Mircea M. Ionescu

…Credeți, nu credeți, sunt șase zile de când n-am deschis televizorul! Și mă simt excelent, liniștit, destresat, dezinteresat, odihnit cerebral, parol dacă exagerez… Din 30 decembrie 2011 și până astăzi, în ajun de Bobotează, n-am privit micul-marele parșiv ecran decât trei ore, pe 1 ianuarie 2012, la prânz, când s-a transmis, pe TVR 1, Minunea de la Viena, sublimul Concert de Anul Nou, pe care nu-l ratez de peste un deceniu… Muzica aceea divină mi-a vindecat sufletul pentru zile bune, m-a purificat, mi-a înmugurit lacrimă de fericire și n-aș putea un timp să mai urmăresc altceva…

…Tot în vraja muzicii terminasem, absolut, întâmplător, și agitatul 2011, cu un musical de vis, la Opereta bucureșteană, “Rebecca”, spectacol de senzație, cu o primă parte de credeam că mă aflu pe Broadway, absolut fascinant show-ul, am să scriu mai multe despre el în “Taifasuri”, săptămânalul cu zeci de mii de cititori care-mi găzduiește cronica dramatică…

…Între cele două daruri de la Dumnezeu, pentru suflet și cuget, cum să mă mai prostituez cu TV-urile bolnave de rating și kitsch?!… Și ce să văd pe multele, prea multele canale de duzină?!… Aceleași moace posace, unele chiar prostănace, agramate și parașutate, același bâlci al deșertăciunilor, politic și sportiv, interminabila listă de maneliști și becaliști, tot crime, minciuni, silicoane și nesimțire, arestări de ochii fraierilor, gunoaie care ne-au asfixiat mai tot anul 2011, ca un replay pentru 2012?!

…Nu știu cât am să rezist fără tembelizor, pulverizator de adevăr, deocamdată îmi este atât de bine, îmi protejez ochii, ai minții și ai sufletului, încerc să rămân încărcat pozitiv de spiritul Sfintelor Sărbători, refuz să cred că va veni clipa blestemată când voi capitula, cât pot, oare, să amân revenirea la normalul nostru anormal?…

…Nu mă uit eu la televizor, însă umblu printre oameni, am reluat naveta zilnică la Giurgiu-mon amour și oamenii din microbuze, de pe străzile și de lângă Turnul Ceasornicului, “Farfuria” din Cetatea de la Dunăre, ca și cei din Capitală sunt abătuți, în taxiuri, tramvaie și în metrou, înțeleg că micul ecran le-a prezentat începutul de an cam în catran, căci, deși guvernanții o țin cu o ușoară creștere economică (?!?), se anunță noi disponibilizări, alte scumpiri, ploaie de biruri, un buget și mai mic… Aud că vine un an jalnic pentru cultură, cu vreo 40% mai mic bugetul în 2012, cui îi mai trebuie lumină pentru cuget și suflet, acolo sus, la Palatul Înfângerii, întreb revoltat, și nu doar pentru că m-am bucurat, pe 28 decembrie, de un Premiu pentru cultură la Gala “Zece pentru Giurgiu 2011″, ci pentru că unii vor să ne îngroape de vii!… La “telefonul fără fir” al străzii, am mai auzit că un laureat al Premiului Nobel în economie vede în austeritate o mare piedică pentru ieșirea din criza în care se scufundă planeta, ai noștri diriguitori-terminatori, însă, n-au nicio treabă, se vede, cu Nobel, cu cine și ce au, oare?!… Leul a luat-o iarăși la vale, forintul a ajuns în prăpastie în 24 de ore, căci Orban-ul ungurilor, care vrea să sfideze Westul, Estul, budapest-anul care ne dădea cu tifla, mai anul trecut, în Transilvania, n-ar prea avea treabă cu ce se întâmplă, astăzi, în lume. Lume, lume…

***

…Prin fotbalul nostru sub Burkina Faso, zice-se că-i același scenariu, milioane aruncate pe gloabe și epave, Becali și Badea se bat în transferuri de duzină, Pițurcă face eforturi să bată un liliputan numit Turkmenistan, în șușa din Antalya, presa aud că-l bate la cap cu un copil din flori, florile dalbe s-au cam ofilit pe la noi… Zic, optimist, că toate acestea sunt zvonuri, denaturări, cârcoteli, răutăți, n-am urmărit telenimicitorul de speranțe, așa încât nu pot da în scris că la noi 2012 a demarat cu un pas înapoi față de 2011…

…Ce bine îmi este fără tele (vizor, gondolă, comandă, conferință, scaun), cât mă mai lași să nu mă poluez iarăși, Doamne?

