la care a contribuit din plin și antrenorul-șot Zsolt Gyongyossy!
• Acest decatlon de aur al atletismului nostru feminin a fost încheiat, în ’99, de vâlceanca Ionela Târlea, cea mai bună din lume, la 200 m., probă la care a pregătit-o Viorica Enescu.
• 4 medalii, dar de argint, pentru excelenta Violeta Beclea-Szekely (de la Rapid) în ’91, 93, ’99 și 2001, la 800 și 1.500 metri, antrenor fiindu-i soțul. “Dublă” de argint  pentru Margareta Keszeg, de la Universitatea Craiova, sub comanda aceluiași “alchimist” Nicolae Mărășescu…
• Cea mai frumoasă ediție pentru atletismul românesc, cea de la Maebashi: 4 medalii, dintre care 3 de aur și una de argint Era, acum 11 ani, în Țara Soarelui Răsare. Pentru noi începea apusul medaliilor de aur.
• Din păcate, în ultimele două ediții, secetă totală! Să regăsească atletismul românesc “apa vieții”, între nisipurile fierbinți din Doha?

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru “The Hurt Locker”, sau “Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra “Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  “Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă “Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un “Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: “Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în “Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața “lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de “Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca “feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în “Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea “filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe “tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în “Ghencea”, se pare că a început “numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți “Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și “Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat “Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

…Îmi fac lecțiile pentru Telesport. Răsfoiesc “istoriile” din ultima săptămână a lui Februarie. La Vancouver, lumea sprintează pe schiuri, sănii și patine spre finalul Olimpiadei Albe… La Copenhaga, orașul cu cele mai multe biciclete (aproape 2 milioane la o populație de 5,5 milioane de locuitori!), lumea se pregătește să alerge pe două roți la Mondialul de ciclism pe pistă… La Urziceni, aseară, s-a încheiat întâia etapă din returul Ligii lui Mitică la fotbal românesc, cu victoria  (1-0) meritată a liderului CFR Cluj, singurul team echilibrat…

…Fotbal de doi bani. “Granzii” au pornit cu stângul, exceptând trupa multinațională a CFR-ului Cluj, învingătoare în Bărăgan, unde “Unirea” fără Dan Petrescu (plecat la ruși, în “B”, se știe!) arată ca o mașină fără bujii. Steaua a cedat acasă, Rapidul a deraiat în Dealul Copoului… Trei victorii în deplasare, dintre care cea mai “tare” este cea a “lanternei”, Ceahlăul Piatra Neamț, cu un neverosimil 3-1 (1-1) pe terenul Stelei. “Astra” a învins întâia oară în acest campionat în afara Ploieștiului și i-a pus, la Tg. Jiu, pe “Panduri” la Masa Tăcerii. Au fost și două remize albe prin noroaiele patriei: Timișoara, la Bistrița, și Vasluiul (alt pretendent la “coroană”!), la Mediaș. Goluri puține, 17 (gazdele-8, oaspeții-9), nervi foarte mulți. Scandalul arbitrilor continuă. Pe bună dreptate…

…Craiova, furată ca-n codru în “Groapă”! La 1-0 pentru Dinamo, fluierașul vâlcean Augustus Constantin n-a acordat juveților un penalty ce se vedea și din satelit! După o asemenea gafă, zisul arbitru ar trebui să-și dea demisia. Mai ales că nu e la primul jaf din carieră!… Degeaba a fost suspendat 8 etape, după care va putea fluiera a pagubă prin “B” și “C”. Culmea e că Dinamo, care se vaită că a fost văduvită în tur de arbitrii de vreo 10 (zece) puncte, a început și returul campionatului trecut tot cu un scandal: fluierașul Tiberiu Lajos a jucat în echipa “câinilor roșii”, pe care nu i-a lăsat la greu, pe terenul din Mediaș, unde a fost remiză! Cavalerul în negru a fost suspendat exemplar! Acum, nu mai fluieră. Fluieră alții aceeși melodie tristă în fotbalul românesc…

