Arhivă

Post Tăguit cu ‘Pantelimon’

“Curat, murdar” (15). DA UMbre am fost, Herr Daum!

septembrie 5, 2016 Comments off

…Vremea beției de cuvinte s-a risipit rapid, după prima repriză a meciului de debut al Naționalei noastre de fotbal: 1-1 (0-0), acasă, la Cluj, cu modesta reprezentativă Muntenegru (aș zice mai slabă decât Armenia după ce am vizionat partida de la Copenhaga!). Sigur, a fost și penalty-ul ratat al lui Stanciu, în ultimele secunde ale celui de al 5-lea minut de prelungiri, cu un șut anapoda peste poartă! Ratare care ar putea face din Ghinion cauza-cauzelor, ceea ce ar fi total greșit. Pentru că JOCUL nostru a fost lamentabil, în special, în prima repriză?! Unde a fost acea echipă ofensivă promisă?! Parole, parole, ale antrenorului neamț Daum, înaintea debutului său pe banca unei Naționale. Și destule parole federale!

…Prima repriză a fost cred cea mai slabă a Naționalei noastre din ultimul deceniu! Un haos general, o mișcare de babalâci, fără pressing și jocul pe aripi ce ne-a adus de multe ori succese. Umbre fără vlagă, fără determinarea promisă, fără acel joc ofensiv promis de Daum, din primul până în ultimul minut! Plus că Herr Daum a cam greșit și formația! Ce căutau Bicfalvi (pe dreapta?!) și Săpunaru la mijlocul terenului?!… După primul sfert de oră era clar ca nocturna clujeană că lipsește un “motor”, un jucător care să dinamizeze jocul, să trezească Naționala, cum a încercat, spre lauda lui, Benzar, la debutul lui în Națională. Un asemenea jucător se afla pe bancă, însă, Popa, Torje, Chipciu, Maxim, Keșeru!… Primii doi au fost trimiși destul de târziu în arenă, în ultimele 20 de minute, iar Popa a și deschis scorul, în min.85, cu un șut tare din 8 metri, lateral stânga. Bucurie prematură, căci, peste numai două minute, muntenegrenii au egalat prin Jovetici, cu o lovitură de cap, dintre Moți și Filip, la singura acțiune de poartă a ex-iugoslavilor din repriza secundă: 1-1. Numai că oaspețiii au avut o ocazie uriașă, la începutul duelului, rezolvată de intervenția uluitoare a lui Pantelimon.

…Victoria ne-a trecut prim fața ochilor, la finele celor cinci minute de prelungiri, numai că penalty-ul scos de Keșeru (trimis în teren în…minutele de prelungiri în )a fost stricat de cel mai mediatizat jucător român din ultima lună, N.Stanciu, poate obosit și de transferul la Anderlecht, el trimițând neglijent sus, sus, peste poartă!
…Sincer să fiu, Naționala României din această seară, cu ușoara trezire din ultima jumătate de oră, mi s-a părut sub cea de la Euro 2016!… Sigur, nu mă grăbesc să emit judecăți de valoare categorice, să trag concluzii. Dar nu pot fi de acord cu selecționerul Daum că “am făcut o repriză secundă foarte bună” (Sic!) și nici nu l-aș lăuda pe Săpunaru în postura lui de mijlocaș, uitându-se că a comis din neglijență faultul sancționat cu lovitura liberă din care muntenegrenii au egalat!…

…Despre Herr Daum spun, fără răutate, că a stat ca o stafie imobilă pe bancă, fără vreo reacție în măsură să schimbe ceva în jocul leșinat al echipei române. Neamțul ne-a vorbit frumos în ajun, unii s-ar grăbit să scrie că a început revoluționarea fotbalului românesc cu el, a promis marea cu Moscova 2018, însă nimic. Dacă ar fi jucat așa Naționala sub comanda lui Pițurcă sau Iordănescu, publicul le-ar fi cerut imediat demisia. Publicul clujean a fost mai tolerant, însă destul de necăjit!… Și se ridică o întrebare gravă: cum este posibil ca un…profesionist să debuteze oficial ca antrenor la o Națională fără să susțină măcar un amical, așa, să ne cunoaștem cu jucătorii în exercițiu, nu în cockteil de parole!

…A fost doar primul joc din preliminariile pentru Mondialul-Kazaciok 2018. Pe care, automat, l-am comparat cu partidele Danemarca-Armenia 1-0 (1-0) și Kazahtan-Polonia 2-2 (0-2), urmărite azi!… Danezii păreau că vor face scor, dar au ratat pe bandă rulandă, chiar și un penalty în ultimul sfert de oră… Polonezii dădeau impresia că, la pauză, când conduceau cu 2-0, s-au și instalat lider al Grupei E, mai ales că au avut și trei bare. Numai că starul polacilor, Levandowski, n-a mai strălucit în actul II, iar fără el, echipa poloneză este una oarecare. Care a încasat rapid, la începutul reprizei secunde, două goluri, de la incredibilii kazaci, nu doar luptători, ci și bine așezați în teren, cu scheme ofensive nebănuite. Va fi un adversar greu pentru tricolorii noștri, aș spune, cei mai slabi din triunghiul favoriților, cu danezii și polonezii!