…N-am jubilat după victoria oarecare, una de serviciu, 2-0 (2-0) fără ecou și strălucire, în Luxemburg, vinerea trecută. Am spus doar, ba am și scris pe un bloog, că, în noaptea ce deschidea week-end-ul, în burgul de lux din Benelux, într-un meci de pauperi, șansa noastră s-a numit piticul din grădina cu iluzii a fotbalului românesc, Torje! El a dat două goluri din ultimele 11 minute ale primului act (mai exact 34’ și 44’), fără de care la pauză putea fi un scor-năucitor pentru Pițurcă și ai lui, iar Federația de fotbal se putea apuca să învețe regulamentul jocului de popice. Căci bâlbâielile din defensiva noastră, mai ales în debutul partidei, ne-au trecut de două-trei ori glonțul pe la ureche și rușinea pe la tribuna oficială federală. Dacă nu marca Torje de două ori (era suficient și o dată) în meciul cu barmanii burghezi de lux, nu mai visam, acum, la duelul decisiv cu Franța, marți noapte, la București, când se va inaugura frumoasul stadion Național Arena. Torje a fost eroul meciului, Torje este „killerul” iluziilor noastre. Pentru că, înainte să semneze prima lui „dublă” la Națională, în minutul 19, a încasat, în Luxemburg, inutil, inconștient un cartonaș galben care, fiind al doilea în aceste preliminarii Euro 2012, îl blochează la mantinelă pentru partida cu trupa din Hexagon, liderul grupei noastre. Nu vom beneficia, ca atare, de cel mai în formă fotbalist român al momentului, abia plecat în Peninsulă, la Udinese, unde îl privește cu atenție în tot ce face întreaga lume bună.

…Neliniștea absenței lui Torje este amplificată și de figurația noilor vedete Marica și Tănase în joaca din Luxemburg. Sigur, Pițurcă anunță modificări în „11″-le ce va da piept cocoșului galic. Numai că nu poate fi schimbat peste noapte jocul deloc de lux al naționalei în Benelux, unul fără prea multe idei și cu aceeași alarmă din ultimii ani venită din partea apărării, care nu mai are de mult cuvântul. Sincer, singura noastră șansă este norocul chior al jucătorului de gamble reinstalat a treia oară la cârma tricolorilor noștri. Adică, francezii lui Blanc să vină la București chitiți doar pe un egal (care le-ar asigura, practic, calificarea!), după ultimul 2-1 de la Tirana, de vinerea trecută, și un contraatac de-al băieților lui Piți cel băftos, o minune să ne aducă un gol pe final de meci, după care, sub protecția Fortunei, să ne apărăm glia din 16 metri, ca la Călugăreni, pe vremuri. Altfel…

…Altfel, am rămas tot pe locul 4 în grupă, căci, vineri noapte, Bosnia a învins, cu 2-0 (2-0), în Balarus și a și sărbătorit (prematur, zic!) calificarea, la Sarajevo.

…Ne pregătim pentru inaugurarea luxoasei Național Arena, de marți. Trei ceasuri bune sau trei ceasuri rele? Cu echipa prezentată și cu jocul din Luxemburg, dar fără Torje, ăl mai tare din parcarea FRF, în bătălia cu francezii, nu avem decât de doi bani speranță. Sperăm or ba?

…Cum sunt mai toate în România acestor vremuri, așa și fotbalul nostru. Nu-i deloc o scuză pentru acest neverosimil 1-1 (0-0), cu Albania, la Piatra Neamț, în debutul preliminariilor pentru Euro 2012. Dimpotrivă! Fotbaliștii chemați sub tricolor se numără printre privilegiații sorții, milionari pripășiți norocos prin toată Europa. În contrast, înainte de ’90, când cunoșteau din plin chinurile “societății socialiste multilateral dezvoltate”, fotbaliștii noștri au adus la București Cupa Campionilor Europeni (Steaua-Sevilla 1986), s-au calificat la Euro ’84 (eliminând campioana mondială de atunci, Italia!) și la Coppa del Mondo ‘90. Acum, din păcate…

