Arhivă

Post Tăguit cu ‘Mar Vista’

Jurnal de California (8). LUNCH ÎN „LITTLE OSAKA”

aprilie 2, 2016 Comments off

 

…În cochetul cartier Mar Vista, din Los Angeles, am întâlnit mulți asiatici. Mai ales tineri, majoritatea studenți. Știam că numărul lor a crescut în ultima vreme, când n-au mai venit chinezi înghesuiți în containerele morții, prin calele vapoarelor transoceanice, ci băieți de băieți, fii și fiice de baroni comuniști care construiesc capitalismul în umba Marelui Zid. Tinerei pentru care chiria de 2.500-3.000 de dolari pe un apartament cu două camere e o nimic toată, cum nici căsuțele cu peluză și palmieri în față, de 1,5 milioane fiecare, nu înseamnă pentru ei o problemă. Astăzi, baronii din Asia fac bani buni și odraslele lor studiază la cele mai tari Universități din America…

 

…Înțelegând curiozitatea mea de ziarist (repet, nu-mi zic scriitor, să nu par interesant; știu că sunt, nu-i așa?!), feciorul meu cel mare mi-a zis acum două zile că există, aici, în Mar Vista, și un Little Osaka!… Trecusem prin Little Tokio, în Down Town Los Angeles, în vara lui ’94, cu ocazia Mondialului de fotbal, dar n-am avut nici timp, nici bani să intru într-un restaurant nipon. Programasem vizita asta la San Jose, nu departe de locul de cazare al Naționalei noastre de fotbal, dar, după blestemul penalty-urilor cu suedezii, cui îi mai ardea de sushi și sake?!…. Mai târziu aveam să descopăr bucătăria japoneză și la București, deși cea mai bună o găsești peste Dunăre, la Ruse, la terasa „Happy”, lângă splendida clădire a Teatrului Dramatic „Sava Ognianov”, unde am avut onoarea să mi se joace două piese. Gata cu amintirile, sunt prea tânăr (nu-i așa?!), ca să trăiesc din ele, vorba lui Balzac…

 

…Azi, de Ziua Păcălelilor, nu m-am păcălit deloc, Ducu invitându-mă cu fetele lui minunate în „Little Osaka” (bine că n-am scris Odesa!?!). Cartier care, de puțină vreme, se numește oficial „Japantown Sawtelle”, amintind raza densității nipone de restaurante și tot felul de magazine, dintre Bulevardul Sawtelle și intersecțiile Bulevardului Santa Monica, Pico și Olympic. Nimeni nu știe exact, la această oră, care ar fi populația japoneză în zonă, unii zic 6.000, alții 8.000. Oricum, din 1890, când a început migrația niponă în America, statul California a fost ținta specială… În „Little Tokyo”, acum 22 de ani, un ziarist american mi-a spus că sunt 25.000 de niponi. La ora actuală, probabil, de 6-8 ori mai mulți.

…În zona de vest a L.A.-ului, „Little Osaka” oferă superbe grădini de flori, prin v\nzarea cărora japonezii s-au impus în zonă prin anii ’90. În 2010, și-au deschis și primul supermarket. Azi, în zonă, plouă cu nume din Țara Samurailor, restaurante și magazine de lux, “Yamaguci”, „Sushi Stop”, „Tsujita”, „Shiseido” (cosmetice), plus firme din China și Vietnam, terase cu tineri binedispuși, bine îmbrăcați, manierați. Îți încântă privirile case noi, elegante, cu încântătoare grădini în față. Firește, niponii au adus cu ei, aici, și Arta decorării florilor, Ikebana, care, susțin unii, ar însemna în japoneză și „dă viață florilor”!… Florile care dau viață Omului, nu?!… Nu ratați să faceți un tur prin muzeul în aer liber al superbelor aranjamente florale, de palmieri și tot felul de copaci din fața vilelor din toată zona Los Angesului…

 

…Am servit un lunch inedit, tipic japonez, dar neîntâlnit prin România și Bulgaria. La restaurantul „Benitora”, situat la intersecția lui Sawtelle Boulevard cu La Grange Avenue. Terasă și interior, am fugit de soare, într-o încăpere mare, cu desene mari japoneze și cu o colecție de vinuri la vedere, cu bucătăria în stil american, cu deschidere spre consumatori, invadați de arome alese. Meniu bogat, să-ți iei concediu să-l studiezi. La prețuri accesibile, între 8 și 16 $ porția. Am preferat un „Black Dan-Dan Noodles” (era și unui Red, altul White!), un castron mare, mare, cu o supă specialitatea casei, plină de verdețuri aromate și fragede felii din carne de pui (am ales chicken în dauna cărnii de porc), cu boabe rare, tăieței și o brumă de pudră neagră, atât de picantă încât numai berea poate stinge vulcanul din gură!… Sigur că am lăsat jumătate de castron, și așa mă simțeam de parcă eram gravid… Nu am plecat până nu l-am întrebat pe băiatul care ne-a servit cu șarm personal ce înseamnă cuvântul „Gyoza”, afișat cu litere cât o minge de fotbal pe un perete și deasupra bucătăriei?.. Un aluat din carne, de obicei de porc, dar poate fi și din vită sau pui, înfășurat în spaghete speciale și pus la prăjit!… Bine că nu l-a. m întrebat înainte de a comanda lunch-ul, că alegeam un „Gyoza” și era vai și amar de colesterolul meu… Că peste o lună trebuie din nou să ies la raport, cu analizele!…

…Da, dar nu vin în fiecarte lună în California și nici o dată pe an în Little Osaka!

