Arhivă

Post Tăguit cu ‘Oblemenco’

ÎN AMINTIREA CRAIOVEI-MAXIMA, mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

iulie 25, 2016 Comments off

…Printre bucuriile Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș 2016” a fost și dialogul cu remarcabilul profesor universitar, eseist, poet George Popescu. Craiovean de când se știe, nu puteam, evita, firește, nici prietenii comuni din perioada de aur a Craiovei Maxima, fenomen unic în fotbalul românesc. I-am rememorat pe regretații Nelu Oblemenco, Taliba Deselnicu, Costică Ștefănescu, Zoli Crișan și inegalabilul Sebastian Domozină, nu puteam purta un dialog printre amintiri de suflet fără Ilie Balaci, Rodion Cămătaru și atâția alții. Frumoasa surpriză a venit, când George Popescu a amintit despre un gazetar pe care l-am prețuit la vremea aceea, nu doar pentru competență și claritatea opiniilor, dar și pentru verticalitatea impecabilă printre furcile caudine ale cruntei cenzuri de partid din vremuri frumoase (pentru noi, cronicarii sportivi!), dar grele, grele…

Este vorba despre confratele Mircea Canțăr, astăzi, am aflat cu bucurie, timonierul cotidianului din Bănie „Cuvântul Libertății”. I-am transmis gândurile mele însorite, în speranța că ne vom reîntâlni, după decenii, pe noul stadion al Craiovei sau la Naționalul oltean. Surpriza a venit, astăzi, când, după 48 de ore de relaxare totală, am deschis computerul! O cronică mai mult decât onorantă semnată de Mircea Canțăr, căruia George Popescu i-a dat spre lectură unicul meu volum de versuri, „Condamnat la Libertate”. Am parcurs-o cu emoție, travăsând, fugar, prin memorie, Cartea cu povești a Craiovei Maxima și a veșnic tinerilor ei trubaduri!…Public mai jos acest Editorial apărut ieri, 23 iulie 2016. Mulțumesc mult, Mircea Canțăr!

UN POET MAI SPECIAL!
23 iulie 2016
Autor Mircea Canţăr

Aflu de la scriitorul craiovean George Popescu, semnătură constantă în paginile cotidianului nostru, că la ediţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului Internaţional de Poezie de la Curtea de Argeş (13-19 iulie a.c.), unde a fost invitat, într-o companie selectă, Marele Premiu a revenit dramaturgului, eseistului, poetului şi ziaristului Mircea M. Ionescu, pentru volumul „Condamnat la libertate” (Ed. Palimpsest, 2016). Poate părea oarecum surprinzător pentru cei care şi-l reamintesc pe Mircea M. Ionescu, un bun ziarist sportiv „pe vremuri”, deturnat, datorită vocaţiei indubitabile, la dramaturgie şi poezie. Ironic, pe alocuri, în referirile sale la lumea în care trăim, dar nu acrit, nu dezabuzat, Mircea M. Ionescu, veteran şarmant al jurnalismului, etalează luciditate şi umor fin, de care nu a dus lipsă niciodată, scrisul său având mereu tonul potrivit de natură a produce un răcoritor efect terapeutic. Sigur că în viaţă momentele de apatie paşnică, burgheză chiverniseală, alternează cu perioade agitate, cu renunţări violente, greu de înţeles pentru cei care reuşesc să le evite. „M.M.I.”-ul, care la „Sportul” făcea o figură de vedetă, graţie unei elevaţii culturale – virtute gazetărească în deficit –, absolvise Facultatea de Filosofie din Bucureşti, având simţul detaliului, bună memorie şi mai ales vocaţie, prefaţa la un moment dat, la o manieră inegalabilă, printr-o avancronică savuroasă, etapele de campionat, la Radio Actualităţi. Dintre toate calităţile sale însă, frapantă mi s-a părut mereu onestitatea, recunoscând, de pildă, Craiovei fotbalistice ceea ce era al ei: valoarea. Şi nu era puţin lucru. Ne-am întreţinut prelungit, îmi amintesc, în drumul spre Florenţa, în septembrie 1982, când nu credeam că vom vedea cum arată paradisul. Ziarist la „Sportul”, în prima tinereţe, când peisajul presei sportive era dominat cu autoritate de poetul vulcanic Adrian Păunescu, prozatorul interesant Fănuş Neagu, care scria pamflete cu avocatul lângă el, „Jenică” Barbu zis „gură de aur”, cum ne asigură undeva cel care semna Belphegor, Teodor Mazilu „imperturbabilul”, Vali „Incoruptibilul”, să-l adăugăm şi pe Ion Băieşu, care se refulau în tablete sportive incitante, fiindcă nimeni nu scria mai frumos şi mai nedrept ca ei, deşi seriozitatea era şi este o stare mai complexă decât bucuria. „M.M.I.” vorbea bine limba română, nu doar corect, ci nuanţat, precis şi expresiv. Volumul de versuri „Condamnat la libertate – poeme transoceanice” are un mesaj, deloc străveziu, fiindcă prozatorul şi dramaturgul Mircea M. Ionescu şi-a luat inima în dinţi la începutul anilor ‘80 emigrând în SUA pentru 13 ani, nu înainte de a ispăşi 5 luni de lagăr la Latina şi Roma. Taximetrist de noapte la New York şi editor al unui săptămânal de sport în limba română, „Lumea Sporturilor”, „M.M.I.” va reveni în ţară, pentru a continua o vreme activitatea publicistică, lipsită de mirajul de altădată. Străluceşte ca realizator de emisiuni TV, antologică fiind emisiunea cu „doi monştri sacri”, Nicolae Dobrin şi Ştefan Iordache, „Idoli şi legende”, din 27 februarie 2007. Cu 28 de cărţi publicate, 31 de premiere, piese de virtuozitate, elogiat în destule rânduri, director-manager al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, unde revigorează o atmosferă somnolentă, „M.M.I.” a lăsat impresia că ar merita premiul Pulitzer în jurnalism, pentru curajul său de a rămâne bine plasat, ca un simultan martor al regimului comunist şi un critic nepătimaş al lui, cu o tranziţie ireală, cum singur mărturiseşte, prin New York, aidoma unui deschizător de drumuri, fără a recomanda cuiva acelaşi itinerariu. Poate că volumul său de versuri are, posibil, slăbiciuni, insuficienţe şi metehne, dar, precum orice corp textual autentic, are strălucire şi o forţă teribilă. Indiscutabil, ne aflăm în faţa unui poet mai special, cu sensibilitate aparte şi trăiri inegalabile.

