Arhivă

Post Tăguit cu ‘Diego Maradona’

Jurnal de iarnă (24). VIGO, ORAȘUL ÎN CARE L-AM „DRIBLAT” PE… MARADONA!

februarie 22, 2017 Comments off

…Frumoasă surpriză, azi, 22 februarie 2017, când am deschis „Gazeta Sporturilor”, unicul cotidian pe care îl mai cumpăr. La un material cu Mircea Lucescu, văd fotografia apărută, în octombrie 1983, în prestigiosul ziar iberic „Marca”, a doua zi după amicalul (2-2; 7-6 pentru gazde, la penalty-urile stabilite ad-hoc!) de la Vigo, între Selecționata de fotbal a României și Selecționata stranierilor din Campionatul Spaniei, cu liderul Maradona în capul listei.

…Deplasarea mea de ziarist la „Sportul”, în acel an, a venit peste noapte, amicalul aranjându-se pe nepusă masa. Am plecat într-o zi de luni, pe la 11, cu un IL 18. La aterizarea de la Vigo, probleme cu debarcarea noastră. Spaniolii nu aveau pe aeroport o scară pentru un tip învechit de avion cum era IL-ul sovietic. Până la urmă s-a găsit o scăriță de vreo doi metri, s-a fixat în dreptul ușii deschise a aeronavei, dinspre piloți, dar treptele ei se opreau cam la un metru deasupra solului! Jucătorii, antrenorii și unicul ziarist au sărit de la acea înălțime. Problema haioasă a fost cu șeful delegației, generalul (de Securitate) Nicolae Stan, vice la CNEFS, în fotbal, cam șapte ochi între cărți, vorba lui Nea Tinel Stănescu. Micuț și durduliu, generalul a fost cu chiu cu vai pus pe sol de mai multe mâini vânjoase…

…Meciul, pe stadionul Celtei Vigo, amical frumos, unul de real spectacol. Am avut privilegiul să stau pe banca Naționalei! Pe atunci, gazetarii sportivi nu aveau restricțiile de astăzi. Câte meciuri internaționale (inclusiv acel 2-1 cu Anglia, la București, în 15 octombrie 1980, pe stadionul „23 August”!) n-am urmărit din spatele porților, pentru reportaje de culoare!… De câte ori nu am intrat în vestiarele unor Naționale celebre, îl văd și acum pe celebrul Dino Zoff prăbușit pe banca din vestiarul campionilor mondiali, sprijinit de perete și mângâiat, în semn de consolare, de marele Bearzot, în acel istoric 16 aprilie 1983, când tricolorii noștri au învins, la București, cu 1-0 (1-0), prin golul-fulger al lui Loți Boloni (min.24), Italia, marea învingătoare de la Espania ’82… Piese rare, de colecție, în Arhiva sentimentală a oricărui ziarist…

…La un moment dat, cu 9-10 minute înainte de finalul amicalului de la Vigo, îl văd pe Diego Maradona cerând schimbare. O ia pe pista stadionului spre vestiare. Trece prin fața mea. Țâșnesc instinctiv de pe bancă, nu le spun o vorbă lui Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, nu mai am secunde, simt că e un moment rar pentru ziaristul din mine, visez imediat să fac un mini-interviu cu Starul Maradona, interviul vieții mele, sunt în spatele lui, pare că visez, se vede portița din sârmă din gardul ce înconjoară stadionul, mai sunt 50-60 de metri, dacă nu atac acum, Adio, Iluzii!… Prind curaj, îi suflu în ceafă lui Diego Maradona, îi spun în italiană cu sunt ziarist român și l-aș ruga dacă are amabilitatea să-mi acorde două-trei minute… Întoarce capul nervos, mă privește aspru și îmi aruncă, sec, că el nu dă intervizuri fără bani, și pe pista stadionului, să vorbesc cu impresarul lui, el stabilește prețul, data și ora interviului… Simt că mi s-a prăbușit castelul de vise, miros cea mai grea înfrângere a carierei de ziarist, când mă trezesc întrebându-l, cu nebănuit cinism: „Dar, dacă în locul meu era Nicolae Rainea, tot așa i-ați fi răspuns?!”… Atât mi-a trebuit, Diego a luat foc, a început să înjure, Nicu Rainea îi arătase „galbenul”, cu un an în urmă, la Mondialul spaniol, în acel Italia-Argentina 2-1… Maradona n-a uitat meciul, ba spune că Rainea l-a enervat, atunci, de nu și-a mai revenit… Îi replic că, orice ar spune, Rainea este un arbitru foarte bun, culmea, îmi dă dreptate, ba susține că ar vrea să bea o cafea cu el, a și uitat episodul… Nu pot să scap deconectarea incredibilă a lui Don Diego și îl întreb unde se joacă cel mai frumos fotbal, în Italia sau Spania, și el replică fericit, ca un copil sau mare actor: „La Napoli!”… I se deschide poarta cu sârmă pe alocuri ruginită, se vede intrarea în vestiare, trebuie un ultim „atac”, îl întreb cum i se pare Naționala României. Nu dă verdicte, dar mă face fericit: „Câți n-ar vrea să aibă un Lucescu pe bancăCâți n-ar vrea să aibă un Lucescu pe bancă?! A bătut, doar, Italia, campioana mondială!”… Îi mulțumesc mult, îmi întinde mâna și-mi urează succes, intră la vestiar, zbor, sunt în vis, un vis, nu-mi revin, am vorbit cu marele Diego Mardona, da, e realitate, am martori, o iau spre locul de pe banca mea, s-a terminat meciul, e 2-2, cei doi Mircea, Lucescu și Rădulescu, sunt la marginea terenului, discută cu brigada de arbitri și oficialii spanioli, care vor, așa, sfidând protocolul semnat, lovituri de departajare! Câștigă, la ruleta penalty-urilor, stranierii spaniolilor, fără Maradona, aflat la recuperare, în vestiar, Maradona, omul meu de la Vigo!