…Azi este 23 februarie. Găsesc un nume care își serbează ziua de naștere.. Poate vă spune ceva: Adrian Bumbescu! Face 50 de ani! Și, uite, așa…

…Vrem, nu vrem, astăzi, vom vorbi și despre “noaptea miracolelor” de la Sevilla, din 7 mai ’86, dar și despre seara super-europeană de la Monte Corlo, din 24 februarie 1987. Atunci, Steaua punea în vitrina fotbalului românesc două trofee rare, poate inegalabile pentru noi, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. În acele două meciuri memorabile, titular în defensiva stelistă, craioveanul Adrian Bumbescu, venit pe lume în Bănie, la 23 februarie! Născut pe 23, cu Supercupa Europei în brațe, pe 24 februarie. Ce Destin minunat!

…Blondul oltean s-a impus repede printre apărătorii de stâncă ai primului eșalon, câștigând 7 titluri cu 3 echipe: câte unul cu Universitatea Craiova și Dinamo și seria rară de 5 consecutive cu Steaua. Debutase pe prima scenă la 18 ani, în august ’78, sub tricoul Craiovei, părăsea Divizia de elită la 31 de ani, în ’91, super-galonat la Steaua. A mai cunoscut de 4 ori  și bucuria Cupei României, o dată la Dinamo, de 3 ori la Steaua… A făcut un meci memorabil, la Leeds, în ’79, ca stăpân al redulei oltene, atunci, la întâia victorie oficială românească în Anglia, acel 2-0, cu Leeds, în Cupa UEFA, meci după care i-am zis în glumă că se poate lăsa de fotbal, căci mai bine de atât nu poate juca! Fusese uluitor… Și totuși, avea să bea șampanie din Cupa Campionilor, din Supercupa Europei, a ajuns și în Națională.

…Acum, a pornit de câțiva ani pe drumul antrenoratului, unde vrea să fie același caracter dârz, crezând mereu în Victorie! E secund la Concordia Chiajna, în cuplu cu Liță Dumitru. La Mulți Ani și succese, Adrian Bumbescu!

Astăzi publicăm, în premieră, pe blog,  Scena 3 din comedia “Cum a devenit Marx comentator sportiv“, din volumul “Premiul Nobel pentru Fotbal”, apărut în 2008, în Editura Play. Într-un eseu dedicat volumului respectiv, remarcabilul poet și teatrolog Ion Cocora a scris:

Piesele cu tematică sportivă sunt frecvente în creația dramaturgică a lui Mircea M. Ionescu. Una de tinerețe l-a avut ca protagonist pe brazilianul Pele, decenii la rând un miracol pentru fidelii stadioanelor, alta mult mai recentă, tipărită în 2005, aduce “în lumina rampei” pe Hagi, alt miracol cu picioare de aur, dar și cu o identitate ce implică afectiv. Explicația interesului pentru asemenea subiecte și personaje într-o primă accepțiune pare simplă. Autorul e atras de un domeniu care îi este familiar și care îi oferă un plus de inedit. Se poate înțelege și un plus de atractivitate și chiar de pitoresc. Aspecte ușor de sesizat nu doar la nivel anecdotic, ci și în configurația personajelor, în însuși modul cum reacționează ca mentalitate și temperament într-o situație sau alta. E necesar să se rețină, pe de altă parte, că subiectul, ca semnificație, depășește detaliile anecdoticului. Ele rămân doar elemente de culoare, însemne ce marchează psihologic personajul, individualizîndu-l. În profunzime, în schimb, fabula se complică. I se conferă o problematică de ordin general, existențială și morală, structurată într-un univers dramaturgic în afara tiparelor  impuse de o tematică restrictivă. Nu numai conflictul în sine încorporează tensiune, ci și subtextul.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3 sau index.

