Mircea M. Ionescu

…Altfel spus, ultima mea carte publicată. Încă una se află în manuscris. Nu i-a venit vremea, se vede… Mai șlefuiesc la ea, mai caut un sponsor generos pentru un pumn de lei… Ultimul meu volum este tot unul de teatru. Ca o sfidare a Uniunii Scriitorilor care în ultimii doi ani nu a acordat Premiul pentru cartea de teatru, deși ea există, nu doar cantitativ!?! Nu importă că am fost nominalizat în acești ultimi doi ani, pentru “Filozofia bășcăliei” și “Dresorul lui Casanova”. Contează titlul acestui volum, lansat în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene (14-17 noiembrie 2011, la Giurgiu, care a demonstrat excelent că înseamnă și Teatru): “Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Pescărușii pot fi și puținii dramaturgi români care, deși marginalizați, ba chiar umiliți, tot scriu, scriu, ca într-un minunat zbor de viață… Porcii (mă rog, și mistreți) cine sunt, oare?!

…Acest ultim volum a fost scos tot la Editura Play, tot cu o copertă semnată de marea artistă de origine română Lucia Trifan, stabilită în Antilele Olandeze. Un tom cu patru piese: cea care dă titlul cărții, “Sevilla, port la Dunăre”, “Pușlamaua de la etajul 13″ și “Cănuță la Bacalaureat” (dramatizare după trei schițe ale inegalabilului I.L. Caragiale: “Cănuță, om sucit”, “Un pedagog de școală nouă”, “Bacalaureat”). Ultimele două se și joacă, “Pușlamaua de la etajul 13″, cu o formidabilă Anca Sigartău, face săli pline la Giurgiu, București (Teatrul “Nottara”) și se pregătește să cucerească Viena, în două repezentații, pe 7 și 8 decembrie 2011, alți patru directori de teatru anunțându-mă că vor să o monteze. Drama este că nu mai cred de mult în promisiuni…

…La lansarea volumului, am fost atipic. L-am arătat asistenței și atât. De ce să constat că nu mi-au dispărut lăudătorii de circumstanță, de ce să se vorbească, iarăși, despre… fabuloasa mea experiență de “Taximetrist la New York” (cartea vieții mele!), de ce să aud opinii despre volum de la oameni care nici măcar nu l-au răsfoit?! “E o carte excelentă, chiar dacă nu am citit-o”, îmi sună și acum în memorie, după șase ani, cuvintele unui cunoscut actor la lansarea cărții mele (tot de teatru!) “La răscruce de Hagi”. Lansările de carte au devenit banale formalități, obligații protocolare, unele jenante. Mi-a întărit această idee și ultimul Târg de carte Gaudeamus, de săptămâna trecută…

…În loc de comentariu despre acest al 17-lea volum al meu, am preferat cuvintele de pe ultima copertă, semnate de regizorul Geirun Țino, directorul Teatrului Pygmalion din Viena:

“Pușlamua de la etajul 13″ –una dintre piesele acestui volum aparte- este povestea tulburătoare a unei adolescente care face “greșeala” să năzuiască spre ceva, să-și plămădească vise existențiale într-o lume lipsită de coordonate umane, de înțelegere, de tandrețe, de apropiere sufletească sau întrajutorare. Și, astfel, asistăm la un autodafe. Căci micuța pușlama, coborâtă, parcă, din poezia unui Saint-Exupery, se biciuiește pe sine cu ironie, se pedepsește intransigent și cu sarcasm pentru îndrăzneala avută de a fi visat, de a fi crezut că în spectacolul lumii la care ia parte, ar chema-o “Alice”, iar țara ar fi “cea a minunilor”. Realitatea de zi cu zi întunecă cu cinism acest orizont. Răspunzători pentru eșecul unui vis suntem cu toții, chiar dacă el ar fi numai al ei. Pentru că noi țesem plasa în care visul ei s-a plămădit, pentru că noi acceptăm că în locul în care trăim s-ar putea aspira și tot noi suntem aceia care întoarcem capul și privim laș în altă parte atunci când ni se cere ajutorul. Povestea scrisă cu mână sigură, în tușe puternice, cu un conflict dinamitard, se așează hotărât, plumb greu și dureros, în conștiințe, cerându-ne reflecție și participare. Un text dramatic care ridică ștacheta mișcării teatrale românești periculos de sus.”