…Am ajuns joi, pe la 7 seara, în redacția „Sportul”, la București, încă beat de mini-intericul meu cu Maradona, nu mai conta că n-am avut un dolar să-i aduc ceva lui Ducu, am strâns, la micul dejun, câteva cutiuțe frumos colorate cu gem, asta i-am adus comoarei mele de șapte anișori, și nea Aurică C. Neagu, redactorul șef care a crezut în mine, a scos un tricou din fișierul din biroul lui, dându-mi-l pentru Ducu, tezaurul meu… Am propus mini-interviul cu Maradona chiar pentru ziarul de a doua zi, îl scrisesem și rescrisesem în minte, în timpul zborului spre București, dar un sindicalist sadea, miștocar de profesie, responsabilul de număr, a respins ideea, ar fi vrut ceva mai mult, nu doar o discuție-pistol, mi-a călcat fericirea-n picioare, de mi-a venit să-i zic că habar n-are de presă… Seara, acasă, am scris, însă, Momentul meu cu Maradona, așa, pentru mine… Până la urmă l-am publicat în… Caietele Teatrului „Bacovia”, unde mi se juca, realmente cu mare succes, piesa „Aventura unei femei cuminți”. Aveam și eu Aventura mea,cu Maradona, cea de la Vigo!

*EXPLICAȚIE FOTO. De la dreapta la stânga: Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu, M.M.I., regratatul Mișa Klein, Fane Iovan, Gabi Balint, Nicolae Andreescu, medicul Naționalei!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal American (10) GICĂ HAGI ȘI CRISTINA NEAGU…

decembrie 21, 2015 Comments off

…Întâmplător sau nu, am văzut, în America, două dintre evoluțiile de poveste ale Sportului Românesc!

…Acreditat ca ziarist la Mondialul American, World Cup ‘94, scriind pentru gazeta mea de limbă română de la New York, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, și transmițând corespondențe pentru BBC!… Vara californiană a fost Capodopera Fotbalului Românesc, la nivel de Națională! Victorii împotriva Columbiei și Argentinei lui Maradona (aflat la Masa presei, dovedit drogat!), împotriva gazdelor, un joc încântător (excepție-episodul Silverdome Detroit, 1-4 cu Elveția!), care i-a făcut pe mai marii fotbalului mondial să declare, cu Pele în frunte, că Naționala de fotbal a României, -Generația de aur admirabil condusă din teren de Gică Hagi, iar de pe margine de Anghel Iordănescu- era singura în stare să învingă Brazilia în finală! Numai că până la marea finală, ne-au scos, într-un final-coșmar, vikingii suedezi… După prelungiri, la penalty-uri, cu două lovituri de departajare ratate de Belodedici și Dan Petrescu…

…Telespectator sau…Internet-spectator, la ultimul Mondial de handbal din Danemarca. Fetele noastre au învins incredibil, spectaculos, campioana mondială Brazilia, după care, într-un meci de infarct, au ajuns în semifinală, după prelungiri, în dauna gazdelor, handbalistelor daneze. Numai că, deși mulți vedeau Naționala feminină de handbal a României, condusă superb din teren de super-jucătoarea Cristina Neagu, iar de pe margine cu viziune de norvegianul Tomas, iar repriza secundă a fost una de senzație, Fetele noastre de aur au ratat finala, pe finalul reprizelor de prelungiri, în fața campioanei olimpice Norvegia!…Putem uita ratarea lui Nechita, cu două-trei secunde înainte de a se trece în prelungiri?!… Am urmărit meciul la New York, împreună cu Grigore L.Culian, om de handbal, au chiuit și am plâns în final, plecând bolnavi la lansarea cărții mele “Taximetrist de noapte la New York” pentru care mă aflam în Turnul Babel…

…Ani mulți, m-a urmărit meciul de fotbal cu Suedia!…Încă nu l-am uitat!
…O vreme, nu voi putea uita partida de handbal fete cu Norvegia!

…Nordicii ne-au împiedicat, se vede, și la fotbal și la handbal, să devenim campionii lumii, în două Gale mondiale care au arătat Omenirii două Legende: Gică Hagi și Cristina Neagu!

