Arhivă

Post Tăguit cu ‘Marius Bodochi’

Jurnal în singurătate (5). MI-A TRECUT PNEUMONIA PE LA URECHE!

octombrie 6, 2016 Comments off

…Miercuri 5 octombrie 2016. Mă scol cu noaptea pe umeri, zdruncinat de reprizele de tuse dinspre dimineață, de parcă m-ar fi lovit Tyson, că tot vorbește mass-media română de vizita lui de afaceri în România. La prima oră eram la doctorul de familie, la doi pași de casă. Auzindu-mă cum bat toba la două voci, primul verdict a venit cumplit: “Suspect de pneumonie!”… Asta-mi mai lipsea!… Imediat bilet de trimitere la fostul spital Filaret, azi Insititutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta’, undeva pe Str.Viilor. Drumul, scurt, cu un taximetrist microb de fotbal, care m-a recunoscut după voce și m-a însoțit la despărțire cu un tonic: “Sunteți încă tânăr, nu vă faceți griji”!… Mulțumesc de încurajare, tinere, în ultima zi de octombrie fac 71 de ani, dar nu-i simt încă povară… Cu siguranță taximetristul meu a adus mulți ofticoși, aici, visând la salvare. Sper și eu, orbecăind să aflu la ce ușă să bat mai întâi…

…În cazurile astea limită, memoria devine povară. Îmi amintesc că era să pierd ultima clasă de liceu din cauza unui infiltrat pulmonar subclavicular stâng… Îmi revine în minte bruma de cunoștiințe din domeniu medicinii și-mi reamintesc că aparent banala pneumonie reprezintă infecţia micilor saci aerieni de la nivelul plămânilor (alveolele) şi a ţesutului din jurul acestora. Ba, mai citisem că, în Statele Unite, aproximativ două milioane de persoane fac pneumonie în fiecare an, iar între 45.000 şi 70.000 dintre acestea decedează. Dacă în State, cu aparatura lor de ultimă generație, darămite la noi, unde sărăcia sugrumă spitalele… Fugi, diavole, gând negru!

…Încă sper, moral nu mă simt doborât, chiar dacă sunt gata să mă întind în fața clădirii unde am fost trimis să mă consulte cineva, ca după aceea să mi se facă radiografia-ghilotină sau rază de lumină… Numai că nu mă poate vedea un medic specialist decât…vineri 7 octombrie, la ora 10, doar atunci mai e un loc la programări, aflu de la o fătucă rătăcită la ghișeul programări… Rămâne să vin vineri, ce să fac?!… Dau să ies din clădirea ponosită, o rafală de tuse mă îndoaie și mai-mai să cad, noroc cu o bancă antică din jur… Un domn mă ajută să mă întind și tot el îmi dă soluția: “Mergeți la camera de gardă, să nu leșinați pe aici!”…

…La Camera de Gardă, oameni minunați! M-au luat imediat, m-au dus direct la radiografie, un domn doctor a recunoscut și dânsul comentatorul sportiv în persoana mea (nu dramaturgul abia venit cu un Mare Premiu de la Oradea, ăsta e paradoxul vieții mele și nu-l regret!) și, psiholog rasat, mi-a alungat imediat coșmarul: “Plămânii sunt OK! Nu e pneumonie!”… Am dat un chiot scurt, Dumnezeu nu mă părăsise… Am mers la o domnișoară doctor, specialistul în materie, primise radiografia pe computer, m-a liniștit și dânsa: “Nu-i pneumonie!… O viroză rebelă v-a prins și v-a chinuit”… Într-un gest admirabil, domnișoara doctor a terminat de discutat în detalii cu o bătrânică mai catolică decât papa, a sunat și o altă colegă să o consulte pe sărmana femeie și, abia apoi, mi-a completat in detalii fișa medicală, după ce am făcut inventarul bolilor mele și scurta istorie a ultimelor zece zile de când mă lupt cu tusea, durerile de cap și de gât, crampele musculare, deranjamentul stomacal…
…Important este că nu am fost lovit de banala-cumplita pneumonie!…

…Alt tratament, mult mai sumar, un antibiotic, din șase în șase ore, o pastilă, la 12 ore, pentru expectorat, hidratare în exces, ceaiuri și lichide, odihnă multă, multă, hrănire diversă, intensă, ferirea de curent, de schimbăriule bruște de temeratură… Cinci zile în casă!… Dacă nu-mi revin, să revin la dânșii!… Nu-mi venea să cred că mă aflu într-un spital din România! Mai există și oameni de omenie, admirabili medici-oameni și în țara mea natală, sărmana de ea!