…Acum, nu mai batem nici modesta reprezentativă a Albaniei. Din 1949, când a fost tot 1-1, fotbaliștii români au învins pe unde au întâlnit (ultima oară, cu 6-1, la București) trupa de la Tirana, “tirana” ultimilor nostre visuri de mărire. Ne-am dus sub falnicul Ceahlău, visând la acea frumoasă melodie “Felicita” interpretată de Al Bano (mama i-a dat viitorului celebru cântăreț italian numele de Albano, pentru că, la naștere, tatăl lui lupta în Albania, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Dar, în loc de Al Bano, am dat peste ambițioasa Albania, care ne-a transformat Fericirea visată în Tristețe…

…Sigur, dacă Franța a capotat, tot vineri seara, în fața Belarusului, la Paris, 0-1 (Kislyak-min.86!!!!!!!!!!!), parcă, ar zice federalii noștri, mai treacă-meargă acest 1-1 al României. Rămâne, însă, să vedem ce vor face aleșii lui Lucescu-junior, marțea care vine, pe terenul “rușilor albi”, la Minsk. Deocamdată este cert că, la Piatra Neamț, cu tot publicul minunat, Naționala română s-a comportat lamentabil. Fără vreo idee de joc (în teren și pe banca antrenorilor), fără vână, fără determinare. O mână de milionari norocoși care și-a bătut iarăși joc de milioane de nenorociți ai sorții pentru care fotbalul reprezintă drogul moral ce ar putea să le mai aline, o noapte, necazurile în cascadă de peste zile, săptămâni, luni, ani… Iar când, pe final de meci, în min. 88, Muzaka ne-a făcut musaca iluziile, egalând din mijlocul unei defensive de figuranți (Bogdan Stancu, introdus abia pe final de partidă, a deschis scorul, în min. 80!), era firesc ca amărăciunea tribunelor visătoare să convertească brusc și în voci potrivnice, unele cerând chiar demisia junelui antrenor cu tată celebru, pentru care banca Naționalei pare cam mare…

…În loc să fie supărați și autocritici pentru parodia oferită milioanelor de fani, din lumea-ntreagă, Lucescu-junior și destui jucători s-au dovedit activi abia la cabine, după meci, atacând publicul și presa. Ba, selecționerul ne-a povestit despre o “echipă motivată, care a muncit mult pentru o victorie importantă”, formație ce i-a apărut, probabil, în visele lui, căci noi am văzut cu totul altceva. Un haos general, a apatie condamnabilă și un antrenor care n-a ieșit în evidență decât de două ori: când l-a retras, total neinspirat, în min. 56, pe activul atacant Torje ca fundaș dreapta, în locul lui Contra (înlocuit cu Gabi Mureșan), ceea ce a slăbit forța ofensivă (și așa mediocră) și, mai ales, cea defensivă, pe flancul drept nascându-se cele mai periculoase acțiuni ale albanezilor din ultimul sfert de oră; juniorul s-a mai remarcat, când a ieșit de sub copertina băncii tehnice, imediat după ce Stancu a deschis scorul, vrându-se prin gesturi un dirijor neînțeles. Avea să se retragă în adăpostul mediocrității, însă, după numai opt minute, când băieții de la Tirana au egalat, fixând pe tabelă acest 1-1 istoric (pentru ei!), “un rezultat nedrept” după selecționerul român!

…Sigur, fotbalul nostru de trei parale din ultimii ani a cunoscut starturi preliminare și mai rele. Să ne amintim numai de acel 0-3, cu Lituania, la Cluj, în ultima “epocă Pițurcă”. Din acest punct de vedere, putem spune că remiza (1-1) de la P.Neamț, cu Albania, este un pas înainte, nu-i așa?! Nu ne mai trebuie decât să ne bată Belarusul și Bosnia, ca să terminăm odată cu circul din fotbalul românesc și să trecem la reconstrucția adevărată a Naționalei. Dar, suntem, oare, în stare de așa ceva, planuri de construcții serioase, în România acestor vremuri?!