Moartea Craiovei și Europeanul de cartier…

iulie 20, 2011 Comments off

…Azi, 20 iulie, de Sfântul Ilie, s-a semnat unul dintre actele abominabile din fotbalul românesc: Craiova a fost dezafiliată!?!… Craiova nu va mai juca nici pe prima scenă, nici în liga secundă, nici în lumea a treia!?! Craiova, campioana unei mari iubiri, una dintre Legendele fotbalului nostru, a fost anulată de încăpățânarea lui Mircea Sandu și slugile sale din Comitetul Executiv, care s-au folosit și de manageriatul păgubos al liderului oltean. În Comitetul Executiv, doar doi inși s-au opus unei asemenea mizerii, numai doi s-au abținut!… Bravos, Nașule, nu te-ai lăsat până nu ai distrus o Legendă, căci, dacă n-ai fi dorit o asemenea rușine, ai fi găsit o portiță printre regulile caduce!… Și, dacă una ca asta nu m-ar fi revoltat atâta (pentru că există și alți „gropari” ai Craiovei Maxima!), aroganța cu care ai venit după verdict și ai declarat „Mititelu se mai poate adresa numai la ONU” m-a umplut de lehamite! Tizule, mai există și Forul Suprem, peste toate Comitetele și Adunările Generale (viitoarea în… aprilie 2012!) la care s-au tras vârtos sfori groase de când te-ai înscăunat discutabil în fruntea FRF (știi, cred, ce susțin despre chestiune Mircea Pascu și Marcel Pușcaș!). Peste gaștile federală, lepefistă, peste TAS și ONU (ca să-ți citez neobrăzarea!) mai există Bunul Dumnezeu! Te-a salvat odată și ar fi trebuit să devii mai înțelegător, mai puțin trufaș. Nu te juca, Nașule, cu Bunul Dumnezeu!…

…Nu trebuie să se joace nici Pițurcă, alt „gropar” al echipei care l-a lansat! Să vii, când lumea cinstită a fotbalului e sub șoc la vestea desfiițării Craiovei fotbalistice, și să declari „Numai așa puteam scăpa de Mititelu!”, devine absolut ordinar! Descalificant!… Ca să scapi de un șef de galerie ajuns patronul unei Legende nu trebuia, juvete Pițurcă, să distrugi Legenda! Dacă aveai forță, te băteai cu el. Aveai motive logice, legale, dacă nu s-ar fi trișat ca la barbut, ca la poker! Din păcate, prin comportarea din acest caz al asasinării unei Legende, selecționerul, ca și atâția mulți alții, și-au dovedit crasa lipsă de caracter… Degeaba țipă, acum, atâția, că Mititelu nu putea duce Craiova decât la deznodământul de azi, ei trebuiau să oprească un asemenea dezastru, dacă măcar ar fi respectat Campioana unei mari iubiri!