…S-au spus multe -și se vor mai scrie- și despre “drama suedeză” și despre “tragedia norvegiană”. Pentru mine au fost două felii de viață în care a decis Destinul!
…Nu pot să uit nici acum, după 21 de ani, o mărturisire din declarația lui Gică Hagi, surprinsă pe reportofon, imediat după eliminarea de către suedezi: “În momentul când Dan Petrescu se îndrepta să execute penalty-ul acela pe care l-a ratat, mă gândeam că noi, românii, nu suntem făcuți pentru marile bucurii!”… Fantastică declarație! Existențialism rasat. Cuvinte de meditat profund la ele… Și dacă unii pot pune sub semnul întrebării Înțelepciunea lui Gică Hagi, le pot spune nu doar că declarația Regelui a apărut în cartea mea “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, ba, vorbele acelea, amintind de Cioran și Țuțea, spuse un Fotbalist, s-au auzit și la BBC!…

…Întâmplător sau nu, am urmărit în America, două Capodopere ale Sportului Românesc jucate sub semnul Destinului!
…Pentru mine, și la World Cup ‘94, și la Mondialul fete 2015, Românii, fotbaliști și handbaliste, au țesut Istorie în filigran de aur!
…Ei sunt pentru mine Campionii Lumii!

UN SHERIFF român la Cuncun!

ianuarie 8, 2015 Comments off

…Era 4 ianuarie. Ultima oră, din cele 12 zile petrecute, în… doi ani, în Mexic. Pe Aeroportul din Cancun. Eram o fantomă, după necazul provocat, probabil, de sucul de mango pregătit de un inconștient, pe 2 ianuarie, la restaurantul “Grota Pescarului”, din Akumal, nu cu apă minerală, ci cu otrăvitoarea apă de la canal, pentru doi-trei pesos murdari! Leșin, un val de transpirație rece, o furtună în stomac ce m-a ținut umbră la pat două zile și m-a slăbit 3 kilograme în 32 de ore!… Încă mă lupt cu acel nenorocit de „mango”, și astăzi, 8 ianuarie, la Miami…

…Am învățat, prin ani, să nu întorc capul la primul glas de sirenă și să nu șterg atâtea bucurii cu ultima impresie, una la marginea vieții, cum a fost cea de lângă un Tulum prăfuit. A fost mult prea frumos, tonic, la Ciudad de Mexico, la Teotihuacan, Playa del Carmen, Chichen Itza, Xcaret, încât să mă împiedic de ultima impresie…

…Ultima impresie din Mexic s-a fixat, de fapt, pe Aeroportul din Cancun. Care, pe afară, nu-i cine știe ce, n-am mai mers pe jos, de la avion până la vamă, din 1983, de la Vigo, unde ajunsesem cu Naționala de fotbal, pentru un amical (2-2 cu Selecționata strănilor din campionatul spaniol, cu Maradona în teren; ne-au bătut la penalty-uri), iar pentru Tupolev-ul nostru demodat spaniolii nu aveau nici “burduf”, nici măcar scară. S-a improvizat ceva, până la un metru deasupra solului, de unde am sărit, jucători, antrenori (Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu), conducători (generalul Stan, șeful delegației, care, durduliu, a avut probleme cu… ultimul metru!), unicul ziarist…

…În interior, însă, Aeroportul din Cancun este o nebunie. Cât eram eu de fantomă, abia ținându-se pe picioare, am rămas încântat de atmosferă. Magazine, ca-n filme, avalanșă de restaurante, de altfel, la intrarea spre Gate-uri, două frumoase blonde te ademeneau, free, cu câte un păhărel de whisky cu lămâie! Să fii încălzit la intrarea în pădurea de restaurante. Unul se numea “Bubba Gump”, amintind de acel film celebru “Forest Gump”… Altul “Aici, mereu este Vineri”, încât eu m-am trezit fredonându-i feciorului meu cel mare, Ducu, o frântură din acel frumos cântec de petrecere din Banat: “C-așa beau oamenii tineri, de sâmbătă până vineri”… Unde sunteți, prietenii mei Neluțu Igna și Nelu Bungău?!… La Cancun, eu, „Sherifful”, după pălăria de efect, am rămas pe uscat, “mango” la Akumal mi-a trebuit…

…Pălăria de sheriff, din ierburi groase, rare, am cumpărat-o pe insula Cozumel, cea mai mare dintre cele populate ale Mexicului. Pe Aeroportul din Cancun, un gardian, cu simțul umorului, m-a salutat ca pe un superior. L-am salutat și eu, în convenția jocului propus de el, am râs ambii, și am înțeles că pălăria mea… cozumelă are valoare de Sheriff cancunez. Când o să mai merg la Oradea, o s-o iau cu mine, să intru în sala minunatului Teatru “Regina Maria”, când se va mai juca spumoasa comedie “Cancun”… Voi merge în culise și le voi spune prietenilor mei actori: „Prieteni, Șherifful vă anunță că, iarna asta, la Cancun nu s-a aprobat nudismul! De aceea am să mai vin la spectacolul vostru excelent!”…