…Unica rază de speranță, strălucitul 3-0 (2-0) al Naționalei noastre de tineret, la Botoșani, în fața Rusiei! Fără Torje (luat de Răzvan Lucescu la “ăi mari”), trupa lui Emil Săndoi a reușit un rezultat formidabil (goluri: Bicfalvi-26’, Sburlea-36’, Hora-85’) și o calificare, după 12 ani, în play-off-ul Europei! Semn cert că valori avem. În toate domeniile din România. Din păcate, le strică rapid sistemul. Sistemul…

…Scene de cascadorii plânsului, aseară, în Ghencea, la primul joc al Stelei sub comanda lui Ilie Dumitrescu! Un juvete căruia mai-marii hoțiilor din fotbalul fotbalul românesc i-au lăsat ca jucărie fluierul spart, un anume Colțescu, a adus victoria Stelei, în dauna nou-promovatei din Brănești (condusă de Ilie Stan), printr-un penalty absolut inventat, fără pic de rușine. Tehnicienii din carul Antenei 1, postul care a transmis partida, au tot căutat o fază în care să fi existat măcar o umbră de contact fizic, însă n-au găsit decât alt 2-1 pentru Steaua, cu Universitatea Craiova, altă japcă la drumul mare, pe când în Ghencea antrenor-dictator era Pițurcă. Acum, ca să fim corecți, Colțescu acesta n-are nicio vină, câtă vreme în fotbalul românesc (ca și în societatea noastră!) sunt lăsați să ia decizii indivizi atât de dezechilibrați încât nu por distinge noaptea de zi. Cu vreo doi ani în urmă, după ce făcuse praf atâtea partide (culmea, toate în favoarea barosanilor!), juvetele Colțescu a fost scos, absolut normal, din arbitraj. Numai că șmecherașul din Craiova a amenințat că se aruncă de la fereastra blocului din Bănie, dacă nu i se dă fluierul aducător de bani negrii. Și “negrișorii” din fotbalul nostru l-au repus, impardonabil, în hoții. Acum, după cum și-a bătut joc de regulament, de bunul simț elementar, aseară, măscăriciul cu fluier ruginit, ori trebuie internat urgent la Spitalul 9, ori trebuie trimis la cules de cartofi prin Oltenia. Mă tem, însă, că nu se va întâmpla absolut nimic, căci ăi mari au nevoie de el. Trăim, doar, în România anului 2010!…

…Altfel, această a 4-a etapă a așa-zisei Ligi I la fotbal-bășcălie, după care lider este…Gaz Metan Mediaș (3-0 cu Sportul Studențesc!), s-a impus prin două “bombe” (CFR Cluj-Astra Ploiești 2-2! Unirea Urziceni-”U” Cluj 0-1!!!) și un meci de Spitalul de nebuni, Dinamo-Rapid 3-2 (0-2!). Cu 2-0 la pauză, giuleștenii ne-au amintit în actul II de o pățanie asemănătoare în cupele europene, când au condus cu același scor la Bruxelles, însă au pierdut, ca și duminică seară, în “Groapa” câinilor. Un meci în care Orient Express-ul din prima repriză a devenit, după pauză, o drezină obosită, din secolul trecut. Ambele echipe cu defensive catastrofale, în care diferența au făcut-o nu atacul vreuneia, ci…antrenorii. Dacă Dinamo îl are pe Andone, hârșâit prin bătălii lungi, cu bune și rele (nu s-a uitat încă recentul 0-3 de toată rușinea de la Split!), Rapid s-a prezentat cu un Șumudică lăudat prematur, peste măsură, începând cu labilul Copos. Iar Șumi, băiat simpatic, care știe să danseze Samba, în Giulești, mai are multe de învățat. Căci, la drept vorbind, el a pierdut meciul în care conducea detașat după primele 45 de minute. Iar un meci de fotbal durează 90 de minute, chiar și în România “colțeștilor” pungași, din sport, ca și din politică…