…În ultimele două săptămâni, de Ziua Îndrăgostiților-varianta occidentală care a îmbolnăvit și România (firește Valetine’s Day!)- și de 1 Martie, Teatrul Valah (ce așteaptă ultima viză să devină Teatrul “Tudor Vianu”!) a oferit giurgiuvenilor două daruri de preț…

…Mai întâi, într-o sală gemând de lume îndrăgostită de Legendă, regalul susținut superb de Maestrul Radu Beligan, cu piesa “Egoistul”, de francezul Jean Anouilh, regizată de remarcabilul om de teatru, totodată și un spectacol în care Actorul de 92 de ani nu a părăsit o clipă scena în cele două ore de joc! Artist (nu doar actor!) de geniu care o clipă nu a avut nevoie de sufleur, deși textul s-a dovedit mare și deloc facil! O perfectă lecție de teatru pentru spectatorii avizi de artă adevărată, însă și pentru mulți actori tineri care refuză să învețe texte infinit mai ușoare, care cad repede pradă cabotinismului, șușanelei și, nu o dată, gâfâie după o jumătate de oră de joc…

***

…A urmat, apoi, “Mărțișorul” oferit de Florin Piersic, cu “Străini în noapte”, de francezul Eric Assous, piesă tradusă și regizată de Radu Beligan. Spectacol cu o “uvertură” unică, cred, în lumea teatrului. Pentru că înaintea unei reprezentații de două ceasuri și de mare ardere internă (excelentă și Medeea Marinescu, Maria Mirabela din filmul care a fericit atâtea generații de copii!), Florin Piersic a susținut, timp de 20 de minute, unul dintre recitalurile lui inegalabile zămislite pe moment din marea lui dragoste față de spectatori. Apoi, spectacolul, tulburător, cu un veșnic tânăr Florin Piersic la cei 75 de ani împliniți în 27 ianuarie. Ca, după ce a ieșit din Niagara de aplauze și curcubeul de flori, să mai petreacă alte 50 de minute, în Cafeneaua Artiștilor (unde ținuse și Maestrul Radu Beligan o sublimă conferința de presă!), cu o parte din admiratori și ziariști. Alt show inegalabil, urmat de “repriza” de autografe, de vreun sfert de oră, când miezul nopții bătea la porțile Giurgiului. Noaptea magică Florin Piersic nu se încheiase. Chiar dacă era obosit, iar a doua zi urma să se scoale cu noaptea pe umeri, a acceptat invitația unui prieten de-al teatrului giurgiuvean (nu doar al fotbalului!), Pompi Boboc, la o fugară masă de pește. Alt recital de colecție, cu amintiri de preț, depănate fascinant în stilul inegalabil al lui “Margelatu”! Trecuse mai bine de o oră spre miercuri, când luam împreună drumul Bucureștiului. Auzind cât de greu mă descurc cu banii la teatrul giurgiuvean, mitul filmului și teatrului din România mi-a promis că va veni, în primăvară, la Giurgiu, să susțină, gratis, un recital de suflet. Un spectacol unic din prietenie pentru mine!… O onorantă prietenie începută, cu aproape două decenii în urmă, la New York, la hramul Bisericii Sf. Dumitru, când inegalabilul, inconfundabilul Florin Piersic i s-a adresat unui popă din prezidiu: “Părinte, mata nu prea ai moacă de preot!”. Eram pe sub mese, știind că Florin Piersic pusese un incredibil diagnostic, celui despre care mulți dintre românii din umbra Zgârie Norilor știam că are grade ascunse, Dumnezeu să-l odihnească. A urmat, apoi, un recital formidabil, memorabil al Marelui Actor Florin Piersic. Am scris fascinat o pagină de ziar în “Lumea Noastră” despre acea încântătoare seară românească de Frumos la New York. Și Mitul Florin Piersic n-a uitat!… Nu am cuvinte să mulțumesc, Maestre!