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ‘86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma “de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ‘86. Calificarea Naționalei la Euro ‘84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul “tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ‘90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la “Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ‘99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în “buna” tradiție românească, “Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita “fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ‘84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta “cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde “Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…

…La o primă vedere, am zis că Ianuarie este luna când se nasc numai fotbaliștii atacanți. Liță Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Florentin Petre sunt câțiva care au văzut lumina Vieții, în prima lună din an.

…Astăzi, însă, își serbează ziua de naștere un portar: Bogdan Lobonț. Copilandrul plecat, acum două decenii, dintre furnalele Hunedoarei natale, în frumoasa aventură a fotbalului, este astăzi un bărbat în floarea vârstei. Ajuns la 32 de ani, vârsta ideală pentru un goal-keeper, poate privi cu bucurie la zborul lui spectaculos, care, anul trecut, părea frânt nedrept. într-o fază banală de campionat, pe când “Pisica” apăra cu succes buturile “câinilor roșii”…

…La 19 ani, sub bagheta lui Mircea Lucescu, a debutat pe prima scenă, în poarta Rapidului, cu o remiză albă, în Giulești, contra Ceahlăului. În glasul de legendă al roților de tren, s-a bucurat de primele trofee: un titlu și o Cupă a României.

…La 20 de ani, a primit botezul Naționalei, într-o partidă mai mult de décor, 7-0, acasă, cu piticii din Liechtenstein, aruncat în arenă de Pițurcă în ultimele opt minute, în locul lui Stelea! De atunci, 11 ani (deocamdată, zic!) cu 74 de prezențe în poarta tricoloră, dintre care 3 la Euro 2008! Mai are până la recordul lui Stelea, care a adunat 91 de selecții până la 38 de ani!

…La 22 de ani, a ieșit în marea arenă a Bătrânului Continent, apărând poarta vestitului Ajax, după un debut cu stângul, 1-2, la Utrecht. În patru sezoane între lalele, doar un titlu!

…La 28 de ani, a făcut cunoștință cu Serie A, în frumoasa Florență, unde sirenele ascunse, parcă, pe râul Arno, sub Ponte Vecchio, l-au ținut mai mult pe banca suspinelor…

…A fost și “capitolul Dinamo”, în două episoade, ultimul, lung de trei ani, însemnând titlul din ediția trecută (după cel din 2002), însă și accidentul care l-a aruncat câteva luni în disperare…

… Cu siguranță că, acum, intrat în poarta Romei, în ultimele etape, gândește departe, la Națională, unde are de luat o revanșă. Căci despărțirea de buturile “tricolorilor” s-a făcut cu o “triplă” de tristă amintire: 1-2, cu Austria, de la Klagenfurt, venit ca o glumă proastă, de 1 aprilie, după alte două eșecuri, 1-2, la București, în fața Croației, și 2-3, la Constanță, cu sârbii.

…La 32 de ani, împliniți astăzi, poate vorbi încântat despre Renașterea italiană.

La Mulți Ani, Bogdan Lobonț!

…Joi, spre miez de noapte, în Ghencea înghețată, în fața unor tribune înzăpezite goale, ne-am luat adio de la fotbal! Cădere de cortină peste anul fotbalistic, cu ultimul joc al Stelei în grupa de Europa League. O steluță prăpădită (nu doar pentru acest ultim 1-1, cu Twente), ci pentru că trupa din Ghencea a fost unicul cap de serie la tragerea la sorți care a terminat pe ultimul loc în grupă, fară vreo victorie!!! Nici celelalte trei reprezentabte ale României în Europa League (CFR Cluj, Poli Timișoara și Dinamo) n-au rupt gura târgului european, fiind și ele refuzate la export, ba primele două terminând pe ultima poziție în grupele respective, chiar dacă bănățenii au încercat să spele rușinea, joi, prin victoria (2-1!) de la Zagreb, pe terenul unei trupe eliminată și ea prematur din cursă. Un fel de revanșă morală pentru rușinea 0-3 cu Dinamo croaților, în meciul tur, pe Bega!