…Numai două etape a fost liniște în Ghencea. Steaua a câștigat la xerox (2-1) primele două partide din noul campionat, împotriva studenților din Cluj (nou-promovați) și a celor din Bănie (cu ajutorul prețios al tușierului Onicaș). Galeria revenise la sentimente mai bune, umplând arena, noul antrenor Pițurcă devenise peste noapte Mesia, patronul Gigi Becali începuse din nou să viseze la câștigarea…Ligii Europei, ce mai, curgea mierea în Ghencea, unde câinii mergeau cu covrigi de aur în coadă, cu toată criza în care s-a scufundat România. Dar, deodată, așa, din senin, în ajunul plecării Stelei la Brașov, vineri, s-a pornit un veritabil uragan!… Vinovatul n-a mai fost de data aceasta imposibilul Gigi Becali, cum se întâmplase, în Ghencea, cu gloriile Hagi, Dorinel Munteanu, Lăcătuș, ci noul antrenor Victor Pițurcă! Deși i s-au îndeplinit toate pretențiile, de la salariul de nabab, prima de titlu și vagonul de țechini pentru o duzină de achiziții, maestrul zarurilor măsluite s-a gândit să dea lovitura: i-a cerut patronului o garanție de… 25 (douăzecișicinci de milioane!) de euro!!!!! Miza? Dacă patronul Gigi Becali va scăpa o vorbă care-l deranjează pe el, marele, inegalabilul antrenor, atunci va plăti fabuloasa sumă!?!…

…Gigi Becali a înțeles imediat că amicul Piți, ajuns idolul galeriei rebele, joacă tare. Așa că i-a dublat rapid salariul, la 50.000 de euro pe lună, și premiul pentru titlu la 2 (două) milioane de euro. Fanul casinourilor n-a cedat, însă, a ținut-o pe “culoarea” lui: 25.000 de euro! Cum patronul n-a putut accepta acest “zar de fugă”, Pițurcă a anunțat că nu însoțește echipa la Brașov, pentru meciul de sâmbătă seara. Și, chiar dacă Gigi Becali a încercat toată sâmbăta să-l readucă pe antrenor la sentimente mai bune, îngâmfatul tehnician s-a ținut de cuvânt și n-a venit la meci, ceea ce a echivalat cu o dezertare. Care abandon de echipă n-a fost taxată de fanii steliști deplasați sub Tâmpa, dimpotrivă, ei l-au aclamat pe antrenor și l-au înjurat ordinar pe patron!… Ceea ce au omis acei fani deplasați este că, dacă Pițurcă s-ar fi aflat pe bancă, la Brașov, și nu în fața televizorului la București, atunci, negreșit, Steaua n-ar fi făcut pasul înapoi, după ce a deschis scorul (Nicoliță-min. 66), și n-ar fi tremurat în ultimele 20 de minute, fiind egalată în min. 89, dintr-un penalty (absolut corect acordat de arbitrul Balaj!) transformat de Ilyeș!…

…Nu știu cum va continua această nouă telenovelă din fotbalul nostru de doi bani. Chiar dacă Gigi Becali, necăjit de cele două puncte pierdute de Steaua și, cu siguranță, istovit de această sâmbătă a tratativelor, a declarat la finele întâlnirii din Țara Bârsei că nu o să facă sluj în fața lui Pițurcă și a nimănui. L-am criticat de atâtea ori pe “don Jiji”, dar de data aceasta are perfectă dreptate. Zarul măsluit al celui primit împărătește în Ghencea s-a dovedit o mizerabilă țurcă. Scuzați, piȚurcă!…

…În umbra acestui circ, demiterea (vineri!) a managerului Mihai Stoica, la vicecampioana Unirea Urziceni (învinsă la Tg.Mureș: 0-1!), ca și demisia (sâmbătă) a lui Gheorghe Chivorchian, președintele lui Poli Timișoara. Categoric, codul galben al caniculei, dar și al furtunilor ce au ravășit ultimele două zile ale României nu putea evita al nostru fotbal-țurcă!

…Continuă sarabanda gafelor uriașe de arbitraj în prima Ligă de fotbal a României. De parcă n-ar fi fost suficientă parodia fluierașilor și tușierilor din etapa de debut… Deloc întâmplător, defavorizați, ca să nu zic jefuiți ziua în amiaza mare, sunt sistematic tot cei de la echipele mici. Concret?…

…În prima rundă, Pandurii Tg. Jiu a înscris un gol perfect valabil, pe final de meci, în disputa cu vice-campioana Unirea Urziceni, însă cascadorii râsului și plânsului, tușierul și centralul, n-au validat golul! Și s-a consemnat un 0-0 mincinos… Tot în întâia etapă de campionat, ajutată și campioana, la Drobeta Tr. Severin, unde joacă (în continuare!) Universitatea Craiova. Juveții au avut două (nu unul!) penalty-uri clare, însă unul dintre arbitrii noștri cu ecuson FIFA, Alexandru Tudor, a închis ochii de fiecare dată. Poate, ca o “autocritică” în fața celor de sub Feleac pentru nedreptățile făcute lor în două trecute dispute cu Steaua! Altă remiză albă-operă de arbitraj!…