***

…Așteptând cu emoții aparte întâlnirea din briza Dunării, cu cei doi trimiși ai Zeilor să ne facă nouă, pământenilor, viața mai frumoasă, într-o noapte albă de teatru, m-a fulgerat ideea să onorez cele două prezențe de colecție sentimentală de la Giurgiu cu un Trofeu intitulat “Oaspeți de Legendă”. N-aș fi crezut că el va avea un asemenea ecou. Emoționat, Maestrul Radu Beligan a sărutat Trafeul, pe scenă, de două ori, iar Florin Piersic, întâiul actor român căruia i s-a făcut o stea pe Walk of Fame, din Piața Timpului, la București, m-a îmbrățișat pe scenă și și-a manisfestat bucuria zicând: “O să merg cu Trofeul acesta la televiziuni să crape unii de ciudă!”

***

…Ieri dimineață, o tânără ziaristă din Giurgiu m-a întrebat cum mi-a venit ideea cu Trofeul? Cum să vină?! Gândind, poate, cu sufletul, să răsplătesc cu un mic semn marea onoare pe care Radu Beligan și Florin Piersic au făcut-o minunaților spectatori și Teatrului de la Dunăre. În vremuri aflate sub nori grei, Giurgiu s-a răsfățat sub soarele Legendei…

***

…Stau de câteva zile și nu-mi pot explica un fenomen. În timp ce oamenii s-au agitat să facă rost de bilete, de un loc și pe jos la cele două regaluri artistice, niciun (adică zero!) actor din localitate nu a fost la sală!?! Poate aveți dumneavoastră vreo explicație…

…De 13 zile am început, entuziast, o nouă viață. La Giurgiu…

…Timp de 13 ani am trăit mai multe vieți. La New York…

…Dintre Zgârie nori m-am întors, în ’99, în Bucureștiul meu prăfuit pentru fotbal și teatru. Și pentru limba natală, adevărata patrie. La Giurgiu am venit, plin de speranțe, pentru teatru și fotbal…

…Giurgiu înseamnă încă o provocare. O nouă, superbă experiență de viață. Încerc să o trăiesc total. În fiecare dimineață, cu ochii cârpiți de nesomn (noaptea mai și scriu!), iau drumul spre Dunăre, înghesuit, printre sacoșe peticite și copii ținuți în brațe, în microbuzul de 7:30, sau lejer în autocarul de 8. Călătoresc cu frenezia reporterului din timpul studenției. Îmi place să studiez oamenii, navetiștii, de asta n-am venit decât de două ori cu mașina mea. Bat drumul cu noii mei prieteni. Îi numesc “giurgiuvenii mei”, aflați sub vremuri teribil de grele. Mă vreau, mă simt de-al lor. Cei mai mulți mă întreabă despre fotbal, eu le mai plasez câte ceva și despre teatru. Știu că reporterul și dramaturgul din mine acumulează chipuri, fapte, gesturi, dialoguri fugare. Se va naște o carte (Geo Bogza a scris, pe vremuri, așteptând un tren într-o gară, “122 de minute la Mizil”). Sau o piesă de teatru… Despre Giurgiu, unde, cum să uit, în ’67, am scris întâia mea cronică sportivă pentru revista Fotbal: Dunărea-IMU Medgidia 1-0. Cu un gol marcat, după pauză, de idolul orașului, pe atunci, un anume Gore…

…Briza Dunării m-a fascinat mereu. Am făcut, prin ani, zeci de drumuri de la București doar să sărut cu privirea „Dunărea albastră” și să mănânc o saramură de crap proaspăt peste drum de Bulgaria. De 13 zile de când fac naveta la Giurgiu, n-am văzut Dunărea decât de două ori. Nu prea este timp de poezie, acum. Știu că am urcat pe o Golgotă, vrând să fac din Giurgiu o Cetate a dramaturgiei românești.