…Îmi plac mereu decolările. Pot să descopăr orașul, locurile, de sus, așa cum nu le știu. Când am plecat din Ciudad de Mexic spre Cancun, pe 28 decembrie 2014, la nici zece minute de zbor, am văzut perfect lanțul de munți ce înconjoară uriașa metropolă, construită de azteci, pe fundul unui lac cu șapte insulițe, spun poveștile pentru oameni mari … Și am mai văzut și de doi vulcani de peste 4.000 de metri, dintre care unul mai fumegă impasibil și acum… Puteam să intrăm în nori…

…Când am decolat din Cancun spre Miami, pentru o oră și un sfert de zbor, știam că orașul mexican, ajuns azi spre 450.000 de locuitori, s-a ridicat modern, dintr-un sat de pescari, prin 1970, cele mai multe investiții fiind ale americanilor. Nu întâmplător, de la Cancun pe toată Riviera Maya, se plătește în dolari americani și în pesos (care, culmea, au pe prețuri pus semnul monedei yankeilor!). Când avionul a luat înălțime, am văzut zona hotelieră a Cancun-ului. Un Paradis, ce semăna cu nebuniile arhitectonice din Dubai, ridicate în plin Ocean. Aici, în splendoarea Caraibelor, sub muzică de viață… Și ceva mai încolo, Insula Femeilor, unde n-am ajuns, misoginul de mine, la vârsta de bunic…

…Am trecut la un pas de Cuba, pe înserat. Nu s-a văzut nimic. Poate la anul să pun piciorul și în Havana, un alt vis al reporterului din mine. Finalul de 2014 a adus o veste excelentă: relațiile dintre americani și cubanezi au intrat pe făgașul normal!… Se văd, în schimb, primele lumini din Key West. Acolo unde am vizitat, acum cinci ani, Casa lui Hemingway. Cel pe care l-am… reîntâlnit în primele ore ale poposirii în Playa del Carmen, când am luat lunch-ul la primul restaurant cubanez din Mexic:”La Bodeguita del Medio”. Cu tacâmurle vine și un dreptunghi din hârtie, printre două-trei reclame, cu chipul lui Hemingway, prezentat drept “vestit scriitor și romancier”, și cu autograful lui sub o declarație ce i-ar aparține: “Aici îmi beau eu mojito-ul meu zilnic”. Certă este celebra băutură cu rom cubanez. Restul ține foarte mult și de poveste. Ca în orice zonă cu mulți turiști din lumea-ntreagă. Cum este și Cancun. Unde am fost, pentru un ceas, un Sheriff român salutat de un gardian mexican!

Cu Tudor Gheorghe, la Mondial!

iunie 22, 2014 Comments off

…”Au înnebunit salcâmii Și tu vrei să fiu cuminte?”, așa se încheie acel cântec rar, al unui menestrel de excepție cum este Tudor Gheorghe. Astăzi, în sâmbăta fără cutremure, dar nu tocmai normală a Mondialului, m-am trezit fredonând melodia Artistului nostru de Legendă. Căci a fost încă o zi nebună la Mondo-Samba, chiar dacă „bombele” au fost dezamorsate în ultimele clipe ale unor partide ce se anunțau cuminți…

…Argentina, una dintre favoritele la podium, n-a reușit să înscrie timp de 90 de minute în poarta modeștilor iranieni! Noroc cu ratările piticilor asiatici și cu minutele de prelungiri! În primul dintre ele, Messi, cine altcineva, a marcat un gol de senzație și trupa cam obosită a lui Sabella a trecut de grupe. Messi, „Funcționarul destinului”, cum sună premiera lui Horia Gârbea de la „Nottara”, de unde tocmai am venit… După două victorii la „mustață”, cu echipe din lumea a doua (dacă nu a treia!) a fotbalului: 2-1 cu debutanta Bosnia, și cea de azi, la Belo Horizonte, un 1-0 tare chinuit cu Iran (care pornise promițător: 0-0, cu Nigeria, campioana en titre a Africii)! Cu șutul care a salvat Argentina, Messi a ajuns la cota 40 de goluri marcate pentru națională, depășindu-l pe Maradona! Numai că Lionel și ai lui au avut și ceva baftă, căci, chiar dacă posesia a fost zdrobitoare în favoarea favoriților (70%-30%), iranienii au ratat din naivitate două ocazii cât Oceanul, iar fluierașul nu le acordat un penalty regulamentar! Deloc întâmplător, raportul șuturilor pe poartă a fost de numai 5-3 pentru sud-americani (sursă: site-ul FIFA!)!… Sincer să fiu, la ora actuală, nu cred într-un zbor lung al băieților din Țara Tangoului. La Mondialul-Samba, se joacă în pași de dans mult mai îndrăcit…

… Una dintre marile favorite, după prima rundă de meciuri din grupe, Germania (4-0 cu Portugalia!), a cam dezamăgit și ea, și a avut noroc, în această sâmbătă, după ce i-au șuierat bombele fumigene pe la ureche! Nemții au deschis scorul în disputa cu Ghana (Goetze-51’), dar s-au văzut rapid egalați (Andre Ayew-54’) și chiar conduși, în 63’, când Asamoah Gyam a aruncat grenade în poarta panzerelor năucite: 2-1 pentru africani, care au trecut de două ori pe lângă lovitura decisivă. Trupa -neașteptat de lentă- a lui Low a egalat până la urmă, în 71’, prin abia introdusul Klose, veteranul reușind al 15-lea gol la Mondiale și egalându-l, astfel, pe Ronaldo, brazilianul, nu portughezul! Raidurile rapidelor și vânjoaselor „pantere” africane au făcut ravagii printre panzerele cam fără motorină, dar graba lor a stricat treaba, anulând una dintre marile surprize… La Fortaleza, Germania n-a mai avut cunoscuta sa forță de atac (doar 4 șuturi pe poarta adversă, africanii-8!), n-a mai impresionat, dimpotrivă, și-a arătat destule limite! Până la urmă a avut șansă în această zi în care „g” a fost mai bun decât „G”!