…Ultimul (dar nu cel din urmă, sunt sigur!) jaf la drumul mare, sâmbătă seara, în derby-ul de tradiție Steaua-Craiova, într-o atmosferă de meci mare. 0-0, cinstit, la pauză. Start ca din pușcă al băieților lui Aurel Țicleanu în actul II și… 2-0, în min. 57, pentru trupa de pe Jii. Bulgarul Iliev a deschis scorul, cu capul, în min. 51, Costea cel mic, Mihai, a punctat spectaculos, înghețând Ghencea, în min. 57! 2-0 pentru Craiova, în fața lojei lui Gigi Becali, era, însă, prea mult, nu-i așa?! Așa ceva, ca juveții să bată Steaua, în garnizoana ei, nu se mai întâmplase din ’89!… Ar fi fost o palmă grea și pentru Pițurcă, un non-sens pentru căruța de bani cheltuită iarăși de latifundiarul europarlamentar. Nu știu dacă așa o fi meditat “acarul Păun” din fața lojei steliste, pe numele lui Onicaș din Zalău, care s-a opus minunii, radicând stegulețul lui pătat, pentru un ofsaid inexistent! Și “băiatul șefului arbitrilor”, Avram cel mic, a validat Furtul, chiar dacă, am aflat peste 24 de ore, ar fi vrut să arate centrul terenului, numai că n-a făcut-o, fiind și el, astfel, autor al acestui jaf în direct. Pentru că zice o veche vorbă românească: “Furi sau ții sacul, totuna este!”. De aceea nu pot înțelege cum “centrașul” a primit nota 7 (șapte), nu 4 (patru) ca tușierul, din moment ce rezultatul a fost viciat de brigada de arbitri, nu de caraghiosul care alerga anapoda pe tușă!?!

…Fiind salvată de “al 13-lea stelist”, cum inspirat a titrat Gazeta Sporturilor de azi, referindu-se la Onicaș, trupa din Ghencea a întors tabela, spectaculos (goluri: Stancu-‘67, Surdu-‘77), pe fondul evidentei căderii morale a craiovenilor, furați a doua oară consecutiv “live” în cele două etape disputate! La 0-2, însă, Pițurcă s-ar fi mulțumit, cel mult, cu un 2-2! Care ar fi fost scorul corect, numai dacă am fi judecat meciul doar după datele statistice, favorabile gazdelor.

…După această nouă nedreptate făcută echipei lui, patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a declarat că retrage echipa din campionat. Arogant, omonimul lui de la Steaua, Gigi Becali, avea să replice, în grandomania-i caracteristică: “E bine că se retrage! Așa îi pot lua pe Găman și frații Costea!”… Vine ziua când va fi furat de arbitrii și Gigi Becali. Atunci, să-l ascultați!…

…Până atunci, am reținut declarația lui Costea cel mare, Florin, aflat peste hotare, în tratament: “Nu-mi vine să mă mai întorc în țară, când văd așa ceva!”. O Țară care se duce la vale cu toate…

…Incredibilul s-a produs! Delir. Halucinație. Lumea-ntreagă a fotbalului s-a oprit în loc, câteva clipe, în după-amiaza aceasta. A explodat cea mai mare bombă din istoria Cupei Mondiale. Una cu efect de bombă atomică!…Campioana lumii en-titre, Italia, repetă umorul negru al finalistei ultimului Mondial, Franța, și nu trece de grupe! Nu-i glumă, nu-i știre de Radio Erevan, nu-i banc cu chinezi ajunși la Roma și Paris. Este un revers dureros la Divina Comedie a lui Dante. Italia franceză și Franța italiană (tot una e!) s-au prezentat la Gala mondială ca două jucării stricate (vorba lui Minulescu!), două nume aurite ajunse neverosimil soldăței de tinichea. Tot așa cum s-au prezentat și la ultimul Euro, unde tricolorii noștri, cu Pițurcă la timonă, n-au avut cutezanța slovacilor! Acel Euro 2008 era un SOS pentru fotbalul din Hexagon și din Peninsulă. Nimeni nu l-a luat în seamă. S-a mers cu aceleași garnituri învechite, de ambele părți, aceeași generație de nababi epuizată fizic și psihic. Arrivederci, CannAfară & com… Eliminarea echipelor care au jucat ultima finală de Mondial reprezintă, dincolo de spectaculos, o Tristă Comedie. Dacă nu chiar o Tragicomedie în bocet vesel de vuvuzele…