***

…Sigur, moartea unei mari iubiri, Craiova, Eterna Terra Nova din fotbalul românesc, este efectul unei lungi serii de anomalii, care numai în societatea românească actuală se pot petrece. Legenda, brandul Olteniei a fost, mai întâi, după așa-zisa democratizare, cumpărată de un milițian, Dinel-di-di-murgule-di!?! Care a dus-o pe marginea prăpastiei… A venit, apoi, șeful de galerie, bișnițar de top, Mititelu, cu suflet și bani, dar în afara fenomenului sau, dacă vreți, în rând cu toți cei care și-au făcut imagine prin fotbal. Vreți exemple? Luați toate marile echipe bucureștene, mai adăugați și Timișoara, Piatra Neamț și aveți un prim tablou al decăderiilor în lanț. Iar dacă urcați puțin la nivelul FRF și LPF, cu depășitele, anacronicele comisii, regulamente și veșnice compromisuri, piruete etc., aveți în toată splendoarea lui superbul hoit al fotbalului românesc. Problema este de ce nu a fost oprit Mititelu când trebuia, ca să nu se sacrifice un nume de aur din cartea fotbalului nostru, prima semifinalistă europeană, izvorul atâtor jucători de Națională și de antologie? La ora aceasta, se întorc în morminte, Nelu Oblemenco, Petrică Deselnicu, Zoli Crișan, Lucică Strâmbeanu, Sebastian Domozină și câți alți olteni de Legendă. Mircea Sandu și Victor Pițurcă, și toți „groparii” de meserie, în setea voastră de răzbunare și îmbogățire, voi chiar ați uitat de nestematele Craiovei-Maxima!

***

…Timișoara a fost retrogradată în urma războiului Sandu-Iancu, via TAS!… Craiova a fost dezafiliată tot în urma unui conflict de orgolii Sandu-Mititelu… Un centru de tradiție al fotbalului românesc, Oradea, n-a fost lăsat să joace pe prima scenă, deși promovase, din rațiunea unor regulamente cameleonice… Rapid nu va mai juca în Giulești… Steaua a părăsit Ghencea… Dinamo pleacă din „Groapă”, doar Copos, Gigi Becali și Borcea nu puteau să nu plătească tribut șmecheriilor, aroganței, ingineriilor financiare. Numai că au plătit Legendele, nu ei, imagini deformate ale fotbalului autohton…

…Nu ajungea că nu mai vedem în prima ligă Aradul lui Petschovschi, Coco Dumitrescu, al celebrei echipe care a eliminat pe Feyenoord, Argeșul lui Dobrin, Constanța lui Hagi, Progresul lui Viorel Mateianu și Nae Oaidă, Iașul, Bacăul, Baia Mare, Satu Mare, Reșița, nume în istoria sportului-rege de la noi! Au dispărut Craiova, și Timișoara… Samsarii, misiții, acoliții, bișnițarii și groparii de Legende jubilează dezgustător! Fotbalul românesc miroase a putregai…

***

…O rază de speranță părea să fie găzduirea Campionatului European de fotbal, la tineret Under 19 ani. Opt echipe (fără Franța, campioana en titre!), dar cu Spania favorită, cu noi printre visători. Numai că diriguitorii fotbalului nostru înțeleg prin… European o competiție de cartier. Altfel, n-ar fi stabilit pentru meciurile din cele două grupe stadioane de la margine de București, adică Berceni, Buftea, Chiajna și Mogoșoaia. Oricât de cochetă ar fi baza de la Chiajna, rămâne Chiajna. Oare, ce s-or întreba străinii despre noi, că nu avem decât stadioane de cartier, cu numai vreo 500, 2.500, 4.000 de locuri în tribune?! Oare, nu se putea juca în „Giulești”, în Parcul cu Platani, pe „Dinamo”, la Cluj, Piatra Neamț, de ce nu și la Galați, oraș aflat pe cel mai mare val din istoria sa fotbalistică?!..

…Acum 51 de ani, când România a mai găzduit o asemenea competiție până-n 19 ani, Turneul UEFA (câștigat de o superbă națională română, fie și cu vârste măsluite!) s-a disputat pe marile stadioane din orașele țării. Iar finala s-a desfășurat la București, pe cel mai mare stadion (defuncul „23 August”, locul unde se va inaugura, la 10 august, moderna Național Arena!), în fața a… 80.000 de spectatori, în delir, după victoria cu 4-1 a băieților noștri în fața Iugoslaviei! Acum, în 2011, ultimul bal va avea loc la…Chiajna, nume istoric, unde vor fi în cocheta arenă, cel mult 5.000 de spectatori. Acesta-i fotbalul românesc de astăzi.

…Lacrima unei mari iubiri…