…În decorul alb, final pentru un an cam negru pentru fotbalul românesc. Nu de alta, dar Naționala a ratat al treilea Mondial consecutiv, după cel asiatic (2002), și german (2006). Campania pentru Africa de Sud, începuă lamentabil de Pițurcă (0-3, cu Lituania, la Cluj!?!) a fost parafată de junele Răzvan Luceascu, printr-un 0-5, la Belgrad, cu Serbia, care ne-a scos fotbalul din cap. Semn că acest 2009 e de uitat!

…Excepția de la un an catastrofal pe plan internațional o reprezintă Unirea Urziceni, trupă care a reușit un merituos loc 3 în grupa de Liga Campionilor (cu FC Sevilla, Stuttgart și Rangers), care o duce în primăvara europeană, fie și în competiția de rang secund. Urziceniul, paravanul mai-marilor din fotbalul românesc, care o țin în continuare cu valoarea nemaipomenită, nemaivăzută (Sic!) a campionatului intern.

…În fotbalul românesc se vorbește în continuare. Din păcate nu se prea gândește… Iar acest negru 2009 obligă la un drag de meditație!

***

PS. Azi, la prânz, la Nyon, în Elveția, s-au tras la sorți meciurile din “16″-mile Ligii Europei. Unirea Urziceni a nimerit cu un nume mare, Liverpool, echipa antrenată de Rafa Benitez. În istoria fotbalului românesc, Liverpool mai apare în 4 confruntări de cupe europene, cu Petrolul Ploiești, Dinamo, Rapid și Steaua. Ei bine, team-ul din orașul Beatlesilor nu a pirdut decât o bătalie: 1-3, la Ploiești, în toamna lui ‘66! Și, totuși, cred că e un team pe care Dan Petrescu și l-a dorit, el visând ziua și noaptea să ajungă în Albion și ca antrenor, după frumoasa carieră de jucător la Chelsea.

Revenind la Liverpool (loc 6, la ora actuală, în Premier League, la 13 puncte de liderul Chelsea), trebuie precizat că nu traversează o perioadă roz, în grupa Ligii Campionilor terminând pe poziția a 3-a: 0-2, cu Fiorentina, atât acasă, cât și în deplasare; 1-2 (acasă) și 1-1 cu Lyon; 1-0, în ambele meciuri, cu Debrecen.

Primul duel, la Liverpool, pe 18 februarie, urmând ca, pe 25 februarie, să se dispute revanșa, nu la Urziceni, ci în…Ghencea! Dacă va elimina pe Liverpool, Urziceniul va juca împotriva învingătoarei din dubla Lille-Fenerbahce. Am început să visăm!… E o mare șansă pentru fiii Bărăganului și, în special, pentru Dan Petrescu.

…Acum, în fotbalul românesc, cu Urziceni se (poate) face Primăvară…

…Cel mai mic oraș de pe harta Ligii I la fotbal, în România, este Urziceni. Are numai 17.000 de locuitori (jumătate din capacitatea stadionului Steaua!). Acesta este orașul unde se află ultimul titlu național. La fotbal, nu la pescuit (ne)sportiv. A fost un miracol. O minune. O nebunie care a  făcut târgușorul din Bărăgan să uite, câteva clipe, zile, de viața cenușie în care e cufundat. Triumful acesta a însemnat mai curând efectul logic al seriozității decât la valorii. Un om (Bucșaru, patronul), cu bani, dar în banca lui în materie de fotbal. Un antrenor ambițios (Dan Petrescu), care nu rupsese inima târgului, nici la Rapid (unde stătuse 6 etape), nici prin Polonia, dar, ca mesager al “Generației de aur” și performer (ca jucător, of course!) la Chelsea, știa fotbalul în toate registrele lui, demonstrând-o din plin și în postura de couch. Plus un conducător (Mihai Stoica), inteligent și uns cu toate alifiile, născut la Sibiu, lansat la Galați, intrat în lumea bună la Steaua… Toți acești trei oameni (fiecare cu meritele lui!) și o mână de jucători, fie refuzați de granzi, fie necunoscuți de pe-afară, au fost reeșapați, înrolați într-un “program spartan” și duși spre o glorie nebănuită de nimeni. Campioni ai României, prezenți la masa bogaților din Liga Campionilor! Era meritul grupului-minune din Bărăgan, însă și efectul crizei “granzilor”, macinați de patroni avizi de scandal, imagine, uitând că banii nu le dădeau dreptul să-și bată joc de antrenori, schimbându-i pe bandă rulantă, iresponsabil.