…În ultimul meci al  Zilei a X-a, în Brazilia, primul din a 11-a Zi de Mondial în România, când zorile se pregătesc să bată la porțile Bucureștiului, se termină Nigeria-Bosnia 1-0 (1-0). Unicul gol a fost greșit validat, după un fault în atac nesacționat, în min. 29, marcatorul fiind Odemwingle, de la Stocke City. O primă repriză cu mult… cântec, bosniacii marcând un gol valabil, la 0-0, numai că au refuzat evidența paparuda cu fluier și împingătorul de vagoane folosind un fanion cusut cu incompetență crasă care veneau de la Antipozi, din Noua Zeelandă, unde, se pare, fotbalul este o ecuație cu prea multe necunoscute. Campioana Africii a avut o perioadă de dominare sufocantă, demonstrație de forță și explozie ofensivă, însă a tremurat la ultima fază, când mult prea izolatul și lentul vârf bosniac Dzeko (de la Manchester City) a ochit bara. Până atunci, însă, europenii au înotat în mediocritate și, cu O (zero) puncte din două jocuri, își fac bagajele pentru casă. Au fost și ei, bosniacii, la un Mondial, pentru întâia oară! În timp ce noi tot stăm în fața TV-ului de 16 ani…

…Este un Mondial nebun, nebun, în care salcâmii lui Tudor Gheorghe sunt echipele mici. Și nu mai cutezi să pariezi pe termen lung pe vreo echipă! Olanda a plecat ca din pușcă, 5-1, cu Spania, dar s-a chinuit cu frumoșii și neexperimentații „canguri”, învingând greu, cu 3-2, după ce s-a pomenit condusă pe tabelă!… În noaptea asta, Germania, dezlănțuită la debut, cu lusitanii, abia a reușit un 2-2 cu ghanezii… Să fie de vină numai tinerețea acestor două reprezentative?!… Brazilia n-a obținut nici ea, în etapa a II-a, decât 0-0 cu Mexic, Argentina s-a chinuit, azi, cu iranienii, Italia, lăudată după triumful (2-1) cu Anglia, s-a făcut de basme pentru oameni mari cu mai modesta Costa Rica… După ce Uruguay, în careul mondial de ași acum 4 ani, s-a acoperit de rușine la debut (1-3), cu aceiași nemaipomeniți costaricani, ca în runda următoare să-și revină și să trimită Anglia acasă!… Dintre marile puteri, foste campioane mondiale, numai Franța a legat două victorii la pas (3-0 cu Honduras și 5-2 cu Elveția). Dar, parcă mi-e frică să o văd în lupta pentru titlu, să mai fiu cu… minte! După atâtea fluctuații, vârtej de rezultate nebune, nebune, mă aștept, totuși, să se trezească unul dintre titanii adormiți, parcă, de mirosul salcâmilor înfloriți în Țara Sambei, Cafelei și a Fotbalului-Spectacol…

…Speriată, parcă, de salcâmii înfloriți la acest Mondo-Samba, FIFA încearcă, se pare, presiuni asupra „rebelilor”! După victoria-bombă a frumoasei Costa Rica (și) în dauna Italiei, forul mondial a chemat pentru testul antidoping 7 (șapte) jucători din America Centrală, și nu doi, cum s-a obișnuit până acum! Nu șapte jucători chemați și de la italieni, ceea ce Maradona a numit discriminare, intimidare. Au înnebunit salcâmii și noi vrem ca mister Blatter-bla-bla-bla să fie cuminte și cu minte?!”

Mondialul African. Maradona, umilit de copilul de mingi!

iulie 3, 2010 2 comentarii

…A plecat acasă și mult-lăudata Argentina! Cu coada între picioare, în genunchi, în umilință dureroasă, când tocmai râdea superior de drama brazilienilor. Ca o simplă adunătură de vedete, staruri obosite, nababi încrezuți, dându-se mari cu cei mici, ba ajutați și de arbitri (vezi primul gol cu Mexic!), figuranți lamentabili de cum au dat de primul adversar serios.