…Cinci zile, până lunea viitoare, sechestrat în apartamentul meu cu vedere spre Parc. Adio, spectacolul lui Marius Bodochi, “Ursul”, la care am fost invitat, duminică, la Constanța, adio, întâlnirea din Bulgaria, pentru un viitor spectacol. Vin altă dată, prieteni, am timp, sunt doar sănătos, nu am pneumonie, am scăpat de obsesii, de gânduri negre, care și-au găsit loc în optimismul meu tonic după zece zile de chin, de o tuse ce m-a ostoit, m-a zdruncinat până la prăbușire! Un virus, care o fi fost el, m-a mai pus o data în cumpănă! Gata, am abandonat memoria, istoria… Carpe diem!

…Sunt bine, Doamne, și îți mulțumesc!… Miercuri 13 octombrie 2016, minunata mea nepoțică Genevieve împlinește 3 ani! Bunicul este sănătos, sublimă Prințesă!Vom vorbi la telefon, ne vom vedea pe Skype…
…SUNT FERICIT!

„Arta de a fi hoț”

februarie 21, 2011 1 comentariu

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal „Grenada” i-am dat ca titlu de afiș „Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei „Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu „Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. „Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi „silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru „căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

Thalia este tristă, Melpomena surâde…

august 18, 2010 2 comentarii

…Teatrele au început să-și redeschidă porțile. Este drept, deocamdată, doar în curtea interioară, acolo pe unde intră actorii, gata de repetiții pentru o nouă stagiune. Va fi una în regim de criză. Mai ales că seismul numit Ordonanța 63 a lovit nemilos (și) în teatrele românești. Cred, însă, că, la ora actuală, cel mai important lucru pentru supraviețuire este ieșirea din criza morală. Refugiul pe scenă oferă această șansă. Logic, până la un anumit punct. Pentru că Măria Sa Actorul este și el om și nu poate trăi doar cu aer și promisiuni…

…Primul semn bun în ieșirea din criza morală declanșată de „cutremurul” Ordonanța 63 este că evantaiul de Festivaluri nu a subcombat. La Mangalia, Arad (Festivalul de teatru clasic), Galați (comedie), Oradea (unde se va relua Festivalul teatrului scurt!), Giurgiu (Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene), Pitești (teatru de studio), București (Festivalul Național de Teatru, 30 octombrie-8 noiembrie) s-au și deschis șantierele unor Gale internaționale. Învinșii de la Palatul Victoria, cabotinii noștri politicieni, n-au putut ucide Teatrul, cu măsurile lor aberante, cu sărăcia culturală care-i caracterizează pe mulți, care habar n-au că Thalia este Zeița Comediei, iar Melpomena, cea a tragediei…

…Unii susțin cu vădit cinism, însă nu departe de subiect, că nu poate exista mai mare tragicomedie decât cea care se joacă astăzi pe scena României. Nu-i, însă, Teatrul nobil, comedie sau dramă, este un „circ” vulgar, scârbos, păgubos, distrugător pentru viitorul acestui popor. Cumplit de adevărat scrie remarcabilul literat Viorel Cacoveanu în ultimul său volum de epigrame: „Dacă ar fi să mor, Mai am un singur dor, Să se nască, Și un nou Popor”!… La ora aceasta, o mână de așa-ziși politicieni distrug un brav, cândva, Popor…

…Am deschis „șantierul de teatru” și la Giurgiu, la început de săptămână. Sfidând criza, materială și morală, „Valahul” (doi-trei tot amână schimbarea numelui în „Tudor Vianu”, literat de talie europeană, director de Thalia, la Naționalul bucureștean!), Teatrul de la Dunăre, spuneam, și-a propus o foarte ambițioasă deschidere de stagiune. Cu nu mai puțin de patru spectacole: „D-ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiele, în regia lui Dan Tudor, cu un evantai de staruri (Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, cărora li se vor adăuga și giurgiuvenii Livius Rus și Vasile Toma); „Arta de a fi hoț” (Eugen Cristea, Ani Crețu, Violeta Teașcă, Gheorghe Țoropoc), textul cunoscutei actrițe și scriitoare Olga Delia Mateescu, care va inaugura Studioul Experimental, unde, premieră națională, dramaturgii își vor monta propriile piese; „Domnul Goe”, firește al lui Nenea Iancu, în regia lui Florin Antoniu, cu un travesti (Giulia Ionescu) și un trio feminin de farmec (Katy Balca, Delia Hriscu și Gabi Munteanu); ” Feeling” (cu Marius Bodochi în rol principal, și cu Dan Tudor director de scenă), o frumoasă piesă a lui Doru Moțoc, care va inaugura Cafeneaua Artiștilor, altfel spus „Stand-ul Café”.

…Pe Dunăre, în aval și în amonte, unii cu Thalia, alții cu Melpomena. Ca, dealtfel, în întreaga Românie din vara acestui cumplit 2010, când Thalia plânge, iar Melpomena surâde…