…Nu mă sperie nimic, chiar dacă realitatea găsită la teatru mi-a apărut în nuanțe fugare de coșmar. Jungla de pe Hudson m-a călit, însă. Printre ruine sau cioburi de iubire, am găsit repede apa vieții în încrederea giurgiuvenilor, de la Consiliu Județean și Primărie până la mass-media, amatorii de Frumos și boemii din jurul Turnului Ceasornicului, de la Narcis Coman, Legendă a fotbalului românesc, la microbiștii întâlniți peste tot. Simt o investiție de Speranță care mă obligă…

…Debutul meu de mandat ca director-manager al teatrului giurgiuvean, unul cumplit. De la moștenire, la ultima aberație numită Ordonanța 63! Eu am venit să aduc câți mai mulți oameni la teatru și efemerii iresponsabili de la Palatul Victoria mă obligă să dau afară oameni din teatru (21 din 49)!?!… Chestia asta seamănă cu pistolul pe care un dement mi l-a pus la cap, la New York, să mă jefuiască. De atunci, însă, nu mai știu ce-i teama… Nu mă poate nimeni jefui de patimile mele fără sfârșit, Teatrul și Fotbalul…

…Visez cu ochii deschiși ca Teatrul din Giurgiu (sper să i se spună curând “Tudor Vianu”!) să ajungă un Nume în România, “Dunărea” să joace în Dvizia A, iar eu să comentez la TV partida de debut! Unii zic că-s un pic nebun. Replic cu Salvador Dali: “Singura deosebire dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun”! Eu sunt nebun după Teatru și Fotbal.

…La Giurgiu, mon amour…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express.

…Miercuri 7 iulie 2010, mă înham la un nou Vis. Acela de…Director de teatru! După ce am câştigat un Concurs serios (cu 4 candidaţi), în faţa unei comisii – lucru mai rar prin România- competente şi exigente (Marinela Ţepuş-dinamica directoare a Teatrului “George Ciprian” din Buzău, teatru de proiecte; proaspătul doctor în teatrologie Marius Zarafescu-din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ionel Muscalu, apreciat poet şi ziarist, reprezentând Consiliul Judeţean Giurgiu). Merg pe malul Dunării, la 60 de kilometrii de Bucureştiul natal. Merg să fac un Teatru de performanţă în oraşul în care am scris întâia cronică de fotbal (Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, în 1968) pentru revista “Fotbal”. Acum, eu, cunoscut comentator de fotbal, merg să visez pentru Teatru, altă mare pasiune a mea. Culmea este că minunaţii mei părinţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace, m-au dus, într-o vară, pe când nu împlinisem 8 ani, la un meci de fotbal (Petrolul Ploieşti-CCA 1-0) şi la un spectacol de teatru (“Nunta lui Krecinski”, la Naţionalul bucureştean). Credeau că voi alege unul dintre spectacole. Le-am pus pe ambele, însă, lângă suflet, pe viaţă, chiar dacă am decis să studiez Filosofia şi să mă fac ziarist…

…Şi fotbalul şi teatrul mi-au fascinat viaţa. Le datorez enorm. Pentru fotbal, cred că am făcut ceva, fie şi întâiul ziar de sport în limba română, din afara ţării, la New York, în 1987. Acum, simt că a venit rândul teatrului, unde am debutat pe scenă, acum 31 de ani. Teatrul, care mi-a adus şi bucuria unor onoruri (ultimul, Premiul cel mare, în mai, la Concursul de Comedie Românesacă, la festCo 2010!), a 13 de piese jucate şi 25 publicate în cele 8 volume de dramaturgie. Acum, merg la Giurgiu să mă bat pentru Dramaturgia autohtonă, atât de marginalizată în România, de la directorii de teatru, la regizori şi Uniunea Scriitorilor!