…Ieri, am rămas fără Samba, astăzi fără Tango. Panzerele lui Low au călcat, rapid și nemilos, sub șenilele lor și corabia fără cârmaci a lui Maradona (care rămâne doar un fost jucător de Legendă!). Pumele au dispărut prematur, mai exact după numai trei minute, când a marcat Thomas Muller, cel pe care zurbagiul de la conducerea sud-americanilor l-a făcut, ieri, la conferința de presă, un „copil de mingi”, refuzând să stea lângă el, la discuții, conform protocolului, una dintre revelațiile acestui Mondial!?! Că organizatorii s-au făcut de toată rușinea, scoțându-l din sala conferinței de presă pe junele Thomas Muller, așa cum ceruse Maradiona (!!!), este o altă discuție. Cred, însă, că, ieri, la conferința de presă, în noua lui repriză de grandomanie golănească, Maradona a primit „palma lui Dumnezeu”, una grea ca o moarte, căci 0-4 înseamnă un Dezastru! După care cel mai demn este să-ți prezinți demisia… Cel de Sus l-a tot ajutat, cu hențul acela de la Mundialul mexican ’86, cu readucerea la viață din ceața letală a drogurilor, cu numirea la cârma naționalei argentiniene. Maradona n-a învățat nimic din lecția vieții, bătându-și joc în continuare, și la acest Mondial, de ziariști și adversari, ieri atingând o culme a mârlăniei. Care a fost taxată de Viață așa cum se cuvenea!

…Am așteptat spectacolul de la Argentina și ni l-a oferit, impecabil, Germania! După acel 4-1 de senzație, cu Anglia, acum 4-0 (patru la zero!?!) cu Argentina!!! Scor-cutremur, fără vreo umbră de arbitraj, cum s-a întâmplat cu britanicii. Nemții au arătat a super-echipă de fotbal modern, total, uneori jucând de parcă ei erau sud-americanii (vezi numai faza ultimelor doua goluri!). Pumele, ca o trupă prea plină de ea la intrarea în arenă, devenită prea nervoasă după ce a fost pusă iute la pamânt și când a înțeles că adversarul este prea tare. Argentina, astăzi, ca și Brazilia ieri, exemplul dezechilibrului psihic, al celor care nu vor să înțeleagă că Echipa nu-i egală nicicum și niciodată cu simpla sumă a unor superstaruri.

…Nu-l plâng pe Maradona. L-am prețuit ca jucător, nu i-am suportat, însă, comportamentul de gang. Nu-mi plac circarii, cabotinii, drogații (logic, nu-mi place nici Mutu!). Eu, cu Pele, Cruyff, Beckenbauer…

…M-am amăgit, ediția trecută, cu Ronaldinho. L-am așteptat, acum, ca pe un magician, ca un Artist inegalabil, pe Messi. Din păcate, și el înseamnă una dintre decepțiile Galei africane. Nu ca Ronaldo (Cristiano), Rooney, Cannavaro, dar tot un fâs până la urmă. Ei sunt victimele datoriei sau (dacă este să căutăm circumstanțe atenuante) ale programului inuman la care-s supuși fotbaliștii de prim-plan. Asta, pentru că tot vorbește Blatter (alt circar!) despre caracterul uman al fotbalului, când mulți cer probele video care să pună capăt jafurilor comandate ale unor arbitri!…

…America de Sud s-a prezentat cu patru echipe la startul „sferturilor”. Europa, doar cu trei. Sud-americanii și-au pierdut artileria grea, Brazilia și Argentina, rămânând, până la ultimul meci al zilei, doar cu Uruguay (după nebunia de meci de azi-noapte!). Europa a trecut cu două echipe în semifinale, Olanda, învingătoarea brazilienilor, și Germania. Așteptăm și Spania în careul de ași. Este doar campioana Europei!… Campioana lumii va fi o echipă europeană!

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

iunie 18, 2010 1 comentariu

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Spania plânge, „spaniolii” fac Spectacol!

iunie 17, 2010 1 comentariu

…Destule babe din piaţă s-au grăbit să jelească Fotbalul, prematur, pe stradă, ba şi în presă, mai peste tot în lume, de la Est la West, de la Nord la Sud şi invers. Că turneul geografic din continental negru n-are culoare, că nu mai arată nimic, Mondialul acesta fiind o ruşine, doar vuvuzele, jafuri şi reptile pe străzi sau în magazine. Esteţii de circumstanţă voiau totul, perfecţiunea de la început, uitând că primele meciuri din grupe n-au adus mai niciodată, la un Mondial, spectacolul. Nihiliştii acceptau ca-i nevoie, omeneşte, şi de puţină acomodare, poate şi tatonare. După care, artiştii adevăraţi ies la rampă, bucurându-ne că suntem oameni!

…Aşa s-a întâmplat şi acum, cu primele două partide ale turului II din grupe, care au aruncat Africa în lacrimi, după ce „diavolul” Diego Forlan a dat de pământ cu Bafana, Bafana, un 3-0 pentru o noapte de coşmar, şi s-a trezit fascinată, în curcubeu de fotbal, cu un încântător recital argentinian, în faţa ambiţioşilor sud-coreeni. Al 18-lea meci al Galei africane a fermecat, cu artiştii celeşti dezlănţuiţi în nevoia de Spectacol. N-a fost doar o victorie la scor, 4-1 (2-1), a Argentinei, a fost o fascinaţie a fotbalului, declanşată de Messi, creator la toate golurile, inclusiv la cel al nefericitului sud-coreean Ki Sung-Yong, care a deschis scorul marcând în poarta sa. Lio cel de aur a făcut magie la „tripla” lui Hiuguain, prima din acest turneu, la faza de manual de la ultimul participând şi Aguero, ginerele lui Maradona (care avea 21 de meciuri în naţională, nu-l adusese tata-socru!). A fost atâta spectacol, la Johannesburg, în această după-amiază, atâta Frumos, încât cuvintele devin inutile. Spui doar Messi, Higuain, urmaşii lui Maradona, şi te simţi înnobilat, fericit refugiat dintr-un prezent cenuşiu, dacă nu bolnav.

