Arhivă

Post Tăguit cu ‘Nadia Comăneci’

„Gemenii” Octavian Bellu și Michael Jordan

februarie 17, 2010 4 comentarii

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru „pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi „gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de „Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină „Stăpânul Inelelor”, „Air Jordan” sau „His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului „Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe „Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca „Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului „Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două „triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în „regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu „Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al „Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub „inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film („Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: „Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi „Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…

Vancouver 2010. Legendele Festivalului Alb

februarie 12, 2010 4 comentarii

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu „dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea „Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și „rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ’90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile „Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…

HAGI – 45

februarie 4, 2010 6 comentarii

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!