…Pilonul Proiectului care a obţinut cea mai mare notă în Concursul de pe malul vechiului Danubiu sună provocator: “Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Româneşti”. 75-80% dintre spectacole vor fi texte româneşti, pentru toate categoriile de public: I.L. Caragiale, Eugen Ionescu, Ion Minulescu (da, cunoscutul poet, cu “Alegro ma non troppo”!), mereu actualii Marin Sorescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu, remarcabilii autori în viaţă D.R. Popescu, Viorel Cacoveanu, Radu Dumitru, Dinu Grigorescu, Doru Moţoc, Horia Gârbea, Ştefan Caraman, Radu Macrinici etc. O altă provocare va fi “Studioul experimental” în cadrul căruia dramaturgi români îşi vor monta propriile texte. Reputata actriţă Olga Delia Mateescu, profesoară la facultatea de teatru şi scriitoare de top, va inaugura acest Studio, cu piesa “Canapeaua”, care a primit Premiul II la festCo 2009, însă nu a fost montată!… Va exista şi un Concurs de “Dramaturgie în doi”, piese cu două personaje, care, sunt convins, va naşte multe texte interesante. Piesa premiantă va fi montată la Teatrul care sper să se numească, nu peste mult timp, “Tudor Vianu”, giurgiuveanul ajuns un ilustrul literat (nu doar în ţară!), o stagiune director al Naţionalului bucureştean (în 1945) şi autor al unor distinse volume (“Scrieri despre teatru”, “Arta actorului”)…

…Am scris în Proiectul prezentat, am întărit în timpul examenului oral şi la validarea directoratului meu: dacă în doi ani nu fac “Fenomenul Giurgiu” în teatrul românesc, voi pleca singur, cu doi ani mai devreme de a se încheia contractul de management! Ştiu că va fi foarte, foarte greu, pe lângă această feroce criză materială intervenind şi criza morală, lipsa de fair-play la predarea conducerii teatrului. Nu m-am temut, însă, niciodată de luptă! Ştiu că am de partea mea ca aliaţi dramaturgii români şi, foarte important, autorităţile locale, în frunte cu Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Lucian Iliescu, primarul Giurgiului, decişi să susţină naşterea “Fenomenului Giurgiu” în teatrul românesc. Vreau să am de partea mea şi Măria Sa Actorul, toţi cei din Giurgiu decişi să se sacrifice în vremuri grele pentru marea performanţă. La Giurgiu, vreau să fi apus timpul răutăţilor şi bârfelor, al jumătăţilor de măsură, care au măcinat talente şi speranţe, în favoarea preocupării fiecăruia pentru autodepăşire, pentru înnobilarea scenei giurgiuvene, într-un oraş cu o aleasă stare de cultură.

…La Giurgiu, unde Mihai Eminescu a scris, în 1867, tulburătoarea poezie “Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie”, nu merg să fac “jocul” vreunui grup, ci Jocul Teatrului! Cine crede în Teatru, ştiu că mă va susţine!

…Unii mi-au dat de înţeles că sunt nebun să cred că pot face performanţă la Giurgiu, mai ales în aceste vremuri infernale pe care le traversează ţara. Ştiu, însă, că, dacă nu ai o doză de nebunie, te înghite banalul, mediocritatea. Ca să nu mai amintesc cugetarea lui Salvador Dali: “Singura deosebire dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!”. Eu sunt nebun după Teatru!

…Săptămâna aceasta, Sportul s-a logodit din nou cu Arta. La Torino, pentru șapte zile, Dansul, Muzica, Forța și Grația poartă Omul spre sublim, înnobilându-l, și oferind Lumii atât de necesar Frumos, parcă înecat în vremuri tulburi.