…Culmea ironiei: aseară, ca şi astăzi, Spectacolul l-au adus Diego Forlan, de la Atletico Madrid (unde-i coechipier cu Sergio Aguero!), Messi, luceafărul Barcelonei, şi Gonzalo Higuain, starul de la Real Madrid. Asta, în timp ce Spania e-n lacrimă, după ce „toreadorii” ei n-au trecut de „ceasornicarii” iscusitului Ottmar Hitzfeld! Este o temă de meditație, ca şi frumoasa Alianţă Barca-Real, la naţionala atgentiniană. Acum, însă, nu este timpul meditaţiilor, este ora extazului!

…A început, cu adevărat, Mondialul! Să nu ne autocenzurăm bucuria!

Mondialul African. Ziua a II-a, când vin yankeii

iunie 12, 2010 1 comentariu

…Ziua I a Mondialului de fotbal de la capătul Africii a intrat în istorie. Cu două remize: 1-1 și 0-0. Acum, c-o fi, c-o păți, café frape!… „Uvertura”, dintre năvalnicele gazde și mexicani a făcut toți banii. Aztecii s-au distrat în prima repriză, când croșetau gazonul cu balonul de parcă jucau la Guadalajara, cu mariacis pe margine, iar africanii, cu „vuvuzelele” lor asurzitoare, priveau fascinați, ca la Acapulco. Iar dacă la pauză ar fi fost 2-0 pentru Giovani (dos Santos) și Franco, autorii unor ratări cât Atlanticul, nimeni nu ar fi fost surprins. N-am să vorbesc despre golul lui Vila, de la Arsenal Londra, pentru că n-a fost gol, ofsaidul fiind evident pentru cei care cunosc detaliile regulamentului. Când, însă, te joci plezirist cu șansa, Dumnezeu te pedepsește și îți trimite, la zece minute după pauză, un Taras Bulba, mă rog Tshabalala, fără mamă, fără tată, fără milă de azteci: 1-0 pentru „Bafana” și nu mai părea o nebunie pentru o Africă întreagă ceea ce decretase, în ajun, președintele țării organizatoare: „Să câștigați Mondialul!”. De parcă ar fi fost vorba despre rugby și nu despre Sportul-rege, de parcă n-ar fi 2010, iar noi, românii, n-am fi tot auzit din-astea pe vremea Împușcatului! La 1-0, sud-africanii și-au amintit brusc de-un amical, de acum trei ani, câștigat de ei, cu 2-1, în fața năbădăìoșilor mexicani, cu un evantai ofensiv de mare spectacol.

…În teren se află, însă, un mesager de la Barcelona, Rafael Marquez, decis să uite istoria și să reabiliteze logica prezentului. Așa că el, cu 11 minute înaintea finalului, a fixat üvertura” Mondialului African la 1-1, scor just, dacă nu uităm de bara gazdelor din penultimul minut!

…Remiză și în așa-zisul meci al serii, la Cape Town, între Uruguay și Franța (campioanele lumii din ’30, ’50, respectiv ’98), pentru unii favoritele Grupei A. Un 0-0 de tot plictisul (ca și la Mondialul Asiatic, din 2006, ca și în amicalul din 2008), cu un „cocoș galic” ceva mai activ, însă îmbătrânit în fixismul lui Domenech, dispus să înceapă meciul cu „Moș Goriot”(Balzac nu auzise pe vremea lui de Anelka!), în dauna lui Henry și Malouda, puși să dea luciu băncii de rezerve. Nici „celeștii” n-au rupt inima târgului, dimpotrivă, acel „duo” ce-a speriat Europa (Forlan-Atletico Madrid și Suarez-Ajax, cu 77 de goluri în ultimul sezon!) nereușind decât două-trei driblinguri de efect și un singur șut ca lumea. După un asemenea joc, cu momente caraghioase la mijlocul terenului și în centrul careurilor, salariaților din cele două SRL-uri prezente la Mondialul African merită să le scazi cu 25% primele, suspinele! Că e mare criză în ograda celor două echipe…