…Domenech și Lippi, două lamentabile ieșiri din scenă. Au pierit pe mâna lor. Și a Federațiilor color două mari puteri. Aviz amatorilor!… Francezii au comis-o în fracul reginei lumii, în 2002, la Mondialul asiatic, când au terminat pe ultimul loc al grupei. Acum, după halucinantul 3-2 pentru debutanții slovaci, repetă Dezastrul și Italia! Ultima poziție într-o serie, ce părea, în ziua tragerii la sorți, că Lippi o are la degetul mic, cu amatorii din Noua Zeelandă și debutanții de la Bratislava. După 36 de ani, marea, temuta squadra azzurra nu trece de grupele unui Mondial!?! În 74, măcar a pierdut calificarea la golaveraj (3-1 cu Haiti, 2-3 cu Polonia, 1-1 cu Argentina). Acum, umilință totală. Nicio victorie! La o primă vedere, paradox contemporan: în Italia, ieșită pe ușa din dos a Mondialului poposește ultimul trofeu Champions League, adjudecat nu demult de Inter Milano!… Nu cumva, oare, în acest paradox se ascunde cauza dramei italiene?!

… La Venezia, nici gondolierii nu mai cântă. Italia plânge…

*O variantă a acestui material este postat și pe blogul sportvox.ro

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la “Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. “N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. “Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în “echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): “Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la “Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit “întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la “Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: “Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… “2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: “Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu “Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: “N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului “N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: “33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: “N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. “Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: “Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… “Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din “Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la “Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

…La o primă vedere, am zis că Ianuarie este luna când se nasc numai fotbaliștii atacanți. Liță Dumitru, Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Florentin Petre sunt câțiva care au văzut lumina Vieții, în prima lună din an.

…Astăzi, însă, își serbează ziua de naștere un portar: Bogdan Lobonț. Copilandrul plecat, acum două decenii, dintre furnalele Hunedoarei natale, în frumoasa aventură a fotbalului, este astăzi un bărbat în floarea vârstei. Ajuns la 32 de ani, vârsta ideală pentru un goal-keeper, poate privi cu bucurie la zborul lui spectaculos, care, anul trecut, părea frânt nedrept. într-o fază banală de campionat, pe când “Pisica” apăra cu succes buturile “câinilor roșii”…

…La 19 ani, sub bagheta lui Mircea Lucescu, a debutat pe prima scenă, în poarta Rapidului, cu o remiză albă, în Giulești, contra Ceahlăului. În glasul de legendă al roților de tren, s-a bucurat de primele trofee: un titlu și o Cupă a României.

…La 20 de ani, a primit botezul Naționalei, într-o partidă mai mult de décor, 7-0, acasă, cu piticii din Liechtenstein, aruncat în arenă de Pițurcă în ultimele opt minute, în locul lui Stelea! De atunci, 11 ani (deocamdată, zic!) cu 74 de prezențe în poarta tricoloră, dintre care 3 la Euro 2008! Mai are până la recordul lui Stelea, care a adunat 91 de selecții până la 38 de ani!

…La 22 de ani, a ieșit în marea arenă a Bătrânului Continent, apărând poarta vestitului Ajax, după un debut cu stângul, 1-2, la Utrecht. În patru sezoane între lalele, doar un titlu!

…La 28 de ani, a făcut cunoștință cu Serie A, în frumoasa Florență, unde sirenele ascunse, parcă, pe râul Arno, sub Ponte Vecchio, l-au ținut mai mult pe banca suspinelor…

…A fost și “capitolul Dinamo”, în două episoade, ultimul, lung de trei ani, însemnând titlul din ediția trecută (după cel din 2002), însă și accidentul care l-a aruncat câteva luni în disperare…

… Cu siguranță că, acum, intrat în poarta Romei, în ultimele etape, gândește departe, la Națională, unde are de luat o revanșă. Căci despărțirea de buturile “tricolorilor” s-a făcut cu o “triplă” de tristă amintire: 1-2, cu Austria, de la Klagenfurt, venit ca o glumă proastă, de 1 aprilie, după alte două eșecuri, 1-2, la București, în fața Croației, și 2-3, la Constanță, cu sârbii.