Jurnal de California (1). LA O LUNĂ ȘI 14 ZILE, CELINE M-A DUS ÎN SANTA MONICA, LA O CAFEA DE 90$ CEAȘCA!

martie 28, 2016 Comments off

…Întâia mea zi plină în California, după 22 de ani, a fost joi 24 martie. 2016! Data la care minunata Celine, nepoțica mea cea mică, pentru care eu am trecut Oceanul, a împlinit o lună și două săptămâni. Prilej ca Ducu și Karina, cu prințesa Celine liderul nostru, să mă scoată în Santa Monica, la doi pași de Mar Vista, un orășel de 38.000 de locuitori, cu media de vârstă de…35 de ani(!), în arcul Los Angeles, Santa Monica, Malibu, Venice, unde locuiesc scumpii mei copii și nepoțelele de aur, într-o zonă curată, liniștită, cu munții în zare.

…Santa Monica, se spune cel mai scump orășel din zona Los Angeles, localitate cu vile și chiar castele de zeci de milioane clădirea, cu aproape 90.000 locuitori (recensământul din 2006), este o simfonie sub soare, cu Pacificul la picioare, supervizată, parcă, de albele creste ale Muntelui Santa Monica. E un spectacol al străzii, cu Big Blue Bus tăind bulevarde colorate, cu grădini rupte din paradis în fața caselor și magazinelor, cu oameni liniștiți, care, parcă, nu știu de teroriști și convulsii sociale (deși, dincolo de aparențe, nu există loc pe lumea asta, unde să nu existe probleme!). În acest colț de film, m-a scos sublima Celine și părinții ei, joia ce nici nu știu când a trecut…
…Am servit lunch-ul împreună, la un restaurant japonez, e drept, Celine dormind în căruciorul ei elegant și confortabil. Clasica supă japoneză cu tofu, urmată de un platou cu șase roll-uri de sushi, o porție Teriaki, din pui pentru mine, cu șase bucăți fragede, cu aromă asiatică, cum n-am mâncat până acum așa ceva, și o porție zdravănă de shrimpi pane. După acest festin, am ajuns pe Broadway Avenue, colț cu strada A, tot în Santa Monica. Aici, un uluitor Muzeu la Cafelei și Ceaiului, numit „Funnel Mill”, unde se prepară sortimente rare, cu un ciudat proces tehnic pe care îl poți privi live. La câteva mese înalte, fete cu picioare fine, cu scumpe botine, navighează pe lap-top-uri de ultimă generație, la o masă din lemn masiv, lăcuit, studiem meniul dat. Veritabilă carte de studiu științific. Cafele și ceaiuri din toată lumea. La prețuri pentru toată lumea. Eu prefer o „Costa Rica Terrazu”, amintind de vulcanul din superba țărișoară fără armată, servită la un pahar lunguieț, cam ca o sondă îngustată spre picior. Aromă nemaîntâlnită, s-o deguști depănând povești…
…La sugestia lui Ducu, am studiat lista cafelelor și a ceaiurilor de la „Moară”. O lume nebună, nebună… O cafea din Jamaica („Muntele albastru”) sau din Panama („Geisha”), costă 35 $ ceașca!?!… Un ceai din China, 17$, unul din Taiwan, 15$!…Dar asta nu e totul!… Cafeaua „Kopi Luwak” costă nici mai mult nici mai puțin de 90 (nouăzeci)$ ceașca!?!… Ca să nu pleci ros de întrebări, afli din meniu și povestea acestei cafele rare, ce se vinde la 1.000 de dolari pond-ul (aproximativ 450 de grame)!?!… Ea este preparată de animalul Kopi Luwak, în insula indoneziană Sumatra, după ce mănâncă boabele roșii necoapte de cafea. În stomacul animalului ca un dihor de la noi (Paradoxurus, în termeni științifici), pe care îl poți privi, împăiat, pe un perete din Cafenea, se produce o fermentație neștiută, încât mâncarea evacuată de el are un preț unic în lume!…
…Ducu m-a invitat să beau un Kopi Luwak, însă nu m-a tentat ideea. Am atâtea de văzut în cele 21 de zile ale mele în California, încât nu vreau să am probleme cu stomacul.
…La Santa Monica, aveam să revinim, pe înserat, cu Genevieve, la Park-ul de lângă Aeroportul miliardarilor, cu salba de vile, palate și castele deasupra și Oceanul sub priviri.
…Imediat după aterizarea și rezolvarea formalităților, de la Aeroportul Los Angeles am plecat să o luăm pe Genevieve, de la grădinița specială, bazată de metodele moderne ale unui pedagog, cu nume italian, Montessori. Până la grădiniță, pe Bulevardul Colorado, am făcut o scurtă… pauză de alimentare, la Mondo-Taco, veritabil mic-muzeu al zonei, unde, între orele 14-17, există o Roată a norocului, unde gratis poți tragi o dată, dacă ai comandat ceva, cu șansa să plătești mai puțin cu 10, 20, 40, 50% din prețul comenzii, în funcție de norocul fiecărui. Ducu a reușit punctul maxim, 50%!
…Sper ca norocul să ne călăuzească în cele 21 de zile împreună în California. Pentru mâine, sâmbătă, e programată o ieșire la Venice. Sigur, la Veneția americană!

25 martie, Santa Monica