…Noroc că astăzi suntem în Ziua a II-a a Mondialului din Sudul Africii. Trei meciuri, la prânz, după-amiază și în nocturnă, fiecare cu partea lui de interes și de banal. Sâmbăta va fi deschisă de sud-coreeni și eleni. Asiaticii par ceva mai familiarizați cu Mondialele, din moment ce sunt la a 8-a aventură, pornind cu acel debut de comă, din ’54, în Elveția, unde, în două dispute, au încasat cât unii în zece ediții: 0-9 cu Ungaria, 0-7 cu Turcia! Grecii se află la al doilea Mondial, după un catastrofal World Cup ’94, cu zero puncte și un golaveraj să-ți dai palme și în somn: 0-10! Adică, 0-4 cu Bulgaria, același scor cu Argentina și un „progres” cu Nigeria (0-2). Elada e din nou la picioarele neamțului Otto Rehhagel (71 de ani, cel mai vârstnic coach de la această a 19-a ediție!), iluzionistul care a reușit una dintre Minunile Fotbalului, la Europeanul lusitan, din 2004, când Grecia a devenit campioana Europei!!! Mă îndoiesc, însă, că Zeii coboară la fiecare jumătate de veac din Olympul lor să țeasă minuni…

…Am zis o jumătate de veac, gândind că, la Mondialul brazilian, din 1950, pe 26 iunie, la Belo Horizonte, în Minas Gerais, yankeii au reușit să arunce „bomba”, cu un 1-0 de Legendă (gol Joe Gaetans, în min. 38!) în fața celor care au dăruit lumii jocul de fotbal, englezii, care-l aveau în formație pe celebrul Alf Ramsey! Astăzi, cele două trupe din nou chemate la duel în văzul lumii-ntregi. Perfidul Albion, dirijat de italianul Fabio Capello, pare favorit. Numai că yankeii vin cu șapte jucători din… Premier Leaque, cel mai de soi fiind Clint, nu Eastwood, ci Demsey, vârful-minune de la Fulham Londra!

…Tot astăzi, după-amiază, apare în arenă și Maradona, cu Argentina lui plină de diamante prețioase (Messi, Milito, Samuel, Mascherano) chemată să dea piept, la debut, cu „vulturii” Nigeriei, dintre care niciunul nu joacă în Africa! Un duel văzut și la World Cup ’94 (2-1 pentru sud-americani, după ce scorul l-au deschis africanii, care au câștigat grupa D!) și la Mondialul Asiatic, din 2002, când Batistuta a marcat unicul gol, la 18 minute după pauză. Sunt ziariști care susțin că, la aceastăoră, Argentina este un tezaur de jucători cu un antrenor de mucava. Chiar așa să fie Don Diego?!

HAGI – 45

februarie 4, 2010 6 comentarii

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!

Mutu, urmașul lui Maradona!

ianuarie 29, 2010 2 comentarii

…Nu, nu-i vorba despre valoare! Nici nu se poate discuta despre așa ceva. Unul a fost geniu, altul campion de fițe și calificări ratate. Nici de palmares nu se poate vorbi! Maradona a jucat la 4 Mondiale, l-a câștigat pe cel din ’86, are și un „Balon de aur” în cont. Mutu-zero performanțe, dincolo de beții, cafturi, fițe…

…Și totuși, Mutu ține să-l egaleze pe marele Diego Maradona la prafuri, „iarbă”. Starul argentinian a tras tare pe nas și a plătit scump pentru nebunia asta. A fost suspendat chiar în plin Mondial, la World Cup ’94, înaintea partidei câștigată de Naționala noastră, acel fabulos 3-2 pentru „Generația de aur”, considerat cel mai frumos joc al turneului american. După care, în delirul cocainei, Maradona a început să tragă cu pușca după ziariști. Au urmat zile de spitalizări, depresii puternice… Acum, e antrenorul naționalei Argentinei!

…Mutu a făcut senzație, fiind depistat pozitiv la Chelsea. Suspendare de 7 luni, 17 milioane de euro ceruți și acum de clubul londonez. Părea că și-a revenit la Fiorentina, deși „escapada” de la Belgrad, după acel rușinos 0-5 al Naționalei, când a fugit la o agapă, fără să anunțe pe cineva, era un prim semn. Un semnal de alarmă! Acum, este cert: Mutu a fost găsit a doua oară pozitiv, la Fiorentina!

…Personal, n-am aMuțit! Nu mă mai miră nimic. Nu cred în așa-zisele conspirații, lansate de o parte a presei. Nici în dependența talentatului fotbalist român. E vorba, opinez, despre o vizibilă criză de caracter.

Nu mă interesează dacă și cât timp va fi suspendat Mutu. Mă gândesc la cu totul altceva. „Un talent risipit este un adevărat furt”, scria atât de înțelept, cândva, Nicolae Iorga. Mutu și-a furat un viitor mare!

…Acum, Răzvan Lucescu poate pregăti liniștit Naționala. A scăpat de un „caz”, deși era mai bine să fi avut sub comandă un Mutu responsabil de talentul lui și de investițiile de speranță ale milioanelor de români.

…Cum românul a știut, mai mereu, să facă haz de necaz, a și apărut un banc pe tema în chestiune: „Azi, când atâta lume ne arată cu degetul pe toate continentele, iată, a apărut și un român…pozitiv!”. Bancul acesta mă trimite la titlul filmului semnat de Corneliu Porumboiu „Polițist, adjectiv”. În cazul nostru, „Fotbalist, pozitiv”. Pozitiv, negativ…