…La 32 de ani, împliniți astăzi, poate vorbi încântat despre Renașterea italiană.

La Mulți Ani, Bogdan Lobonț!

…În ziua când a împlinit 31 de ani, adică atăzi, Mutu nu-i prea fericit în ceea ce privește viitorul lui la Națională. “L-am sunat pe Răzvan Lucescu de 36 de ori și nu mi-a răspuns! Nu-i normal cum s-a comportat cu mine! Gata, nu-l mai sun niciodată!”, a explodat Mutu, în stilul lui caracteristic.

…Cum de și-a permis un puști ca Lucescu-junior să nu-l mai bage în seamă pe el, marele, inegalabilul Mutu?! Și ce dacă a mai călcat pe bec, o dată, după acel rușinos 0-5 de la Belgrad, când el nu i-a răspuns selecționerului la telefon și a plecat la un chef prin Serbia, neluându-și măcar rămas bun de la echipa tricoloră?! El este Mutu, domnilor, “Briliantul”, cum l-a alintat o parte a presei, dispusă să facă subiect de pagina I până și dintr-un strănut al internaționalului nostru!… Fără el, Naționala nu există, n-au acreditat mulți din România idea asta?!… Ce Hagi, ce “Generația de aur”, ăia au fost, acum este numai El, Mutu, Mu-tu!… El l-a sfidat și pe Mourinho, domnilor, și a tras pe nas, prafuri, iarbă, orice și oricând i-au vrut mușchii!… I-a sfidat și pe regretatul Dobrin, la Pitești, pe Cornel Dinu, la Dinamo, pe Iordănescu și pe Pițurcă, la Națională, unde a chefuit până-n zori, când i s-a pus lui pata, la Craiova, București sau Constanța (unde, se spune, a mai caftit și un chelner). Și n-au putut să-i facă ceva, fără El, nu există, doar, fotbalul românesc! Așa a gândit, probabil, Adrian Mutu și astăzi, când a ajuns la 31 de ierni (“La Mulți Ani” și minte din belșug!). Și mulți i-au ținut isonul…

…Uite, însă, că tocmai “puștiul”, “băiatul tatii”, intransigentul Răzvan Lucescu nu i-a mai acceptat fițele, aerele, neperformanța! Pentru că, oricât talent are (și are!) Mutu, cu acest stil de viață nu poate urca Everestul. De altfel, de la “Generația de aur” (termen care l-a cam înfuriat, uneori, pe “briliantul” fără strălucire!), Naționala lui Mutu și Chivu a ratat consecutiv 4 (patru) calificări: 1 Euro (2004), trei la Mondiale (2002, 2006, 2010). Ceea ce Mutu, fie n-a băgat de seamă, fie nu l-a deranjat! Numai că aceste “performanțe” reprezintă argumentele lui Răzvan Lucescu. Juniorul în care Mutu și-a găsit “Nașul”…

…Culmea este că “Nașul”, alias Mircea Sandu, i-a sugerat selecționerului, mai ieri, să încerce o împăcare cu Mutu! Adică, să pună batista pe țambal. Să revină la compromisurile dintotdeauna dcin fotbalul nostru. Cum a sărit și Don Corleone (“Naționala nu există fără Mutu!”, uitând că am avut o Națională ca și inexistentă și cu Mutu!), devine logic ca “briliantul” să pară el cel supărat: “Nu înțeleg!… Gata, nu-l mai sun!”…

…În acest “caz” complicat, tânărul selecționer joacă o carte mare a carierei lui. Dacă face pasul înapoi, vor urma alte capitulări de la principiile lui sănătoase, de mare performanță. Dacă  Răzvan Lucescu va fi în continuare… mut, la lacrimile de crocodil ale “fiului mult prea risipitor” al fotbalului nostru, cu siguranță s-ar putea ca Mutu să vorbească numai în teren! Fără droguri, fără beții, fără vedetisme. Și, atunci mai mult ca niciodată, puteam să ne gândim cu argumente la o calificare. Prima ar fi la Euro 2012. Adversarii din preliminarii îi vom afla pe 7 februarie. Adversarii din curtea noastră”, îi știm mai de mult…