…Zilele acestea serbăm un Secol de Artă pe gheață! Ediția 100 a Mondialelor de patinaj artistic și, automat, răsfoim istoria acestui sport-spectacol. Startul s-a dat în… 1896, incredibil, la Sankt Petersburg, în Rusia, unde s-a disputat doar gala bărbaților. Prima medalie de aur, la gâtul germanului Gilbert Fuchs. Fetele au fost acceptate la Mondiale în 1902, la Londra. Ultimul Carnaval mondial pe gheață, anul trecut, în California, la Los Angeles.

• Țara care a organizat de cele mai multe ori Campionatele Mondiale este Germania, cu 13 ediții găzduite. Prima, în 1904, la Berlin, ultima, în 2004, la Dormund.
• Elveția, Statele Unite ale Americii și Suedia au organizat de câte 11 ori gala mondială. Canada-de 9 ori, Austria-de 8 ori, Franța de 7 ori, Anglia de 6 ori.
• Cu câte 3 Campionate Mondiale-Rusia (1896, 1903 și…2005!), cu câte două- Italia, în 1951 și 1963, Finlanda (1914 și… 1999) și… Ungaria (1935, 1988), Praga de aur mândrindu-se și ea cu două ediții (în 1962 și 1993).
• Prima ediție a Mondialelor de patinaj artistic care s-a disputat în afara Europei, abia în 1930, la New York! Din cele 11 ediții organizate de yankei, 5 s-au ținut la Colorado Springs!
• Întâia oară când Festivalul gheții a luat “drumul mătăsii”, ajungând în Asia, în 1977, în Țara Soarelui Răsare. De atunci, Japonia avea să fie deja de 6 ori gazda campionatelor lumii, dintre care trei ediții la Tokyo, unde vor avea loc și Mondialele de anul viitor.
• Arhiva stelelor de aur ale gheții numără nume sonore, veritabili creatori de sublim. Olandeza Sonja Heine, americancele Peggy Fleming și Nancy Kerrigan, nemțoaica Katarina Witt, franțuzoaica Surya Bonaly, japoneza Yamaguchi…
• Nemuritorul “Bolero” al lui Ravel a devenit Simfonie pe gheață prin arta britanicilor Jayne Torvill și Christopher Dean, în timp ce rușii Belousova și Protopopov au înnobilat luciul gheții cu baletul lor classic…
• La cota sublimului și americanii Tim Wood, Brian Boitano și Scott Hamilton-ultimul cu 4 titluri mondiale, cehul Ondrej Nepela, triplu campion al lumii, canadienii Kurt Browning și Elvis Stojko, rușii Alexei Iagudin și Evgheni Plușenko, francezul Brian Joubert și câți alții.
• “Noul val” a adus schimbarea raportului de forțe, asiaticii, prin japonezi (Miki Ando și Mao Asada, spre exemplu), sud-coreeni și chinezi asaltând podiumul ultimelor ediții. …La Los Angeles, anul trecut, la simplu, sud-coreeanca Yu-Na Kim și americanul Evan Lysacek au obținut aurul, la dans au găsit pașii de aur rușii Oksana Domnina și Maxim Șabalin, în timp ce la perechi, s-au impus germanii Aliona Savcenko (născută la Kiev) și Robin Szolkovy, ei reușind și premiera ultimului deceniu-două titluri mondiale consecutive! Vor triumfa și acum, ca o revanșă pentru titlul olimpic pierdut, la Vancouver, în dauna chinezilor?
• În istoria Mondialelor de patinaj artistic, reprezentanții noștri au fost mai mult elemente de decor. Bibi Moiș, Beatrice Huștiu, Roxana Luca, Gheorghe Chiper (locul 14 la Calgary-2006), Cornel Gheorghe, iar acum Zoltan Kelemen și Sabina Paquier.
• Dincolo de bătălia pentru metalele prețioase, secolul de patinaj înseamnă Artă!

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru “pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi “gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de “Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină “Stăpânul Inelelor”, “Air Jordan” sau “His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului “Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe “Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca “Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului “Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două “triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în “regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu “Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al “Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub “inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film (“Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: “Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi “Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…