…Urziceni, “locul unde nu se întâmplă nimic”, ce ne amintește de Sadoveanu, a devenit, logic, și cel mai mic oraș de la harta lui Champions League! Un loc negăsit de mulți pe hartă sau cunoscut doar ca prima benzinărie de la București plecând spre Moldova. “Unirea” cea neștiută, din Urziceniul negăsit pe hartă, a nimerit într-o grupă de calificare cu nume grele: Rangers Glasgow, FC Sevilla, Stuttgart. Practic, n-avea nicio șansă. N-au avut-o cu ei nici granzii din campionatul României. Și, totuși, anonima din Bărăgan a obținut 8 puncte. Marcând opt goluri și primind tot atâtea. Cu două victorii (și ce victorii: 4-1 la Glasgow! 1-0, în Ghencea, cu FC Sevilla!), două egaluri, cu Stuttgart și cu Rangers (ambele la București, unde a jucat, neavând stadion de Liga Campionilor!) și două eșecuri, ca o acoladă la povestea europeană a Urziceniului: 0-2, la Sevilla, în meciul de debut, 1-3, la Stuttgart, aseară!

…Între cele două eșecuri ale Unirii, mari diferențe. Primul era absolut așteptat, chiar dacă, anul trecut, la debutul ei european, trupa lui Dan Petrescu ținuse în șah pe Hamburg, pe terenul ei (0-0), cedând, însă, acasă (0-2), la Urziceni, ceea ce demonstra că numai alergătura de maratoniști și sacrificiul nu-s suficiente la nivel înalt. Mai trebuie și Valoare. Eșecul de la Stuttgart a surprins, în schimb. Pentru că un singur punct, adică un egal, i-ar fi dus pe anonimii din Băragan în primăvara Ligii Campionilor, ceea ce, de 20 de ani, n-au reușit nici Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, CFR Cluj, Timișoara etc. Dan Petrescu  și ai săi  plecaseră chiar cu mari iluzii în Germania. După 11 minute, însă, speranța se convertise dureros în dezastru, tonul dându-l… Marica, autorul primului gol. Era 3-0 pentru șvabi sau 0-3 în dreptul Urziceniului. Meciul, visul, nebunia se terminaseră atunci, în minutul 11!…

…Oricum, Unirea Urziceni rămâne în primăvara europeană. Terminând pe locul 3 în grupă, ea va juca în Europa League. Ca o răsplată pentru prestațiile ei frumoase, în această toamnă în care Steaua, CFR Cluj, Poli Timișoara (liderul la zi al campionatului) au terminat cursa cu o etapă înainte de final! A mai rămas Dinamo cu speranțe, pentru mijlocul săptămânii viitoare, când îi trebuie o victorie cu cel puțin 2-1 la Atena…

…Frumoasa aventura de Liga Campionilor a Unirii Urziceni invită la puțină meditație. Când campioana noastră este făcută șah-mat, în meciul decisiv, în 11 minute, de o echipă clasată la ora aceasta pe antepenultimul loc în campionatul german, este clar unde se află cu adevărat fotbalul românesc! Cel sufocat de scandaluri, de șmecherii, de interese personale immediate într-un jalnic “bâlci al deșertăciunilor”. La banchetul de la masa bogaților nu ajunge chiar oricine…